Cearcănele la copii

Cearcănele reprezintă hiperpigmentarea pielii de la nivelul pleoapei superioare și inferioare, rezultată în urma subțierii pielii de la nivelul palpebral și îngustarea vaselor capilare implicate în procesul de irigație a pleoapelor.

Cearcănele la copii pot fi cauzate de anumite afecțiuni sau stări patologice. În caz de apariție a cearcănelor, la nivelul vaselor capilare care irigă pielea pleoapei se produce oxidarea hemoglobinei, în urma îngustării lumenului capilar, proces în urma căruia rezultă anumite elemente de culoare închisă, care sunt vizibile la nivelul suprafeței cutanate a pleoapelor.

Cea mai frecventă cauză de apariție a cearcănelor în rândul copiiilor este congestia nazală, manifestare clinică prezentă în cadrul următoarelor afecțiuni respiratorii: rinită inflamatorie, rinită alergică, sinuzită, polipi nazali (vegetațiile adenoide), hipertrofie amigdaliană și amigdalită. Congestia nazală determină scăderea aportului de oxigen cu apariția hipoxiei tisulare locale și ruperea capilarelor care irigă pielea pleoapelor. În urma acestei evoluții se produce hiperpigmentarea regiunii palpebrale cu apariția cearcănelor la copil.

Tratamentul cearcănelor la copii presupune îndepărtarea cauzei declanșatoare și nu a efectului. Cauzele declanșatoare pot fi una dintre afecțiunile descrise mai jos. Efectul este apariția cearcănelor. În urma corectării factorului cauzator, care a declanșat apariția cearcănelor, acestea din urmă se vor remite spontan în timp.

Mai pot fi descrise și alte afecțiuni sau stări patologice care pot determina apariția cearcănelor la copii:

• Ereditatea
• Anemia
• Deficitul de vitamină B12
• Sindromul de deshidratare
• Hipoclorhidria
• Expunerea prelungită la razele solare (cu apariția secundară a hipersecreției de pigment melanic denumit melanină)
• Dermatita atopică
• Infecțiile oculare. [1], [2], [3], [4], [5]

Afecțiunile care determină cel mai frecvent apariția cearcănelor la copii, manifestările clinice și tratament

Rinită inflamatorie

Rinita inflamatorie este o inflamație a mucoasei nazale, acută sau cronică, apărută de cele mai multe ori în urma unor infecții virale (infecție cu rhinovirus, adenovirus, etc.). Din punct de vedere clinic, boala se caracterizează prin congestie nazală, hidroree, hiposmie sau anosmie, febră sau subfebrilitate, cefalee, oboseală și apariția cearcănelor. Acestea din urmă sunt secundare congestiei nazale. În urma apariției congestiei nazale are loc reducerea cantități de aer inspirat, cu scăderea secundară a oxigenării locale. Aceasta duce la apariția hipoxiei locale cu ruperea capilarelor îngustate de la nivelul pielii pleoapelor și hiperpigmentare acestora din urmă.

Tratamentul presupune ameliorarea inflamației nazale și îndepărtarea congestiei nazale. Aceasta se poate realiza prin administrarea medicamentelor antiinflamatoare nonsteroidiene și antipiretice (Ibuprofen, Aspirină, Paracetamol) iar diminuarea congestiei nazale și a hidroreei sunt administrate vasoconstrictoare locale. În urma administrării tratamentului etiologic, cearcănele vor dispărea spontan. [2], [3], [4]

Rinită alergică

Rinita alergică reprezintă inflamația mucoasei nazale indusă de substanțele alergenice prezente în aerul atmosferic (polen, mucegai, acarieni, cosmetice, praf de casă, alergii alimentare, etc.).

Copilul cu rinită alergică poate prezenta oboseală, cefalee, hiposmie, congestie nazală, cearcăne, iritație și prurit conjunctival, lăcrimare, prurit nazal, respirație ucală. Cearcănele apărute în cadrul rinitei alergice au culoare violacee și pot fi însoțite de edeme palpebrale.

Tratamentul presupune îndepărtarea factorilor alergenici, administrarea tratamentului medicamentos și imunizare (specifică sau nespecifică). Tratamentul medicamentos presupune administrarea de antihistaminice (erius, Ketotifen, Claritine, Xyzal) și corticoterapie pentru diminuarea componentei alergice, antileucotriene (Montelukast, Zafirlukast, Pranlukast, Zileuton), pentru reducerea inflamației rinosinusale de natură alergică și decongestionante nazale, pentru ameliorarea congestiei nazale.

Imunizarea specifică și nespecifică se poate realiza prin injectarea sublinguală, intranazală sau subcutanată a unor vaccinuri care conțin anumite doze de alergen. [2], [3], [4]

Sinuzită

Sinuzita este inflamația sinusurilor nazale, de etiologie virală sau bacteriană. Aceasta este frecvent o complicație apărută în cadrul unei rinite alergice sau inflamatorii netratate sau tratate necorespunzător. Copiii diagnosticați cu sinuzită pot prezenta durere facială, cefalee, rinoree purulentă, senzația de presiune la nivelul sinusurilor faciale, obstrucție nazală, cearcăne și febră.

Diagnosticul de sinuzită se pune coroborând datele clinice cu datele paraclinice, obținute în urma efectuării unei radiografii anterioare (RAF) a feței sau a unei tomografii computerizate de craniu nativ (CT de craniu nativ).

Tratamentul sinuzitei presupune antibioterapie conforma antibiogramei, antiinflamatoare și antipiretice pentru diminuarea inflamației locale, antalgice pentru calmarea cefaleei și a durerii faciale și vasoconstrictoare nazale pentru favorizarea drenajului. [1], [2], [3], [4]

Polipi nazali

Polipii nazali reprezintă degenerescența corionului mucoasei rinosinusale și se datorează rinitei alergice, rinitei inflamatorii sau formațiunilor tumorale dezvoltate la nivel nzal. Boala este cunoscută sub denumirea de polipoză nazală.

Copilul diagnosticat cu polipoză nazală poate prezenta obstrucție nazală, rinoree, rinolalie, hiposmie sau anosmie. La examinarea clinică a copilului cu polipoză nazală, medicul poate observa prezența unor formațiuni polipoase pe suprafața mucoasei nazale, de culoare albicioasă, gălbuie sau cenușie, mobile și nesângerânde; prezența cearcănelor și deformarea feței.

Diagnosticul polipozei nazale este clinic și se bazează pe prezența simptomelor clinice amintite de către bolnav și a semnelor clinice evidențiate în urma efectuării rinoscopiei anterioare.

Tratamentul polipozei nazale este chirurgical și presupune extirparea formațiunilor polipoase aflate pe suprafața mucoasei nazale (polipectomie nazală). [1], [2], [3], [4]

Hipertrofie amigdaliană

Hipertrofia amigdaliană reprezintă creșterea în dimensiuni a amigdalelor faringiană, linguală sau palatină. Această afecțiune poate determina apariția cearcănelor la copii, însoțite de dispnee, apnee și disfagie.

Tratamentul este chirurgical și presupune îndepărtarea amigdalei mărite de volum. [1], [2]

Amigdalită

Amigdalita este o inflamație a amigdalei faringiene (cunoscută sub denumirea de amigdala faringiană a lui Luschka), apărută în urma infectării cu diferiți agenți microbieni (Haemophylus influenzae, stafilococ, streptococ, pmeumococ, etc.) sau în urma extinderii unui proces infecțios localizat în vecinătatea amigdalei faringiene (otită, etc.). Boala este frecvent întâlnită în rândul copiiilor și mai rar întâlnită în rândul adulților.

Copilul cu amigdalită poate prezenta febră 39-40°C, obstrucție nazală, cearcăne secundare congestiei nazale, piofagie, disfagie. La examinarea clinică a copilului cu amigdalită, medicul poate decela prezența secrețiilor mucopurulente la nivelul peretelui faringian posterior, prezența depozitelor pultacee pe suprafața amigdalelor și creșterea în dimensiuni a amigdalelor.

Diagnosticul de amigdalită se pune coroborând datele clinice prezentate anterior.

Tratamentul amigdalitei la copii presupune administrarea antibioterapiei (Amoxicilină, Amoxiklav) pentru eradicarea agentului patogen, a medicamentelor antiinflamatoare (Aspirină, Ibuprofen, Paracetamol) pentru reducerea inflamației și a edemului local, vasoconstrictoare (ser efedrinat, Nasivin, Olynth) pentru ameliorarea obstrucției nazale și dezinfecție nazo-faringiană cu Colargol 1% sau Protargol 1%.
În cazul amigdalitelor cronice cu multiple recidive în ciuda administrării tratamentului cu antibiotice, se indică amigdalectomie (intervenția chirurgicală de îndepărtare a amigdalei afectate). [1], [3], [4]

Anemie feriprivă

Anemia feriprivă poate fi una dintre cauzele de apariție a cearcănelor la copii. Copiii cu anemie feriprivă pot prezenta dispnee, palpitații, tahicardie, oboseală, cearcăne, paloare tegumentară, tegumente uscate, unghii friabile, ragade comisurale, astenie, agitație, inapetență, hepatosplenomegalie.

Diagnosticul anemiei feriprive se pune coroborând datele clinice cu informațiile obținute în urma efectuării unor investigații paraclinice (hemoleucogramă, medulogramă) și este confirmat în urma determinării sideremiei.

Tratamentul copiilor cu anemie feriprivă presupune administrarea fierului sub formă medicamentoasă. Cele mai frecvent utilizate preparate medicamentoase pe bază de fier sunt fumaratul de fier, gluconatul de fier, sulfatul de fier, Fier elemental, Fier polimaltozat. [1], [2], [3], [4]

Deshidratarea

Sindromul de deshidratare la copii se poate manifesta prin apariția cearcănelor. Acest sindrom poate apărea în copilărie din cauza aportului lichidian deficitar sau din cauza unei pierderi crescute de apă (prin transpirații, vărsături, febră, diaree, etc.).

În cadrul sindromului de deshidratare la copii, cearcănele pot fi însoțite și de alte manifestări clinice cutanate precum: tegumente și mucoase uscate, pliu leneș, turgor flasc, deprimarea fontanelei anterioare (în cazul sugarilor), extremități reci. De asemenea, mai pot apărea tahicardie, tahipnee, dispnee, privire fixă, clipit rar, hipotensiune arterială, senzația continuă de sete.

Tratamentul sindromului de deshidratare la copii presupune rehidratare parenterală (pe cale intravenoasă sau intraosoasă). Preparatele utilizate pentru rehidratare sunt soluțiile coloidale sintetice (Dextran 40, Dextran 60), soluțiile cristaloide și soluțiile echimolare (sulfat de magneziu 20%, clorură de sodiu 5,85%, clorură de potasiu 7,45%, glucoză 5%, glucoză 10%, bicarbonat de sodiu8, 4%, gluconat de calciu 10%). [1], [2], [3], [4]

Deficitul de vitamină B12 la copii poate detemina apariția cearcănelor în perioada copilăriei

Vitamina B12, denumită cobalamină sau ciancobalamină, îndeplinește numeroase roluri în organism. Cele mai importante dintre acestea sunt desfășurarea procesului de de elaborare a mielinei (substanță care învelește fibrele nervoase, prin intermediul cărora sunt transmise impulsurile nervoase de la creier în diferite părți ale corpului), menținerea integrității și a funcționalității sistemului nervos, elaborarea ADN-ului, desfășurarea procesului de înnoire celulară, sinteza vitaminei C și a fierului, protejarea ficatului.

Deficitul de vitamină B12 în copilărie poate fi datorat deficitului alimentar, instalării anemiei pernicioase, anumitor afecțiuni imunologice (precum lupus), intervenții chirurgicale gastrice, alimentației vegetariene a mamei în perioada sarcinii.

Copiii cu deficit de vitamina B12 pot prezenta facies palid, încercănat; tegumente palide, cu tentă gălbuie; limbă roșie, scădere ponderală, ulcerații la nivelul mucoasei bucale, amețeli, fatigabilitate, inapetență, lipsa energiei, dispnee, diaree sau constipație.

Diagnosticul deficitului de vitamină B12 se pune în urma determinării nivelului de vitamină B12 în organism.

Tratamentul deficitului de vitamină B12 în copilărie presupune administrarea vitaminei B12 sub formă medicamentoasă. [1], [2], [3], [4]

Epunerea prelungită la soare

Expunerea prelungită la soare în copilărie se poate solda cu apariția cearcănelor la vârste mici. Expunerea la razele solare (razele UV) determină stimularea secreției de melanină. Expunerea îndelungată va determina apariția hipersecreției de melanină cu hiperpigmentarea zonelor corporale care sunt cel mai expuse la razele UV.

