anxietate si depresie?

Buna! sunt Andreea si de cateva luni sufar de usoare atacuri de panica.pana acum nu am cedat in asa fel incat sa ajung la urgente dar mi-e frica in continuare. acum 5 luni am fost diagnosticata cu spasmofilie. apoi au aparut o serie de episoade in care aveam palpitatii, simteam inima batandu-mi neregulat tot timpul si am facut un taratament cu Ca intravenos si Mg.In urmatoarele saptamani au aparut niste stari urate, in care aveam un fel de presimtiri sumbre, crize de plans si melancolie, dificultate de concentrare. credeam ca presimt ca voi muri.am luat Eurovita antistress. mi-au ajutat cat de cat.un lucru care ma urmareste permanent e teama de moarte.in urma cu catva timp am avut un vis in care mi se arata f clar ora 6:00, probabil din cauza faptului ca si inainte credeam ca vad tot felul de semne, si de atunci evit sa fiu singura la ora 6, sau evit nr 6.mi-e frica sa nu fac un atac de cord, am citit despre simptomele acestuia si de fiecare data cand ma dor mainile, am dureri in piept, coaste, cand mi-e putin rau sau nu pot respira, intru in panica, desi pana acum au trecut starile astea de fiecare data.am senzatiade nod in gat si dificultati in respiratie cateodata.am senzatia ca nu intra destul aer in piept.desi am fost la medic (interne) care mi-a spus ca e o problema fiziologica, la psihiatru, care mi-a spus ca sufar de anxietate generalizata si mi-am facut analizele, EKG-ul, mi-e frica in continuare si ma gandesc canu m-au consultat destul.cateodata nu stiu daca simptomele astea determina gandurile mele negre sau chiar presimt ceva si asta determina frica mea.uneori am senzatia de usturime in piept, in dreptul sternului spre partea dreapta, sau uneori cand nici nu ma astept imi "tresalta" inima si ma cutremur toata.nu pot evalua intensitatea simptomelor, nu stiu daca sunt la fel de intense ca la alte persoane, nu am vb cu un psiholog si nu am incercat antidepresivele recomandate. in prezent nu ies din casa fara extraveral.uneori mi-e frica sa nu fie adevarat ca o sa mor.ma gandesc mereu la lucrul asta, de dimineata pana seara. am o viata sociala, reusesc uneori sa uit, dar teama revine mereu. va rog sa-mi spuneti la care anume tulburare se incadreaza simptomele mele si de ce frica permanenta, nu doar in cadrul atacurilor de panica, de a nu muri? le simtiti si voi ca niste presimtiri? ce inseamna depresia? si cum percepeti voi lumea incaonjuratoare acum? eu am senzatia ca ori abia m-am trezit, ori traiesc intr-un vis.

deci daca iti vine sa crezi sau nu si eu am aceleasi simptome - trase la xerox. mi-am facut ekg analize la sange de ori, analiza urinei... totul a iesit perfect. atat ca am simptomele tale... la fel la fel. nu stiu cum sa scap de aceste stari... eu sunt Adrian

Buna ziua! Din cate am mai citit, starile despre care vorbiti voi, inclusiv atacurile de panica, sunt date si de dereglari ale tiroidei. Deci, faceti niste analize serioase ale tiroidei, daca se poate cu internare, pt ca am inteles ca nu se descopera din prima. Uneori in stari mai gravea juta si medicamentele antidepresive (rdar ecomandate de medic!!!). Eu una, am trecut printr-o depresie destul de puternica (simteam, ca si voi, dureri in piept, senzatia ca sunt stransa de gat si nu pot respira, senzatie de sufocare - aerul nu mai intra in plamani ci se bloca undeva in zona gatului de parca era acolo o supapa ce se inchidea, puls neregulat, maini-picioare reci, migrene, ganduri negre, agitatie, neliniste de parca urma sa se intample ceva rau etc...). Mi-am revenit singura. Am doi copii si mi-am zis ca trebuie sa raman langa ei, sa-i vad crescand. Am citit multe carti de psihologie (printre care una grozava - "Zonele tale eronate", nu mai stiu cine-a scris-o). Ajuta foarte mult si autosugestia. Ma uitam dimineata in oglinda si-mi spuneam : azi arat mai bine, sunt odihnita, linistita, azi o sa fie o zi buna. Am invatat sa trec peste problemele pe care nu pot sa le rezolv. Le ocolesc si merg pur si simplu mai departe. Am invatat sa nu regret nimic din ce-a fost - oricum nu pot schimba nimic! Am invatat sa gandesc pozitiv si sa fiu mai optimista. Viata e grea si oamenii nedrepti uneori, dar sunt si lucruri frumoase. Trebuie sa invatam sa ne bucuram de ele. Invatati sa va bucurati de orice, si incercati sa radeti cat de mult puteti (nu degeaba se spune ca rasul vindeca). Va doresc tot binele din lume!

Si eu am stari similare. Eu iau deja antidepresive, dar nu e suficient. Autosugestia si optimismul sunt cele mai importante. ma bucur sa vad ca sunt oameni care au trecut prin asta si le-au depasit. Multumesc, tania62! :)

Miculutza,
Eu sufar de aceleasi simptome de ani de zile mai putin starile de sufocare.Gandul mortii ma ingrozaste de cate ori aud doar cuvantul, sau o stire la tv, si eu de dimineata de cand ma trezesc si pana adorm numai asta am in cap.Cred ca nu e vb numai de anxietate ci si de TOB, tulburare obsesiv-compulsiva.Ori sedinte de psihoterapie ori medicamentatie de la psihiatrie.Cat timp am facut tratament toul a fost ok, si dupa ce am intrerupt tratamentul simptomele au revent.Un adevarat cosmar, , care ne face viata amara si imposibila.Am ivata insa sa ma autoeduc, ca asta e numai in mintea mea, pt ca, chiar asa si este.Sunt stari pe care ni le inducem noi insine, numai gandindune la ele.O doctorita foarte buna mi-a spus odata, ca ma voi face bine atunci cand voi mai incerca sa ma dialoghez cu mine insumi, adik sa ma tot gandesc ce se va intampla.Nu mai sta, ca nu rez nimic, dute la psiholog, la psihiatru, dar fa ceva ca uite asa ne distrugem nervii incetul cu incetul.Sanatate multa si nu-ti mai fie frica, nu se moare din atacuri de panica.Daca ai facut investigatii si in rest totul e ok, nu te mai framanta, mai rau iti faci, dar cere totusi ajutorul celor de specialitate ca sa treci mai repede si mai usor peste toate astea.Eu sunt in afara tarii si abia astept sa vin in tara sa merg iar la un medic.Bafta si sanatate multa.

Buna seara domnule doctor Andrei Dumitrescu,
As putea sa va pun o intrebare?
pe 15 oct vin in tara pentru 10 zile.Unde si cum as putea lua legatura cu d-voastra, as dorii asta foarte mult, poate reusim impreuna sa depasesc aceasta situatie pt ca va trebuii sa ma intorc aici si iar o sa traiesc un calvar.Daca doriti va pot spune de pe acum pe forum toata simptomatologia mea, istoricul bolii pt ca este veche cu antecendente din familie, ce tratamente am facut, sedinte de psiho, etc,..Intradevar aici in Londra nu numai ca o sedinta costa enorm de mult, dar nici u as putea face deoarece nu stapanesc bine limba engleza si mi-ar trebuii translator, ori asa ceva nu se poate, nu in acest domeniu.Deocamdata incerc pe cat pot sa ma ajut singura, fac exercitii de relaxare prin metoda respiratiei, ascult muzica clasica si incerc sa ma concentrez intr-un mediu de liniste la vechile metode de relaxare autogena Shultz, am facut asta cu ani in urma cu Dna Doctor Holdevici.Am putere, am vointa, a,..si mai am un CD inregistrat cu ceva gen program pentru intarirea increderii in fortele propii.Asta fac seara inainte de culcare si reusesc sa ma linistesc si adorm.Multumesc pt intelegere
O seara buna, da stiu in tara e deja noapte aici e doar 21, 40

Ptr. dl.dr. Andrei Dumitrescu - multumesc pt intelegere! Asa este, am reusit mai mult singura sa ma "adun", si am invatat intre timp sa fiu mai atenta la cei din jur, sa dau si sa iau in acelasi timp, sa cer cand am nevoie de ceva si sa nu astept (mult si bine!) sa intuiasca ceilalti de ce am eu nevoie. In Calarasi nu prea sunt specialisti, sau n-am reusit eu sa intru pe aceeasi lungime de unda cu ei :(. Se mai intampla si asta. Ceea ce conteaza este ca am un sot bun si atent, si o pustoaica de 18 ani care-mi insoreste viata. Cu baiatul (24) avem ceva probleme, si asta ma mai baga uneori in ceva depresie... Dar toti avem probleme, viata nu e tocmai roz, trebuie sa acceptam asta si sa ne-o infrumusetam noi, pe cat putem. Toate cele bune, dvs si tuturor !

Ce ma sperie pe mine foarte tare este ca am doar 23 de ani... si din cate se pare va trebui sa ne luptam cu aceste simptome toata viata... N-o sa fie usor.

Multi ani frumosi inainte, Amelia! Nu ne vom lupta cu aceste simptome toata viata! Cred ca e normal sa fim un pic mai triste, mai amarate, sa vedem gri-ul vietii mai negru, atunci cand apar probleme. Dar trebuie sa constientizam ca nu putem repara decat ceea ce tine de noi, iar restul... Dumnezeu cu mila LUI! Am mai spus, trebuie sa invatam sa depasim sau sa ocolim ceea ce nu putem rezolva, si sa mergem mai departe. Ca si cand am ocoli un zid. Daca ramanem si tot dam cu capul in el, n-avem nicio sansa sa=l spargem si sa trecem pe acolo pe unde vrem noi. Eu una, de cate ori am incercat asta, nu mi-am facut decat cucuie ! :D Nu e usor, dar atata timp cat viata e numai una, hai sa invatam sa ne pretuim singure, ca apoi s-o faca si altii! Nimeni nu te va respecta, daca se observa ca tu insati nu te respecti. In cei 48 de ani de viata, am inteles ca spre orice punct unde urmarim sa ajungem, exista intotdeauna mai multe drumuri - mai grele sau mai usoare. Trebuie sa invatam sa stim sa le alegem. Curaj si succes! Esti tanara, frumoasa si meriti tot ce-i mai bun de la viata, cu conditia sa nu astepti doar, ci sa lupti si tu pt asta!

Felicitari tania62, as vrea sa am si eu taria ta.Desii daca stau bbine sa ma gandesc asta fac si eu de cand sunt in Londra si nu am pe nimeni care sa ma sustina, sa ma inteleaga, nu pot apela la un medic, am doar rivotril.un anxiolitic bun de altfel, dar care nu face minuni, evident, mai ales cand traiesti intr-o tara straina fara nimeni apropiat langa tine, care sa te motiveze, si sa te inteleaga.Deci cum am spus, si eu lupt singura de aproape opt luni de cand nu mai am un tratament, ma mobilizez, ma incurajez singura, fac exercitii de realaxare prin metoda respiratie, ascult muzica clasica, nu am cu cine socializa si asta e cel mai neplacut lucru.Stau mai mult singura si asta nu e bine.Stresul e foarte mare si uneeori simt ca am ajusns pe marginea prapastiei.Atunci cedez, simt ca am obosit de atatea probleme cu sanatatea si nu-mi doresc decat sa dorm eventual sa nu ma mai gandesc la nimic, sa nu mai stiu nimic.Apoi o iau de la capat.Cel mai rau este ca mie nici nu-mi place aici, nu ma pot acomoda, mi-e foarte dor de casa, de linistea casei mele, mi-e dor si de pietrele din fata blocului.O sa razi, dar asa este, desii in mod paradoxal, aud mereu, toata lumea din tara sau ma rog, marea majoritate ar vrea sa fie in alta parte, doar in Romania nu.Felicitari inca odata, poate mai stam de v pe forum, poate daca ai timp si vrei, ma sfatuiesti si pe mine cum sa fac sa am mai multa incredere in mine si in tot ceea ce ma inconjoara.Peste 2 sapt vin in tara, abia astept, am inceput sa numar zilele, si fiecare zi care trece, imi ia o piatra de pe inima.Am 49 de ani, am implinit pe 22 sept.si sufar de boala asta de la varsta de 26 de ani, cu perioade bune intre timp, e adevarat, nu am fost insa asa de rau ca acum niciodata.Iti doresc tot binele din lume,
Maurica

Buna, Mariuca! Multi ani - frumosi si linistiti - inainte! Eu voi face 48 ani in ianuarie 2010, asa ca suntem f apropiate ca varsta. Ce sa-ti spun ? Intr-adevar, este foarte greu fara prieteni, fara cineva apropiat, chiar si fara pietrele din fata blocului tau (sa stii ca nu am ras, cuvintele astea exprima dorul tau mai bine decat altele 100). De ce esti la Londra, daca nu te simti bine acolo? N-ai nicio posibilitate sa revii definitiv? Este foarte greu printre straini, asta inteleg, desi nu din proprie experienta, dar ma pun in pielea celui care este departe si-mi cam dau seama ce inseamna asta... Daca vrei, putem vorbi si pe mess, daca ti-e mai usor. Cu drag, Tania - si curaj!

Va multumesc tututror pentru rapsunsuri. Incurajarile ajuta pe oricine, nu? Optimismul (sau realismul??) ma mai paraseste uneori... si apare teama... teama ca nu ne vom vindeca niciodata complet. Sunt zile si zile. Eu una ma caracterizez mai degraba a fi pesimista, asa ca...
As avea o intrebare pentru dl. Andrei Dumitrescu: exista posibilitatea ca o trauma din copilarie sa-mi declanseze aceste stari? mentionez ca eu merg la psihoterapeut, dar pur si simplu nu pot aborda subiectul copilarie. E ca un zid pe care nu pot sa-l sar. D-na doctor accepta si incearca sa ma trateze fara sa atingem subiectul. Exista asadar posibilitatea ca aceste stari sa fie legate de acest aspect? Eu una consider capitolul copilarie adolescenta incheiat si nu pot. refuz sa-mi amintesc de acea perioada.


Cu multumiri anticipate,
Amelia

Dl. Dumitrescu, raspunsul la intrebarea dvs e simplu: nu pot sa vorbesc despre copilarie... pentru ca fac parte dintr-o familie... tatal meu vitreg este un om important, cunoscut si respectat, care a incercat sa ma violeze cand aveam 12 ani. Mama, la randul ei este o persoana respectata, care atunci cand aveam 14 -15 ani suspecta o relatie intre mine si tatal meu vitreg. Am explodat la un moment dat si i-am spus mamei despre tentativa de viol.el a negat, iar ea mi-a spus: "asa fac barbatii uneori... hai sa incheiem acest subiect". Toate astea pe langa faptul ca la mine in casa ma simteam ca un strain, nu gaseam spijin nicaieri si ma simteam intotdeauna singura.
Cum sa povestesc toate aceste lucruri unei femei (psihoterapeutul meu) care-mi cunoaste familia si statutul lor?? Mi-e mai usor sa postez aceste lucruri pe un forum, sa va povestesc dvs, care nu-l cunoasteti nici pe tatal meu vitreg, nici pe mine...
Pe langa asta, mama s-a schimbat foarte mult, imi acorda tot spijinul ei, la fel si sotul ei... iar eu am ajuns la concluzia ca e mai bine sa las in urma copilaria si adolescenta.
Nu stiu insa daca e bine ce fac. Eu cred ca toate acele evenimente au ramas in trecut, viata mea e alta acum...
Va multumesc pentru atentia acordata!
Amelia

Dl. doctor,
Va multumesc pentru sfaturi si ma voi gandi la posibilitatile pe care le am.
O zi buna!
Amelia

BUNA ZIUA TUTUROR,

AM INTRAT PE ACEST FORUM SI AM DESCOPERIT CA EXISTA OAMENI CARE II AJUTA PE CEI AFLATI IN DIFICULTATE.
PROBLEMA MEA ESTE CA LA INCEPUTUL LUNII AUGUST A.C AU INCEPUT SA APARA SIMPTOME DE AMETEALA SI INSOMNII.AM MERS LA MEDICUL DE FAMILIE AM FACUT UN SET DE ANALIZE CARE AU IESIT BUNE.
CA SA SCURTEZ, POT SA VA SPUN CA AM FOST DIAGNOSTICATA CU EPISOD DEPRESIV SI MI S-A RECOMANDAT LEXOTANIL 1/4-1/2-1 SI CYMBALTA( DULOXETINA) 1 SAPTAMANA 30 MG/ 1/ZI, DUPA CARE 60 MG/1/ ZI.
DUPA CE AM INTRAT PE ACEST FORUM SI AM CITIT PARERILE MAI MULTOR PERSOANE SI DUPA CE AM AFLAT CA EXISTA SI PRODUSE NATURALE CARE POT INLOCUI CU SUCCES MEDICAMENTELE SINTETICE, AM HOTARAT SA LE ABANDONEZ IN FAVOAREA CELORLALTE.
AM RENUNTAT LA MEDICATIE PE DATA DE 29 SEPT.. SI VRE AU SA SPUN CA MA SIMT FOARTE RAU.
AM INTELES CA ACESTE MEDICAMENTE DAU DEPENDENTA DUPA UN CONSUM CONTINUU DE PESTE 3 LUNI.

ASTEPT RASPUNS URGENT DE LA CINE MI-L POATE OFERI.
MULTUMESC ANTICIPAT
VREAU SA INCEP TRATAMENT NATURIST ESTE INDICAT?
CE PARERE AVETI DESPRE PRODUSELE CALIVITA?

Buna seara,
Evident, era de asteptat sa-ti fie rau pt ca nici un tratament de acest fel nu se intrerupe brusc, ci treptat dupa cum iti recomanda medicul.Incearca sa iei legatura cu medicul tau, explica-i care este situatia, sau daca nu poti face asta, ia mai repede legatura cu un medic homeopat, sa-ti recomande un tratament
Nu e cazul sa te panichezi, sunt efectele administrarii unei perioade de timp a acestor medicamente si intreruperea lor brusca nu numai ca nu este indicata, dar dda si o serie de simptome asa zise de sevraj.Adreseaza-te medicului homeopat daca asta iti doresi, daca nu inapoi fuguta la cel care ti-a prescris tratamentul anterior.Dar nu amana, simptomele bolii ar putea sa apara cu si mai mare intensitate.Nu vreau sa te sperii dar eu am trecut prin asta si-ti spun din proprie experienta.Numai bine si sanatate multa.Te astept cu vesti bune,
Maurica

Buna seara, floral, si toate cele bune!
Ca sa nu repet ce ti-a zis mariuca mai sus (si cu care sunt de acord), spun doar atat : sunt depresii si depresii, dupa cum sunt oameni si oameni. Unele depresii sunt mai "de suprafata", altele sunt mai puternice, mai covarsitoare... Unii oameni sunt mai hotarati, mai puternici, cu respect fata de sine, cu prieteni care-i sustin ; altii sunt mai pesimisti, mai slabi, mai nesiguri, mai singuri... Nu toti pot trece peste o depresie fara medicamente - antidepresive sau homeopate, e alegerea fiecaruia, functie de ce spune medicul. Cauta un psiholog / psihoterapeut care sa-ti ajunga la suflet. Eu una am cautat in momentul respectiv, dar... n-am reusit sa intram pe aceeasi lungime de unda! Atunci am inceput sa citesc ceva psihologie, ca sa inteleg de ce am ajuns unde-am ajuns, sa gasesc niste raspunsuri. N-am ajuns la medicamente, pt ca mi-am pus ambitia la bataie si m-am schimbat mult. Dar am un sot care mi-a fost alaturi, si doi copii pt care m-am zbatut sa ma calmez, sa ma linistesc. De cand nu mai incerc sa schimb eu lumea si oamenii, totul e mai bine. Dar, repet : depinde de fiecare - de problemele cu care se confrunta, de atmosfera in care traieste... Daca nu te simti in stare sa duci lupta asta singura, cauta ajutor neintarziat. Orice boala care abia incepe se rezolva mai repede. Succes! Suntem langa tine in lupta asta - si cei care-au ajuns la mal, si cei care inca mai incearca! Toate cele bune, tuturor!

buna seara la toti bolnavi, la fel ca si voi am probleme cu respiratia numai ca e mult m-ai complicat la mine, anul trecut am avut tbc pulmonar(asa sa constatat)cu toate ca toate analizele mi-au iesit negative, deci am avut internari si 6 luni de tratament, dar ma simteam din ce in ce mai rau, adica ; oboseam aveam ceva probleme minore cu respiratia, am fost la o clinica specialista la tg.mures unde miau zis ca am ; emfizem pulmonar, silicoza, sevraj tabacic(am fumat 30 de ani si ajunsesem la 3 pachete pe zi)nu mai fumez de 15 luni, in fine, de acolo miau dau un tratament dar e mai mult pt respiratie, deci de 6 luni iau spiriva si teotard, acum de vreo luna situatia e din ce in ce mai grava obosesc imediat, nu pot merge mai mult de 10 m fara sa ma odihnesc si ceea ce ma sperie cel mai tare seara incepand de la ora 20 pana pe la 2 dimineata am crize de respiratie nu pot respira mi se pune un nod in gat ma apasa ceva pe pipt si gata, incep sa tremur tot mi se inclesteaza maxilarul si nici putere sa ma rog nu am, crizele tin cam 3-4 min si iar apar si iar ma sperii si tot asa, tot citind pe net azi am constatat ca am astm bronsic, zic asta deoarece ma incadrez 95%in sintomele respective si tot azi mi-am luat un spray pt respiratie de urgenta, poate poate se mai calmeaza, o sa incerc si cu tratamente naturiste, ceaiuri sau nici nu stiu ce sa mai fac, de medici mie teama pt ca pierd timpul de geaba la dunmealor, cateodata mie rusine ca sunt roman, incerc sa ma incurajez singur, va rog sa ma credeti ca am 44 de ani si cateodata mie teama sa raman singur acasa si mi se face rau, cred ca am probleme si cu capul sigur, daca puteti sa-mi mai dati maca sfaturi utile va rog, asta e idul meu de mess botezatu_ionel as vrea sa muncesc dar sunt mai mult fata de casa, fac focul, matur prin casa, spal vase, fac mancare etc.bineinteles cu multe pauze, eu va doresc la toti o viata m-ai buna si multaaaaaaaa sanatate, cu respect !