Pot rămâne însărcinată astfel?
Bună ziua! Astăzi este a 19 a zi după prima zi de sângerare. Azi-noapte, am avut un contact sexual cu partenerul, am folosit prezervativul, el a ejaculat în interiorul prezervativului însă la jumate de ora după acest contact a avut loc altul, însă de această dată fără prezervativ, nu a durat mult, iubitul nu a ejaculat deloc, nici în interior, nici în exterior. Totuşi mie îmi este teamă că nu cumva să fi rămas spermatozoizi pe canal. Ţin să spun faptul că în ultimile două luni menstruatia mi-a venit foarte exact. Şi în luna mai şi în luna iunie mi-a venit pe dată de 14. Luna asta mă aşteptăm tot la o dată de 14. Din calculele mele rezultă că ovulatia ar fi avut loc pe dată de 29 iunie deoarece la un ciclu menstrual regulat de 28 de zile ovulatia are loc a 14zi. Eu am ciclul menstrual de 30 de zile deci la mine ovulatia ar fi avut loc a 16 zi, după calcule pe dată de 29. Ştiind că ovulul nu trăieşte decât de la 12-24 de ore până în dată de 3 ar fi avut timp să moară. Implicit că eu să fiu în afară oricărui pericol dacă ar fi existat spermatozoizi pe canal. Poate fi vorba de o sarcina? Vă rog să mă ajutaţi cât mai repede posibil cu un răspuns că să ştiu dacă trebuie să iau pastilă de a două zi, să o pot lua la timp. Mulţumesc din suflet!
7 comentarii
nu stiu ce sa zic, exista riscuri minore insa exista, ia mai bn de siguranta o pastiluta de a 2 a zi-postinor 2, e mai bn si stai si fara grija si de acum inainte sa te protejezi intotdeauna, nu mai risca. sfatul meu este sa iei postinor.
Cel mai probabil ovulatia s-a produs deja si riscul unei sarcini nu mai exista. Eu te-as sfatui sa nu iei pilula de a doua zi.
Pe viitor dupa o ejaculare sa nu mai continuati fara prezervativ, iar partenerul sa urineze dupa care sa se spele, pentru a indeparta orice urma de spermatozoizi ramasi.
Pe viitor dupa o ejaculare sa nu mai continuati fara prezervativ, iar partenerul sa urineze dupa care sa se spele, pentru a indeparta orice urma de spermatozoizi ramasi.
Buna !
Am zi eu o intrebare, am facut sex cu prietenul meu iar la sfarsit si-a dat drumul in afara vaginului, doar ca nu stiu sigur daca nu cumva sa scurs si in vagi. Ce sa fac sa iau pastila de a 2a zi ?
Am zi eu o intrebare, am facut sex cu prietenul meu iar la sfarsit si-a dat drumul in afara vaginului, doar ca nu stiu sigur daca nu cumva sa scurs si in vagi. Ce sa fac sa iau pastila de a 2a zi ?
eu zic sa nu te risti daca nu stii ce s-a intamplat, cumpara si ia-o.
Asta as vrea sa fac, dar se poate lua si dupa 48 de ore?
da, de ex postinor 2 poti lua pana in 72 de ore
am luat escapelle. acum sper sa isi fi facut efectul.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 1Care e sansa sa ramai insarcinata?
- 5Posibil sa fi ramas insarcinata in cazul... am uitat pastila?
- 2am facut sex neprotejat cu prietenul meu si mi-a intarziat mestruatia cu 5 zile
- 2sunt gravida?
- 4pastila de a doua zi si efectul ei
- 4sunt insarcinata?
- 8Poti ramane insarcinata asa usor?
- 4lipsa menstratiei.. test de sarcina negativ
- 6risc sa raman insarcinata?
- 8pauza anticonceptionale trebuie? pilula de a doua zi:D
- 6dureri de spate si dureri abdominate...as vrea sa stiu dupa cat timp sa fac un test de sarcina
- 4Sunt insarcinata?
- 2se poate sa ramai insarcinata fara penetrare?
- 1sunt sau nu insarcinata
- 3Sarcina sau Dereglare? Ajutor !
- 1test de sarcina negativ dar o posibila sarcina?
- 4ce sanse sunt sa fiu totusi insarcinata??
- 3Posibil sarcina?
- 0Escapelle și microgynon
- 1Posibila sarcina?
Mai multe informații despre: sunt insarcinata? pilula de a doua zi
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
