cred ca aproape toata viata am avut depresie
Buna, ma numesc Elena si am 29 de ani.
In primul rand, cred ca aproape toata viata am avut depresie.De foarte multi ani am des momente in care ma inchid si cate o saptamana in casa si plang, e modul meu de a ma descarca. Am avut o viata trista, parintii s-au despartit cand eu eram in liceu, am suferit enorm, lipsa banilor a fost la fel o mare problema inca de atunci. Fara bani e aproape imposibil sa investesti in educatie, sa faci o facultate, am simtit ca viitorul meu va fi zero, in fine, cu foarte mare greutate am reusit.Acum tatal meu are cancer iar iubitul cu care planuiam un viitor tocmai m-a inselat sau pot spune chiar ca avea o relatie in paralel, ne-am despartit bineinteles.Nu stiu ce ma doare mai tare, vreau doar sa nu mai simt, as vrea sa dorm si sa nu ma mai trezesc si nu am pe nimeni, nici prieteni, nimic, ultimul lucru pe care l-as face ar fi sa ma plang la parintii mei care au o gramada de probleme.
Cat de puternic sa fie un om sa suporte toate astea ?simt ca ajung la capatul puterilor.

1 comentarii
Buna seara,
Din ceea ce ati descris dvs reiese ca treceti printr-o perioada extrem de dificila. Totusi, dupa cum ati scris si dvs, simtiti nevoia sa vorbiti cu cineva, sa impartasiti durerea si tradarea pe care o simtiti in acest moment. Imi dau seama ca pana acum ati folosit izolarea ca metoda de supravietuire, de a face fata greutatilor, dar ma gandesc ca aceasta metoda a fost una conjuncturala, pentru a nu ii incarca pe cei din jurul dvs cu propriile probleme.
Va recomand sa apelati la cateva sedinte de consiliere psihologica pentru inceput, cu scopul de a putea vorbi cu cineva care sa va asculte si sa va sprijine si, totodata, sa va ajute in aceasta perioada dificila. Apoi, daca va doriti sa schimbati mai multe in viata dvs va recomand un demers psihoterapeutic. Este important sa stiti ca psihoterapia dureaza in timp, dar efectele ei sunt benefice.

Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 41Depresie anxioasa
- 5mi-a prescris Arketis, am citit ca are efecte adverse: impotenta si scade calitatea spermei
- 13As vrea si eu un sfat...
- 10Depresia se poate trata?
- 5boala digestiva sau reactii adverse de la antidepresive?
- 7nu stiu ce sa fac: sotul meu sufera de tulburare bipolara
- 33Depresia si anxietatea - simptome si mecanisme de boala
- 31Caut o fata bolnava, trista, depresiva, etc...
- 7Depresie si medicamentele care mi-au fost prescrise de catre medic.
- 2anxietate si depresie
- 9Ajutor mi-e teama sa iau tratament
- 3Sufar de depresie de multi ani
- 11depresie sau...o iau din loc?
- 4Anxietate generalizata, metode de tratament, usile marcate cu exit
- 5Sufar de anxietate si depresie de cativa ani, un sfat va rog
- 34Agresivitate pe fondul depresiei?
- 33Depresie sau altceva?
- 4Depresie
- 6Depresie dar nu vreau sa iau medicamente deocamdată
- 10Depresie și TOC
Mai multe informații despre: Depresia
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și: