GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014

@Kolya:Doamne fereste sa ai dreptate.Eu nu cred ca baietii sunt asa disperati dupa fete, ele fiind mereu agasate.Si ele isi doresc la fel de mult un partener, doar ca beneficiaza de o cerere mai mare si se orienteaza in consecinta.Abordarea e diferita;fetele incearca sa atraga persoanele dorite printr-o tinuta provocatoare, prin vorbe dulci, iar baietii sunt mai incisivi.Din modul in care ai povestit tu, reiese ca toti barbatii ar fi niste hartuitori, iar fetele niste victime nevinovate.Eu intru in contact foarte des cu cercuri de fete, la facultate, munca, etc. si de multe ori sunt surprins sa observ ca ele vorbesc mai mult despre baieti decat viceversa.Am fost de multe ori cu fata de la revelion si cercul ei de prietene in oras si o mare parte din timp si-o petreceau uitandu-se pe facebook si exclamand pe alocuri'dragut'.Alteori povesteau intre ele, fara sa mai ma puna la socoteala si pe mine despre baietii frumosi pe care i-a remarcat in ultima vreme.Apoi s-au apucat sa ilustreze baiatul ideal, cat de inalt sa fie, ce culoare sa aiba ochii, etc..Un alt moment a fost anul trecut cand o colega de facultate a postat pe fb'Esti la facultatea de geografie daca te intrebi unde sunt baietii frumosi din facultatea asta...'Si nu e o fata urata, sa spui ca e complexata sau chestii de genu'.
De ce crezi ca multe fete se chinuie din rasputeri sa arate frumos pe fb, prin orice mijloace si isi pun o groaza de poze in toate pozitiile si locurile?Cea mai urat lucru pentru o fata e sa fie ignorata;ea are nevoie de atentie de priviri interesate.De asta se imbraca foarte provocator si se aranjeaza excesiv cu toate solutiile inventate din lume.Tu crezi ca toate fetele sunt bine-intentionate si vor iubire?Hai sa fim seriosi...Eu am cateva fete la facultate care se poarta extrem de frumos cu multi baieti;ii imbratiseaza, ii pupa pe obraz, etc.Ori daca fac eu asta, in secunda 2 sunt pocnit.De ce fac asta?
@Katy:si eu zic multe despre fete si stiu ca gresesc de multe ori, sunt doar dezamagit de acele momente.Toti suntem oameni cu greseli, diferentele dintre noi toti au facut sa existe comportamentele astea variate-fiecare se foloseste de ce dispune.Eu nu mai generalizez pentru ca arat ca sunt frustrat si nu sunt privit deloc bine daca sunt fete prin jur, ma izolez cu buna-stiinta.Nu cred ca toti barbatii sunt precum sotul tau..

Casyo, invata sa deosebesti fetele usuratice, curvulite, ca sa le spunem pe nume, de fetele adevarate, care sunt din ce in ce mai putine, sunt pe cale de disparitie! Cele despre care vorbesti tu, care povestesc toata ziua despre baieti si facebook, fac parte din prima categorie...sunt in genul fetei din bancul lui Duban.Sfatul meu e sa stai departe de asemenea specimene, meriti mult mai mult de atat. :)

Si inca un sfat prietenesc, nu mai iesi cu grupuri de fete in oras, tu fiind singurul baiat din grup, ca e nasol tare! Daca mai sunt si alti baieti, atunci e ok, sau daca esti cu iubita de mana, iar e ok, dar singur inconjurat de fete care barfesc despre baieti si facebook e nasol.Pai ori suntem barbati, ori nu mai suntem... :))

Aceste fete care cauta 'baiatul ideal', pe baza aspectului fizic si, mai mult ca sigur si financiar, in general nimeresc niste nenorociti care le astupa toate orificiile disponibile, dupa care le arunca virgula ca pe niste carpe.Vai de prostii care le iau dupa...
Si vai de parintii care au crescut astfel de fete...

