Beneficiile credintei crestine in vindecare
multumesc Emmma.
Asta si o sa fac, o sa merg sa ma spovedesc la un preot, de tot ce s-a intamplat in toamna.Azi noapte am dormit tare greu, cred ca am dormit maxim 4 ore si sunt obosita, i-mi vine sa stau numai in pat, sper sa ma pot recupera la noapte, ca sufletul meu e legat de cel rau si ma chinuieste cat in somn cat in viata de zi cu zi.Parinti mei au observat asta si mi-au zis sa ma rog, m-am rugat si ma-m simtit mai bine pe o perioada de cateva ore, dar apoi a inceput inapoi suferinta sufletului, am inceput sa urlu, sa plang, sa ma bat cu capul de pereti.Am inceput sa citesc in biblie iar m-am linistit sufletesc si fizic si psihic dar nu dureaza mult aceasta liniste, traiesc cu speranta ca cineva ma va ajuta sa ies din aceeasta incurcatura.
Multumesc Bleuciel.
Recunosc ca a fost o greseala margand la vrajitoare, de atunci s-a schimbat viata mi-a in rau, daca as putea as da timpul inapoi sa nu fac greseala pe care am facuto deja cu propriul gand.O sa ma rog la Dumnezeu de cate ori o sa inceapa sa mi se faca rau, eu nu am nevoie de psihiatrie, am nevoie de dezlegare de cel rau.Iar cu somnul pot incerca mai multa cantitate de ceai de tei?nu vreau sa ajung sa iau medicamente, ca apoi trebuie sa iau continu.Pute-am eu sa stau cuminte in toamna, dar cum satana si-a bagat mana ma dus la el, imi chinuie sufletul.Daca va fi sa ma fac bine, as multumi dumnezeului in fiecare zi, si as face numai bine, as asculta cuvantul lui, as ajuta pe cei saraci dupa putinta mea.

Emmma,
ca sufletul meu e legat de cel rau si ma chinuieste cat in somn cat in viata de zi cu zi.Parinti mei au observat asta si mi-au zis sa ma rog, m-am rugat si ma-m simtit mai bine pe o perioada de cateva ore, dar apoi a inceput inapoi suferinta sufletului, am inceput sa urlu, sa plang, sa ma bat cu capul de pereti.Am inceput sa citesc in biblie iar m-am linistit sufletesc si fizic si psihic dar nu dureaza mult aceasta liniste, traiesc cu speranta ca cineva ma va ajuta sa ies din aceeasta incurcatura. --
Cred ca e f periculos sa mergi la vrajitoare. Eu nu am inteles exact mesajul tau dupa prima ta postare. Daca e adevarat ce spui... E nevoie de dezlegare. Eu nu am mers niciodata la o vrajitoare.
( Unii confunda pe penticostali cu vrajitorii...?! - E F GRESIT !!! Chiar dintre preotii ortodocsi spun asta -- in primul rand ca nu cunosc ei insisi cum stau lucrurile, apoi, din dorinta de a atrage pe cat mai multi de partea lor. Dar ei insisi nu traiesc credinta adevarata --decat f f putini. Apropierea de Dumnezeu inseamna transformare in Bine a omului respectiv : incepand cu sufletul, care devine plin de pace si bunatate si continuand cu trupul care devine si el sanatos. Ca Dumnezeu ingaduie si printre credinciosi unele boli sau incercari - dar ele sunt ingaduite de Dumnezeu cu un scop si nu spre nenorocirea omului resp. Sau ca unii oameni, cad in anumite greseli sau nu vegheaza, sau nu asculta -- e altceva. sau faptul ca mai exista f rar unele prorocii care pot rataci pe unii care nu cunosc Scriptura - e adevarat si asta -- dar acestia nu pot fi considerati vrajitori sub nici o forma. Pt ca sunt oameni care_l slujesc pe Dumnezeu - pot trece si ei printr-o tulburare in viata lor, din care mai apoi se ridica, si totul revine la normal. Ei se tem de Dumnezeu si nu sunt conectati la cel rau din intentie -- cum se intampla cu o vrajitoare care asta face de la inceput si pana la sfarsit. Noi trebuie sa luam ce e bun din tot ce auzim de la prooroci - nu sa actionam orbeste - dar se mai intampla !! si atunci ce e de facut ? - ii spunem totul lui Dumnezeu si tot El ne va scoate. E o greseala in interiorul Bisericii, din nestiinta. Nu e ceva care ai gresit cu voia, ceva premeditat.
Insa apelarea la vrajitoare e o alegere constienta a puterii celui rau in locul puterii lui Dumnezeu. Poate interveni lepadarea de la fata Lui - cum s-a intamplat cu imparatul Saul ( V TEst ). Dar nu trebuie sa disperam. SAul stia de Duhul Sfant, El insusi fusese botezat cu Duhul Lui Dumnezeu inainte si...cu bun astiinta el a schimbat pe Dumnezeu cu o vrajitoare. Nu pot eu sa judec lucrurile. Stiu ca la Dumnezeu este iertare prin Domnul Isus Hristos. dar sa stiti ca aveti nevoie de f multa mijlocire pt asa ceva - Elena. Nu ajunge doar rugaciunea proprie.
( In bIlblie scrie despre prooroci mincinosi - ca trebuie sa ne ferim de ei...si asta ce inseaman ? ca nu trebuie sa mai credem in prooroci in general ? Ca nu trebuie sa existe aceasta categorie --atat de importanbta -- in sanul Bisericii lui Dumnezeu ?? Cum se mai inseala oamenii !! Dar asta pt ca NU CUNOSC !
Cum arata o Biserica din care lipsesc prorocii Domnului. si celelate daruri ale Duhului Sfant ?...e o biserica in care nu se intampla nimic, din care lipseste INsusi Dumnezeu. Moarta, cu alte cuvinte.
CORINTENI, CAP 14 --in intregime - dar si in alte locuri.
1. Urmariti dragostea. Umblati si dupa darurile duhovnicesti, dar mai ales sa prorociti.
2. In adevar, cine vorbeste in alta limba nu vorbeste oamenilor, ci lui Dumnezeu; caci nimeni nu-l intelege si, cu duhul, el spune taine.
3. Cine proroceste, dimpotriva, vorbeste oamenilor, spre zidire, sfatuire si mangaiere.
4. Cine vorbeste in alta limba se zideste pe sine insusi; dar cine proroceste zideste sufleteste Biserica.
5. As dori ca toti sa vorbiti in alte limbi, dar mai ales sa prorociti. Cine proroceste este mai mare decat cine vorbeste in alte limbi; afara numai daca talmaceste aceste limbi, pentru ca sa capete Biserica zidire sufleteasca.
6. In adevar, fratilor, de ce folos v-as fi eu, daca as veni la voi vorbind in alte limbi si daca cuvantul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunostinta, nici prorocie, nici invatatura?
- a fost o paranteza )
Dar lucarrea de care spui ca ai nevoie -Elena, nu o poate face orice duhovnic. Numai cei investiti de DUmnezeu cu aceasta putere. Cei care sunt cunoscuti de oamenii de buna credinta - a caror activitate este cunoscuta de Biserica si de societate. mare grija -- nu pt altceva, pt ca nici un duhovnic nu v-ar putea face rau -insa mergand la unul sau altul care nu are darul acesta - poti sa devii dezamagita si sa nu mai crezi in vindecarea ta. Eu am dorit sa ma apropii de DUmnezeu - de fapt El a fost Acela care m-a chemat spre El - si am facut-o cum am gasit eu cu cale ca e cel mai bine. Si eu la un moment dat am avut anumite dezamagiri -- insa am ramas in interiorul bisericii, am astepatat cu rabdare si cu incredere. Biblia mi-am insusit-o nu doar in plan mental -- ci si sufleteste. Asta s-a putut dupa ani de maturizare dupa primirea botezului ( F. Ap - 2.38 ). Pe de alta parte - nu ma pot deschide usor - nu orice si oricine poate atinge inima mea. Din cauza asta. a fost f greu sa inteleg iubirea lui Dumnezeu... e o particularitate nu lipsita de importanta.
Cand am spus ca am trecut prin ceva asemanator m-am referit referit la natura depresiei mele - tot de tip reactiv survenita in urma unui complex de imprejurari. eu nu am experimentat devieri psihice / de comportament cu toate ca am avut depresie ( decompensarea mea a fost pe fond anxios, atat ). Eram si eu pe punctul de a cauta un duhovnic care sa se roage pt mine -- aflasem despre unul f bun - dar natura depresiei mele e alta. La mine a aparut progresiv dispare la fel ( sunt si cauze organice, bineinteles plus lipsa de comunicare...dar nu e vb de duhuri rele in nici un caz !). DEja nu mai iau AD de aproape un an de zile - ci iau Omega 3 - 1, 2 pe zi, si 5 HTP / 2 zi.
Nu e usor sa gasesti omul - nu e usoara lucrarea in sine. Tu roaga-L pe Dumnezeu si El iti va deschide un culoar, te va conduce pas cu pas. Vei afla de la unul sau altul ce sa faci si cum sa procedezi. Asa face Dumnezeu - El nu e nepasator niciodata la suferinta noastra. Numai sa-I recunoastem vocea.

