Despre frică

©

Autor:

Cu toții am avut parte de așa ceva: să ne fie frică de ceva sau de cineva: de un examen, de un profesor exigent, de un pericol posibil, de câini și lista poate continua. Cunoștem senzația: un nod în gât, inima începe să bată mai repede, ni se înmoaie picioarele sau, după caz, vrem s-o luăm la fugă.

Deși omniprezentă, frica diferă de la persoană la persoană, în funcție de ceea ce o provoacă, de manifestări, de trăsăturile de personalitate ale persoanei.

De ce ne este frică?

Oamenii de știință s-au întrebat de ce anume ne este frică. Care este acel mecanism care ne face să tremurăm în fața unui pericol?
Sunt mai multe puncte de vedere:


Evoluționiștii consideră că frica este scrisă în gene [1]. În sprijinul acestei afirmații vin anumite studii. Prin urmare, s-a descoperit o mică, dar semnificativă, legătură între gena 5-HTTLPR, responsabilă cu transportul serotoninei şi anxietatea ca trăsătură. O metaanaliză cuprinzând 26 de studii a relevat impactul acestei gene asupra personalităţii, în special în ceea ce priveşte manifestatea anxietăţii ca trăsătură, măsurată cu o scală de nevrozism bazată pe modelul Big Five. [3]

Evoluționiștii consideră frica o emoție utilă, ce contribuie la supraviețuirea rasei umane. Prin urmare, când apare o situație amenințătoare, frica ne determină să ne apărăm, supraviețuind și păstrându-ne integritatea corporală. [1]


Comportamentaliștii susțin că ne este frică pentru că „trupul nostru este supus emoției”. Potrivit acestui punct de vedere, frica este declanșată de un sistem de avertizare al corpului uman, pentru a fi mai vigilenți în ceea ce privește mediul înconjurător. [1]


Curentul cognitivist susține că frica este declanșată de propriile gânduri: „ne este teamă pentru că ne gândim la asta”. [1]


Conform curentului culturalist, ne este frică pentru că așa am fost învățați [1]. Astfel, prin educație, prin observarea comportamentului celorlaltor persoane, deprindem frica de anumite lucruri, situații, persoane.


Probabil vă întrebați ce parte a corpului este responsabilă cu apariția și manifestarea fricii. Ei bine, nucleul amigdalian este „de vină”, în care se află centrul de coordonare fundamental pentru frică. Nucleul amigdalian este localizat în lobul temporal din zona laterală a cortexului cerebral. În urma unui experiment efectuat pe maimuțe, s-a dovedit că în urma extirpării centrului fricii, această emoție nu mai este simțită și nici pericolul conștientizat. [1]

Ce este frica?

Frica este, mai întâi de toate, o emoție. Ea este specifică primejdiei și percepției primejdiei. Mai mult chiar, este una dintre primele emoții care se conturează, încă de când suntem bebeluși. De asemenea, este o emoție inconștientă, de multe ori conștientizând pericolul abia după ce el a trecut. [1]

Frica este o emoție care se poate învăța. Specialiștii spun că frica poate fi învățată prin patru modalități:

  • o experiență a unei traume unice [1]: atunci când persoana este atacată pe stradă noaptea, poate dezvolta frica de a ieși pe stradă la ore târzii;
  • mici experiențe stresante repetate: dacă persoana călătorește de câteva ori cu avionul și de fiecare dată au loc incidente minore, poate dezvolta teama de a călători cu acest mijloc de transport; [1]
  • efect retroactiv: când cineva realizează un pericol excesiv în care s-a aflat după ce acesta a trecut; [1]
  • unii copii care se află în grija unui adult ce se teme foarte tare de un anumit lucru vor dezvolta, la rândul lor, teamă de acel lucru. [1]


Cum se manifestă frica?

Cum am precizat mai sus, frica este declanșată de nucleul amigdalian. Manifestările fricii sunt determinate de acțiunea sistemului nervos simpatic și a neurotransmițătorilor adrenalină și noradrenalină. Astfel, ritmul respirator și pulsul se accelerează, mușchii se contractă, mâinile încep să tremure, palmele se umezesc, apare senzația de uscare a gâtului. Aceste manifestări ne pregătesc pentru reacția în fața pericolului; conform psihologilor anglo-saxoni, există 3 reacții posibile în fața primejdiei, în funcție de particularitățile fiecărei persoane:

  • fight (lupta)
  • flight (fuga)
  • freeze(nemișcarea)

Aceste 3 tipuri de reacție sunt cunoscute și sub denumirea de cei 3F. [1]

Să luăm exemplul în care o persoană este atacată: aceasta ori se luptă cu atacatorul (fight), ori fuge (flight), ori rămâne împietrită, paralizată de frică (freeze).

Metode de a combate frica

Cu toții ne dorim să nu mai ne fie frică atunci când ne confruntăm cu ceva anume. Cine n-ar vrea să meargă fără frică la un examen important, să nu mai simtă acele manifestări penibile? Totuși, frica nu poate fi înlăturată cu totul, fiind o emoție perfect normală. Ea poate fi doar redusă, controlată.

Psihologii recomandă ce să facem pentru a ține frica sub control:

  • s-o acceptăm ca pe o emoție normală [1]; cum am mai spus, frica este o emoție cât se poate de normală și ea nu trebuie reprimată; nu trebuie s-o ascundem sau să ne fie rușine că ne este frică; nu este nimic rușinos pentru că ne este frică: ne este cumva rușine dacă suntem bucuroși, triști sau furioși?
  • să diminuăm frica prin informare [1]: pentru început, ne putem documenta despre frică; apoi, despre situațiile care ne sperie; este mai puțin înfricoșător un lucru pe care îl cunoaștem decât unul necunoscut, mai ales că, de cele mai multe ori, teama vine tocmai din ceea ce nu cunoaștem.
  • învățarea unei oarecare intensități a fricii: este o așteptare total nerealistă să nu mai ne fie frică deloc. Însă putem învăța s-o tolerăm, înfruntând temerile progresiv, sistematic și întotdeauna sub propriul control. [1]
  • analiza obiectivă a riscurilor reale [1]: este același lucru ca în cazul informării; atunci când analizăm în mod lucid și realist situațiile de care ne temem, ele își vor pierde din carcaterul amenințător. O greșeală este să nu se reflecte niciodată asupra temerilor, deoarece prin comportamentul de evitare, frica se va întări.


Frica vs anxietatea

Până acum am vorbit despre frică. Din ce în ce mai mult auzim termenul de „anxietate”. Să fie același lucru?

Adesea cei doi termeni sunt confundați. De obicei, persoanele neobișnuite cu termenii psihologici consideră că frica și anxietatea sunt același lucru. Ei bine, nu este așa. Pentru a ne lămuri, să vedem ce este anxietatea.


Anxietatea face parte din categoria hipertimiilor, definite precum „creşteri ale încărcăturilor afective antrenând variaţii importante ale eutimiei, activităţii şi comportamentului.” [2]
Anxietatea a fost definită de Janet ca teamă fără obiect, ce se manifestă prin nelinişte psihomotorie, modificări vegetative şi disfuncţii comportamentale şi prezintă următoarele caracteristici:

  • este nemotivată
  • se referă la un pericol iminent şi nedeterminat, faţă de care apare o atitudine de aşteptare (stare de alertă)
  • este însoţită de convingerea neputinţei şi dezorganizării în faţa pericolului
  • este asociată unei simptomatologii vegetative generatoare de disconfort somatic
  • se declanşează un cerc vicios prin care anxietatea este întreţinută. [2]

Prin ce se deosebește frica de anxietate?

Frica este cauzată de un pericol real, are un obiect clar, este de scurtă durată și se manifestă preponderent fizic. Spre deosebire de frică, unde știm exact de ce anume ne temem (de câini, de a fi atacați pe stradă, etc.), în cazul anxietății nu există un obiect clar, nu știm exact de ce ne temem, pericolul fiind unul viitor, neclar. Ca să fac o analogie, anxietatea seamănă cu povestea cu drobul de sare. De asemenea, anxietatea se manifestă preponderent psihic, la nivel mintal, prin griji, neliniște. În ceea ce privește tulburările psihice, frica este asociată cu fobiile, în timp ce anxietatea este legată de anxietatea generalizată. [1]


Data actualizare: 01-08-2014 | creare: 01-08-2014 | Vizite: 2830
Bibliografie
1. Aniței, M. (2010). Fundamentele psihologiei. București: Editura Universitară
2. Tudose F., Tudose C., Dobranici L. ( 2002). Psihopatologie şi psihiatrie pentru psihologi. Bucureşti: Editura Infomedica
3. Schinka, J. A., Busch, R. M., & Robichaux-Keene, N. (2004). A meta-analysis of the association between the serotonin transporter gene polymorphism (5-HTTLPR) and trait anxiety. Molecular Psychiatry, 9(2), 197-202., link: http://dx.doi.org/10.1038/sj.mp.4001405
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.