Buna tuturor!sunt noua aici, sunt noua si in ceea ce priveşte toc..am rasfoit comentariile postate pe acest topic dar si pe vechiul topic. m-am bucurat cand am descoperit ca nu sunt o ciudata si citind postarile si incurajarile ma simt mai bine in seara asta.
Am inceput psihoterapia de 2 luni, dupa ce prima stare de anxietate mi-a dat târcoale de sarbatori.nu iau medicatie(nu stiu daca sa spun "inca"), iar şedinţele la psiholog simt ca ma ajuta..
saptamana trecuta eram din nou "normala", insa saptamana aceasta mi-au încoltit noi ganduri obsesive care imi creaza binecunoscuta stare de anxietate..
la mine gandurile au legatura cu credinta in Dumnezeu, cu ideea de familie, iubbire..cam tot ce aveam ca sa ma consoleze.nu am avut o viata fericita pana acum si singurele lucruri frumoase din viata mea erau faptul ca am intalnit un om nemaipomenit care ma iubeste si este alaturi de mine, faptul ca in sfarsit voi avea alaturi de el familia pe care nu am avut-o in trecut, un copilas si gandul ca Dumnezeu exista, ma iubeste si are grija de mine...
de cand sufar de toc, nu ma mai pot bucura de nimic, cred ca este inutil sa încerc sa descriu ce simt..
imi este teama sa stau in biserica, imi este teama ca nu voi putea trece peste slujba de la cununie din aceasta cauza
..imi este teama de cum ma voi simti cand voi fi insarcinata, poate apoi dacaa voi trece cu bine si peste asta ma voi schimba si voi face rau copilului meu, iar gandul de azi-daca ceea ce simt pentru iubitul meu nu este iubire ci este si el tot o obsesie de-a mea.ultimul gand m-a terorizat efectiv..sunt constienta ca sunt obsesiile mele si doar nişte ganduri care nu au legaturacu realitatea dar sunt groaznic se suportat!
nu cred ca m-am impacat cu ideea ca "am ceva" si maa simt descurajata de faptul ca nu am gasit nicaieri pe cineva care sa spuna ca s-a vindecat, insa inca mai sper la bine..
eu cred ca secretul vindecarii noastre consta in conştientizarea paradoxului ca lumea este un haos in care sunt un infinit de posibilitati si cu toate astea totul este organizat cu precizia unui ceas atomic.
Cam asta am avut pe suflet, in rest va doresc din suflet tuturor sa aveti parte numai de stari de bine!!

Buna Andreea!
Am citit povestea ta, seamana cu cea a fiecaruia dintre noi doar ca obsesiile sunt diferite.
As vrea sa te intreb, ce te face sa nu urmezi medicatia? Ea iti poate ameliora mult starea. Si in combinatie cu psihoterapia ar putea da rezultate.
Eu, de ex, cu psihoterapia mi-am vindecat anxietatea.
Toc-ul mai asteapta dar cel putin nu mai sunt anxioasa si conteaza mult.

Buna Katy!In primul rand, cum spuneam, imi este greu sa accept ca "am ceva", inca nu ma pot obisnui cu acest gand..faptul ca as putea lua pastile pentru asta ar insemna pentru mine recunoasterea ca am o problema.
pe langa aceasta, medicul nu mi-a prescris nimic si mai intai as vrea sa incerc doar psihoterapie si daca nu merge trec la arsenal.
este greu, foarte greu dar inca ma simt motivata sa lupt (mai greu gasesc sa simt motivatia in perioadele de anxietate, dar per total cred ca sunt un pic mai bine decat prima data cand m-am dus cu problema asta la cabinet).
Luna trecuta am facut cate 2 sedinte pe saptamana, luna aceasta am rarit la 1/saptamana.
La tine cum sunt gandurile si iti mai amintesti prima data cand s-au declansat?
Ps:multumesc pentru sustinere si pentru vorbele de bine, Dr.Rares Ignat
multumesc katy pentru topic!sincer!

Of, of, of, gandurile astea...ce ne facem noi cu ele? :)) Cred ca era mai bine daca natura nu ne mai inzestra cu constiinta...ce urat din partea ei... :))

@Andreea: Bună, ai spus că eşti sigură că "ai ceva". Eşti sigură şi că acel ceva e TOC?