Ma-i linistit foarte mult, ma sprijin mai mult ca mama.Nustiu dece mi-am dorit o schimbare in viata, ca traiam bine, fericita, din prost ghinion am intilnit aceasta doamna vrajitoare, care sa invitat ea sa ma ajute, dar eu nu inteleg de ce am acceptat.Da ai dreptate e foarte periculos cu vrajitoria, si nu as mai repeta niciodata mersul la ea, nu as mai face aceasta greseala, ma simt atat de vinovata de cea ce am facut, nu pot sa-mi sterg gandurile de ceea ce am facut din inconstienta.Bleuciel imi esti alaturi, si poate va veni vremea cand ma vei da alaturi, daca vezi ca nu mai am nicio sansa de revenire, o sa ajung la medicatie, ceea ce eu nu-mi doresc.
Cum zici tu, poate va fi o scapare prin un duhovnic adevarat, daca poti sa-mi recomanzi unul si sa-mi lasi numarul lui de telefon, si daca ar fi sa merg la bucuresti nu conteaza, fac tot ce-mi sta in putinta sa ma fac bine.Si azi noapte am dormit greu, ma doare capul, sunt obosita, ma doare pieptul, nu stiu ce mai ramane de mine peste cateva saptamani, am si slabit 15 kg din toamna, nu stiu daca ma intelegi, cum e sa fii indispus toata ziua, sa nu ai chef de nimic, sa mergi sa te intinzi in pat sa dormi si sa nu poti dormi.As informa si pe alti sa nu intre pe poarta vrajitoarei sau a vrajitorului, bine nu-ti face, numai rau stie sa faca, daca chiar ar vrea sa-ti schimbe viata mai bine si foarte bine la biserica, nu conteaza la ce biserica, ca bunici mei sunt penticostali, si de multe ori merg cu ei la biserica, dar eu tot mai bine ma simt in biserica ortodoxa, fiecare are o biserica aleasa unde se simte bine.Mama imi zice sa nu merg la biserica penticostala, tata zice ca nu conteaza biserica, bunicul la fel ca tata, bunica zice ca mai bine la biserica penticostala ca la biserica ortodoxa, dar sa scapat ea odata de mi-a zis ca a fost mult timp la biserica ortodoxa, dar cum a avut o prietena penticostala, s-a obisnuit sa mearga cu ea la biserica si sa cante impreuna la biserica.
Daca va fi cu voia lui dumnezeu sa-si arate mila de mine eu cred ca o sa-mi ea povara de pe sufletul meu, si daca ar fi sa astept, o sa astept momentul eliberari.Iov a pierdut tot, casa, familia, etc, a ajuns aruncat la gunoi unde i sa facut rani infectiose si se scarpina si suferea mult, Dumnezeu la pus la incercare sa vada cat rezista, a vazut ca trecut testul.ea dat toate dublu, si fericirea sufletului, dezlegare de cel rau.

nu pot sa -ti trimit un mesaj privat. povestea mea te-ar incuraja poate. Cand stii ca mai sunt si alte dureri asemanatoare cu a ta - prinzi curaj. Nu te mai simti singur.
cred ca cel mai frumos sentiment de pe pamant este solidaritatea. el presupune iubire, intelegere, compasiune...sacrificiu...tot ce are sufletul mai frumos. astazi sa facem o rugaciune fierbinte la Dumnezeu - daca n-o fi inghetat si El in Siberiile astea.dar nu, nu-I dam noi voie...
http://nonjustice.wordpress.com/2011/03/30/pasarea-phoenix-by-shanti/

Eu sunt ca pasărea ucisă fără rost
Pe-altarul intereselor meschine,
Căzut din lumea ideală-n care-am fost,
Aţi omorât mereu ceva din mine.
Aţi murdărit cu mintea voastră sumbră
Şi frumuseţea, chiar şi poezia,
Pe faţa mea aţi pus un con de umbră
Că n-am fraternizat cu nerozia.
O slug-aţi vrut să cânte-n struna voastră,
Pe voi, cei fără crez şi suflet chinuit,
Dar eu m-am vrut o pasăre măiastră,
N-am acceptat nicicând să fiu înlănţuit.
Şi m-am ascuns în propria cenuşă
La fel ca pasărea din cer ce-o venerez,
Până-ntr-o zi, când am să vin pe uşă,
În vers ipocrizia ca să creionez.
Acum, din locul unde stau de veghe,
Aştept un răsărit de soare, să mă nasc,
Să lepăd toate urmele de zeghe,
Să mă ridic cu frunze calde dintr-un vreasc.
Sub raza lui ca Phoenix voi renaşte
Din mitica cenuşă unde m-am ascuns
Şi voi zbura spre cer spre a cunoaşte
Un adevăr suprem la care n-aţi ajuns.
de Ioan Grigoras
( indragesc mitul, restul amanuntelor apartin exclusiv poetului )

