Dezechilibrul hormonilor tiroidieni materni este legat de un risc crescut de autism la urmași

Un studiu amplu realizat pe populația din sudul Israelului sugerează că dezechilibrele tiroidiene materne în timpul sarcinii, în special atunci când sunt prezente atât înainte de concepție cât și în timpul gestației, pot crește probabilitatea apariției tulburărilor din spectrul autist la descendenți.

Context medical: un prag de vulnerabilitate în dezvoltarea fetală

Sarcina reprezintă o fereastră critică pentru dezvoltarea sistemului nervos fetal, perioadă în care hormonii tiroidieni proveniți aproape exclusiv de la mamă modulează procese fundamentale precum neurogeneza, migrarea neuronală și maturarea corticală. Literatura anterioară indică asocieri între nivelul scăzut de tiroxină maternă, întârzieri cognitive, deficit de limbaj și scoruri IQ reduse la copii. Din același cadru conceptual derivă ipoteza actuală: poate dereglarea hormonală maternă, chiar discretă, să orienteze dezvoltarea către un fenotip TSA?

Deși unele lucrări au raportat risc crescut în cazul hipotiroidismului netratat, rezultatele istorice nu sunt uniforme. Diferențele metodologice, statutul iodinic și autoimunitatea tiroidiană au fragmentat concluziile, subliniind nevoia unor cohorte mari, eterogene și longitudinal monitorizate.

Populația de studiu și metodologia de analiză

Studiul publicat în The Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism a analizat retrospectiv 51.296 nașteri unice la Soroka University Medical Center între 2011–2017, cu urmărire până în 2021. Datele au fost integrate din trei surse clinice majore:

• baza electronică Clalit Health Services - istoricul medical matern;
• registrul obstetric SUMC - parametri prenatali și perinatali;
• Azrieli National Center for Autism - diagnostice TSA conforme DSM-5.

Expunerea a fost clasificată riguros: hipotiroidism cronic, hipotiroidism gestațional, hipertiroidism, combinații ale acestora, pe baza codurilor ICD-9 și a valorilor TSH și FT4 măsurate în fiecare trimestru. Particularitatea metodologică notabilă: fiecare femeie a avut cel puțin o determinare per trimestru, iar valorile mediane au fost utilizate pentru a atenua fluctuațiile tranzitorii.

Rezultate principale

Dintre femeile investigate, 8,6% au prezentat disfuncție tiroidiană de orice tip. Distribuția condițiilor a inclus:

• 1.161 cazuri de hipotiroidism cronic;
• 1.600 cazuri de hipotiroidism gestațional;
• 1.054 cazuri cu ambele forme asociate;
• 376 cazuri de hipertiroidism gestațional.

Incidența cumulativă de TSA nu a diferit între mamele fără disfuncție și cele cu disfuncție tiroidiană singulară (cronică sau gestațională). Diferența majoră a apărut doar la femeile cu forme combinate - cronice și gestaționale simultan:

riscul de TSA a fost de peste 2 ori mai mare față de martori (raport de risc ajustat 2,68; interval de încredere 95% 1,52–4,72).

Analizele pe hipotiroidism au evidențiat același model:

• hipotiroidism cronic singur → fără asociere cu TSA;
• hipotiroidism gestațional singur → fără asociere statistică;
• hipotiroidism cronic + gestațional → risc dublu de TSA (raport de risc ajustat 2,61).

Interesant este faptul că hipotiroidismul gestațional a prezentat o relație tip doză–răspuns pe trimestere:

• afectare într-un trimestru → raport de risc ajustat 1,69;
• afectare în două trimestre → raport de risc ajustat 2,39;
• afectare în toate trei trimestrele → raport de risc ajustat 3,25.

Cu cât expunerea fetală la dezechilibrul hormonal era mai lungă, cu atât probabilitatea ulterioară de TSA creștea. Aceeași tendință a fost observată la gravidele cu hipotiroidism mixt cronic + gestațional, confirmând ipoteza unui efect cumulativ neurodezvoltativ.

Interpretarea rezultatelor

Concluzia centrală a studiului este clară: risc crescut nu apare în disfuncția tiroidiană izolată, ci când dezechilibrul hormonal este persistent înainte și în timpul sarcinii. Aceasta sugerează că tratamentul adecvat al hipotiroidismului cronic poate normaliza riscul, protejând dezvoltarea neurocognitivă fetală.

Pe lângă robustețea designului - eșantion numeros, măsurători reale ale hormonilor pe parcursul sarcinii - există limite: lipsa datelor despre tratamentul cu levotiroxină, iodul matern și titrul autoanticorpilor tiroidieni, precum și putere redusă în grupele cu hipertiroidism.

Concluzii

Disfuncția tiroidiană maternă nu este omogen asociată TSA. Doar combinația cronic + gestațional reflectă un risc crescut și corelat cu durata expunerii hormonale.

Rezultatele susțin monitorizarea sistematică a funcției tiroidiene în sarcină, menținerea eutiroidismului și necesitatea extinderii cercetării în zone precum autoimunitatea tiroidiană și intervenția terapeutică timpurie.