Alergia la animale

În jur de 150 de milioane de persoane din Europa suferă de o alergie, alergia fiind cea mai întâlnită boală cronică. Pacienții cu o boală alergică au un risc crescut de a dezvolta și alte alergii, în special copiii. Și totuși, deși alergiile sunt tratabile, adesea sunt și patologiile cele mai ignorate.

În Studiul Internațional al Astmului și Alergiilor Copilăriei (ISAAC) efectuat în perioada 1999-2004 s-a descoperit că 14, 3% dintre adolescenții români cu vârste de 13-14 ani prezentau simptome de rinoconjunctivita alergică; pentru Astm valoarea a fost de 22, 7%. Același studiu a arătat că România avea una dintre cele mai mari prevalențe ale acestor două boli în perioadele 1992-1998 și 1999-2004. Un studiu condus în septembrie 2012 a arătat că 85% dintre români consideră astmul și alergiile o problemă la nivel național. (6)

 
Animalele cele mai întâlnite în case sunt câinele și pisica, acestea fiind și principalii contribuitori la expunerea la alergeni în casă. Alergia la pisici este una dintre cele mai comune tipuri de alergie la animale. În Europa și S.U.A între 8 și 17% din populație este sensibilizată la proteinele din saliva pisicii, urina și scuamele responsabile de reacțiile alergice. (9)

 
Felis domesticus, principalul alergen felin, este produs mai ales în glandele sebacee și secretat pe piele și blană. Acest alergen este prezent și în glandele salivare, pisicile adăugând alergen atunci când se spală. Producția este evident parțial sub control hormonal, deoarece castrarea masculilor reduce nivelul alergenului. Acesta rămâne în aer pentru perioade lungi, iar ventilația redusă a caselor duce la un nivel ridicat al alergenului felin.

Principalul alergen canin, Canis familiaris 1 și 2, are proprietăți fizice similare alergenilor felini. (5)

 
Strategia cea mai bună pentru pacienții cu alergie la animale este să evite sau să reducă expunerea la animal. Astfel reacțiile alergice sunt mai rare sau mai puțin severe. Totuși, este dificil sau imposibil să elimini complet expunerea la alergenii animali. Pe de ală parte, pot fi necesare medicamente sau alte tratamente pentru a ameliora simptomele celor care suferă de astm. (8)

Cauze și factori de risc

Proteinele regăsite în blana, scuamele, saliva și urina animalului pot determina o reacție alergică sau agrava simptomele de astm la unele persoane. De asemenea, blana animalelor poate colecta polen, spori de mucegaiuri și alți alergeni din exterior.

Un alergen este o substanță în mod normal inofensivă, care declanșează un superraspuns în sistemul imun la persoanele predispuse genetic. Răspunsul poate determina simptomele alergiei precum: strănut, nas înfundat, prurit și lăcrimare excesivă.

Contrar opiniei populare, nu există rase cu adevărat hipoalergene de câini sau pisici. Blana alergică nu este influențată de lungimea firului de păr sau de năpârlire.

 
Alergenii canini și felini se regăsesc în saliva, secreția sebacee și urina animalelor. Animalele se spală frecvent, astfel alergenii acoperă blana și epidermul, care la năpârlire se răspândesc în casă. După uscarea salivei, devin ușor de purtat în aer și pot fi foarte persistenți în mediu, cu nivele detectabile descoperite în case în care nu a mai trăit un animal de câțiva ani. Alergenii canini pot fi detectați în școli, fiind aduși de hainele și încălțămintea elevilor și profesorilor.

 
Toți câinii dețin material alergenic, de aceea diferențele raportate asupra hipersensibilității la anumite rase se bazează mai mult pe nivelul de expunere. Chiar și rasele fără blană au alergeni regăsiți în scuame. De asemenea mulți câini și pisici pot avea diferite afecțiuni cutanate precum eczema, răspândind o cantitate și mai mare de scuame din cauza xerozei și a iritației pielii.

 
Cantitatea și durata expunerii la alergenul animal necesare pentru a produce sensibilizarea sunt controversate. Concentrația de alergen felin pentru sensibilizare este de 1 mcg/g de praf, iar concentrația care determină simptome la persoanele susceptibile cu astm este de 8 mcg/g de praf. Pentru alergenul canin, nivelul propus pentru sensibilizare și exacerbare depășește 2 mcg/g de praf și respectiv, peste 10 mcg/g de praf. Studiile arată că expunerea crescută la pisici și câini precoce în viață este asociată cu un risc scăzut al alergiei la animale. (8)

Alergenii felini

Au fost descriși 5 alergeni felini, cei mai frecvenți fiind glicoproteinele Fel d1 (o secretoglobulina), secretată de glanda sebacee și Fel d4 (o lipocalina), prezentă în salivă. Alergenii minori includ Fel d2 (o albumină), Fel d3 (o cistatina) și cat IgA. Fel d4 este produsul genei proteinei urinare majore și este exprimată mai ales în glanda salivară submandibulară și depozitată pe blană când pisica se spală. Un studiu a descoperit că 63% dintre persoanele alergice la pisici au anticorpi împotriva Fel d4. (4) (2)

Pisicile hipoalergene

O pisică hipoalergenică este o pisică ce provoacă mai puțin probabil o reacție alergică la oameni. Deși subiectul este controversat, experiența deținătorilor de pisici și unele studii clinice recente sugerează că pisicile Siberiene, Albastru de Rusia, Devon Rex, Abyssiene, Balineze și Oriental Shorthair, în special femelele au nivele scăzute de Fel d1, principala proteină alergenica. Ele produc o cantitate mai mică de alergeni decât masculii, iar masculii castrați produc o cantitate mai mică de alergeni decât cei necastrati. Un studiu a descoperit că deținătorii de pisici cu blana închisă la culoare raportează mai frecvent simptome alergice decât cei cu pisici cu blana deschisă la culoare. (3)

Alergia la câini și alte animale

Iepurii, rozătoarele mici și pasările de colivie sunt animale foarte populare. Iepurii și porcușorii de Guineea sunt crescuți în curte, în timp ce hamsterii, șoarecii, șobolanii și păsările sunt ținute în camera de zi sau chiar în dormitor. Aceste animale, în special hamsterii, sunt asociate cu astmul alergic. La mamiferele mici, urina este cea mai probabilă sursă de alergeni, iar materialele care alcătuiesc cușca pot fi înalt contaminate.

Chimicalele alergene vor fi eliminate în aer pe măsură ce animalul se mișcă în cușcă. Cum multe dintre acestea sunt animale nocturne, activități precum alergatul în jurul cuștii și spălatul determină eliberarea unor cantități mari de alergen noaptea, în camera de culcare a copilului. Praful fin din aer provenind de la puful pasărilor și dejecții nu este asociat doar cu alergia, putând cauza rar o afecțiune mai severă denumită plămânul crescătorului de pasări, cu fibroza permanentă pulmonară. La acest risc sunt expuse mai ales persoanele cu aviare. Unele persoane raportează probleme asociate cu penele din perne. Totuși, această reacție nu este cauzată de pene, ci mai degrabă de praful și acarienii din pene. (1)

Semne și simptome

Alergia este o afecțiune care se manifestă ca o reacție de apărare exagerată a corpului la alergeni. Alergia la părul de animale este suspectată atunci când contactul indirect cu animalul sau produșii animali declanșează următoarele simptome:

• nas: atacuri de strănut, rinoree abundentă apoasă, nas înfundat și respirație dificilă
• ochi: prurit, eritem, lăcrimare excesivă, edem
• căi respiratorii: tuse, flegmă, dispnee, astm
• piele: prurit, eczemă, neurodermita, urticarie
• gastrointestinal: flatulenta, greață, diaree, vărsături și durere abdominală
• extremitate cefalică: migrenă.

Simptomele alergiei la animale pot fi confundate cu o răceală comună.
În funcție de gradul alergiei și agresivitatea alergenului pacientul poate experimenta o largă varietate de acuze, de la simptome ușoare (prurit) până la cele mai severe (astm). Agresivitatea alergiilor la animale depinde de specia animală. În general, hamsterii, porcușorii de Guineea, șobolanii, șoarecii, iepurii de casă și pisicile sunt surse mai alergene decât câinii, păsările, caii sau bovinele. (8)

Diagnostic

Când este suspectată o alergie la câini, pisici sau alte animale, medicul se interesează de istoricul medical al pacientului și efectuează teste de alergie epicutane sau de sânge.

Testele epicutane constau în aplicarea alergenilor suspectați și apoi zgârierea pielii pentru a introduce substanțele în piele. Testele care sunt efectuate mai ales pe antebraț, braț sau spate superior, permit testarea mai multor alergeni în același timp. Reacția alergică apare în 20 de minute (prurit, eritem, edem).
Testele de sânge includ testarea cu radioalergosorbent (RAST), folosită pentru a detecta o reacție alergică. În acest test este prelevată o mostră de sânge, se amestecă cu alergenul suspectat și se măsoară nivelul de IgE (un anticorp produs de sistemul imun care indică o reacție alergică). (11)

Tratament

Terapia simptomatică

Până în prezent nu s-au descoperit terapii care să vindece alergiile, iar simptomele pot fi doar ameliorate. Tratamentul simptomatic pentru alergia la animale nu este diferit față de cel al altor alergii. În funcție de forma clinică și intensitatea simptomelor, medicamentele antialergice adecvate (antihistaminice, corticosteroizi) sunt administrate ca măsură imediată. Acestea elimină, ameliorează sau suprimă simptomele cauzate de alergie, însă doar pe durata administrării.

 
Antihistaminicele de prima generație pot cauza somnolentă, dar cele mai noi au mai puține efecte adverse. La copii antihistaminicele de primă generație pot determina iritabilitate și neliniște.

Decongestionantele orale pot fi utilizate în combinație cu antihistaminicele pentru a reduce simptomele alergice. Efectele adverse ale acestora includ: nervozitate, somn dificil, tahicardie și hipertensiune.

Decongestionantele topice și nazale nu sunt potrivite pentru tratamentul de lungă durată deoarece pot cauza congestie nazală de rebaund la întreruperea medicamentului.

Corticosteroizii și antihistaminicele nazale sub formă de spray ameliorează simptomele și pot fi folosite indefinit.
Alergiile la animale care declanșează astmul pot fi tratate cu următoarele:

• bronhodilatatoare, corticosteroizi inhalatori
• antagoniști leucotrienici, omalizumab. (11)

Imunoterapia specifică

Scopul imunoterapiei specifice (hiposensibilizarea) este realizarea unei toleranțe a corpului la alergen prin administrarea regulată a substanțelor care induc alergia. Acest tratament influențează sistemul imun care acționează diferit la alergie. Tratamentul implică preparate sub forma picăturilor sau a injecțiilor, este continuu și durează cel puțin 3 ani. Imunoterapia prin injectarea extractului de păr de pisică și de câine este un tratament eficient pentru astmul alergic bronșic. Tratamentul este indicat pacienților cu astm alergic și simptome severe după expunerea la alergen, confirmat bioclinic prin IgE specifici, răspuns slab la farmacoterapie sau evitarea alergenului, dorința de a evita farmacoterapia de lungă durată sau coexistența rinitei alergice. (10)

Măsuri de profilaxie

Limitarea expunerii la alergenii animali
Cea mai importantă recomandare pentru pacient - înlăturarea animalului - poate fi și cea mai dificil de acceptat, deoarece unele animale sunt considerate membri ai familiei. Totuși, pacienții trebuie să înțeleagă riscurile expunerii continui la alergenii animali dacă familia păstrează animalul în casă. În plus este necesară și o schimbare a stilului de viață pentru a reduce expunerea la părul animalelor. După înlăturarea animalului, timpul necesar pentru scăderea nivelului alergenilor este de 6 luni.

Restricționarea accesului animalului
Dacă pacientul decide să păstreze animalul, acesta trebuie ținut în afară casei, în curte. O altă opțiune, dar mai puțin de dorit, este păstrarea animalului în casă, dar în afară dormitorului.

Spălarea animalului
Recomandările actuale pentru deținătorii de căței, care sunt alergici la animal este de a spăla animalul cel puțin de două ori pe săptămână. Totuși, efectele benefice ale reducerii nivelului alergenului prin îmbăierea regulată are mai mult succes pentru căței datorită acumulării rapide a alergenilor comparativ cu pisicile. Nivelul alergenului felin poate fi redus sub valorile de bază după îmbăiere, superioară aspirării blănii unui câine, care scade minim alergenul.

Aspirarea
Studierea efectelor aspirării alergenului felin în case nu a reușit să dovedească efecte benefice chiar și după folosirea filtrelor moderne. De fapt, cantitatea de alergen descoperită după aspirare a crescut, probabil din cauza folosirii periilor și a „deranjării” aerului.

Alte măsuri
Deoarece alergenii animali rămân purtați de aer mai mult decât acarienii din praf, purificatorii de aer pot fi benefici. Acidul tannic sau soluția de înălbitor hipoclorit 0. 05% modifică alergenii, dându-le un caracter nonalergenic. Astfel de tratamente sunt măsuri temporare, deoarece alergenii se vor reacumula. Nu există dovezi că tratamentul cu acid tannic îmbunătățește sănătatea respiratorie, în timp ce înălbitorul poate agrava simptomele respiratorii. (8)