http://www.youtube.com/watch?v=vSMajclhyrsNR=1feature=endscreen - anteresant, ( mai canta si un pui mic..lui pupic :)
Multumesc Bleuciel, imi esti alaturi.Poezia e frumoasa, autorul fiind Ioan Grigoras, intotdeauna a stiut sa scrie poezii bune.De multe ori ascultam melodia lui stratan"Ghita te astept de seara la portita", dar din toamna mi-a cam pierit buna dizpozitie de a ma uita la filme, de a asculta muzica, de a face alte activitatii, eu cred ca din cauza oboseli adunate, lipsa de somn, eu ar trebui sa dorm maxim 8 ore, dar dorm intre 4 si 6 ore pe noapte.
Bleuciel aseara mi-am facut un ceai de tei, am adormit repede si m-am trezit devreme, dar oboseala inca o simt si acu in mine, am dureri de cap, imi vine sa stau tot pe scaun sau in pat la tv.Daca va fi cu planul lui dumnezeu eliberarea mea de posedarea de cel rau o sa fac un o adunatura ca sa ne bucuram cu mancare si bautura, dar imi pare rau ca nu poti sa vii si tu, dar o sarbatorim pe internet.Mai incurajat, si tata ma incurajeaza si parca trec mai usor peste stariile de crize, va multumesc, astept pe maine trei persoane cu daruri sfante sa ma elibereze de duhul necurat, si faptul ca ma gandesc ca maine se termina tot, ma ajuta sa ma simt bine toata ziua, acum sa vad la noapte cum dorm de bine.Acum de moment ma infricoseaza somnul, vreau sa dorm 8 ore sa nu ma trezesc de loc, sa ma trezesc fara oboseala, si sa incep sa ies sa fac sport, cred ca incep sa fac ture de alergare, cat are parcul 800 de metri rotund, as vrea sa pot alerga ca inainte 6 ture.
Acum stau la calculator si alaturi imi este pisica ca nu vad bine de ea sa scriu, nu o dau alaturi ca e asa frumoasa e, inchide ochii si deschide sa se mai uite la mine, ii mai dau un pupic, imi tine companie si in momentele grele, ma ajuta sa trec peste ele, imi ajunge o privire blanda si dragalasa.
Maine dupa ce ma fac bine, dupa orele 13 sau 14, nu stiu cat tine sedinta de rugaciune si eliberare, o sa incerc sa intru pe internet sa va spun cum a fost, eu am incredere in ziua de maine, cum in toamna a inceput maine se va sfarsi, caci am obosit sa sufar atat, numai pot, crede-ma, notele de la scoala au scazut cu un procent de 40%, nici nu prea merg, am multe absente, de unde sa fac rost de o scutire?nu vreau o scutire falsa, ca la dumnezeu nu-i place minciuna, mai bine platesc cu rea purtare, nota scazuta la purtare.Merg sa ma pun sa ma rog, ca azi vad nu am avut nicio o problema, multunesc pentru cei ce sau rugat pentru mine, si eu o sa fiu alaturi cu rugaciuni pentru alti care sunt in suferinta.Eu nu intorc spatele dupa ce mam facut bine, nu sunt genul de persoana egoista, am un suflet bun, mi-a zis bunica de multe ori, chiar si bunicu.

Nu vreau sa-ti spun ce impresie imi faci - drag prieten, indiferent cum te numesti. M-as bucura mult sa fie numai oboseala de care in timp ai putea scapa. Crezi ce doresti -- despre mine. Imi cunosc bine limitele si stapanirea de sine. Nu m-am ""infruptat "" - melodia aceea si nici cu altele - am ramas detasata de imaginile virtuale, sunt doar imagini si atat - nici macar nu am vizualizat-o -decat la inceput...Iti spun adevarul - Chiar nu ma caracterizeaza genul acesta de om duplicitar. da, si am putut mege la rugaciune - e o rugaciune in care te marturisesti.. eram doar tulburata peste masura din alt motiv..Am o obsesie legat de...durerea unui suflet drag... chiar nu cred ca voi mai intra pe vechile site-uri -- nu-mi va fi usor.dar va fi spre bine. Voi avea mai mult timp sa merg la Biserica - sa ma rog si pt el mai mult decat am facut-o pana acum. ma afecteaza mult - fara v sa vreau m-am atasat sufleteste f tare. As fi putut face un pic mai mult decat am reusit - daca in schimb meschinaria, suspiciunea si neincrederea
Scuze, - As fi putut face un pic mai mult decat am reusit, (de fapt nu am reusit decat rau ) daca in loc de suspiciune si neincredere - ar fi existat incredere. Asta am vrut sa spun - dar m-am grabit f tare ( cineva urmarea un film, eram incomoda..etc. )
Imi cer iertare.
va iubesc neconditionat.
Imi cer iertare.
va iubesc neconditionat.
Dragii mei,
- simt nevoia sa revin - am foslosit cateva cuvinte neplacute aseara - care exprima defecte - cred ca e singura data cand fac lucrul asta, mai ales pe net. Nu obisnuiesc sau se intampla rar, nu ca as fi tot timpul programata pe latura pozitiva a realittaii, dar am alt mod de exprimare. La mijloc a fost clar o neintelegere intr-un anumit..moment. Imi pare f rau. sa-mi scrieti daca m-ati iertat.
In ultima mea fraza neterminata - dealtfel - din 6 ian 23, 10 m-am referit la piedicile pe care le-am intampinat aproape mereu, dar si in ultimii ani, ca forte venite din mediul apropiat, real, nu cel de pe forum. Lucruri care se intampla fiecaruia dintre noi.
Insa nu pot sa atribui nimanui de aici acele defecte pt nu au nici o legatura. De aceea am revenit sa explic.
Si cand am spus ca imi pasa de voi, nu am mintit -- poate mijloacele de a dovedi asta nu au fost cele potrivite.
va rog mult sa uitati tot ce a fost nepotrivit.
Dumnezeul indurarii sa ne binecuvinteze cu ce avem nevoie fiecare dintre noi.

