Ai citit sau ai învățat? Antrenează-te după 4 ore pentru asimilarea informațiilor
©
Autor: Mancaș Mălina

La studiu au participat 72 de persoane care au fost solicitate să efectueze o anumită activitate timp de 40 de minute. Aceasta presupunea vizualizarea a 90 de imagini și asocierea lor ulterioară cu anumite locații. După această activitate, participanții au fost împărțiți în trei grupuri: un grup a efectuat exerciții fizice imediat după memorare, un grup a efectuat exerciții fizice după 4 ore de la învățare și al treilea grup nu s-a antrenat deloc. Persoanele din grupurile active au efectuat 35 de minute de antrenament cu ajutorul unor biciclete ergometru.
După 2 zile, memoria participanților a fost testată, măsurându-se activitatea cerebrală (cu ajutorul tehnicilor de rezonanță magnetică nucleară funcțională – RMNf), din timpul reproducerii informațiilor acumulate anterior. Persoanele care au efectuat exerciții fizice după 4 ore de la memorare au prezentat o activitate mai intensă în zona hipocampului, zona responsabilă cu învățarea și memoria.
Deși mecanismele de acțiune nu au fost stabilite cu exactitate, se poate spune că exercițiile fizice cresc nivelul de catecolamine (incusiv dopamina și norepinefrina), compuși chimici care îmbunătățesc consolidarea memoriei.
Autorii studiului menționează că vor fi efectuate studii suplimentare pentru identificarea proceselor moleculare care stau la baza asocierii dintre exercițiile fizice și memorie.
Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul Current Biology.
Sursa: Medical Xpress
Data actualizare: 22-06-2016 | creare: 22-06-2016 | Vizite: 1675
Bibliografie
Exercising 4 hours after learning boosts memory, link: https://medicalxpress.com/news/2016-06-hours.html
©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Studiu: expunerea la un compus potențial periculos utilizat în recipientele de plastic, în atenția cercetătorilor
- Un nou model de căști inteligente avertizează pietonii cu privire la pericole
- Olandezii și australienii, cei mai mari consumatori de substanțe euforizante legale, în zilele de sărbătoare
- Impactul asupra sănătății al inundațiilor cauzate de schimbările climatice
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Probleme de memorie, vorbire si coordonare
- Impresia ca anumite momente s-au mai intamplat.
- Fumatul si memoria
- Uit cuvinte obisnuite!
- Probleme memorie, concentrare
- Am probleme cu memoria
- Ce m-ar ajuta sa retin mai repede + sa devin mai concentrat?
- Probleme de memorie dupa operatie de tiroidectomie
- Ginkobiloba - bun pentru memorie?
- Probleme cu memoria de scurta durata