Dislalia

Dislalia este cea mai frecventa tulburare de limbaj intalnita la copii. Ea consta in abaterea de la pronuntia obisnuita, neputinta emiterii unor sunete sau a silabelor, ori omiterea lor, inlocuirea, substituirea, inversarea sau deformarea. In formele grave, asemenea fenomene se pot produce si la nivelul cuvintelor.

Tulburarile de vorbire la copii

Vorbirea articulata este un mijloc de comunicare specific uman (ea este cea care ne-a diferentiat intotdeauna de animale; si ele comunica, dar nu prin vorbire articulata !); ea nu apare spontan la copii, ci constituie un lung si dificil proces de invatare.

Experienta de viata a copilului se dezvolta si se imbogateste pe baza comunicarii verbale cu ceilalti, sub influenta directa a mediului social. Centrul nervos din creier responsabil cu actul vorbirii este necesar sa fie stimulat in primii doi ani de viata, pentru ca vorbirea sa poata fi dobandita. Sunt celebre cazurile de copii gasiti prin paduri, care necrescand intre oameni nu au mai reusit niciodata sa vorbeasca.

Intarzieri in dezvoltarea vorbirii se intalnesc la acei copii care nu reusesc sa atinga nivelul mediu al dezvoltarii vorbirii pentru varsta respectiva (vocabular sarac, dificultati in formularea propozitiilor, a frazelor, vorbirea fara cuvinte de legatura, nu inteleg vorbirea celorlalti etc.).

Cauze

• deficiente la nivelul sistemului nervos, ca urmare a unor hemoragii cerebrale sau bolilor grave din prima copilarie (rezulta deficienta alalie, afazie - nu vorbeste)
• neglijente educative
• mediu nefavorabil, nestimulativ in dorinta copilului de a comunica si relationa cu cei din jur (uneori copiii sunt chiar incurajati cand vorbesc peltic pentru amuzamentul celor din familie).

Tipuri de dislalie

Exista doua categorii de dislalie:

A) dislalia simpla sau partiala, cand apar deteriorari numai la nivelul anumitor sunete;
B) dislalia generala sau polimorfa, cand sunt alterate majoritatea sunetelor sau silabelor.

Cele mai afectate sunt consoanele, iar dintre acestea cele care apar mai tarziu in vorbirea copiilor si care necesita pentru emitere miscari de mai mare finete a aparatului fonoarticular (cum sunt vibranta r, siflantele s-z, suieratoarele s-j, africatele c-g-t).

In functie de cauzele determinante, dislaliile se impart in:
a) dislalia organica
b) dislalia functionala

Dislalia organica este provocata de anumite deficiente anatomo-fiziologice la nivelul analizatorului auditiv sau al aparatului articulator:

• prognatismul si progenia (barbia prea in afara sau prea inauntru)
• amplasarea deficitara a dintilor
• frenul lingual („ata” de sub limba) prea scurt
• despicaturile maxilo-valo-palatine („gura de lup” si „buza de iepure”).

Exista si deteriorari ale sunetelor (in special m-n) determinate de vegetatiile adenoide, de polipi, care duc la tulburari de articulatie, numite rinolalii (vorbeste infundat, fonfait, pe nas).

Dislalia functionala este provocata de:

• unele intarzieri in dezvoltarea intelectuala
• metodele instructionale gresite
• imitarea vorbirii deficitare a unor persoane din anturajul copilului.

Necesitatea inceperii terapiei logopedice cat mai din timp

Pentru copiii dislalie sau alte tulburari de limbaj inceperea scolii este de obicei amanata pana inspre varsta de sapte, chiar opt ani, datorita esecului scolar care ii ameninta pe acestia mai ales in prima clasa a ciclului primar.

Abordarea timpurie si in echipa (logoped, O.R.L.- ist, pediatru, neurolog etc.) a tulburarilor accentuate de limbaj asigura acestei categorii de copii pregatirea necesara pentru activitatea lor ulterioara in scoala de masa, terapia logopedica la varstele mici dovedindu-se a fi una din masurile utile de prevenire a insuccesului scolar.

Persoanele care prezinta tulburari de limbaj pot inregistra complicatii neuropsihice, tulburari de conduita si de personalitate. Aceasta pentru ca tulburarile de limbaj, incepand cu cele mai simple, influenteaza negativ intregul
comportament uman, datorita, pe de o parte, posibilitatilor reduse de exprimare, iar pe de alta parte, existentei unei anumite temeri si retineri a copilului cu defecte de limbaj, care il impiedica sa se desfasoare la nivelul
posibilitatilor sale reale.

Desi se poate remedia un defect de limbaj la orice varsta, terapia logopedica inceputa la o varsta frageda, cand inca nu s-au instalat definitiv deprinderile vicioase, face ca procesul de reeducare a vorbirii sa se desfasoare mult mai rapid, mai usor si cu costuri mai reduse.