Nu vreau sa-ti spun ce impresie imi faci - drag prieten, indiferent cum te numesti.
Da si normal, nu ma cunosti, eu cum te cunosc dupa cititele topicurile tale, esti o aleasa a lui dumnezeu, te mentii in picioare la orice val.Necrederea apare de multe ori si in viata mea de zi cu zi, dar evitand noutatiile, schimbariile asa imi revin.
Ce vreau;Musafiri care i-am avut azi, sau rugat pentru mine, mau uns pe cap, a pus mana pe cap, si au inlaturat orice duh necurat din sufletul meu, acu eu cred ca sa finalizat tot, iar cu somnul s-a imbunatatit mai mult, am dormit mai bine azi noapte, acum ma simt mai bine ca zilele trecute, daca imi revine somnul normal, asta ar fi ultima rezolvare a problemei mele, multumesc ca mai sprijinit cu rugaciuni, va-ti adunat un grup?eu nu ma pricepi prea bine cu rugaciunile in grup.Bunica mea imi zicea ca cand se roaga in grup, rugaciunea este ascultata, dar nu cu intentii abuzive, de a castiga la loto sau alte dorinte firesti.
Din toamna si pana azi a fost destul pentru mine, luptam si eu cu mine, dar nu puteam, nu aveam aceea credinta de care aveeam nevoie, te-am intilnit pe tine, ma-i sprijinit informational si prin rugaciuni, iti multumesc, si te rog sa ajuti si pe alti ce iti cer ajutor, caci eu stiu prin ce am trecut, nu doresc la nimeni dureri de suflet si somn anormal.Merg sa fac o baie ca mie parul uns, fac un dus mai bine, apoi citesc psalmi 32, asta mi-a fost sugerat sa citesc, apoi ma rog, sa finalizez ziua laudand pe dumnezeu cu multumire.
Bunicul mi-a promis ca o sa ma fac bine, a avut dreptate, maine trec pe la el cu o sticla de vin, pentru mine ar fi bine sa nu beau o perioada, am inteles ca si vinul creaza insomnie pentru unele persoane, inainte de toamna beeam destul, nu chiiar in fiecare zi, dar beam cu bunici si parinti.
Ma bucur ca iti pasa de mine, si poate vor fi si alti care iti vor cere un sprijin moral, tu nu ceri bani, esti o fiinta scumpa, nustiu cati ani ai, nustiu cum te chema, nustiu nimic de tine, doar iti cunosc caracterul.Si daca ar fi sa treci prin perioade grele de furtune pe a tale bloguri, protejeazate, caci o poti face, cum ai facuto pana acum, cel rau nu doarme.Ma gandeam a seara la tine, oare cine o fi aceeasta doamna sau poate domnisoara, sau percep gresit, sa fie un domn, unde locuieste, cum arata, asa ca oricare om gandeam.

Draga mea, stilul tau e unic, ma faci sa plang si ma faci sa rad instantaneu, simultan si nonstop. Da, eu am scris de pe pereti - nu tu. cateodata nu am timp sa parcurg un material pana la sfarsit - pisica mea e lg mine si nu numai ea. deci se intampla confuzia. Si nu doar odata - aproape nu ne dam seama cum plutim noi lumea toata pe un oceam de confuzii.
Adevarul e curat si cat de mult il iubesc ! dar nu imi explic cum scapa printre degete la multi. si mie - nu spun nu.
aseara iar cineva mi-a luat-o inainte la calculator -si fredonam niste melodii superbe care mi-au ramas in memorie Acele melodii sunt cele mai frumoase. De la persoane anonime. Eu nu sunt de piatra si nici tu. Dar putem fi mai tari decat piatra.

Ca sa voiesti ceva se cere unire, iar fara unire vointa nu are tarie. - George Baritiu.
A cere ajutor este u semn de intelepciune si de tarie de caracter.
Nmeni nu trece prin viata sau nu lucreaza de unul singur. --Bryce Hiland
Este cea mai mare greseala din lume sa crezi ca poti fi mare fara sa fii si bun, si afirm cu tarie ca n-a existat niciodata cu adevarat un om mare care sa nu fi fost cu adevarat si virtuos. -- Benjamin Frnklin
Caracterul consta in taria hotararii cu care cineva vrea sa faca ceva si pune acel ceva in executie -- Immanuel Kant
...
Multumesc, Doamne pentru Indurarea Ta.
Multumesc pentru picatura de viata
pe care ai mai lasat-o si azi pentru mine.
Doamne, nimeni nu este ca Tine
Ridica-ne la viata, Doamne.
Invioreza-ne Tu si intareste-ne.
Nu opri suflarea din trupurile noastre
Tu ai inviat morti, ai facut minuni mari
Si ai spus ca vom putea vedea minuni
si mai mari daca vom crede.
Tu ai lungit firul zilelor noastre de attea ori, Doamne.
Pentru ca ne-ai iubit.
Tu ai primit rugaciunea lui Ezechia,
cand el a plans si Te-a rugat
ESti neschimbat, puterea Ta e aceeasi Doamne
La fel si bunatatea Ta.
Tu asculti rugaciunea
De aceea, toti oamenii vor veni la Tine.
Asculta- ma Doamne, adu-Ti aminte de mine.
Mantuieste- sufletul meu
Ca sa Te pota vedea pe Tine.
Manuieste- sufletul meu
adauga zile la viata mea, Doamne,
Fii laudat. Amin.

Pana acuma totul e pe un drum bun, am dormit azi noapte 7 ore, e mai bine ca inainte, inainte de a ma pune in pat imi fac un ceai de relaxare, infuziune, asa bine adorm, ma trezesc de vreme imi fac cafeua si o servesc alaturi de pisica mea.Ziceai de confuzii;ai si tu o pisica?iti tine companie, si a mea imi tine companie, cum sunt tot timpul singura, nu vreau sa merg sa stau cu parinti pana la vara, dar merg destul de des, le mai pregatesc cate o surpriza cu o masa la amiaza, gatesc de multe ori, imi place sa fac mancare, fasole uscata cu cu costite afumate, sau in loc de costite, carnati afumati si slanina afumata.Bunicul cu tata.ei sunt cu porci, eu is cu gatitul.ei il taie in perioada de iarna in mod normal, de acum de 2 ani ii facem anestesie la porci, asa nu simte suferinta animalul.
Zici ca sunt unica, multumesc, dar si tu esti unica, acum cativa ani cand am gasit topicul tau, era perioade lungi cand asteptam noua postare a ta, dar si acu sunt la fel, cum am trecut prin ce am trecut ma cam despartit de calculator.
Da de unul singur sa te rogi nu ai nici chef, asa daca sunt mai multi care se roaga mai imi vine vointa, si rugaciunea in grup e buna, numai stiu cine scria pe topicul tau de rugaciunea in grup, as da putin sa rasfoiesc paginile topicului carti tale, stai ca revin dupa ce gasesc.Inca nu am gasit, stiu tu ceva de numarul paginei, o sa mai rasfoiesc imediat.
Dupa tot ce am trecut ma bucur ca sunt in picioare fara sa ma plang la mama si tata si tie, acu ma plang ca dumnezeu a lucrat la sufletul meu, ma dezlegat de forta raului, si mia dat linistea sufletului, nu mai nici simtome sa plang, nu mai am stari de nerabdare, de suferinta, mama imi zice mie de autosugestie, iar bunica imi zice mie de puterea sfintilor, iar bunicul imi zice bine ca nu ai ajuns sa-ti cumperi pastilerul unde sa organizezi saptamina cu medicamente, ca el cunoaste multe, ca o depresie tine de la un an la 3 ani cu refer cu medicatie zilnica, multi dintre iei pot sa nu mai ia medicatie niciodata, si a zis de restul bolilor nu are rost sa vorbim, is legati definitiv de medicamente, poate sa scape unul printre degete.Tata el nu e cu medicamentele, dar e cu altceva, hai la un pahar de palinca si ca ai sa vezi ca toates bine, eu am baut dar nu mi-afacut bine, ma agravat, a observat tata, sa nu se faca de rusine imi zice, nu pentru toti e bautura, bautura e ca focul, caci are prieteni care nu pot bea.Incerca sa ma incurajeze ca eu nu-s obisnuita cu bautura, radeam eu pe sub nas, ziceam eu in gand, poate ca tia intrat in sange bautura, de tot vorbesti de ea.Scuze ca nu mai vad sa scriu iar mi-a intrat pisica in fata monitorului, numi place sa o fortez sa treaca, dar mi-a stropit monitorul de apa, cum a venit uda de afara, ca ploua, dar greu sa tras, am asteptat putin, mi-am facut un ceai, si pe cand am venit pisica era pe scaunul meu, acu nu mam putut abtine fara so iau cu forta, ca ii place ca nu i place, eu la calculator nu mai pot sta.Tot de pisica vorbesc, dar mie imi place mai mult sa citesc decat sa scriu, poti sa-mi scrii mai mult, sau sa scrii mai mult, nu sunt egoista ca vreau doar pentru mine, nu sunt genul de persoana care vrea totul pentru el.

