Antivirale naturale (alimente) - eficiente împotriva coronavirusului?

©

Autor:

Antivirale naturale (alimente) - eficiente împotriva coronavirusului?

De la apariția primelor știri despre pandemia cu noul coronavirus este foarte posibil să fi auzit sau să fi citit articole despre alimentele antivirale. Din nefericire nu există dovezi verificabile că aceste alimente chiar au un efect antiviral. Mai mult, consumul excesiv al unui aliment fie el și portocală sau ghimbir poate afecta sănătatea, în special în cazul persoanelor cu boli cronice sau a vârstnicilor, două categorii de persoane cu un risc mai mare de infecție COVID-19. Pentru a pune lucrurile în context este bine să le luăm pe rând începând cu ce sunt antiviralele și ce spun studiile trâmbițate ca având efect antiviral.

Ce sunt antiviralele?

Tratamentele antivirale sunt recomandate de doctor imediat după apariția primelor simptome ale gripei. Atunci când tratamentul este început la două zile de la debutul gripei, medicamentele antivirale ajută la reducerea intensității simptomelor și poate reduce perioada de recuperare cu maximum o zi. De asemenea, urmat în mod corect tratamentul reduce riscul de complicații precum infecțiile la ureche în cazul copiilor, problemele respiratorii și chiar necesitatea de spitalizare în special la adulții cu risc (bolnavii cronic și vârstnicii). În cazul persoanelor spitalizare administrarea de antivirale ajută la reducerea riscului de deces prematur. (1)

Antiviralele reprezintă o clasă de medicamente creată specific pentru a trata infecțiile cu virusuri, de unde și numele de infecții virale. Acestea reprezintă o subcategorie a antimicrobienelor alături de antibiotice, antifungice și antiparazitare. Ele sunt create specific pentru un anumit virus sau au un spectru larg de tratament. Spre deosebire de majoritatea antibioticelor, antiviralele nu distrug patogenii și contribuie la inhibarea dezvoltării lor. (2, 3, 4)

Cum apar rezultatele pozitive în cazul alimentelor antivirale?

 

Antiviralele naturale, așa cum sunt vehiculate în mass-media nu sunt recunoscute de instituțiile medicale de prestigiu din lume. Efectele posibil antivirale demonstrate de unele studii citate de specialiștii non-medicali au unele dintre cele mai multe greșeli științifice. (5, 6, 7, 8).

Pentru început, efectul placebo al acest studii este foarte important. Oamenii de știință care analizează efectele unui nou medicament și administrează și o pastilă „falsă” (placebo) spun că efectul placebo asupra stării pacientului poate fi cuprins între 35 și 75% din efectul medicamentului. (9, 10, 11)

Pe lângă efectul placebo, în cadrul studiilor precizate ca dovezi ale efectului antiviral al unor alimente și suplimente naturiste apar mai multe erori științifice care nu ar trebui ignorate. De exemplu, contează foarte mult faptul că majoritatea unor astfel de studii sunt realizate în eprubetă sau în condiții de laborator, efectele sunt obținute pe rozătoare care, deși au un ADN asemănător oamenilor nu este uman. De asemenea, unele studii sunt finanțate de companiile producătoare introducând astfel un conflict de interese. Cum ar fi fost ca o companie producătoare să finanțeze un studiu în care un supliment naturist să NU aibă efectele promovate? (6, 7, 12, 13)

Un alt aspect important este numărul voluntarilor precum și caracteristicile acestora, atunci când studiile sunt realizate pe oameni. Un studiu care implică zece voluntari sau chiar mai puțin este dificil de generalizat la întreaga populație. (14, 15)

 

Pe lista alimentelor și plantelor cu efecte antivirale apar următoarele:

  • Fenicul – este o plantă care s-ar putea să lupte cu anumite virusuri. Testele în eprubetă au arătat că extractul de fenicul, și nu planta în sine, are proprietăți antivirale în contact cu virusul herpes și parainfluenza PI-3 care produce infecții respiratorii la bovine (16)


  • Usturoiul – este un leac tradițional pentru o mulțime de probleme de sănătate deși nu există studii solide care să demonstreze eficacitatea sa. În susținerea efectului său este promovat un studiu realizat pe 28 de adulți infectați cu virusul HPV. Aceștia au aplicat pe zona afectată de negi (un simptom specific acestei infecții) un extract de usturoi a ajutat la eliminarea negilor după 1-2 săptămâni. Unul dintre semnalele de alarmă ale acestui studiu este numărul mic de voluntari. Al doilea este faptul că cercetătorii care au realizat experimentele sunt implicați doar în studii care analizează efectele uleiurilor esențiale și a unor plante medicinale asupra infecțiilor. (17)


  • Roiniță – este folosită mai ales în ceaiuri sau pentru a aromatize mâncare. Se crede că are efecte antivirale. Acest lucru a fost demonstrat în testele realizate în eprubetă (18, 19)


  • Oregano – este una dintre ierburile folosite tradițional pentru a ameliora diverse infecții. Studiile realizate în eprubetă au arătat că unul dintre compușii uleiului de oregano, deci nu planta în sine sau extractul, ajută la reducerea efectelor norovirusului la 15 minute de la expunere. Este bine de știut că testele pe oameni a fost realizate cu ulei esențial de oregano donat de producători e unde și un posibil conflict de interese. (20)


  • Salvie – testele realizate în eprubetă au arătat că extractul de salvie ar putea inhiba virusul imundeficienței de tip 1 iar studiile pe cai, vaci și porci au arătat o rezistență în fața virusului herpes simplex (18, 21)


  • Busuioc – un studiu realizat în eprubetă a demonstrat că extractul de busuioc dulce conține compuși precum apigenina și acidul ursolic și ar putea proteja împotriva virusului herpes simplex, hepatita B și enterovirus (22)


  • Soc – un studiu realizat pe rozătoare a arătat că sucul concentrat de soc ajută la blocarea replicării virusului gripal. Studiile realizate pe oameni au fost de mici dimensiuni și au arătat un efect pozitiv doar asupra cazurilor ușoare de gripă. Similar altor studii, este posibil ca producătorii siropurilor de soc să fi fost implicați în realizarea studiului. (23, 24, 25, 26)


Putem întări sistemul imunitar?

Pe lângă alimentele antivirale, în ultimele săptămâni au apărut tot felul de articole care oferă recomandări pentru a-ți „întări” sistemul imunitar. Luând lucrurile pe rând de la ce este și cum funcționează sistemul imunitar și până la alimentele miraculoase.

Sistemul imunitar
se ocupă de apărarea organismului împotriva bolilor și are rolul de a lupta cu infecțiile. Este format din globule albe, anticorpi, măduva spinării, splină, timus și sistem limfatic, care conlucrează și se echilibrează în mod natural. Presupunând că s-ar putea stimula sau întări sistemul imunitar acest lucru nu ar fi tocmai o veste bună pentru sănătate. Analizat din punct de vedere științific sistemul imunitar ar fi hiperactiv iar un sistem imunitar hiperactiv duce la apariția bolilor autoimune. (27, 28, 29, 30)

Pe de altă parte, promotorii alimentelor care „întăresc” imunitatea pun acest lucru pe fondul unui sistem imunitar slăbit. Oamenii au sistemul imunitar slăbit în cazul unor afecțiuni imunodeficiente care apar de regulă la naștere, unor aecțiuni precum SIDA, arsuri foarte grave, malnutriție sau chimioterapie, artrită reumatoidă, boala inflamatorie intestinală, scleroză multiplă sau diabet de tip 1. Aceste boli sunt diagnosticate de către doctorul specialist și tratate cu medicamentele specifice fiecărei boli în parte. Cu alte cuvinte, oamenii care nu suferă de aceste boli sau de diverse anomalii (rare) ale sistemului imunitar nu pot avea sistemul imunitar slăbit. Acesta este normal sau anormal (în cazul unei boli moștenite sau dezvoltate). Pentru a preveni infecțiile sistemul imunitar trebuie să funcționeze normal. (31)

Ce se poate face pentru a menține sistemul imunitar sănătos?

Ca și în cazul prevenirii afecțiunilor care pot fi prevenite (într-o oarecare măsură) o dietă sănătoasă și echilibrată, sportul cu moderație, reducerea stresului, somnul odihnitor și spălatul regulat al mâinilor sunt ingredientele pentru menținerea sănătății în parametri normali. Corpul are nevoie de vitamine, minerale și alte elemente nutritive însă acestea sunt furnizate, de cele mai multe ori de alimentație. Deficiențele vitaminice apar, atunci când nu sunt cauzate de o boală anume, în lipsa unei alimentații adecvate. Deși încă se mai întâmplă acest lucru în lume, foametea continuă să scadă la nivel global, cele mai afectate regiuni fiind zonele deșertice din Africa și unele regiuni din sudul și estul Asiei, potrivit datelor oferite de UNICEF. (32, 33, 34, 35)


Data actualizare: 31-03-2020 | creare: 31-03-2020 | Vizite: 16444
Bibliografie
1. What You Should Know About Flu Antiviral Drugs. https://www.cdc.gov/flu/treatment/whatyoushould.htm
2. Nitazoxanide: A first-in-class broad-spectrum antiviral agent. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0166354214002137?via%3Dihub
3. Antiviral Agents for Influenza: A Comparison of Cost-Effectiveness Data. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16277546/
4. Antimicrobials: An Introduction. https://amrls.cvm.msu.edu/pharmacology/antimicrobials/antimicrobials-an-introduction
5. Too many mice are sacrificed for seriously flawed studies. https://www.vox.com/2016/7/28/12228036/mice-cell-studies-flaws
6. Animal research study shows many tests are full of flaws. https://www.theguardian.com/science/2010/jan/23/ben-goldacre-bad-science
7. Research Guide: Design Flaws to Avoid. https://libguides.usc.edu/writingguide/designflaws
8. Peer review: a flawed process at the heart of science and journals. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1420798/
9. Is Homeopathy Explained by the Placebo Effect? https://www.technologyreview.com/s/407615/is-homeopathy-explained-by-the-placebo-effect/
10. An exploration of the relationship between placebo and homeopathy and the implications for clinical trial design. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3767074/
11. The Placebo Effect and Homeopathy. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/20471615/
12. Do Financial Conflicts of Interest Bias Research?: An Inquiry into the "Funding Effect" Hypothesis. https://www.researchgate.net/publication/260162826_Do_Financial_Conflicts_of_Interest_Bias_Research_An_Inquiry_into_the_Funding_Effect_Hypothesis
13. Too many studies have hidden conflicts of interest. A new tool makes it easier to see them. https://www.vox.com/2017/4/19/15350048/pubmed-publishing-conflicts-of-interest-funding-information
14. Examination of volunteer bias in research involving patients diagnosed with psychogenic nonepileptic seizures. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1525505009003163
15. Volunteer Bias. https://methods.sagepub.com/reference/encyc-of-research-design/n492.xml
16. Foeniculum vulgare Mill: A Review of Its Botany, Phytochemistry, Pharmacology, Contemporary Application, and Toxicology. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4137549/
17. Healing effect of garlic extract on warts and corns. https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1111/j.1365-4632.2004.02348.x
18. Aqueous extracts from peppermint, sage and lemon balm leaves display potent anti-HIV-1 activity by increasing the virion density. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2288616/
19. Antiviral activity of the oseltamivir and Melissa officinalis L. essential oil against avian influenza A virus (H9N2). https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2288616/
20. Antiviral Efficacy and Mechanisms of Action of Oregano Essential Oil and Its Primary Component Carvacrol Against Murine Norovirus. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/24779581/
21. Antiviral Properties of Supercritical CO2 Extracts from Oregano and Sage . https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/10942912.2012.700539
22. Antiviral Activities of Extracts and Selected Pure Constituents of Ocimum Basilicum. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16173941/
23. Anti-influenza Virus Effects of Elderberry Juice and Its Fractions. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22972323/
24. No, elderberry syrup will not prevent the flu. https://www.latimes.com/lifestyle/story/2019-10-17/elderberry-flu-colds-prevention
25. An Evidence-Based Systematic Review of Elderberry and Elderflower ( Sambucus nigra ) by the Natural Standard Research Collaboration. https://www.researchgate.net/publication/259696401_An_Evidence-Based_Systematic_Review_of_Elderberry_and_Elderflower_Sambucus_nigra_by_the_Natural_Standard_Research_Collaboration
26. A systematic review on the sambuci fructus effect and efficacy profiles. https://onlinelibrary.wiley.com/doi/abs/10.1002/ptr.2729
27. Can I really boost my immune system? https://www.bbc.co.uk/programmes/articles/1bGNzff3qDWhyXKFchKJb6h/can-i-really-boost-my-immune-system
28. Boosting the Immune System, From Science to Myth: Analysis the Infosphere With Google. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6673706/
29. Immune systems of healthy adults 'remember' germs to which they’ve never been exposed, Stanford study finds. https://med.stanford.edu/news/all-news/2013/02/immune-systems-of-healthy-adults-remember-germs-to-which-theyve-never-been-exposed-stanford-study-finds.html
30. Autoimmune Diseases. https://medlineplus.gov/autoimmunediseases.html
31. Immune System Disorders. https://www.urmc.rochester.edu/encyclopedia/content.aspx?ContentID=123&ContentTypeID=134
32. Malnutrition. https://data.unicef.org/topic/nutrition/malnutrition/
33. Famine across the world since 1860. https://ourworldindata.org/famines
34. Overview of the Immune Response. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2923430/
35. Why soap, sanitizer and warm water work against Covid-19 and other viruses. https://edition.cnn.com/2020/03/24/health/soap-warm-water-hand-sanitizer-coronavirus-wellness-scn/index.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Sursa cea mai probabilă de infecție cu Coronavirus din China este șarpele
  • Posibilă răspândire la nivel global a infecției cu noul Coronavirus
  • Noi cercetări estimează evoluția epidemiei cu coronavirus
  •