@Casyo: Mai citeşte o dată, dacă ai timp, toate mesajele mele de sâmbătă şi până alaltăieri, inclusiv ce-am vorbit cu Cătălina. Cred că ai trecut prea repede prin ele şi nu ai reţinut esenţialul.
În privinţa dreptăţii, în postul tău, tu pui întrebarea şi tot tu răspunzi, ca să te ajut, uite un mesaj de sambata:
@Casyo: Asta depinde de lumea în care te-nvârţi. Dacă-ţi place să fii superficial, atunci logic îţi vei dori o iubită superficială. Practic deveniţi unul accesoriul celuilalt. În schimb tu nu eşti superficial by nature, dar mediul care te-conjoară te forţează să devii aşa. E ok, atâta timp cât îţi păstrezi sufletul intact, şi te foloseşti de superficialitate ca să nu fii exclus. Doar nu poţi să te prezinţi cuiva, hei, salut, ce faci, sunt tipul bolnav psihic de-aseară, vrei să ieşim undeva? :) Dar trebuie să-ţi impui nişte limite clare în privinţa cui vrei să te cunoască aşa cum eşti, cu bune şi rele, şi în privinţa cui e convenabil să fii superficial. Dar ai nevoie de mult calm, autocunoaştere şi spirit de observaţie să faci echilibristică pe-o linie aşa subţire, noroc :))

@david90:da, intr-adevar, e urat din partea ei :)) totusi fara ea nu cred ca eram decat animale..
@kolya:anxioasa din mine a tresarit cand am citit raspunsul tau (gandul cu "daca am si altceva"...)daca sunt sigura-sunt sigura pentru ca asta a fost diagnosticul pe care l-am primit, nu sunt medic dar cum la altii apare obsesia pentru curatenie de exemplu, la mine apare obsesia pentru alte lucruri.sunt obsesii diferite, dar boala sau tulburarea este aceeasi..

@Andreea: Şi cine ţi-a pus diagnosticul, psihologul, sau ai mers şi la psihiatru?

@kolya:diagnosticul mi l-a pus un psiholog clinician.chiar ma faci sa te intreb de ce ma intrebi?crezi ca ar putea fi altceva mai grav?

Stai linistita, Andreea, ca psihiatrul nu e mai medic decat psihologul... :))

@Andreea: Nu mă refeream la faptul că ai avea şi altceva pe lângă TOC. :) Întrebam strict dacă diagnosticul ţi-a fost pus de cineva autorizat în domeniu, sau te-ai autodiagnosticat, folosindu-te de net şi alte surse de informaţie.
E bine pentru tine că îţi conştientizezi boala, recunoşti că ai o problemă, şi cauţi ajutor.
Care sunt obsesiile tale, le poţi identifica, ai tăria să scrii despre ele? Implicit, gândurile obsesive îţi provoacă şi compulsii? Iar dacă da, poţi scrie despre ele?

@David: Ambii sunt la fel de doctori, problema e de specializare. Tu dacă ţi-ai rupe piciorul, unde te-ai duce: la ortopedie sau la pediatrie?

Pfff...initial, cand mi s-au declansat starile de anxietate, nu puteam sa imi explic ce mi se intampla.ma comportam normal, insa ma simteam speriata, nelinistita.am cautat pe net intr-adevar si ma autodiagnosticasem cu anxietate, nu stiam ce inseamna toc atunci (imi inchipuiam ca se refera strict la persoanele obsedate sa aseze lucrurile intr-o anumita ordine).dupa perioada sarbatorilor de iarna, eram din ce in ce mai ingrijorata de ce mi se intampla si am apelat la psiholog.diagnosticul nu l-am primit din prima, ci dupa mai multe sedinte.am ramas surprinsa si nu mi-a venit sa cred ca am ceva cum spuneam mai devreme :).despre obsesiile mele am scris mai sus, cum spunea psihologul meu "obsesia e aceeasi, decorul se schimba".o alta obsesie pe langa ce am scris, mai este legata de faptul ca as putea innebuni (de-asta m-ai speriat :))) obsesia mea intr-un cuvant este CONTROLUL-ma sperie lucrurile nesigure 100%, lucrurile care nu se pot dovedi..cat despre compulsie, compulsia cred ca este faptul ca adun dovezi care sa imi infirme temerea (ma documentez mult sau intreb persoanele apropiate mie despre lucrurile care ma framanta)..raspunsurile primite trebuie sa se incadreze in anumite tipare altfel nu au nici o valoare si starea se amelioreaza pe moment dar revine ulterior..
cam asta este, scuze pt lungimea raspunsului, nu vreau sa plictisesc dar e mult de spus!

Da, kolya, insa daca m-as duce la medicul ortoped, fiindca tot l-ai dat exemplu, si i-as spune ca ma doare-n cot, mi-ar face o radiografie si mi-ar pune un diagnostic obiectiv.:)) Pe cand, psihiatrul, face acelasi lucru pe care il face si psihologul, adica iti pune un diagnostic subiectiv, pe baza comportamentului observat si simptomelor descrise...

Andreea, spuneai ca ai unele obsesii si legate de religie, Dzeu...poti detalia putin?

@David: Aha, te duci cu mâna ruptă şi spui te doare-n cot, ei îţi fac radiografie, găsesc ruptura, îţi pun piciorul în ghips şi pe foaia de observaţie trec sindromul tunelului carpian. Good job!
Tu ce vrei să demonstrezi de fapt, că toţi doctorii sunt proşti, sau în orice caz, mai proşti ca tine? Te rog frumos!

In niciun caz nu am vrut sa scot in evidenta faptul ca toti medicii ar fi prosti, exemplul cu durerea-n cot a fost o simpla gluma.:))Dar totusi, o durere reala de cot, poate fi diagnosticata obiectiv.Eu am ce am cu ramura asta numita psihiatrie, care e o ramura pseudostiintifica, de asta imi si permit sa o ironizez.:))

Pt. medicii care au dubla specializare, neurologie si psihiatrie, jos palaria...aceia sunt medici adevarati.Iar acest gen de medici mai scriu si carti precum 'Inteligenta materiei'...

@Andreea: Obsesiile tale seamănă cu ale mele :))
Eu sunt obsedat de control, de perfecţiune, de verificare, de corectare, de simetetrie, de aranjare a lucrurilor într-o anumită ordine etc.
Anxeitatea pe care tu o simţi acum, o simţeam eu în momentul în care încercam să rezist compulsiilor, de a aranja, verifica, poziţiona lucruri, fapte, oameni etc. Atunci simţeam că mă sufocă, că mă mânăncă de viu obsesiile astea.
Psihologul tău e oarecum iresponsabil că nu te îndrumă şi către psihiatru, mai ales că ai o intensitate mare a anxietăţii, şi nu pare a se diminua, deşi au trecut două luni de tratament psihologic.
Sfatul meu e să mergi la psihiatru şi să iei un antidepresiv în primă instanţă; în cazul meu, am luat şi iau Cipralex (substanţă activă Escitalopram) şi îmi pot controla bine anxietatea. De asemenea, pentru ţinerea sub control a TOC-ului în sine, ai nevoie şi de un neuroleptic (eu unul iau Quetiapină), la tine poate merge altceva.
În fine, nu vreu să te descurajez, dar nici să-ţi vând speranţe false. Multă sănătate!

@Andreea: Apropo, ai face bine să te grăbeşti, timpul trece, eşti pe cale să faci, fie cea mai potrivită, fie cea mai proastă decizie din viaţa ta. Asigură-te că-ţi elimini orice dubiu înainte de a te căsători şi a-ţi întemeia o familie, paote vei regreta după aceea şi va fi prea târziu.
Asta ia-o aşa, ca un mic impuls, în caz că mai avea nevoie de vreunul :))

@David: Sunt mulţi care consideră că oncologia e o pseudo-ramură, de exemplu, dar astea sunt strict păreri personale, părtinitoare, subiective şi superficiale. Nu poţi să afirmi că psihiatria e o pseudo-ramură, doar fiindcă aş crezi tu, sau în cel mai rău caz, reformulează: "părerea mea este că..."
Crede-mă sincer, nu ajuţi pe nimeni cu remarcile tale, mai mult induci în eroare.

Crede-ma ca nu e doar parerea mea ca psihiatria e o pseudostiinta, asta e de fapt realitatea, fie ca vrem sau nu sa recunoastem.Cand tratezi ceva ce nu poate fi dovedit, masurat, intr-un mod obiectiv, atunci faci ceva nestiintific, faci ceva babeste.
Oncologia e mult mai stiintifica decat psihiatria.

@David: Ok, poţi foarte bine să spui: "părerea mea, şi a lui X, şi a lui Y şi a lui Z este că psihiatria este o pseudoştiinţă". Sunt perfect de acord.
Dar nu veni tu pe-un cal alb să afirmi sus şi tare şi fără tăgadă că psihiatria e o ştiinţă falsă, mai ales pe un forum cu, despre şi pentru bolnavi psihic. E ca şi cum ai afirma că toţi care ne facem veacul pe-aici suntem nişte tâmpiţi, care avem prea mult timp liber. Te rog frumos, măsoară-ţi cuvintele!

Kolya, nu vreau sa ne certam...consider ca am fost destul de clar in afirmatia de mai devreme.

Sunt in continuare curios in ce constau obsesiile Andreei ce tin de religie, credinta, Dzeu...

Eu azi ajung la pneomolog...se pare ca am dat-o-n barci cu tusea mea..:(

Katy, sanatate multa, vezi sa nu fie vreo pneumonie trenanta, mai ales daca ai si febra.


Andreea_1986, fiind la inceput si nestiind cu ce se mananca, iti recomand sa incerci sa te imprietenesti cu TOC.
E o boala chinuitoare, asta fara tagada, dar cu ajutorul specialistilor poti s-o tii sub control (medicatie+psihoterapie). Medicul tau va decide daca ai nevoie de medicatie sau nu, n-o lua ca atare.

Dupa cum vezi, noi cam toti suntem pe tratament, unora ne merge, altora mai putin, insa ceea ce vreau sa subliniez e ca noi tinem controlul bolii si nu boala detine controlul asupra noastra.

Sfatul meu, ce este valabil pentru toti aflat la inceputul unei probleme, nu cititi toate tampeniile dupa internet, deoarece riscul de a va insusi anumite simptome sau de a va mari anxietatea este foarte mare, uita-te la cateva mesaje mai sus unde ai crezut deja ca, Kolya sau nu stiu cine iti spune ca ai si alta boala si deja ti s-a marit anxietatea.

David, noi doi am facut pace si sper sa tii cont de aspectul asta, iti spun sa nu iei in deradere ramura medicinei numita Psihiatrie. Macar din respect pentru colegii de forum nu emite astfel de idei.

Psihiatria e stiinta, poate nu e cuantificabila asa cum suntem obisnuiti cu celelalte boli, dar cu siguranta studiile si evolutia din ultimii ani arata un progres remarcabil.

Daca in anii 50 persoanele cu schizofrenie erau tratate cu socuri de insulina sau cu electrosocuri, acum sunt medicamente cu efect net superior, acum se face o injectie Depot la 2 saptamani cu efect stabil.

Exista o evolutie cuantificabiala a dezvoltarii Psihiatriei in ultimii 50 de ani pe care nici pacientii, din pucnt de vedere al calitatii vietii si nici piata farmaceutica din punct de vedere al vanzarilor nu o pot ignora.

Multumesc Prozac, o duc pe picioare de la inceputul anului, acum deja nu mai pot, am secretii pe trahee de ma inec cu ele, mi s-a infundat si o ureche sunt praf si pulbere. Si putin subfebrila..
O sa trec eu si de asta :)

@prozac: 'Exista o evolutie cuantificabiala a dezvoltarii Psihiatriei in ultimii 50 de ani...' Pe bune? De unde va informati mai fratilor?! :)) Ai facut sau faci parte din echipele care realizeaza studiile clinice? :))
Nu vreau sa ne certam iar.Raman la afirmatia mea, psihiatria e o pseudostiinta, iar asta e realitatea ce poate fi observata pe orice forum de tulburari psihice, o realitate ce te face sa pui sub semnul intrebarii veridicitatea studiilor clinice care se fac in domeniu...
Sa vina un medic psihiatru si sa ma contrazica, daca am spus vreun lucru neadevarat, dar sa vina cu dovezi concrete.De cand sunt pe forum, n-a intervenit niciunul sa-si apere meseria...Capul plecat, sabia nu-l taie... :)) Isi castiga si ei painea...

A existat o evolutie cuantificabila in descoperirea unor tranchilizante mai eficiente, care sa-l transforme in zombi si pe al mai al naibii 'nebun'... aici ai dreptate.:))Adevarul e ca la asemenea cazuri este nevoie de tranchilizante eficiente, ca nu poti tine omul numai in lanturi sau in camasa de forta...