Analiza genetică dezvăluie markeri din copilăria timpurie pentru riscul de obezitate

Obezitatea reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, cu implicații profunde asupra morbidității și mortalității globale. Până în 2035, se estimează că peste jumătate din populația lumii va avea exces ponderal sau obezitate. În acest context, predicția precoce a riscului individual capătă o importanță strategică, iar scorurile poligenice (PGS) devin instrumente promițătoare pentru identificarea predispoziției genetice la obezitate.
Spre deosebire de multe boli cronice, obezitatea debutează frecvent în copilărie și persistă pe tot parcursul vieții. Astfel, factori disponibili de timpuriu, precum variațiile genetice, pot furniza predicții valoroase. Scorurile poligenice consolidează informații din sute de mii de variante genetice și pot anticipa riscul individual, dar performanța lor diferă în funcție de populația în care sunt dezvoltate și aplicate.

Obiectivele studiului

Autorii studiului publicat în Nature Medicine au elaborat un scor poligenic multi-ancestral (PGSLC) pentru indicele de masă corporală (IMC), utilizând cele mai mari meta-analize GWAS pentru IMC (GIANT și 23andMe) și l-au validat:

• în populații adulte de diverse origini genetice,
• pe parcursul copilăriei și adolescenței,
• în cadrul studiilor de intervenție intensivă asupra stilului de viață (ILI).

Rezultate principale

Performanța scorului poligenic în populații adulte

PGSLC a explicat între 7,2% și 17,5% din variația IMC în funcție de origine ancestrală, cu cea mai mare performanță la persoanele cu ascendență europeană. Comparativ cu scorul precedent (PGSKhera), PGSLC a dublat capacitatea de predicție a IMC. Cu toate acestea, performanța a fost semnificativ mai redusă în populațiile cu ascendență africană (ex. doar 2,2% în cohorta rurală din Uganda).

Predicția obezității

PGSLC a fost asociat cu o probabilitate de 2–2,6 ori mai mare de obezitate per abatere standard a scorului. În decilul superior al scorului, prevalența obezității a atins 69,5% în comparație cu doar 1,7% în decilul inferior. Zona sub curba ROC (AUC) a fost aproape 0,80 pentru obezitatea severă, indicând o capacitate bună de discriminare.

Predicția în copilărie și adolescență

În cohorta ALSPAC din Regatul Unit, efectul PGS asupra IMC a devenit evident începând cu vârsta de 1 an și a crescut progresiv până în jurul vârstei de 12 ani. La 15 ani, adăugarea scorului genetic la predictori clinici de la naștere a dublat variația explicată a IMC (de la 13% la 26%).

În plus, la copii cu rebound adipos timpuriu (≤43 luni), scorul genetic a fost mai mare, sugerând valoarea PGS pentru identificarea riscului precoce de obezitate.

Predicția în viața adultă timpurie

În studiul PLCO, un PGS mai mare a fost asociat cu creșteri mai mari în greutate și IMC între 20 și 50 de ani, în special la femei. PGS a adus beneficii modeste în predicția obezității la 50 ani, dar a fost mai valoros la indivizii cu greutate normală la 20 ani, sugerând o tendință de aliniere la predispoziția genetică pe parcursul vieții.

Răspunsul la intervenții asupra stilului de viață

În studiile DPP și Look AHEAD, participanții cu PGS mai mare:

• au pierdut mai mult în greutate în primul an de intervenție,
• dar au fost mai predispuși la recâștig ponderal în anii următori.

Această observație susține ideea că indivizii cu predispoziție genetică puternică pot reacționa mai intens la modificările de mediu – inclusiv intervențiile comportamentale – dar necesită suport pe termen lung pentru menținerea rezultatelor.

Concluzii

Scorul poligenic dezvoltat în acest studiu îmbunătățește semnificativ capacitatea de predicție a obezității pe tot parcursul vieții, în special la copii și adolescenți. El poate fi integrat în modele predictive complexe care combină factori genetici și de mediu. Totuși, persistă disparități de performanță între populații, în special în rândul celor cu ascendență africană, subliniind nevoia de includere mai echitabilă în studiile genetice.

Implicații viitoare

Implementarea responsabilă a PGS în sănătatea publică necesită standarde clare privind performanța minimă acceptabilă în funcție de populație. În paralel, cercetările viitoare ar trebui să exploreze:

• rolul PGS în predicția răspunsului la medicamente pentru slăbit,
• interacțiunile dintre predispoziția genetică și factorii de mediu,
• strategii de comunicare a riscului genetic care să promoveze schimbări pozitive în comportamentul individual.

Acest studiu oferă un cadru solid pentru utilizarea PGS în prevenirea și tratamentul personalizat al obezității, de la copilărie până la vârsta adultă.