De ce ne plictisim?

©

Autor:

De ce ne plictisim?
De ce ne plictisim?  Poate părea o întrebare de perspicacitate, însă în realitate, e un subiect care a stârnit interesul oamenilor de știință.

Fiecare dintre noi se regăsește, din când în când, în ipostaza de a spune „sunt plictisit”, însă ce e este, de fapt, plictiseala?
Cum ajungem în acel punct în care  nimic nu ne stârnește interesul?

Deși nu există o definiție general valabilă a plictiselii, cercetările pe marginea subiectului sunt extrem de interesante.

Ce este plictiseala?

Plictiseala i-a preocupat și pe filosofii antici, care o asociau cu o stare de amețeală, de letargie.  În tradiția creștină, plictiseala frecventă era considerată a fi un „demon” care te face să te simți apatic și neliniștit în același timp.

În perioada Renașterii, plictiseala era privită ca o stare de melancolie sau chiar ca o forma de depresie dată de studiul intensiv al științelor. (7)

Una din primele definiții ale plictiselii fost dată de psihologul german Theodor Lipps, în anul 1903: „Plictiseala este un sentiment neplăcut care izvorăște dintr-un conflict între nevoia unei activități mentale intense și lipsa stimulării pentru aceasta sau incapacitatea de a fi stârnit interesul.”

100 de ani mai târziu, John Eastwood, un cercetător canadian, nota că a fi plictisit înseamnă „a tânji după activitate, fără a ști exact după ce anume și fără a încerca să cauți în jur soluții pentru a ieși din impas”.

Practic, spun cercetările lui Eastwood, plictiseala poate fi privită ca o stare mentală de a nu găsi un rost, ce se conturează când nu reușim să fim atenți la gândurile și sentimentele noastre și nici la stimulii exteriori – elemente necesare pentru a lua parte la o activitate care să ne satisfacă nevoia de a fi antrenați.

Astăzi, plictiseala este privită adesea ca o traire frivolă – a fi plictisit înseamnă, în accepțiunea comună, a pierde vremea „aiurea”, în căutarea a ceva interesant de făcut sau a te lupta neputincios cu o activitate care nu-ți face deloc plăcere.

Plictiseala nu se „întâmplă”, pur și simplu, vom vedea în continuare.

Cum funcționează

Eastwood remarca faptul că deși plictiseala pare o stare întâmplătoare, de fapt, și pentru a fi plictisit e nevoie ca anumite condiții să fie îndeplinite.

Mai întâi, plictiseala se „hrănește” cu nevoia de face ceva – sentimentul de stimulare pe care îl resimțim atunci când ne dorim să ne implicăm într-o activitate plăcută, dar nu găsim nimic interesant de făcut.

Apoi, plictiseala se instalează când suntem incapabili de a ne concentra pe ceva anume și tindem să dăm vina pentru starea respectivă pe elementele exterioare nouă. Cel mai frecvent, etichetăm a fi plictisitoare activitățile care necesită un efort constant pentru a ne menține atenți.

De fapt, plictiseala este despre noi, despre modul în care ne raportăm la ceea ce simțim, la dorințele pe care le avem și despre interacțiunea cu stimulii exteriori.

De exemplu, suntem convinși nu noi suntem cei care nu ne putem concentra la o conferință, ci conferința e plictisitoare. Nu noi suntem cei care nu rezonăm cu nicio activitate recreativă de week-end, ci „nu e nimic de făcut”. Sună cunoscut, nu?

Un alt element care influențează starea de a fi plictisit este lipsa de control asupra situației. Atunci când nu avem la îndemână mijloacele necesare pentru a schimba contextul care ne plictisește, vom fi în mod evident tot mai acaparați de starea respectivă.
Acest lucru se întâmplă, de exemplu, la sala de lectură de la bibliotecă, în sala de așteptare de la doctor, la muncă sau la școală.
Deși ne plictisește ideea de a aștepta o oră pentru o consultație, știm că avem nevoie să fim văzuți de doctor și nu ne permitem să părăsim sala de așteptare în orice moment.

Chiar dacă ne plictisește să ducem o sarcină de serviciu la îndeplinire iar și iar, știm că de asta depinde siguranța postului nostru și continuăm respectiva activitate.

Dincolo de disconfortul mental pe care îl provoacă  - din cauza sentimentului de inutilitate, neputință și lipsă de scop pe lume - plictiseala poate fi chinuitoare și din punct de vedere fizic.
Când ne simțim plictisiți, putem deveni frustrați, furioși, irascibili, din cauza sentimentului că nu există nimic care ne-ar putea antrena atenția sau că suntem captivi într-un decor monoton.

Cunoaștem senzația teribilă pe care o aveam la școală, în timpul unui curs plictisitor sau iritarea pe care o resimțim când avem de așteptat zeci de minute și nu avem nimic la îndemână pentru a „umple timpul”.

De multe ori, când suntem plictisiți, ne lăsăm mintea să zboare la tot felul de lucruri, visând cu ochii deschiși. Deși ar părea o metodă valabilă de a depăși momentele de plictiseală, cercetările oamenilor de știință sugerează că de fapt, când ne lăsăm mintea să zburde pe câmpii, devenim chiar mai plictisiți!
Acest lucru se întâmplă deoarece chiar și în acele momente de visare suntem conștinenți de starea de plictiseală și de faptul că pierdem vremea fără un scop anume.

Plictiseala, mai remarca Eastwood , este un factor care contribuie la sentimentele negative pe care le dezvoltăm față de un anumit subiect/lucru/loc.  De exemplu, dacă obișnuiam să ne plictisim frecvent la orele de istorie din liceu, nu e de mirare că lecturile istorice nu ne atrag deloc nici  la vârsta adultă.
Asta se întâmplă pentru că tindem să asociem o polaritate negativă acelor lucruri sau situații care ne plictisesc.

O perspectivă neurologică asupra plictiselii

Irving Biederman, neurolog la Universitatea Carolina de Sud susține în studiile sale că mintea umană este „setată” în mod natural să-și dorească mai mult, să fie stimulată.

În momentul în care experimentăm senzații noi, creierul secretă anumite substanțe, numite opioide, ce generează un sentiment de plăcere, satisfacție.
Următoarele contacte cu respectiva situație nu mai produc aceeași reacție chimică la nivelul creierului – asta înseamnă că activitățile repetitive, cu care suntem obișnuiți și care nu ne pot rezerva nimic nou, ne stimulează tot mai puțin, în timp, ajungând să ne plictisească.

Plictiseala apare tocmai din nevoia permanentă a creierului de a fi stimulat, de a experimenta senzațiile de plăcere după care tânjește. Din acest punct de vedere, plictiseala poate fi comparată cu foamea și setea (resimțim senzația de foame sau sete pentru a ști când e cazul să ne alimentăm/ hidratăm) sau cu cea de somnolență (ne este somn, pentru a înțelege când e cazul să ne odihnim).

Dintr-o astfel de perspectivă, se poate spune că plictiseală este un element-cheie care a stat la baza evoluției umane.
Capacitatea minții noastre a se plictisi, de a căuta cu regularitate noi contexte și activități și de a investiga necunoscutul este responsabilă, într-o măsură semnificativă, de marile descoperiri.

Cum se explică atunci faptul că anumite activități ne fac întodeauna plăcere sau că îndrăgim anumite rutine de petrecere a timpului liber?

Acest lucru se datorează, crede Biederman, faptului că repetând anumite experiențe și activități care ne fac plăcere, ajungem la un nivel mai profund de cunoaștere și ajungem să simțim trăiri noi, stimulante, față de un lucru de altfel binecunoscut.

Un exemplu concret: ne place să mergem în vacanță de vară în aceeași stațiune, an după an, deși am putea să descoperim locuri noi. De ce?
Ne-am obișnuit cu ospitalitatea gazdei de la pensiune și am devenit prieteni în timp, am descoprit împrejurimi atractive în fiecare an, am petrecut mereu timp de calitate cu prietenii în acel loc, gazda ne delectează de fiecare dată cu specialitatea casei, primim mereu o reducere ș.a.m.d.
Așadar, repetitivitatea unei situații sau activități este stimulantă atâta vreme cât ne conduce de fiecare dată la un nou nivel, chiar și inconștient.
Altfel, ne vom plictisi, inevitabil.

Implicațiile negative ale plictiselii

Deși ar putea părea o stare inofensivă, care dăunează doar productivității și petrecerii timpului într-un mod calitativ, plictiseala poate avea implicații neplăcute, atunci când se exacerbează sau devine o stare permanentă.

În lipsa unei activități satisfăcătoare, care să antreneze atenția și să genereze implicare activă, persoanele plictisite se pot deda unor excese.

Vi s-a întâmplat vreodată să mâncați de plictiseală și nu pentru că vă era foame? E un comportament care, pe termen lung, poate conduce la tulburări alimentare, o relație nesănătoasă cu mâncarea (privită ca mijloc de recompensare, relaxare sau distracție), probleme digestive și chiar obezitate.

Plictiseala poate fi și o cauză a consumului abuziv de alcool sau de droguri – persoana plictisită caută noi stări de spirit, noi trăiri și se decide să apeleze la substanțe pentru a evada din platitudinea în care se simte captivă.

Dependența de jocuri video sau de jocuri de noroc pot fi și ele puse pe seama stării de plictiseală – în căutarea unor activități interesante, diferite față de monotonia zilnică, unele persoane se pot refugia în realitatea virtuală sau în mirajul sentimentului de a fi învingător.
Sunt plictisit, mă simt inutil – sentimentul de competitivitate, ideea de victorie pot fi foarte tentante ca remediu pentru aceste trăiri.

Poți muri de plictiseală?

Un studiu britanic desfășurat pe durata a 30 de ani, a reușit să demonstreze că da, se poate muri de plictiseală!
E adevărat, nu la modul propriu – așa cum enunțăm uneori („mor de plictiseală!”), ci indrect și pe termen lung.

7500 de funcționari publici, cu vârste între 35 și 55 de ani au fost întrebați în 1980 dacă s-au simțit plictisiți la locul de muncă în ultima lună; în 2009, cercetătorii au verificat care dintre respondenți mai erau în viață.
Rezultatul a relevat faptul că persoanele foarte plictisite au o neșansă de 2,5 ori mai mare de a muri din cauza bolilor cardiovasculare.

Deși corelația poate părea forțată, ideea este aceea că persoanele plictisite pe termen lung tind să fie mai puțin motivate pentru a avea un stil de viață sănătos și de a se dedica unor activități ce le fac fericite.

Plictiseala „cronică” este asociată adesea cu sedentarismul, obiceiurile alimentare proaste și plafonarea în carieră și în viața personală – aspecte care în timp sedimentează probabilitatea de a dezvolta afecțiuni cronice.

Biederman, neurologul citat anterior, asocia plictiseala perpetua cu tendința de a fi nestatornic: persoanele care sunt mai mereu plictisite sunt predispuse la a-și schimba locul de muncă foarte frecvent și au dificultăți în a menține o relație de lungă durată.

De asemenea, plictiseala continuă este asociată în mod frecvent cu depresia. În această direcție, un studiu german identifica un nou „tip” de plictiseală care poate conduce la depresie: plictiseala apatică, sintetizată printr-un nivel foarte scăzut de stimulare și unul ridicat de aversiune față de activitățile care ar putea fi desfășurate.

Despre plictiseală, cu optimism

Deși ar putea părea un dușman al creativității și al stării de bine, plictiseala ar putea fi, de fapt chiar un punct de plecare pentru dorința de cunoaștere, experimentare și dezvoltare, cred specialiștii în psihologia pozitivă.

Adam Philips, un psihanalist britanic, afirma, în una din cărțile sale, faptul că a te plictisi poate fi primul pas către dezvoltare.

Philis arăta că atunci când suntem plictisiți, ne sunt stimulate creativitatea, dorința de nou, curiozitatea de a descoperi experiențe nemaitrăite, interesul și nevoia de a ne dezvolta ca persoane.

Plictiseala, spune psihanalistul, oferă minții „o pânză curată” pe care poate „picta”. Plictisiți fiind, ne punem întrebări și în care ne lăsăm mintea să exploreze și altceva decât convenționalul, convențiile sociale și limitările obiective ale realității de zi cu zi.

Este o perspectivă interesantă, ce poate fi validă – însă trebuie să luăm în considerare faptul că diferența o face măsura. Cât de des suntem plictisiți?

Dacă răspunsul tinde mai mult către „frecvent”, se prea poate ca plictiseala să nu aibă nimic de a face cu creativitatea și libertatea de a gândi și să încline spre blazare.


Subiectul plicitiselii este încă insuficient studiat – chiar și așa, dacă ar fi să rezumăm numai cele mai proeminente opinii despre plictiseală, putem ajunge la concluzia că răspunsul nu stă atât în de ce ne plictisim? ci în... cum ne plictisim?


Data actualizare: 07-07-2014 | creare: 16-04-2014 | Vizite: 4128
Bibliografie
1 – Why we get bored, link: http://www.livescience.com/23493-why-we-get-bored.html
2 - Science shows you cand die of boredom, literally, link: http://www.psychologytoday.com/blog/curious/201003/science-shows-you-can-die-boredom-literally
3 – What is boredom?, link: http://www.psychologytoday.com/blog/ulterior-motives/201209/what-is-boredom
4 – Why people get bored, link: http://www.psychologytoday.com/blog/open-gently/201212/why-people-get-bored
5 – When is boredom a good thing? , link: http://www.psychologytoday.com/blog/the-couch/201112/when-is-boredom-good-thing
6 - Researchers discover 'new' type of boredom: apathetic boredom expands current psychological theories, link: http://www.medicaldaily.com/researchers-discover-new-type-boredom-apathetic-boredom-expands-current-psychological-theories
7 – The history of boredom, link: http://www.smithsonianmag.com/science-nature/the-history-of-boredom-138176427/?page=1
8 – Bored to death: Chronically Bored People Exibit Higher Risk-Taking Behaviour, link: http://www.scientificamerican.com/article/the-science-of-boredom/
9 - Never a dull moment, link: http://www.apa.org/monitor/2013/07-08/dull-moment.aspx
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Nevoia creierului de noutate
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.