buna, bleuceu,
Pana acuma totul e pe un drum bun, am dormit azi noapte 7 ore, e mai bine ca inainte, inainte de a ma pune in pat imi fac un ceai de relaxare, infuziune, asa bine adorm, ma trezesc de vreme imi fac cafeua si o servesc alaturi de pisica mea.Ziceai de confuzii;ai si tu o pisica?iti tine companie, si a mea imi tine companie, cum sunt tot timpul singura,
m-as bucura sa te odihnesti 7 ore pe nopate ; eu nu prea o fac - Pisica am si eu si, da, ma iau cu ea ; ce sa facem. nu stii tu ca nici pe ea era cat pe ce sa n-o am...e poveste mai lunga; dar pana la urma... a scapat saraca; a fost afara de cateva ori si am adus-o f greu inapoi - era mai mult moarta decat vie... nu sti tu ce m-am bucurat ca si-a revenit; si mai ales ca nu mai are frica aceea de la inceput ; soacramea s-a mirat ce- mi trebe mie mâtza ca nu-mi trebe; povestire science fiction cu final trist... ca singura eram si eu acuma nu chair asa ca ne mai intalnim cateva ore ziua dupa ce venim fiecare de la jobul lui ca tati pleaca la 16 si vine la 8 dim - nu mai bine cand sunt eu plecata. iti dai seama..si cred ca o va tine mult si bine asas ca ii bine ca a gasit de lucru stii ca e greu cu joburile.
imi place cum scrii tu poti sami mai scrii. acum e tarziu si maine la 6 dim drepti prin ger. ieri am mers 5 km dus si tot 5 intors pe jos. imi inghetau lacrimile in ochi sau ochii in lacrimi pe fatza nu stiu cum sa ma esprim ; dar e bine si asa ca atunci cand vine primavara daca vine o sa ne bucuram mai bine. nu stii cum sa faci sa fie bine daca -i iarna e frig daca i vara e cald - era mai bine daca era tot timpul iarnavara sau varaiarna eu nu ma pricep prea mult nu am logoree dar incerc.
da, alcoolul nu face bine la toti. nici rugaciunea. as cauta eu pagina aceea de care spui ca nu o mai gasesti dar nu e. cineva a spus ca m-a iubit si mie imipare rau ca nu ma mai iubeste. candma ibea eu nu intelegeam acuma as intelege dar nu ma mai iuvbeste. ce sai faci si cu contratimpul asta nu te joci. am mai patit eu. stiu cum e. cat despre je veux apprendre aimer - melodia aia faina - e faina. nu mai ca ce sa faci cu ce stii daca nu poti practica. uite cum se corupe un om; suna cam naspa pt o fata dar si ea e om cum spunea bleuciel ca nu suntem de piatra. adiica sa invattam ce nu stim sau cefolos ca stim daca nu folosim ca findca sunt mai multe cauze. gata punct. va pup de noapte buna. :P

draga bleuceu, eu rad cu tine nu de tine. este o mare diferenta. hai sa radem impreuna eu tare m-as bucura sa te pot face sa ma crezi ce nu pot sa spun in cuvinte. sant alaturi de tine nu stii tu sa nu mai crezi ca mi-ar trece prin minte altceva. intangibilitatea ta te tine departe oare nu mai am timp acum. 333
http://www.youtube.com/watch?v=wyI5Z5fJrBcfeature=ymg

Buna, dragii mei,
acum aprox doi ani in urma, fiind disperata mai ales de natura bolii mele - m-am interesat de persoane din lumea Bisericii crestine care m-ar putea ajuta. Si cineva de mare incredere mi-a spus un nume: Nelu Demeter - Oradea.
http://www.youtube.com/watch?v=pv45_JntmPY -
ar fi trebuit sa-l caut pe acest om -- fie si numai pentru o rugaciune. dar nu am facut-o inca. Intamplator am gasit acum o marturie despre vindecarea unei boli incurabile prin intermediul rugaciunilor facute de pastorul Nelu Demeter. sunt sigura ca sunt mai multe cazuri fericite dar nu se cunosc.
sa nu te superi Bleuceu daca am adus vorba de asta. din dorinta de a ajuta am mai spus numele acesta si altora. poate s-au suparat sau poate nu. eu ma bucur mult cand aud de cineva care ar putea sa ajute pe cei in suferinta.
nu am reusit sa iau adresa blogului resp. - e cam lunga povestirea - pun cateva secvente.
Prayers That Bring Healing ("Rugăciuni care aduc vindecare") de John Eckhardt - e o carte de mare ajutor pe care Dorothy-- bolnava - a citit-o si o recomanda.
Secvente relatate :
Trebuie să ştiţi că acum opt ani de zile, chiar înainte de a douăzeci şi noua mea zi de naştere, am început să simt simptome foarte stranii de fiecare dată când mâncam ceva care conţinea făină de grâu. Dacă mâncam o mică bucăţică de pâine, după un scurt timp simţeam o durere acută, insuportabilă în stomac. Simţeam ca şi când cineva mi-ar fi înfipt cuţite în abdomen, apoi mă cuprindea o greaţă teribilă şi imediat vomam. După aceea, durerea era ca un buldozer care trecea peste toracele meu, aşa încât cu greu mai puteam respira. Mi-am dat seama repede că alimente ca pâinea, pizza, şi cerealele erau literalmente otravă pentru trupul meu. După o vreme, am realizat că problema mea cu alimentele cu făină era de fapt boala celiac, care este o intoleranţă la gluten şi că aceasta însemna să exclud din dieta mea o mulţime de mâncăruri. Am făcut mai multe teste şi am descoperit că am alergie şi la soia, la ouă şi la lapte. Când am eliminat toate acestea din dieta mea, pentru o scurtă vreme m-am simţit mult mai bine, dar apoi am descoperit că am făcut o hipersensibilitate atât de mare la gluten încât cea mai minusculă fărâmă de pâine îmi producea o durere intensă, slăbiciune musculară şi chiar şi durere la încheieturi. Găteam în mod regulat pentru soţul meu şi pentru cei doi copii ai noştri, dar în procesul acesta trebuia să iau măsuri severe să mă feresc de la a mă contamina cu gluten. În ultimii doi ani, chiar în timp ce m-am făcut şi mai strictă cu regimul meu anti-inflamator şi exclusivist, simptomele mele deveneau mai rele. Adesea nu eram în stare să mă joc cu copiii mei, să-i ajut să-şi facă temele, să le fac baie sau să le fac de mâncare, deoarece aveam dureri mari şi trebuia să stau culcată. Dacă mă ridicam, nu mă puteam îndrepta de durere.
Când soţul meu Oliver şi părinţii mei se rugau Domnului să mă vindece, tot ce puteam vedea era cuvântul "incurabil" înfăşurat în jurul capului meu. Mă gândeam: "Sigur, ei se pot ruga cât vor; eu nu-i pot opri, dar cine poate spune că Dumnezeu vrea să mă vindece?"
Când Domnul Isus a umblat pe pământ, El n-a respins nici o persoană care a venit să primească vindecare. De fapt, El i-a lăudat pe cei care se îmbulzeau prin mulţime ca să ajungă la El să fie vindecaţi. Cei ce aveau credinţă doar se atingeau de El şi erau vindecaţi. Domnul mi-a spus clar: "Du-te şi caută ungerea Mea." De vreme ce eu nu auzisem şi nu cunoscusem pe cineva care să aibă "ungerea", la început n-am înţeles ce-i aceasta. Dar Dumnezeu a folosit cartea lui John Eckhart să-mi facă cunoscut faptul că pe acest pământ sunt anumiţi slujitori ai Săi cărora le-au fost date ungeri sau daruri speciale, cum ar fi ungerea pentru vindecare şi eliberare. Aceleaşi lucrări pe care le-a făcut Domnul Isus când era pe pământ sunt făcute în zilele noastre de slujitorii Săi prin faptul că sunt împuterniciţi de către Duhul Sfânt. De fapt, Domnul Isus a spus că "oricine crede" în El va face lucrări chiar mai mari decât lucrurile pe care le-a făcut El, deoarece El va merge la Tatăl şi Duhul Sfânt va veni să trăiască în ei (Ioan 14: 12-13).
Eu am crezut Cuvântul lui Dumnezeu cu toată inima mea şi am făcut pas cu pas tot ce m-a îndrumat fratele Demeter, într-un proces foarte amănunţit de mărturisire. După mai mult de două ore de mărturisire a păcatelor mele şi de sfâşiere a tot ce m-a ţinut într-o astfel de robie de-a lungul anilor, m-am simţit copleşită de mila şi răbdarea lui Dumnezeu. Harul Lui era atât de darnic si de generos şi eu eram o păcătoasă zdrobită la piciorul crucii. Îl laud pe Domnul pentru iertarea Lui şi pentru harul Lui pe care El este gata să-l reverse cu atâta generozitate asupra celor ce vin la El, murdari şi zdrobiţi, recunoscându-ne nevoia disperată de El ca să ne cureţe, să ne restaureze, să ne vindece şi să ne umple de viaţa Lui şi de Duhul Lui.
Nu numai că Domnul Isus mi-a vindecat boala fizică, El mi-a vindecat şi sufletul. El m-a eliberat de duhul de frică care m-a ţinut într-o varietate de robii toată viaţa. El m-a eliberat de multe alte duhuri care produceau multe eşecuri în umblarea mea cu Domnul, fiindcă ele nu mă lăsau să umblu în victorie. Libertatea în Cristos este atât de dulce încât n-aş schimba-o pentru nimic în lume. Desigur, această libertate include şi libertatea de a mânca pâine şi orice altceva făcut din făină de grâu şi libertatea de a mânca toate alimentele pe care le-a făcut Dumnezeu pentru hrana noastră.( era vb de intoleranta la gluten, boala CELIAC, din cat am inteles)
M-am aşezat cu copiii la masă şi am frânt în două un biscuit pe care i l-am cumpărat fiicei mele de şapte ani, Olivia. M-am uitat la biscuit şi ştiam că acum este bun şi pentru mine, că nu mai este otravă pentru trupul meu. Dumnezeu l-a făcut bun pentru mine. I-am mulţumit Domnului pentru toate ce erau pe masă şi am muşcat din biscuit. Imediat, băiatul meu de opt ani, Joey, a exclamat: "Mami, biscuitul acesta este fără gluten?" "Nu - i-am răspuns - nu-i fără gluten, dar este în regulă, căci Domnul m-a vindecat astăzi şi acum pot mânca tot ce vreau!" Copiii s-au bucurat cu atâta credinţă minunată şi au acceptat imediat minunea că mama lor este totalmente vindecată.
Vindecarea mea a avut un efect în lanţ în viaţa soţului meu, a copiilor mei şi a altora din familia mea. El ne-a transformat familia şi mi-a revoluţionat căsătoria. Este ca şi cum trăim într-un univers nou. Îmi ridic mâinile şi mă închin Domnului meu, Vindecătorul şi Eliberatorul meu, cu uimire şi cu adorare, fiindcă El a făcut mult mai mult decât aş fi putut eu cere sau aş fi putut să-mi imaginez. Am văzut puterea şi slava Lui şi am fost umplută de Duhul Lui. Pot spune cu psalmistul din toată inima: "Alerg pe calea poruncilor Tale, căci Tu mi-ai eliberat inima" (Psalm 119:32, traducerea dupa engleza NIV).
de Dorothy (Èšon) Ghitea

am reusit sa pun linkul - va iubesc mult
http://www.flacarainchinarii.ro/articoleee/articole/surprinsa-de-duhul-sfant-vindecata-si-eliberata-marturia-lui-dorothy-ton-ghitea-nou-8548
MUltumesc ROmedic.ro pt ingaduinta.

as cauta eu pagina aceea de care spui ca nu o mai gasesti dar nu e. cineva a spus ca m-a iubit si mie imipare rau ca nu ma mai iubeste. candma ibea eu nu intelegeam acuma as intelege dar nu ma mai iuvbeste. ce sai faci si cu contratimpul asta nu te joci. am mai patit eu.
Nu ai gasit pagina, si eu tot am cautato dar nimic, si eu am trecut prin astea ca si tine, imi placea de un baiat si la fel si lui ii placea de mine, nu iam acceptat avansurile si nu ma mai cautat, dupa cativa ani mam intinit cu baiatul respectiv, si il intreb ;Ma mai iubesti, si el zice foarte serios;Te-am iubit dar cum timpul trece mi-a trecut iubirea fata de tine, urmeaza sa ma casatoresc la anul, o iubesc mult pe fata cu care sunt.A fost o durere pentru mine sa aud asta, ca aveam vrasta de 17 ani, si ma gandeam mult la el, pe cand aveam 14 ani eram mai ciudata.
Nelu demeter pastorul de la biserica Baile felix din oradea, bihor, am auzit de el de la mama;facea vindecarii prin ungere si rugaciuni cu duhul sfant, dar mi-ai dat o ideee sa ii facem o invitatie la noi, vorbesc cu tata sa sponsorizeze, drumul, cazarea, ca am inteles ca face programuri in biserica pe gratis, nu ia bani, e foarte corect.
Am avut un vis cu tine;visam asa, ca vorbeam pe internet, si vorbeam prin camera web, si eram curioasa cum arati, si mi-ai dat camera web, si aratai asa, blonda cu ochi albastri, de vrasta intre 18 ani si 25 de ani, doar a fost un vis nu trebuie sa-l consideri o jignire.Ma invitat bunicul si bunica sa stau la ei de sfarsit de saptamina, ei nu au internet, le-am zis ca daca isi instaleaza retea internet ma mut cu ei, dar cum ei sunt mai batrani, nu intelege ei ce e internetul, o sa stau cu ei, mie si dor de ei, imi lipsesc, si nu uit sticla de vin, o sa ma intrebe dece nu beau, mie frica sa beau, stie prin ce am trecut, si mie frica sa nu cad iar in legare demoneasca.Bunicul a avut un prieten bun ce lucra in psihiatrie in ani vechi, si stie multe, imi place sa-l ascult, mai ales cand imi spune de anumite boli mentale, si tratamente, si de depresii:Imi zicea ca eu de mica plangeam mai mult fata de o fata normala, si banuia el ca voi avea mai multe schimbari pe plan psihic, prima a fost deja, a doua nu o mai vreau, incerc so evit cum pot, fara alcol, fara, energizante, fara tigari.Imi povestea cand eram in pat trista, caci noi trebuie sa ne ajutam singuri cu mintea noastra, iar daca nu se poate nici cum, ultima sansa de recuperare ar fi medicamentele, dar insotite cu terapii e si mai bine, e posibilitatea sa nu mai iei niciodata medicamente.Bunica e mai mult fascinata de vindecarile ce se intampla in biserica;ca pastorul de la biserica a cazut in depresie, ca a pierdut fiicasa bacalariatul, si se roaga toata biserica pentru el, si in cateva luni pastorul biserici a revenit inapoi pe scaunul lui de la biserica.
Eu nu pot sa zic ca sunt o adolescenta foarte frumoasa, dar in romania, eu observ ca baietii sunt mai afemeiati, te striga, iti cere numarul de telefon, fac pe dracu in 6 sa ajunga sa vorbeasca cu tine, dar in strainatatea baietii tinerii au alta mentalitate, nici nu te privesc pe strada, se ascund de comportamentele obsedarii, ei mai mult incearca prin relatii sa te cunoasca, se imprieteneste cu mama, sau cu verisoara, si asa ajunge la tine, sunt mai educati.

pai da, bleuceu, tocami am o fetita si eu - blonda cu ochii albastri - face 18 ani la vara; daca e fericita ea sunt si eu - imi pare rau de deceptia ta f mare, mi-am imaginat ce dezamagire ai trait si as vrea din tot sufletul sa te ajut cumva.
nopate buna surioara.
nopate buna surioara.
tu mai ai timpul de partea ta, si o bunica...altii nu au; conteaza pe cine ai in jur... poti fi inconjurat dar ingropat Mie -mi place Voiculescu de ex, si multi altii. Acesti oameni chiar exista in carne si oase. ma bucur cand audca exista pe undeva..si altfel de oameni.
Sta sufletul fara iubire, ca o fântâna parasita,
C-un pic de apa-n fund, salcie, sub naruirea de pereti...
Sta-n marginea de drum fântâna netrebnica si oropsita,
Csci nimeni n-o mai cerceteaza; galeata-i spânzura dogita
Si-n ghizdurile putrezite cresc brusturi si-nfloresc bureti.
Sta sufletul fara iubire, pustiu, ca marul fara roade,
Paraganit într-o livada si plin de lacome omizi,
Ce-l napadesc în primavara si toata frunza încet o roade
Si toata floarea, otravita, se scutura curând si cade,
Lasându-i crengile uscate ca niste sterpe palamizi.
Sta sufletul fara iubire cum sta o vatra ruinata,
Ca un cuptor surpat de vremuri, fara de vad si fara foc,
La care nimeni nu duce aluatul proaspat în covata
Sa-l rumeneasca pe-ndelete dogoarea jarului, uscata,
Si sa-l prefaca-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc. - V Voiculescu

Nu! gloria iubirii nu este îmbuibarea,
Ospeţe de săruturi, orgii de îmbrăţişări,
Ci dorul lung şi taina-mpletită cu-aşteptarea
Sunt duhul ei pe-o lume de vane desfătări.
Prin înfrânări şi chinuri asceţii-ating extazul;
Eu te ador cu-acelaşi canon ce-ntreg mă-nfrânge,
Căci dragostea nu-i apă, să-ţi umfle-n vânt talazul.
Laşi gloabele în voie; în ştreang pui purul sânge...
Eu nu ţi-am scris, ca alţii, pe lefuri sau merinde
Simţiri gălăgioase cu arderi măsluite;
Sonetul meu e cuget şi patimă, -mpietrite.
Cu inima ciocneşte-l, că scapără, s-aprinde..
În scoica mea închisă, dârz, făr' de răsuflare,
Incet ia suferinţa chip de mărgăritare.
Un weekend binecuvantat !

Astept
În vremi de necaz şi-ncercare,
Spre Tine nădejdea-mi îndrept
Cerând părintească-ndurare -
Te laud, Te slăvesc şi aştept...
În urmă sunt ani de suspine
Şi alţii de-or fi, îi aştept,
Cerând să te-nduri şi de mine -
Mă rog, mă încred, şi aştept...
Arat-am pe câmp cu plugarii
Şi roade s-adun este drept,
Dar până vor creşte lăstarii -
Mai ar, mai seamăn, şi-aştept...
Am pus în negoţ toţi talanţii
Spre-a fi acel rob înţelept.
Răsplata aici o iau alţii -
Eu tac, investesc, şi aştept...
În luptă-am spus nu laşităţii
Şi n-am decoraţii pe piept,
Dar până în ziua răsplăţii
Mă lupt, mă supun, şi aştept...
Căutat-am s-ajut pe oricare -
Şi rău să primesc e nedrept,
Dar până în ziua cea mare -
Mai dau, mai ajut, şi aştept...
Stăpânul m-a pus o lumină,
Pe cei adormiţi să-i deştept.
Şi până când El o să vină -
Eu ard, luminez, şi aştept...
De moarte eu n-am să mă sperii,
Căci cred în divinul percept.
Şi până în ziua-nvierii -
Eu dorm, mă-odihnesc şi aştept... - Petru Dugulescu
( mi-am amintit ce zi minunata am avut in Biserica - cand ne-a vizitat fratele P.Dugulescu, si printre altele a recittat si poezia aceasta )

Emisiune live AOTV - 15 Oct. 2010 - Nelu Demeter, Ilie Popa (Strajeri) - partea 9/14 - Scoala de vindecare ( vindecari de cancer, schizofrenie, . insomnii...etc )
ieri dupa ce am ajuns de la slujba am incalzit mancarea pt copiii mei pt ca venisera de la scoala. facusem cu o searra inainte o ciorba de pui destul de reusita - care lor nu le-a placut...voiau altceva. Era si felul 2 ca am avut grija de asta. Numai ca le-am spus - ca nu e bine sa faca pretentii ( nu e cazul pt ca mai mult decat tot ce am facut nu se poate... ) dar, f curios au inceput amandoi sa strige tot ei la mine. Acesti copii au fost mai rasfatatti ca cei mai mici - cum sunt intotdeauna. F des au o atitudine care imi produce durere si imi dau lacrimile. dar ce ma doare mai mult e faptul ca ei nu ma cunosc de atta vreme cu adevarat. ei nu cunossc sufletul meu care atunci cand plang - doare.
Totusi - dupa ce au iesit putin, si s-au mai racorit la minte - mi-au cerut iertare, dar pe mine deja socul ma afectase. s-au mai adunat si altele... da, mi s-a spus de catre multi parinti chiar si colegi ca am multa de rabdare si calm. si am. dar cand un om e trist- poate are de ce.

Buna seara, dragii mei,
In fiecare a 2-a Duminica din luna in Biserica mea e program pentru cina. Saptamana asta a fost un timp de pregatire pt acest lucru ( post in familii si in Biserica ). Am incercat sa ma pregatesc si eu.
Imi cer iertare daca am gresit fata de voi intr-un fel sau altul, cu sau fara voie.
Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va rasplateasca.
Noapte buna.
In fiecare a 2-a Duminica din luna in Biserica mea e program pentru cina. Saptamana asta a fost un timp de pregatire pt acest lucru ( post in familii si in Biserica ). Am incercat sa ma pregatesc si eu.
Imi cer iertare daca am gresit fata de voi intr-un fel sau altul, cu sau fara voie.
Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa va rasplateasca.
Noapte buna.
pai da, bleuceu, tocami am o fetita si eu - blonda cu ochii albastri - face 18 ani la vara; daca e fericita ea sunt si eu - imi pare rau de deceptia ta f mare, mi-am imaginat ce dezamagire ai trait si as vrea din tot sufletul sa te ajut cumva.
nopate buna surioara.
Buna;am ajuns de doua ore, am facut o baie, mi-am uscat parul, cum e frig si am iesit din baie se simtea frigul, e frig afara, acu mi-am pus pe mine sacul de dormit de vacante.Fetita dumneavoastre e frumoasa, mai am avut ceva imagini cu ea asa intrerupte;in lift, admirand un rau mare, foarte curgator, caii ferate si un pod mare de tren.Raul acesta mare si foarte curgator iti de ceva de inteles?Prin dezamagiri toti trecem, cum suntem adolescente, avem nevoie de sprijin moral al parintilor.
Cu bunici a fost fain, am petrecuto bine, nu mia mai reaparut semne de dureri sufletesti, somnul e mai bine, ziceea bunicul;ai scapat draga mea, ai o credinta mai mult de cat imi imaginam, ma gandeam eu, ce-o fi credinta?apoi bunica mi-a povestit aseara;ca ai in lumea asta mare oamenii cu daruri de la dumnezeu, dar sunt foarte putini, daca mai gasesti in romania maxim 10 persoane e bine, ca aceste persoane sunt mult protejate fizic, sunt oamenii rai care vor sa-i distruga, si noi avem nevoie de ei.Ma gandeam eu asa ;poate si tu esti o Aleasa a lui dumnezeu, doar banuiesc, am o senzatie, sper ca nu ma insel.
Emisiune live AOTV - 15 Oct. 2010 - Nelu Demeter, Ilie Popa (Strajeri) - partea 9/14 - Scoala de vindecare ( vindecari de cancer, schizofrenie, . insomnii...etc ), Ar fi bine sa apeleze toti cei bolnavi pentru vindecare, eu as vreasa-i cunosc personal, dar toti sunt chemati in america pentru o protectie mai buna, banuiesc ca nu merg pentru bani, ca au de toate, tot ce-si doresc, ma bucur ca inca in prezent mai sunt oamenii cu daruri sfante.
Cum am lasat pisicile singure, le-am lasat mancare pentru cateva zile, dar ce au facut in casa, mi-a aruncat antena de internet, au invarsat apa lor din carea bea, au intins hartia igienica prin toata casa, au dat jos paturile dupa pat, mia aruncat niste bijuterii.Cand am intrat pe usa, au inceput sa miaune toti in cor de parca as fi lipsit un an, intotdeaunafac ceva cand ii lassinguri mult timp.am facut in mare curatenie, nu imi mergea internetul, am dat un restart la modem, asa si-a revenit.
Tu cum ti-ai petrecut sfarsitul de saptamina, ce face fiica dumneavoastra?se simte bine?transmitei salutari din partea mea, spunei ca ncineva care nu o cunoaste ii doreste ceeeamai multa fericire.

Ar fi bine sa apeleze toti cei bolnavi pentru vindecare, eu as vreasa-i cunosc personal, dar toti sunt chemati in america pentru o protectie mai buna, banuiesc ca nu merg pentru bani, ca au de toate, tot ce-si doresc, ma bucur ca inca in prezent mai sunt oamenii cu daruri sfante. --
da, de ce nu ? doar daca nu vor sa se faca bine sa nu apeleze. In rest ar avea numai de castigat. eu cand am scris chiar aici pe forum despre asta -- cunosc personal cazuri de vindecari - nu am fost crezuta; nu pot forta pe nimeni sa creada ce spun eu, insa daca mai spun si altii la fel inseamna ca ar trebui sa dea de gandit. inseamna ca e adevarat.
nu merg toti in America - dar cei care se duc nu sunt numai protestanti. Nu au toti bani - de unde sa aiba ? Nu traim tot in Romania ? daca vrei Bleuceu, putem tine legatura - eu as dori sa merg sa vb personal cu fratele DEmeter si sa particip si la acea scoala de vindecare -- Mi-ar prinde si mie f bine. te pot sponsoriza eu pt asa ceva, fac tot posibilul si m-as bucura pt tine. nu afecteaza decat in bine- nu te intreaba nimeni ce religie ai - sau n-ai.etc
Multumesc pt salutari. Am sa-i spun Carminei. Iti doresc si tie numai bine.

.Fetita dumneavoastre e frumoasa, mai am avut ceva imagini cu ea asa intrerupte;in lift, admirand un rau mare, foarte curgator, caii ferate si un pod mare de tren.Raul acesta mare si foarte curgator iti de ceva de inteles?
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 6cand nu crede in doctor
- 37Ce ati face daca...
- 5Ce sa mananc in post?
- 7continuare fanatic religios
- 13preot, psihiatru sau sinucidere?
- 23TOC si religia
- 77Halucinati tratate cu homeopatie si rugaciuni.
- 5Marturii avort, crima ce se iarta prin spovedire
- 71Vindecarea sta in puterea din voi!
- 16Obsesiile religioase pot deveni bolnavicioase!
- 11Cand piesele nu par sa se potriveasca
- 27Pentru mine este extaz mistic iar pentru voi delir mistic
- 11VINDECAREA prin credinta chiar este posibila si este demonstrata stiintific!
- 40Contraceptia un pacat ?
- 14Biserica poate ajuta bolnavii cu afectiuni psihice ?
- 60De ce este condamnata sinuciderea, Dumnezeu exista?!
Mai multe informații despre: religia
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: