Eu căsătorită, el căsătorit. Am intrat într-un joc al seducției... Ce să fac?

Ca multe alte întâmplări din viața oricui, ce pe care vreau să o expun aici este poate la fel cu multe altele, și totuși diferită... Sunt într-o mare dilemă și o stare de nehotărâre ce îmi provoacă o mare neliniște sufletească. Sunt căsătorită, am și un copil, la prima vedere pare totul pe roze...doar că nemulțumirile zilnice din viața mea m-au determinat să fac un pas pe care nu știu cum să-l cataloghez, ca fiind unul pe care îl regret, sau unul de care să mă bucur. Îmi înșel soțul cu un alt bărbat, care la rândul lui este și el căsătorit cu copii acasă. Totul a pornit dintr-o joacă. Am început o colaborare cu el anul trecut. L-am mirosit ca fiind un „fustangiu” în căutarea de noi și noi cuceriri (pentru că din spusele lui relația cu soția este doar de fațadă de dragul copiilor, că ei de câțiva ani din punct de vedere sentimental sunt pe cărări diferite) și nu i-am cedat avansurilor lui, l-am ținut la distanță. Doar că a început să devină o obsesie pentru mine, îmi plăcea foarte mult timpul petrecut cu el, discuțiile neînsemnate despre orice prostie, orice nimicuri de zi cu zi ce ni se întâmplau. L-am lăsat să observe, chiar și i-am spus că îmi face plăcere să îmi petrec timpul cu el, puțin așa cum era ( 2-6 ore pe săptămână), dar i-am dat de înțeles că doar atât, nimic mai mult. Îmi făcusem un cont fals de FB, aflasem că fratele meu este înșelat de soție cu un anumit tip și doream să mă împrietenesc cu tipul, să aflu mai multe despre el, să îl cuceresc eventual... nu știu a fost ceva făcut la nervi ( Mă gândisem să apelez și la detectiv particular doar că nu avem cu ce să plătesc onorariu). Revenind la povestea mea... am început să mă gândesc din ce în ce mai mult la el, și mi-a venit ideea de a îi solicita prietenia pe FB de pe acel cont, pentru a-l cunoaște mai bine, pentru a discuta cu el. Mi-a acceptat cererea după o lună, două chiar. Între timp ne întâlneam tot mai rar, pentru că se apropia de încheiere colaborarea. Cu cât ne vedeam mai rar în viața de zi cu zi, cu atât începusem să vorbim mai des pe mess el neștiind cine este de fapt în spatele acelui cont fals). Printre alte discuții am început să îi destăinui tot ce îmi venea în minte când mă gândeam la el și nu aveam curajul să i le spun în fața (nici nu consideram că era moral să îi spun că îl plac, îl plac mult, eram căsătorită, eram total împotriva infidelității, vroiam să îmi înghit acele sentimente, acele simțiri ce duceau la el). Așa că, am devenit o momeală pe mess. În încercarea mea de a-i descoperi tot felul de comportamente care să îmi întărească părerea mea despre el, că este un „fustangiu”, că așa face cu toate, și trebuie să mi-l scot din minte, am căzut în propria capcană. Am ajuns să ne facem din ce în ce mai des declarații de iubire. Cu toate că i-am spus că nu se vor materializa în viața de zi cu zi acele sentimente și trăiri ce ni le exprimam pe mess, pentru că nu voi permite eu, nu este posibil, și tot timpul menționam că este o iubire interzisă; mi-am dat masca jos, spunându-i cine este defapt în spatele acelui cont. Astfel am ajuns într-un cerc vicios din care nu știu cum să mai ies. Îmi iubesc soțul și copilul și nu vreau pentru nimic să renunț la ei...dar totuși mă gândesc aproape tot timpul la el. Când sunt cu el mă simt wauuu. Cu unele ezitări, am ajuns până la urmă să îi fiu amantă, și el amantul meu. Știu că nu este corect ceea ce fac și vreau să ies cumva din acest cerc vicios, dar nu știu cum. Pe cât de mult îmi dictează rațiunea să încetez, să nu mă mai gândesc la el, să îmi văd de familia mea, pe atât de mult se împotrivește inima care îl caută zilnic, îl vrea zilnic lângă ea... Nu știu ce să mai fac. Vă rog ajutați-mă cu un sfat, o părere, ceva... Vă mulțumesc!

Cum să fac să mă opresc?! Îndrumați-mă! Problema principală, este cum să îmi găsesc puterea și curajul să îi dau cu flit... să pot să îl îndepărtez din viața mea. Am încercat de două zile să nu îi mai răspund la mesaje, să nu îl mai sun, să nu îl mai caut, să nu mă mai gândesc la el... Ei, bine, e groaznic... pe cât mă motivez mental mai mult să renunț la el, pe atât de mult plânge inima în mine... e o luptă crâncenă... Mi-e teamă de cine va câștiga, inima sau rațiunea. Probabil că soțul a mirosit ceva, că am un comportament melancolic, distrat, trist. Aseară chiar am izbucnit în plâns de față cu el, fără a avea un motiv întemeiat (probabil motivul întemeiat era amantul pe care încerc să îl țin la distanță, să nu mai iau legătura cu el și asta mă termină...) invocând problemele de zi cu zi care s-au cumulat plus stresul și termenele limită de la muncă.
E dificil! E foarte dificil! La divorț nici nu vreau să mă gândesc! Vreau să îmi recapăt liniștea sufletească pentru a putea să îmi fac curaj să înfrunt toate problemele din familia mea... să îmi accept toate neajunsurile, toate criticile, toată nefericirea, etc...
Știu că între mine și amant nu este iubire, probabil este vorba doar de o atracție (o atracție pe care mie nu reușesc să mi-o explic, în afara faptului că în preajma lui mă comport ca o adolescentă, și mă face să mă simt al naibi de bine, să fiu EU, fără să îmi ascund fricile, temerile, nemulțumirile, care uneori pot răni pe cei din jur, sau nu pot fi înțelese, și faptul că are niște ochi în care mă pierd într-o altă dimensiune, o altă lume, nu văd altceva mai wauuu, care să mă determine să fac ce am făcut).
Am obosit să fiu matură și responsabila și aș vrea să fiu din nou copil, să să fac doar ceea ce îmi place! Am obosit să mă lupt cu viața, cu nemulțumirea, cu neajunsurile și să mă simt tot timpul neaînțeleasă.Și aici apare el, care simt că mă înțelege, că este pe aceeași lungime de undă cu mine, care mă face să mă simt ALTFEL, mă face să mă simt dorită, iubită, ințeleasă, cu care pot comunica orice prostie fără să îmi fie teamă că am gândit-o sau că am spus-o.
Asta este problema mea, că vreau să se încheie odată, să îmi recapăt linișțtea sufletească de care am atâta nevoie. Dar cum să pun punct... nu reușesc, nu reușesc să îmi fac curajul să pun STOP! Am două zile în care plâng continuu (pe înfundate, pe la baie, prin somn, să nu mă observe cineva, nici colegele și nici famila), motivul: că vreau să mi-l scot din gând, din viața mea.

Bagati-l in spam si pe telefon si pe mail, peste tot. Si nu ii spuneti sotului nimic niciodata ca s-ar putea sa va distrugeti casatoria.

In afara de faptul ca ti-ai inselat sotul, lucru care este foarte grav, esti naiva si nu iti respecti sotul si familia. Nu trebuia sa ajungi aici, trebuia sa dai cu flit de la inceput.
Zic ca esti naiva pentru ca ai impresia ca amantul te intelege si te face sa te simti in largul tau, pai orice barbat la inceput e lapte si miere ca sa ajunga intre picioarele unei femei, ia sa vezi tu cum o sa fie relatia cu amantul dupa ce se satura sau gaseste pe alta sau relatia mai inainteaza.
Barbatii vor sex si fac orice ca sa-l obtina, unii vor doar de la sotie/iubita, altii mai vor si de la alte femei pe langa acestea.
Testeaza-l sa te lamuresti, ia propunei sa-si lase familia pentru tine, sa vezi ce reactie are, dar fa-o intr-un mod serios sa nu se prinda. Daca ar face asta pentru tine nu mai vad scapare, probabil chiar te iubeste, daca o da cotita sigur te foloseste pentru sex, 99, 99% eu cred ca te foloseste, dar vezi.
Testeaza-l cu ce iti vine prin minte sa vezi daca e chiar barbatul care crezi tu.
Orice relatie la inceput e frumoasa, asa a fost si cu sotul tau, nu? Adu-ti aminte. Asa si cu amantul cu trecerea timpului o sa se rupa vraja. Oricum e naspa ca e indragosteala nu iubire si vezi toate lucrurile roz cu amantul, nu poti sa mai gandesti logic.
Tie cum ti-ar fi sa-l stii pe barbate-tu indragostit de alta?

In situatia asta a fost si sotia mea, nu știa cum să iasă si a ales varianta să-mi spună. Nu pot sa spun daca a fost bine sau nu. Pt ea a fost ca o eliberare, pt mine a fost extrem de greu si de dur. Este ca o sabie cu 2 tăișuri, poti să-i spui soțului dar nu stiu cum poate reactiona el, poate fi sfârșitul relației sau nu dar sa recladiti iar ceva o sa fie ff greu. Sfatul meu, dacă i-ți iubesti sotul si copilul oprește aici relatia aia si ia cu tine in mormânt secretul ăsta. Apropiete mai mult de soț, vedeți ce va lipseste in relație si poti simti cu el ce simti si cu amantul. Sau te desparți pe loc. Amantul niciodată nu o sa renunțe la familia lui indiferent ce te-a mințit, pt el e situația perfectă cu o femeie măritată care să nu-i puna in pericol căsnicia. Cand o sa realizezi o sa fie prea tarziu si o sa provoci multă durere.

Nomumber, îți mulțumesc pentru sfat. Da, recunosc, mă simt foarte vinovată că mi-am înșelat soțul, știu, sunt conștientă că este o faptă foarte gravă. Într-adevăr, nu trebuia să permit să se ajungă aici, nu trebuia să îl caut și să îi mărturisesc că am unele sentimente față de el. Mă simt groaznic de ce se întâmplă în viața mea acum. Așa este, familia și soțul nu merită asta, cum de altfel nimeni nu merită așa ceva. Dar ce mă fac cu tot ceea ce simt pentru el, cum să îi pun capăt, cum să nu mă mai gândesc la el... să nu îl mai vreau, să nu îl mai caut, să nu îl mai sun, să nu îi mai răspund la mesaje sau la apeluri. Cum să îmi găsesc puterea să îi spun NU, hotărât?
În ce privește testarea, cred că o să sar peste. Mă cunoaște prea bine și știe că nu voi renunța la familie pentru el, i-am și spus asta de câteva ori. În plus, îmi este teamă să descopăr că ar ține cu adevărat la mine, că m-ar iubi (nu că nu mi-ar fi spus asta...de multe ori mi-a spus că mă iubește, că s-a îndrăgostit de mine, bla, bla, bla... dar aceste vorbe le-am perceput ca un set de complimente ca să „ajungă între picioarele unei femei”, așa cum ai menționat și tu, sau poate că mă mint singură, că în subconștient le cred și mă bucur de ele...). Probabil că și afirmația pe care am făcut-o în cel privește, „că ar fi un fustangiu”, nu este altceva decât un mecanism de apărare împotriva lui. Mi-am creat o imagine a lui, care probabil nici nu este adevărată (aici, cred că ar trebui să îl testez, cu toate că mi-ar fi teamă de rezultat). Mi-am spus tot timpul în gând că este fustangiu, că face toate astea doar pentru a obține plăceri trupești, că la fel le aburește și pe alte personaje feminine din jurul lui (care prin coincidență, au devenit din ce în ce mai multe, că din spusele lui „cu gagicile se înțelege mai bine”), ca să îi asociez doar defecte, să îl văd ca pe un personaj negativ, dar nu a ținut... Nu mai știu ce să cred și ce să simt...
Sper ca cu trecerea timpului, într-adevăr „să se rupă vraja”, așa cum și spus și tu, și să revin la realitate. Să fie doar o nebunie de moment, doar o îndrăgosteală, cum ai spus tu, care mă face să văd toate lucrurile cu el roz, și nu mai pot gândi logic, să nu fie mai mult...pentru că nu știu cum voi reacționa, mă tem...
”Tie cum ti-ar fi sa-l stii pe barbate-tu indragostit de alta?” - GROAZNIC!

Nonumber, scuză-mă, am scris în grabă și am mai făcut unele greșeli.

„Tie cum ti-ar fi sa-l stii pe barbate-tu indragostit de alta?” - GROAZNIC! Mi-ar fi extrem de greu. Întotdeauna am încercat să merg pe deviza „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, dar se pare că m-am abătut rău de tot de la aceasta... și mă face să mă simt groaznic.

Doamna psiholog Neacsu Virginia, vă mulțumesc mult pentru sfaturile date. Voi încerca să îmi canalizez mai mult atenția asupra familiei și a nevoilor ei. Poate așa voi reuși să mi-l scot din gânduri. Am încercat în ultima vreme să citesc mai mult, ca să nu mai am timp liber să mă gândesc la el, doar că nu știu cum reușesc de mă transpun tot timpul în poveștile citite, și mă regăsesc aproape 100% în ele, ceea ce face să mă gândesc, din nou, numai la el.

Doamna psiholog Cristina Stoian, vă mulțumesc pentru sfaturi. Mi-ați descris perfect starea emoțională ce o am acum. Voi încerca să îmi rezolv problemele și nemulțumirile ce le am cu soțul meu, cu toate că foarte multe din ele nu prea depind de noi... (lipsa banilor, care abia ajung de la un salariu la altu, cu toate că amândoi lucrăm din zori și până în seară, și lupta de zi cu zi cu neajunsurile, ne fac să fim tot mai distanți uneori. Eu vreau mai mult, pentru că știu că se poate, pe când el se mulțumește așa, replicându-mi că am uitat de unde am plecat, că ce părinții și bunicii noștri cum s-au descurcat așa. Simt uneori că nu mai pot continua în această situație, nu e normal, nu e firesc, ca să nu pot să îi ofer copilului meu, dar și mie, condițiile minime de trai.
Cât privește recomandarea dumneavoastră, aș ține cont cu drag cont de ea, chiar și eu m-am gândit de multe ori că aș avea nevoie, doar că partea financiară nu îmi permite acest lux...

Doamna psiholog Neacsu Virginia, vă mulțumesc frumos pentru urările făcute. Când am menționat de cărți, m-am referit că nu știu ce se întâmplă cu mine, că ori de câte ori îmi propun să citesc ceva, aleg cărți care au în povestea lor sentimente și trăiri ce mi le identific cu cele ale mele față de el (amantul). Deci eu vreau să citesc ca să nu mă mai gândesc la el, doar că ceea ce aleg să citesc mă duce și mai aproape de el, cu gândul, cu simțul, cu sentimentul...
Așa este, viața de familie se construiește permanent și de multe ori (poate prea multe ori) este greu.
Va trebui să mă iert pentru acest comportament inadecvat și să îmi găsesc puterea și curajul ca să mă opresc. Să spun „NU” hotărât, oricât m-ar ruga el să continui și să îmi spună că are nevoie de mine, și că mă iubește.
Poate că este și el un suflet rătăcit, care are nevoie de afecțiune și de atenție, dar va trebuie să îmi pun familia pe primul loc.

Alina ai dreptate, nu are rost sa-l mai testezi acum, poate la inceput ar fi fost bine sa o faci si nu ai fi ajuns aici. E tardiv acum.

Dar nu inteleg un lucru, ce legatura are partea financiara din cuplu cu faptul ca te-ai indragostit de amant? Te sustine si financiar amantul?

Pai nu iti poti lua gandul de la el ptr ca arata bine, e frumusel si te atrage foarte tare, asa ca nu ai decat sa-ti consumi nebunia asta, nu ai altceva de facut, iti place prea tare, nu poti controla constient asta oricat ai vrea, asta este.
Cu sotul acasa ai nemultumiri asa ca asta este...pana la urma asta te-a impins la asta, nu trebuia sa stai cu cineva cu care nu esti multumita, nu conteaza ca ai copil, copilul oricum se va simti prost cu niste parinti care nu se inteleg, asta daca nu va prea intelegeti.
Ai cautat ce nu ai acasa, afectiune, comunicare, atentie si asa mai departe, poate si sex, daca aveai acasa nu mai cautai in alta parte.

Un barbat care arata bine declanseaza atractia femeii la nivel inconstient, deci nu ai ce face tu, asa esti programata genetic sa fi atrasa de barbatul ala care e mai frumos, mai aratos, nu e vina ta, ca de la fizic porneste totul chiar daca tu zici ca de la cum se comporta.
Poate ala de acasa nu e asa aratos, nu se comporta bine, nu iti da atentie, nu te satisface bine sexual, deci...aia este.
Normal ca asa face amantul cu toate, ca e frumusel si ii place sa se distreze cu ele, sa faca sex, insa nu e rau nici pentru tine, te simti si tu bine cat o fi si sexual si cum o fi ! Asa ca e bine oricum ar fi.
Oricum ai venit aici aiurea, ca tot ce simti aia ai sa faci :), tu vrei doar o confirmare de la noi daca sa continui sau nu, dupa mine continua si traieste-ti clipa, decat sa stai mereu in viata cenusie de acasa.
Copilul va creste, va pleca la casa lui...pana la urma nu e problema asta, mai traieste si tu viata.
Nici nu poti sa-ti parasesti barbatul, ca relatia cu amantul nu stim cat tine, nu e stabila, asa ca mergi asa.

Degeaba sterge telefonul sau altele, ea tot la el se gandeste ca e f atrasa de el si tot aia e, mai bine sa se consume si scapa apoi. Clara, tu nu stii cum merge masinaria biologica numita om...
Creieru ei a detectat un barbat mai capabil asa cum era in trecutul indepartat, asta arata bine, este semn ca e barbatu puternic, capabil, asa ca mintea ei a facut click si s-a declansat atractia fara sa vrea, dupa natura ea trebuie sa se cupleze cu acesta, ar fi cumva obligata, de aia nu poate controla, natura vrea ca sa stea cu ala ca ar fi bun protector si asa mai departe.
Deci nu are nici o sansa.lasa sa curga si sa se consume tot.
Tu nu vezi ca orice zice si ori ce ar discuta ei nimicuri, ei ii place cu el ?! Deci nu discutiile si altele o fac sa il placa, ea deja l-a placut fizic ! Deja mintea ei l-a validat de barbat alfa cumva, fizicul si atitudinea spun ca el este asa.

Daca este sa ducem rationamentul tau pana la capat Costy, toate instinctele alea de care ai spus mai sus duc spre perpetuarea in conditii (genetice) cat mai bune a speciei ! Deci putem spune ca doamnei natura, biologia, ii cere nasterea inca unui copil, doar ca dansa a confundat putin partenerii !
Insa spre deosebire de animale oamenii au si o natura spirituala Costy, de aceea au mustrari de constiinta ! Chiar se face si un ritual la biserica la casatorie ! Probabil ca asa ai venit si tu pe lume ! :)

Nonumber, partea financiară nu are nicio legătură cu amantul... Nu mă susține financiar. El mă susține, și m-a susținut întotdeauna, moral. M-a ajutat să nu mă mai critic atât, să îmi recâștig încrederea în mine. De fiecare dată când soțul mă făcea să mă simt inutilă, incapabilă, să evidențieze mereu prin critică că nu sunt în stare să fac anumite lucruri, el mă susținea și mă încuraja să îmi văd partea bună, să nu mai gândesc negativ. M-a ajutat mult. Acum, că a făcut asta doar ca să mă impresioneze și să ajungă „între picioarele mele”, sau că a făcut-o că ține la mine, nu mai pot discerne, sunt mult prea bulversată.

Costy2008, țin să te contrazic, ai înțeles oarecum greși problema. Am și menționat în unul din comentarii că nu mă simt atrasă fizic de el. Nu este un prinț fermecător, (chiar am și glumit cu el, la început, pe tema asta). Aici a fost vorba de altceva, de un alt tip de atracție. Am simțit (și încă mai simt) că parcă sufletele noastre cumva se căutau, iar acum s-au găsit... (Poate că fabulez prea mult, poate că exagerez, crezând uneori ceva ce probabil că nici nu este așa).
Contează foarte mult copilul meu, e lumina ochilor mei. Știu prea bine că am greșit mult prin ce am făcut. Copilul nu trebuie să vadă și să simtă problemele părinților, pentru că este precum un burete ce absoarbe fără discernământ, atât ce este bun, cât și ce este rău în jurul lui.

Alinuta poti sa te abții cat vrei tu, sigur vei ceda după un timp si iar vei trai cu doi o vreme.. si iar o sa te abtii o vreme.. si iar vei ceda.. pentru ca asa e felul tau. deci mai bine iarta l pe sotul tau si nu il mai face de ras in societate..

Steve, chestia spirituala a fost inventata de oameni cu anumite interese, si in nici un caz in interesul nostru, instinctele alea ne domina si ne vor domina si in continuare oricat ai vrea tu sa negi asta, astia suntem, tu nu vezi ca nu poate controla ce simte ? Are mustrari asa la suprafata insa real ruleaza programul genetic dupa cum vezi !
Nu a incurcat deloc partenerii, al doilea este mai bun ca primul probabil, iar daca si primul a fost la fel si atractia s-a dus, asta e.
Plus ca acasa nu are ce doreste si nu va mai avea vreodata, ca sa fie fericita trebuie sa schimbe macazul putin.
De ce sa aiba mustrari ? Ca are si ea clipe frumoase ptr sufletul ei ? Vad ca unu nu va ganditi si la ea ! Doar la conceptii si la copil fara sa stiti ca si acela sufera cu doi parinti care nu se inteleg.

Alina, zici tu ca nu te-a atras fizic, nu-ti dai seama, real te-a atras la el niste trasaturi masculine pe care barbatul tau nu le are probabil, altfel nu simteai tu nici o chestie cu sufletul...ca daca un altul se comporta frumos ca el, intelegator si altele, nici nu-l bagai in seama, nu conta daca nu te atragea intai fizicul sau o trasatura puternic masculina.
Poate nu te-a atras fizic dar te-a atras atitudinea care denota tot barbat puternic, bazat, atractia in generla nu este startata de chestii sufletesti, ci in primul rand de fizic care in general se asociaza cu o atitudine masculina care atrage mult.
Ai si zis ca orice vorbeati nimicuri iti placea sa fi cu el, deci nu conta ce vorbeati.
Stiu ca tu nu stii, dar iti spun mecanismul ca sa intelegi, multi nu constientizeaza de ce simt anumit lucru, tu ai simtit doar ca iti place sa fi cu el, sa vorbiti nimicuri, simti ca...te potrivesti cu el.
Importanta mai e si viata ta, nu doar a copilului, el se va duce la casa lui, va pleca, tu ramai cu tine si cu un eventual partener, stii ca occidentalii au vorba aia "sa ne traim si viata noastra".

Tu nu mai esti multumita cu cel de acasa si este si normal ca ai nevoie si tu de incurajari, iubire, afectiune si asa mai departe, este ceva normal ce s-a intamplat, ai gasit in alta parte ce nu ai acasa, insa te-a atras tipul, altfel nu conta ca nu ai acasa, nu aveai nici o treaba cu amantul indiferent cum glumea si cum se purta !
Acuma de ce sa te opui sa fi si tu putin fericita ? Ce castigi daca te opui ? Ca oricum asa cum am zis, copilul ala nu se va simti deloc bine cu doi parinti care nu se inteleg, chiar ii face rau asta !
Mai zicea o colega de forum ca incerci sa salvezi casnicia, care casnicie ? Ce sa mai salvezi cu cineva care nu te respecta, te descurajeaza si nu te mai iubeste sau poate nu te-a iubit niciodata.
De ce sa te condamni la nefericire doar pe baza unor conceptii tampite ale societatii care nu s-au gandit deloc si la fericirea omului. Aceste conceptii te-ar condamna sa stai cu cel de acasa necontand ca tu esti sau nu bine ! E normal ?
Eu zic sa iti traiesti aceste clipe ca le meriti, si gandeste-te sa-ti faci alt partener de viata cu care sa te simti bine, ca oricum la copil ii va fi mai bine asa, cand mama lui e bine, prinde si el curaj, ii transimiti chestii pozitive, nu mai sta in atmosfera aia neagra din casa cand nici mama nici tata nu sunt bine.
Ca sa fie copilul bine in primul rand mama lui trebuie sa fie bine, si tatal la fel, sa se inteleaga parintii aia, sa fie atmosfera buna in casa ! Altfel e jale.
Asta e parerea mea !

alinutza ai pornit pe un drum, tine-te de el

Alina, nu ai sa reusesti sa il scoti pe amant din
cap niciodata. Iti spun din propria experienta. Nu ai cum sa mai fii fericita langa sotul tau, pentru ca tot timpul ai sa cauti in el calitatile amantului.Poti sa te duci la orice terapeut, orice consiler familiar...nu vor reusii sa te vindece. Tu ti.ai gasit sufletul pereche in amant. Cel mai bine ar fi sa vorbesti cu amantul si sa vorbiti sinceri despre sentimentele voastre. Iar daca ajungeti la un comun acord si va iubiti, atunci cel mai bine ar fi sa divortati amândoi si sa incepeti o noua viata împreună. Altfel ai sa lasi fericirea sufletului tau sa treaca pe langa tine si ai sa regreti toata viata. Si ai sa te sacrifici si ai sa te minti singura ca relatia cu sotul tau merge bine, dar de fapt e totul un cosmar

Adrian.mall, faci niște afirmații aici, care sincer, mă cam sperie... Ai menționat că îmi spui din proprie experiență, te rog, detaliază, poate așa voi reuși să înțeleg mai bine cele afirmate de tine! Îți mulțumesc!

Suflete pereche pe dracu ! Omul e un vrajitor de profesie, a avut si in mod sigur va mai avea si in viitor alte "suflete pereche", pt ca stie sa le faca pe plac femeilor nevorbite si nesatisfacute in viata de familie !

Buna, Alina...
Cum ai procedat pana la urma? Ai pus intrebarea in februarie...acum e toamna...ce ai ales? Sunt intr o situatie asemanatoare si eu...

Bună, Florentina! Așa este, a trecut ceva timp de atunci. Aș putea să spun că mi-am ales soțul, doar că alegerea pe care am făcut-o nu este una asumată, încă mă mai gândesc la acel individ, încă îmi mai bântuie prin minte și prin suflet. A fost o perioadă destul de dificilă pentru mine și încă mai este, în care zi de zi lupt cu propria persoana, cu propriile sentimente pe care de multe ori mi le neg, dar sper în mai bine, sper să vină și ziua în care îmi găsesc liniștea sufletească și să îmi văd liniștită de familia mea.