O altă variantă ar putea fi faptul că, acțiunea îndelungată a razelor solare asupra pielii pot determina scăderea nivelului de hidratare a acesteia din urmă, cu inițierea procesului de îmbătrânire și degradare celulară. [3], [4]

Dermatită atopică

Dermatita atopică apărută în copilărie poate determina apariția cearcănelor. Dermatita atopică este o afecțiune inflamatorie a pielii, frecvent întâlnită în primele trei luni de viață ale sugarului. Această afecțiune se caracterizează prin apariția la nivelul feței a unor leziuni exudative și hiperemiate, care se vor transforma în adevărate cruste. Aceste leziuni se vor extinde și la nivelul scalpului, la nivelul abdomenului și la nivelul extremităților și sunt însoțite de cearcăne și prurit tegumentar. Cel mai frecvent, leziunile sunt localizate la nivelul pleoapelor, a gâtului, în regiunea poplitee și la nivelul încheieturii mâinilor.

Diagnosticul bolii se bazează pe prezența semnelor clinice descrise anterior.

Tratamentul dermatitei atopice presupune hidratare intensă și administrarea locală a medicamentelor corticoterapice (Prednison). Antihistaminicele (precu Aerius, Ketotifen, Xyzal) pot fi utile pentru ameliorarea pruritului tegumentar. Inhibitorii celulei T (Pimecrolimus, Tacrolimus) sunt o altă clasă de medicamente care s-au dovedit a fi eficiente în cadrul tratamentului dermatitei atopice la copii. [1], [2], [3], [4]

Infecția oculară

Infecțiile oculare apărute în copilărie se pot caracteriza prin apariția cearcănelor și sunt deseori rezultatul unei igiene locale deficitare sau a contaminării suprafeței palpebrale cu diferiți germeni patogeni, prezenți la nivelul mâinilor (atingerea zonei oculare cu mâinile murdare).

Blefarita este o afecțiune inflamatorie localizată la nivelul marginii palpebrale. Aceasta se caracterizează din punct de vedere clinic prin lăcrimare, fotofobie, prurit local, senzația de arsură locală și apariția cearcănelor la copil.

Tratamentul presupune administrarea locală de antibiotice (Bacitracină, Doxiciclină, Gentamicină, Sulfacetamidă) sau antivirale (Aciclovir), în funcție de agentul etiologic implicat.

Orjeletul, cunoscut și sub denumirea populară de urcior, este o infecție purulentă localizată la nivelul pleoapei, apărută în urma infecției locale cu stafilococ.
Această infecție poate fi localizată pe suprafața internă sau externă a pleoapei și este caracterizată prin durere locală, eritem local, fotofobie, lăcrimare, apariția cearcănelor și a senzației continue de prezență a unui corp străin la nivelul ochiului afectat.

Diagnosticul infecției se bazează pe prezența manifestărilor clinice descrise anterior.

Tratamentul orjeletului în copilărie presupune antibioterapie (Dicloxacilină, Eritromicină). Tratamentul chirurgical este indicat în cazul orjletului cu localizare pe suprafața internă a pleoapei, cu lipsă de răspuns în urma tratamentului cu antibiotice administrat. Tratamentul chirurgical presupune efectuarea unei incizii la nivelul proeminenței punctiforme și drenajul colecției purulente.

Conjunctivita este o inflamație a conjuntivei, de etiologie alergică sau apărută în urma infecției cu diferiți agenți patogeni.
Această afecțiune se caracterizează prin apariția cearcănelor și a hiperemiei conjunctivale, însoțite de secreție oculară, prurit ocular și disconfort la nivelul ochiului afectat. Uneori poate fi întâlnită durerea oculară, fotofobia și senzația persistentă de prezență a unui corp străin la nivelul ochiului afectat.

Diagnosticul bolii este clinic și se bazează pe prezența manifestărilor clinice descrise anterior.

Tratamentul presupune administrarea de antibiotice (în cazul infecției cu diferiți agenți bacterieni) și antihistaminice (în cazul conjunctivitei alergice). [1], [2], [3], [4]