De ce înșelăm?

©

Autor:

De ce înșelăm?

Există mai multe motive pentru care oamenii căsătoriți sau implicați într-o relație de lungă durată înșală. Aproximativ 40% dintre cupluri sunt afectate de infidelitate și în ciuda procentului ridicat majoritatea oamenilor, chiar și cei care înșală, vor spune că un astfel de comportament este inacceptabil. (1)
Datele din biologia evolutivă spun că femeile caută relații stabile, de lungă durată, deoarece creșterea copiilor le lasă vulnerabile. De cealaltă parte, bărbații doresc să își răspândească sămânța cât mai mult. Cu toate acestea, masculii din unele specii au evoluat spre monogamie. Acest lucru se datorează, spun cercetătorii, pentru a preveni ca alți masculi să le ucidă urmașii. O altă posibilă explicație pentru menținerea relației monogame era faptul că existau distanțe mari între femelele fertile și de aceea masculii rămâneau cu aceeași parteneră. (2, 3, 4)

Și totuși de ce înșelăm? Mai ales în contextul în care ne iubim partenerii. Răspunsul este mai complicat decât ai crede. Deși există mai multe motive pentru a înșela se pare că unele diferă între sexe însă nu mereu. Potrivit unui studiu publicat în Journal of Sex Research în anul 2017 oamenii înșală din mai multe motive printre care: (5)

  • Cei care înșală nu sunt mulțumiți cu relația actuală
  • Se simt neglijați
  • Sunt supărați pe partener
  • Nu mai sunt îndrăgostiți de partenerul actual sau s-au îndrăgostit de o altă persoană
  • Nu se simt legați de partenerul actual
  • Vor să fie mai populari
  • Vor mai multă varietate în dormitor
  • Erau intoxicați și nu gândeau limpede.


Psihoterapeutul Esther Perel crede că infidelitatea a apărut odată cu ideea de cuplu (monogam). Felul în care este percepută infidelitatea ține și de cultură. Dacă în Paris subiectul creează o reacție rapidă și ambele sexe s-au aflat de ambele părți ale baricadei în restul lumii lucrurile pot fi privite altfel. Astfel, în Bulgaria femeile cred că bărbații care le înșală greșesc, însă că acest lucru este inevitabil. În Mexic, femeile care își înșală soții văd în acest lucru un fel de răzvrătire socială față de o cultură șovinistă în care mulți bărbați au două case, una pentru familie și una pentru amantă. (6)

Multă lume crede că înfidelitatea apare atunci când ceva este în neregulă în cuplu. Credința populară spune că dacă ai tot ce îți trebuie acasă nu ar trebui să pleci în căutarea altcuiva. De aici, înșelatul devine un simptom al unei relații care merge prost.

Însă această explicație duce la și mai multe probleme/neajunsuri. Se perpetuează ideea că există căsnicia perfectă, căsnicia ideală. De fapt, această așteptare a unei relații perfecte poate crește riscul de infidelitate. Mai întâi, ne îndepărtăm de partener deoarece căsnicia nu oferă lucrurile promise de societate, mass-media sau propriile așteptări, respectiv, dragoste, pasiune, înțelegere și echilibru perfect. Mai apoi, infidelitatea nu este legată mereu de disfuncțiile maritale. Într-adevăr, de multe ori, o altă relație este cauzată de existența unui conflict, instabilitate, lipsa sexului sau singurătate. (6)

De asemenea, există și persoane care înșală ca o formă de auto-descoperire a sinelui (pierdut). Acesta este cazul persoanelor cuminți, care au un loc de muncă conservator, s-au căsătorit de tinere, se ocupă predominant de familie.

Motivațiile pentru a înșela diferă, și ele, între sexe. Bărbații au o probabilitate mai mare de a înșela decât femeile și caută mai mereu atenție și sex. Mai mult, bărbații nu au cuvintele la ei pentru a transmite ceea ce simt, astfel că o fac prin intermediul contactului sexual. Astfel, sexul devine un aspect important pentru stabilirea unei legături intime cu o altă persoană. Dacă bărbații nu sunt satisfăcuți sexual (de exemplu, dacă soția le refuză repetat actul sexual) acceptă dificil această respingere și simt că nu sunt iubiți. De fapt, bărbații au o probabilitate mult mai mare de a înșela din cauza nesiguranței. (7)

Atunci când femeile înșală, acestea încearcă să acopere o nevoie emoțională. Potrivit studiilor, femeile simt că nu sunt apreciate de soți și doresc să fie prețuite și dorite. În cazul femeilor, o aventură reprezintă o etapă de tranziție pentru a putea încheia relația actuală. (8)

De ce înșelăm?

Alte posibile motive pentru a înșela includ:

  • Dependența – de alcool, droguri, jocuri de noroc sau altele. În special, alcoolul reduce inhibițiile pentru ca persoanele care nu s-ar gândi să înșele să poate face acest pas (9, 10, 11)
  • Unele probleme de atașament – de exemplu, persoanele care nu vor sau nu se pot atașa emoțional, persoanele nesigure sau persoanele care au teamă de intimitate sau cele cu o stimă de sine scăzută pot crește riscul de a înșela (12, 13, 14)
  • Existența unei traume în copilărie – o istorie de traume fizice, sexuale sau emoționale în copilărie este asociată unei probabilități mai mari ca persoana să înșele cu excepția cazurilor în care persoana și-a rezolvat problemele din trecut (15, 16)
  • Expunerea la infidelitate în copilărie – un studiu publicat în 2015 arată că tinerii care au fost expuși unei experiențe în care unul dintre părinți a avut o aventură au un risc de două ori mai mare de a înșela (17)
  • O altă aventură – conform unei cercetări din 2017 persoanele care au înșelat o dată au un risc de trei ori mai mare de a repeta acest comportament în relația următoare (18)
  • Tristețe/nefericire în relație – insatisfacțiile emoționale sau sexuale pot crește probabilitatea apariției unei aventuri. O relație implică efort iar în lipsa sa cuplurile se pot îndepărta. Lipsa sexului reprezintă un motiv de a înșela atât pentru bărbați cât și pentru femei (19, 20)
  • Lipsa aprecierii sau neglijența – atunci când ambii parteneri lucrează, femeile suportă deseori treburile casnice și sarcina creșterii copiilor. În acest caz, aventura crește importanța persoanei în ochii săi. Pe de altă parte, sentimentele de neglijență pot avea de-a face și cu așteptări nerealiste de la relație
  • Lipsa implicării – un studiu din 2018 a descoperit că persoanele care nu sunt implicate activ în relație au o probabilitate mai mare de a înșela (21)
  • Plictiseala – bărbații și femeile care sunt mereu în căutarea fiorilor au o probabilitate mai mare de a înșela. Astfel de persoane spun că folosesc aventurilor pentru a aduce sare și piper monotoniei relației actuale. Trecerea dragostei este un motiv des citat atunci când o persoană este plictisită de relație. Înșelatul poate arăta faptul că persoana nu înțelege modul de maturizare al unei relații (22, 23)
  • Imaginea corporală – este întâlnită mai ales în cazul bărbaților trecuți de o vârstă care au o aventură cu femei de vârsta fiicei lor. În acest caz înșelatul reprezintă o modalitate de a dovedi că încă pot. În același timp, bărbații de acest fel își pot acuza partenera că nu mai are grijă de propria imagine corporală (24)
  • Răzbunare – dacă unul dintre parteneri a avut o aventură este posibil ca celălalt să se simtă îndreptățit să se răzbune tot printr-o aventură (25, 26)


La acestea se adaugă o serie de motive secundare pentru înșelat. Acestea includ:

  • Internetul – aventurile extramaritale mai ales de natură emoțională sunt mult mai ușoare în prezent datorită rețelelor sociale și a site-urilor sau aplicațiilor de întâlniri. Infidelitatea online este considerată tot infidelitate chiar dacă persoanele nu se întâlnesc față în față (27, 28, 29)
  • Oportunitatea – absențele dese sau călătoriile în scop profesional pot reprezenta ocazii pentru aventuri. Absența poate oferi ocazii ambilor parteneri pentru a înșela fără a exista riscul de a fi descoperiți (30)
  • Pornografia – poate afecta relațiile de lungă durată și reprezintă un stimul care poate crește probabilitatea de a înșela. Pe de altă parte, vizionarea de pornografie în doi ar putea contribuie la condimentarea relației (31, 32)
  • Un apetit sexual ridicat – potrivit unui studiu 32% dintre persoane înșală din cauza libidoului crescut. Aventurile pot apărea pe fondul unei frecvente reduse a actului sexual, a pozițiilor practicate sau a comportamentelor sexuale preferate. Acest motiv apare mai ales la bărbați (33)
  • Atractivitatea – unele persoane sunt atrase de aventurile extramaritale datorită naturii lor tabu. Psihologii spun că oamenilor le place sentimentul de a face ceva greșit. Acest comportament a primit și un nume oficial: euforia celui care înșală (34)


Importanța banilor

Un alt factor care influențează probabilitatea de a înșela sunt banii. O cercetare publicată în 2015 a descoperit că persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 și 32 de ani care depind financiar de partener sau parteneră au un risc mai mare de a înșela. Studiul a mai arătat că atunci când femeile câștigă mult mai mult decât partenerii bărbați, aceștia din urmă simt că le este amenințată masculinitatea. Pentru a compensa acest neajuns ajung să își înșele partenerele. În aceeași situație, femeile, cele care câștigă mai mult în cuplu, nu se aventurează pentru a înșela deoarece nu doresc să afecteze și mai mult stima de sine a partenerului. (35)

Pe de altă parte, bărbații care câștigă mai mult decât partenerele au o probabilitate mai mică de a înșela. Însă dacă aceștia ajung să contribuie cel puțin 70% dintre veniturile casei, există o probabilitate mai mare că își vor înșela partenerele. În acest scenariu, nu crește riscul ca femeile să înșele.

Totodată, un studiu realizat în Marea Britanie a testat legătura dintre avuție, dorința de relații de scurtă sau lungă durată și probabilitatea de a înșela. După ce voluntarii au văzut fotografii cu bijuterii, mașini scumpe și vile au avut de ales, în funcție de fotografiile unor modele, acelea care ar fi potrivite pentru o relație de scurtă durată, lungă durată sau pe care nu le-ar alege pentru o relație. (36)

Atât bărbații cât și femeile au ales relații de scurtă durată prin comparație cu grupul de control care a văzut fotografii cu plante în ghivece și sacoșe de cumpărături. Cercetătorii au concluzionat și că bogăția crește probabilitatea de a înșela. Deși nu s-a descoperit o legătură de cauzalitate între bani și înșelat, există dovezi că ar putea exista o legătură între cele două. Dacă o persoană își face griji că veniturile nu îi permit să aibă ce mânca și să plătească o chirie, există o probabilitate mai mică de relații instabile. De cealaltă parte, dacă o persoană are acoperite nevoile de bază, ajung să aibă mai multe opțiuni și să își permită atât luxul material cât și relațional.

Genetica

Genetica ar putea și ea juca un rol în probabilitatea de a înșela. Psihologii de la Universitatea din Queensland cred că persoanele care au gene cu anumite tipuri de receptori de oxitocină și vasopresină au o probabilitate mai mare de a înșela. Acești hormoni sunt implicați în comportament, relaționarea cu cei din jur și stabilirea relațiilor cu partenerul de viață. (37)

Aceste rezultate au confirmat concluziilor unui studiu din 2011 care spunea că 40% dintre aventurile femeilor și 63% dintre aventurile bărbaților pot fi explicate de gene. (38)

Chiar și impulsivitatea ar putea fi vinovată de înșelat. Conform descoperirilor publicate în British Journal of Psychology, oamenii impulsivi înșală din simplul motiv că nu mai stau să se gândească la consecințe ci acționează imediat. (39)

În plus, cei care au avut mai mulți parteneri sexuali în trecut au o probabilitate mai mare de a fi infideli. Această înclinație poate fi explicată de capacitatea indivizilor de a recunoaște mai ușor avansul sexual sau de a căuta parteneri sexuali. (40, 41)

Din punct de vedere antropologic, lucrurile sunt ceva mai complicate. Cercetătorii de la Universitatea Rutgers au descoperit că dragostea este „reglată” de trei sisteme prezente în creier. Astfel, există dorința sexuală care ne ajută să căutăm un partener pentru a ne transmite genele, dragostea romantică, care este utilă pentru a ne concentra energia asupra unei singure persoane și atașamentul, acea senzație de calm și siguranță pe care o simțim când suntem într-o relație de lungă durată cu un partener alături de care ne putem crește copiii. Problemele apar atunci când aceste trei sistem, dorința sexuală, dragostea romantică și atașamentul nu se regăsesc în aceeași persoană. (42)

În acest context, este posibil, din punct de vedere științific, să fii foarte atașat față de partener și în același timp să fii atrasă sexual de o altă persoană și să fii îndrăgostită de o a treia persoană. Cu alte cuvinte, putem iubi mai multe persoane în același timp, doar că într-un mod diferit. (43)

Pe de altă parte, studiile arată că persoanele care acceptă să își împartă partenerii cu alte persoane nu au un avantaj față de ceilalți. O cercetare realizată la Universitatea din Quebec arată că nu există diferențe în satisfacția pe care o obținem din relații, încredere sau angajament în relațiile poligame, deschise sau monogame. (44)

În fine, alți cercetători spun că monogamia nu este naturală. Potrivit profesorului de psihologie David Barash una dintre cele mai credibile explicații ale înșelatului este faptul că monogamia nu este un fapt natural. Acest lucru nu este de speriat spune cercetătorul deoarece și alte abilități precum gătitul sau compunerea de muzică nu ne este transmis natural. Totuși, deși nu ne naștem monogami, dacă un lucru contează pentru noi, vom depune efortul necesar. (44, 45)

Înșelatul depinde, până la urmă și de fiecare persoană în parte. Sunt persoane care înșală o dată apoi continuă să fie infideli în timp ce există și alții care înșală o dată nu mai repetă comportamentul. Multe persoane iartă persoanele care le-au înșelat iar deseori acest proces ajută la întărirea relației. Cel mai important lucru este ca partenerii să fie sinceri unul cu altul și să comunice. (46)


Data actualizare: 06-02-2022 | creare: 17-05-2021 | Vizite: 2914
Bibliografie
1. Infidelity and behavioral couple therapy: Relationship outcomes over 5 years following therapy. https://doi.apa.org/doiLanding?doi=10.1037%2Fcfp0000012
2. Sexual strategies theory: an evolutionary perspective on human mating. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/8483982/
3. Male infanticide leads to social monogamy in primates . https://www.pnas.org/content/110/33/13328
4. The Evolution of Social Monogamy in Mammals. https://science.sciencemag.org/content/341/6145/526
5. Motivations for Extradyadic Infidelity Revisited. https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/00224499.2017.1393494
6. Why Happy People Cheat. https://www.theatlantic.com/magazine/archive/2017/10/why-happy-people-cheat/537882/
7. Who Cheats More? The Demographics of Infidelity in America. https://ifstudies.org/blog/who-cheats-more-the-demographics-of-cheating-in-america.
8. Infidelity: when, where, why. http://www.helenfisher.com/downloads/articles/INFIDELITY.pdf
9. Drinking alcohol has sex-dependent effects on pair bond formation in prairie voles. https://www.pnas.org/content/early/2014/04/02/1320879111
10. Romantic Relationships and Alcohol Use. https://www.researchgate.net/publication/223135364_Romantic_Relationships_and_Alcohol_Use
11. Marital Infidelity: The Experience of Men and Women. https://www.scielo.br/scielo.php?pid=S2358-18832018000100355&script=sci_arttext&tlng=en
12. Unforgiveness Motivations in Romantic Relationships Experiencing Infidelity: Negative Affect and Anxious Attachment to the Partner as Predictors. https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fpsyg.2019.00434/full
13. Attachment Insecurity and Infidelity in Marriage: Do Studies of Dating Relationships Really Inform Us about Marriage? https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3648986/
14. So far away from one's partner, yet so close to romantic alternatives: avoidant attachment, interest in alternatives, and infidelity. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/21967006/
15. The effect of childhood trauma on adult attachment styles, infidelity tendency, romantic jealousy and self-esteem. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S1877042810017313
16. Childhood Sexual Abuse, Relationship Satisfaction, and Sexual Risk Taking in a Community Sample of Women. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1401228/
17. Family Background and Propensity to Engage in Infidelity. https://journals.sagepub.com/doi/10.1177/0192513X15581660
18. Once a cheater, always a cheater? Serial infidelity across subsequent relationships. https://psycnet.apa.org/record/2017-34435-001
19. Predicting Sexual Infidelity in a Population-Based Sample of Married Individuals. https://www.researchgate.net/publication/6231202_Predicting_Sexual_Infidelity_in_a_Population-Based_Sample_of_Married_Individuals.
20. Review of studies on infidelity. http://www.ipedr.com/vol19/34-ICAMS2011-A10054.pdf
21. Partner commitment moderates the association between commitment and interest in romantic alternatives. https://link.springer.com/article/10.1007/s12144-018-0079-1
22. Recognizing Relational Boredom and Coping With It Through the Introduction of Novelty. https://ir.lib.uwo.ca/cgi/viewcontent.cgi?article=9511&context=etd
23. Spicing up the relationship? The effects of relational boredom on shared activities. https://www.researchgate.net/publication/305671240_Spicing_up_the_relationship_The_effects_of_relational_boredom_on_shared_activities
24. “Daddies,” “Cougars,” and Their Partners Past Midlife: Gender Attitudes and Relationship and Sexual Well-Being among Older Adults in Age-Heterogenous Partnerships. https://journals.sagepub.com/doi/full/10.1177/2378023119869452
25. Dark Triad traits, infidelity and romantic revenge. https://www.researchgate.net/publication/275528180_Dark_Triad_traits_infidelity_and_romantic_revenge
26. The aftershocks of infidelity: a review of infidelity-based attachment trauma. https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/14681994.2019.1577961?journalCode=csmt20
27. Online Infidelity. https://aamft.org/Consumer_Updates/Online_Infidelity.aspx
28. Online infidelity: The new challenge to marriages. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2802380/
29. Internet Infidelity 10 Years On: A Critical Review of the Literature. https://journals.sagepub.com/doi/10.1177/1066480716663191
30. "Out of Sight, Out of Mind": Examining the Association Between Geographic Distance and the Likelihood of Cheating. https://scholarsarchive.byu.edu/cgi/viewcontent.cgi?article=7362&context=etd
31. Till Porn Do Us Part? A Longitudinal Examination of Pornography Use and Divorce. https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/00224499.2017.1317709
32. Viewing Sexually-Explicit Materials Alone or Together: Associations with Relationship Quality. https://link.springer.com/article/10.1007%2Fs10508-009-9585-4#article-info
33. Motivations for Extradyadic Infidelity Revisited. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29244527/
34. The Cheater’s High: The Unexpected Affective Benefits of Unethical Behavior. https://www.apa.org/pubs/journals/releases/psp-a0034231.pdf
35. Her Support, His Support: Money, Masculinity, and Marital Infidelity. https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/0003122415579989
36. Mating strategy flexibility in the laboratory: Preferences for long- and short-term mating change in response to evolutionarily relevant variables. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S109051381730017X
37. Genetic analysis of human extrapair mating: heritability, between-sex correlation, and receptor genes for vasopressin and oxytocin. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1090513814001317
38. Oxytocin and vasopressin in the human brain: social neuropeptides for translational medicine. https://www.nature.com/articles/nrn3044
39. Predictors of young dating adults' inclination to engage in extradyadic sexual activities: A multi‐perspective study . https://bpspsychub.onlinelibrary.wiley.com/doi/pdf/10.1348/000712605X47936
40. Are men really more 'oriented' toward short-term mating than women? A critical review of theory and research. https://www.tandfonline.com/doi/abs/10.1080/14616660110119331
41. Ten years of longitudinal research on U.S. adolescent sexual behavior: Developmental correlates of sexual intercourse, and the importance of age, gender and ethnic background. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0273229707000214
42. Romantic love: an fMRI study of a neural mechanism for mate choice. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/16255001/
43. Can You Love More Than One Person at the Same Time? A Research Report. https://evolution.binghamton.edu/evos/wp-content/uploads/2009/08/Can-You-Love-More-Than-One-Person-At-The-Same-Time.pdf
44. Examining relationship quality across three types of relationship agreements. https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/1363460716649337
44. Monogamy Is Not Natural But It's Nice. https://time.com/4028151/david-barash-is-monogamy-over/
45. The myth of monogamy: Fidelity and infidelity in animals and people. https://psycnet.apa.org/record/2001-00927-000
46. Recovery From Infidelity: Differentiation of Self, Trauma, Forgiveness, and Posttraumatic Growth Among Couples in Continuing Relationships. https://www.researchgate.net/publication/261627709_Recovery_From_Infidelity_Differentiation_of_Self_Trauma_Forgiveness_and_Posttraumatic_Growth_Among_Couples_in_Continuing_Relationships
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Semne că te înșală
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum