Tulburarea Afectiva Bipolara (Partea II)

Buna tuturor,
Acum 11 ani am fost diagnosticata cu tulburare psihica de tip bipolar si episoade depresive atipice.Am avut trei episoade maniacale urmate de depresie insa de 6 ani nu am mai avut "recidive".Ceea ce ma ingrozeste foarte tare in legatura cu aceasta boala este toata acea lupta a recuperarii, a reabilitarii pentru ca pentru mine boala a insemnat anularea a tot ceea ce realizasem pana atunci.Practic de fiecare data a trebuit sa ma trezesc ca Lazar si am pierdut foarte mult, amintiri, realizari etc.
De cateva luni am renuntat la tratament pentru ca ma simt bine si am facut-o de capul meu pentru ca oricum convulex-ul pe care il luam mi-l administram singura in aceleasi doze de vreo 4 ani fara sa mai consult medicul.
Insa acum incep sa ma tem ca fara medicatie pot sa clachez si nu stiu exact ce ar trebui sa fac.
Initial tratamentul l-am suspendat pentru ca imi doream sa fiu sanatoasa iar convulex-ul imi paraliza ficatul, oboseam foarte repede si imi cadea parul foarte tare.
Cu siguranta daca am inceput sa scriu voi merge si la medicul meu insa nu ma grabesc foarte tare pentru ca sunt sigura ca imi va spune sa reiau tratamentul.
Iar eu vreau sa simt, sa traiesc la fel ca toti ceilalti nu sa fiu imuna, indiferenta, convulex-ul imi ia din personalitate, ma face sa devin superficiala si distanta si asta ma irita la culme.
Intrebarea mea este: cati dintre voi ati renuntat la tratament si sunteti functionali?
Eu am muncit foarte mult sa ajung in pozitia de acum si sincer nu o voi mai lua de la capat niciodata si nu asa cum am facut-o in ultimii ani pentru ca nu este corect, nimeni nu merita asa ceva.
Si stiu da, ca boala asta nu este intotdeauna un blestem si poate fi si o binecuvantare insa credeti-ma ca as accepta o boala de inima decat ce mi s-a oferit.
Sau cine stie, oricum nu pot fi consecventa si imi schimp parerea de la o secunda la alta.
Boala asta m-a facut sa fiu si cea mai fericita persoana de pe Pamant( asa cum numai eu puteam vedea fericirea atunci, ea avea chipul meu).
Ma simt norocoasa pentru ca mie chiar imi merge bine insa cei pe care ii cunosc si au aceasta boala nu sunt foarte bine desi am facut tot ce am putut sa ii ajut.Nu reusesc sa se integreze, nu au un serviciu iar tratamentul le face mai mult rau.
Ca si particularitate, starile mele de depresie au fost foarte rare si de scurta durata si niciodata nu am avut intentia sa imi iau viata sau sa imi fac rau.
Episoadele maniacale au fost cele care m-au dus la 0 de fiecare data.
Succes tuturor si nu lasati boala asta sa va impiedice sa simtiti.

Nu stiu ce sa-ti spun, dar cred ca inainte de a fi renuntat la tratament trebuia sa te fi consultat cu medicul care te trateaza.
Si eu am TAB, dar sunt sub tratament. La fiecare reducere de medicamente am avut cate o recadere in depresie.
Indiferent de ce decizie vei lua in legatura cu tratamentul, eu iti doresc numai bine.

Buna, am aflat acum o saptamana ca baiatul meu de 21 ani are tulburare bipolara. De atunci tot citesc despre asta si asa am dat peste acest forum. Boala a debutat la 16 ani, insa atunci nu stiam ca este o boala psihica. Initial am crezut ca are "fitze" de adolescent. Intotdeauna a fost mai dificil cu el. Am fost cu el la tot felul de psihiatri, psihologi, terapeuti, etc.. Anul trecut mi-au spus ca are depresie cronica, iar acum dupa o depresie de 3 saptamani cu o slabire in greutate de 10 kg l-am internat cu forta la psihiatrie si m-au anuntat ca e tulburare bipolara. Nu stiu ce sa zic, cu cat citesc mai mult despre boala cu atat imi e mai greu sa accept. Doctorita care il trateaza mi-a comunicat diagnosticul foarte sec. Nu mi-a dat nici un fel de lamuriri. Sincera sa fiu de cand stiu ce e cu boala asta parca am eu nevoie de un pic de sprijin. Mi-a facut f. bine sa citesc despre boala pe forum si sa incerc sa inteleg ce se intampla cu copilul meu. E internat de 10 zile si ni se pare ca e groaznic la spital. Ar vrea sa-l iau acasa macar in weekend. Doctorita nu e de acord. Nu ma lasa sa-l duc nici macar la un internist. La internarea in spital i-au iesit f. rau analizele la ficat. De atunci le-am repetat de 4 ori si ies la fel de rau. I s-a scos deja de joi Orfirilul din tratament, insa analizele la ficat tot proaste sunt. Nu stiu de ce nu ma lasa medicul psihiatru sa-l duc si la un consult la interne. Ea zice ca e de la medicamentele primite. Pe de alta parte medicul de familie si medicul internist, cu care am luat legatura, imi spun ca nu poate fi de la medicamente pt. ca el s-a internat joi in 16.07 si primele analize le-a facut vineri in 17.07 si nu aveau timp medicamentele sa-i modifice valorile analizelor de ficat. Mi-e teama sa nu aiba ceva grav la ficat.
Ce parere aveti, va rog sa ma ajutati. Nu stiu ce sa fac.

buna ziua

Si eu am TAB ca si voi, am 3 episoade maniacale la activ, am 26 de ani, ultimul episod l-am avut cum 2 ani, sunt sub tratament cu litiu in prezent, ma simt ok, sunt bine si sper sa fiu asa mult timp de acum incolo.
Sfatul meu nu renuntati la tratament, daca luati litiu e foarte bine, Cititi fratilor despre boala mult documentativa si nu pe siturile din Romania ca mare lucru nu gasiti, Dati search pe Google bipolar disorder, Invatati toate lucrurile despre boala dvs, simptome, medicamente tot, absolut tot, Nu negati, Gasiti-va un doctor bun si comunicati cu el cand va simtiti rau, Punetii la curent pe toate persoanele din jurul vostru prieteni familie, Aveti nevoie de medicamentatie+ psiholog+ o viata fara prea mult stres+ o viata sanatoasa+ sport+,

invatati sa luptati si pentru mine a fost greu, dar incet cu incet am Invins boala, Nu lasati boala sa va controleze, controlati=-o voi, Fiti constienti ca e o boala care o sa aveti in corp toata viata, Dar daca o tineti sub control nu aveti probleme

Trebuie sa aveti si un doctor bun care dupa internare sa va reduca meicamentele cum trebuie, si sa va lase pe litium sau depakine( REcomand Doctorul Geraldine Stanciu sectia 13 Obreja).
-*
Daca va pot ajuta, va ajut cu cea mai mare placere, stiu cum e sa nu aibe nimeni sa te ajute,.

nu vreau sa vorbesc prea multe aici, ca nu stiu de unde sa incep, Contactati-ma daca doriti sa discutam in privat

Ps: cati dintre voi cu TBA isi mai aduc aminte ce faceau, ce simteau, ce halucinatii aveau. in momentul episodului? Mai stie cineva?


(*modificat de administrator)

Buna,

Nu am mai postat nimic de ceva vreme. Adevarul e ca am fost prea prinsa de viata ca sa mai scriu ceva, plus ca nu am mai simtit nevoia sa stie toata lumea ce se intampla in viata mea (deci nu am mai avut nici o faza expansiva).

Eu una nu am mai avut nici o recadere de aproape 5 ani (in martie vor fi 5 ani) pt ca, in primul rand, nu mi-am permis eu mie insami sa se intample una ca asta. M-am ancorat in realitatea de zi cu zi si mi-am controlat (uneori chiar cu multa cruzime) starile sufletesti desi, cine a cam citit ce am postat pe aici tre' sa-si dea seama ca nu mi-a fost tocmai usor.

Sunt perfect de acord ca incercand sa duci o viata echilibrata din toate punctele de vedere reusesti sa-ti mentii echilibrul, numai ca acest lucru nu este intotdeauna posibil. Si asta pt ca oricat de mult ai incerca sa controlezi lucrurile (eu una sunt un pic "a control freak" ) viata te confrunta cu diverse situatii. Parerea mea este ca secretul sta in capacitatea de adaptare a fiecaruia dintre noi.

Ca sa raspund la intrebarea de mai sus, eu, da, imi amintesc perfect tot ce am facut, ce am simtit, desi, prefer sa nu aduc la suprafata acele amintiri (cu alte cuvinte apelez la mecanismul de refulare), decat cu scopul de avertisment (in sensul ca ma motiveaza sa nu mai vreau sa trec niciodata prin asa ceva).

Numai bine!

Eu am fost diagnosticat cu depresie anxioasa. Dupa un tratament cu abilifi devenisem o leguma. am renuntat si am trecut pe cipralex si wellbutrin. astea m-au adus in pragul nebuniei. am renuntat speriat la ele si am mers la Dr. Romila Aurel. nu o sa credeti dar dupa numai 6 zile cu SEROQUEL, RIVOTRIL SI NITRAZEPAM ma simt extraordinar de bine.Dorm ca un prunc, ma plimb prin parcuri si am o mare pofta de viata.

buna, eu iau Litiu ( 1 pasila dim si una seara) si Abilify(1/2 dim, 1/2 seara). nu se mai gaseste Litiu in Romania, asa ca am primit din Belgia Maniprex. Voi ce stiti: Maniprex e acelasi lucru cu Litiu?
Eu conduc, dar cu teama. De muncit, nu am curaj sa imi iau un job...De socializat, nu prea...Ar fi multe de spus. Eu consider ca TAB este ingrozitoare, caci eu nu am CHEF sa lupt, nu am chef si gata. De ce tot ce fac trebuie sa fie o lupta? Sa mananc e singurul lucru pe care il fac mecanic si la care nu adaug cuvantul TREBUIE.
Mai vb!

buna gattahelena, am o intrebare: de cat e abilify-ul pe care il injumatatesti?
eu am TAB, si iau 15 mg cam de un an, inainte luam chiar 20 mg de abilify.

Buna tuturor si o Primavara minunata!
Am ajuns din intamplare pe acest forum si am simtit nevoia sa impartasesc cu voi experientele prin care am trecut din momentul in care am fost diagnosticata cu Tulburare Afectiva Bipolara.
Primul episod maniacal a aparut in 2003, in anul in care parintii mei au divortat si am avut atunci de sustinut si examenul de licenta. Unele simptome mai usoare erau mai vechi, insa nu le-am dat importanta. Am fost internata in decembrie in spital si la externare mi s-a prescris Litiu si un alt medicament pe care nu mi-l amintesc.
Am refuzat sa iau Litiu dupa cateva luni, deoarece ma simteam foarte deprimata, refuzam contactul cu cei din jur, ma izolam si imi doream sa mor, insa nu aveam ganduri concrete de sinucidere.
Din nou nu imi amintesc prea bine ce am luat in continuare dupa programarea la medic, insa un an mai tarziu am avut un nou episod, din cauza suprasolicitarii la munca si a insomniilor.
Am fost din nou internata la spitalul local, insa dupa multe presiuni mi-am convins parintii sa ma mute la un spital universitar. Acolo am fost in grija unor medici foarte buni care m-au tratat si mi-au recomandat sa iau Zyprexa 10 mg pe o perioada mai lunga. Am continuat cu aceasta doza pana in vara lui 2009.
In 2005 am plecat in strainatate pentru niste studii, unde am ramas apoi sa muncesc.
Totul parea ok in primii ani cu Zyprexa, dar ma simteam totusi usor depresiva si fara chef de viata. Dormeam exagerat de mult si nu mai aveam putere. Tin sa mentionez ca NU am mai mers la nici un medic timp de aproape 5 ani, lucru care a fost total in defavoarea mea!!!
Serviciul meu era foarte stressant, cu un volum mare de munca si un program uneori de pana la 12-13 ore pe zi. Era munca de management si ma solicita exagerat. In martie 2009 simteam ca nu mai am putere, nu mai reuseam sa fac nimic si nu ma puteam concentra. Am cerut acolo o programare la psihiatru si culmea...programarea a venit tocmai pentru luna iulie. Deja imi constientizam problema si aveam nevoie urgent de ajutor, insa nu am intrerupt tratamentul. Nu mi s-a oferit decat o programare in iunie, dupa mai multe presiuni.

Am asteptat programarea fara sa mai insist si exact inainte de programarea la medic in iunie 2009 am avut al treilea episod maniacal. Medicul de acolo mi-a schimbat tratamentul, insa nu m-a internat si m-a trimis acasa. In acest timp eu nu mi-am luat medicamentele prescrise pentru ca in episodul de manie simteam eu ca ma voi trata singura. Am pierdut sirul evenimentelor pe parcurs de o saptamana. Parintii mei au ajuns la mine de urgenta si la sfarsitul lui iunie m-au internat la un spital acolo.
Am intrat in grija unor medici acolo in strainatate care mi-au recomandat un tratament cu Seroquel XR - substanta activa Quetiapine- doza de 600 mg pe zi, asociat cu inca un medicament pentru calmare luat la nevoie si nu zilnic. Dupa episod am revenit greu la normal in decurs de 2 luni, insa acum perioada de mentinere este foarte buna. Au disparut depresiile si am alt tonus, insa nu am inceput din nou munca din frica de a nu ma decompensa din nou la stress.

In urma acestor tratamente si a spitalizarilor incepute in 2003 am avut fluctuatii in greutate, insa in prezent am in plus aproape 15 kilograme fata de 2003 si fac eforturi mari pentru a le da jos.
In timpul episoadelor mele maniacale aveam halucinatii, mi se parea ca programele radio si tv suntspecial pentru mine. Ma simteam o persoana atotputernica si independenta care nu are nevoie de nimeni in preajma sa o ajute sau sa ii dea sfaturi...refuzam ajutorul familiei si al prietenilor si intram in tot felul de incurcaturi.
Recomand tuturor celor ce sunt diagnosticati cu TAB sa tina in permanenta legatura cu un medic psihiatru in care au incredere si sa isi monitorizeze starile afective.
Nu intrerupeti si nu schimbati tratamentul dat de medicul vostru fara a il consulta mai intai, chiar daca vi se pare ca va simtiti bine!!!
Trecerea de la o stare la alta se poate face foarte rapid si asa apar decompensarile si episoadele maniacale care au atatea urmari negative pentru psihic...
Va doresc tuturor sa va gasiti tratamentul potrivit si sa nu mai treceti prin traumele acestei afectiuni, sa aveti o viata linistita si sa evitati factorii care va pot afecta negativ.
Toate cele bune!

Catre freedom2010

Buna, nu ai precizat nimic despre starea de somnolenta. Apoi, voiam sa te intreb ce urmari negative apar in urma decompensarilor? S-a pensionat cineva medical de TAB? Exista vreo asociatie a celor bolnavi de TAB? Stie cineva cum suntem reprezentati in strainatate?
Se poate tine dieta, cu rezultate vizibile, daca iei Litiu si Abilify?

Buna, Gattahelena.
Nu am apucat sa dau chiar toate detaliile aici. Intr-adevar starea de somnolenta este prezenta, dar a aparut la majoritatea medicamentelor asociate cu TAB pe care le-am luat...(Litiu, Zyprexa, Seroquel etc). Uneori poate fi asociata cu depresia. Dar asta depinde de fiecare individ in parte. Sunt zile in care reusesc sa ma trezesc si la o ora mai matinala si sa fiu productiva, dar in altele simt nevoia sa dorm chiar si 12-14 ore. Nu cred ca deocamdata sunt in stare sa ma apuc din nou de munca. Sunt in concediu medical inca din iunie anul trecut, cand am avut episodul maniacal.
In urma decompensarilor am trecut mereu prin stari de depresie in care ma simteam ca o leguma si retraiam amintirile de la internarile in spitale de psihiatrie...:( asta si din cauza medicamentelor pe care le luam si nu mi se potriveau.)
Cat despre pensionarea pe caz de boala eu cred ca e posibila si in Romania, dar trebuie sa treci de evaluarea unei comisii de medici. Insa nu stiu care sunt consecintele si daca te mai poti intoarce la un regim de munca normal mai tarziu daca te refaci si vrei o viata normala.
Eu nu sunt cadru medical, insa am incercat sa ma informez in legatura cu problema mea si in legatura cu medicatia. Nu pot da sfaturi legate de medicamente, insa pot sa iti raspund atata cat experienta mea de 8 ani legata de TAB imi permite.
In strainatate subiectul TAB e mult mai dezvoltat iar medicamentele au o gama mai larga. Sunt si site-uri pe internet care se ocupa cu problemele celor cu TAB sau schizofrenie. Sunt grupuri si forumuri in limba engleza care trateaza subiectele acestea. Daca stii limba incearca sa cauti pe Google informatii referitoare la BIPOLAR AFFECTIVE DISORDER. Poti gasi si detalii despre medicamente daca mergi pe site-urile firmelor care le produc.
In Romania exista o fundatie care se numeste ESTUAR si care se ocupa cu problemele celor cu TAB sau altor afectiuni. Au si ei un site pe net si locatii in mai multe orase din tara.
Am inteles ca dietele de slabit se pot tine fara probleme, atata timp cat poti sa rezisti tentatiilor. In cazul meu am mai slabit dar in momentele de depresie am pus la loc pentru ca am exagerat cu dulciurile si cu mancatul des si aiurea. Mai mult...nu prea m-am tinut de sport sau de miscare in aer liber.
Nu am auzit de acest medicament Abilify decat aici pe forum. Ce substanta activa contine?
Litiu pentru mine nu a avut succes si de aceea am solicitat altceva. Daca nu te simti bine cu ele, vorbeste cu medicul sau chiar mai mult...daca nu esti multumita de medicul tau cauta o a doua opinie. Asa am facut eu.
Iti doresc multa sanatate si liniste si mai mult, nu lua TAB in tragic...sunt multe pareri optimiste care spun ca dupa 3 episoade e posibil sa nu mai apara nici unul atata timp cat iei un tratament adecvat pentru tine...
Iti stau la dispozitie daca mai ai intrebari la care sper sa pot raspunde...
Numai bine si LA MULTI ANI DE 8 MARTIE!!!

freedom2010, spune-mi te rog cum ai suportat trecerea de la zyprexa la seroquel.
Si eu am TAB din 2008, in urma uni episod de manie. De atunci ma tratez cu zyprexa de 10 mg. De cate ori mi s-a redus doza la 5 mg am intrat in depresie. Ultima depresie m-a tinut din septembrie 2009 pana prin ianuarie, timp in care am schimbat 3 tipuri de antidepresive. Acum urmez tratament cu zyprexa de 10 mg si argofan de 150mg. Luna trecuta s-a pus problema inlocuirii zyprexei cu seroquel, deoarece a concluzionat doctorita mea ca zyprexa nu prea isi mai face efectul. O saptamana am luat seroquel si m-am simtit foarte rau: stari depresive, oboseala, imi simteam capul greu, conuz, nu puteam gandi. Apoi consultandu-ma cu medicul m-am intors din nou la zyprexa. Nu am putut sta fara zyprexa si tare ma tem ca am devenit dependenta de ea. Oare perioada asta in care m-am simtit rau fara zyprexa sa fi fost sevraj, sau pur si simplu nu am suportat seroquelul? Nu stiu ce sa mai cred, de accea te intrebam mai sus cum ai suportat trecerea de la zyprexa la seroquel.
Multa sanatate.

Draga Robymat,
Ma bucur mult ca am gasit pe acest forum oameni in aceeasi situatie cu mine. Sper ca impresiile si parerile mele sa ajute, insa nu trebuie sa fie luate drept sfaturi medicale, deoarece eu nu sunt nici medic nici psiholog.

Am luat Zyprexa incepand cu al doilea episod pe care l-am avut in 2004 si am continuat cu 10 mg pana in vara lui 2009. La inceputul lui 2009 ma simteam tare slabita, somnolenta si fara nici un chef. Am renuntat chiar si la relatia cu prietenul meu. Nu puteam sa ma concentrez la munca. Mai multe detalii gasesti mai sus in primul meu comentariu.

Dupa ce m-au internat in strainatate in iunie le-am spus ca refuz sa mai iau Zyprexa. In spital mi-au prescris mai multe timp de o luna, dar am ramas pe Seroquel Retard de 600 mg pana acum. Mi-a fost greu la inceput pana m-am obisnuit, insa am avut incredere in acest medicament deoarece ma simteam mai fericita. Cam 2-3 luni dupa externare inca nu eram refacuta, mai apareau simtome de usoara manie si chiar nervi.
Acum cam de prin octombrie 2009 ma simt mai bine si Seroquel-ul mi-a alungat depresiile pe care le aveam cu Zyprexa. Am mai mult chef de viata si parca ma simt alt om, in afara de faptul ca dorm mult si nu am voie sa beau cafea si alcool.
Nu cred ca Zyprexa da dependenta, eu nu i-am simtit lipsa deloc dupa 5 ani de tratament cu 10 mg...dar te poate tine in stadiul de usoara depresie, ca sa nu mai dai iar in manie si sa ai o stare normala. Mie mi se spunea ca sunt normala atunci cand eram depresiva si ma simteam ca o leguma...iar lor li se parea ca in comparatie cu starea de manie asta e un lucru mai bun. Numai noi cei cu TAB stim ce inseamna asta!!!!

Spun din nou ca fiecare organism raspunde in mod diferit la tratamente, asa ca nu stiu daca schimbi medicamentul iti va fi mai bine. Trebuie doar sa incerci si sa vezi cum te simti cu el, tinand mereu legatura cu un medic in care ai incredere.
Numai bine si mult succes!

Buna seara ! ( in special pentru robymat si freedom2010 )

De 2 luni vizitez constant acest forum si iata, acum am curajul sa ma inscriu si sa comunic cu voi, mai ales ca in ultimele zile au fost postate noi comentarii. Am 47 ani, gen feminin si sufar de TAB din anul 1989. Aveam pe atunci 26 ani, casatorita si o fetita de 4 ani. Povestea este lunga, insa voi incerca sa redau esentialul. Lupta a fost grea si sustinuta cu aceasta boala. In urma declansarii ei, sotul meu a divortat de mine, mi-am crescut copilul singura, fara ajutorul, chiar si al parintilor mei. Mi-am mentinut serviciul, nu foarte usor, insa constiinta ca trebuie sa ma intretin pe mine si copilul mi-au dat putere sa merg mai departe. Am renuntat la tigari ( ajungeam si la 2-3 pachete pe zi ), am inlocuit cafeaua cu inka, fac sport de cativa ani buni ( de 2-3 ori pe saptamana la sala de gim ). Sunt singura, in sensul ca nu am nici un partener de viata, in schimb am prieteni si cunostinte multe.

Acum despre tratament. Este inutil sa va povestesc ca la inceput am testat tot felul de medicamente. Nu se gasea nimic din ceea ce se prescrie astazi. Am facut si injectii fluanxol, amitriptilina, haloperidol, foarte multe internari in perioada 1990-1996. Chiar in urma unei depresii foarte severe, am facut electrosocuri la Cluj.
De prin anul 2000, in urma unei consultatii la Iasi, am trecut pe carbamazepina si tranxene ocazional. M-am simtit excelent mult timp, cu eforturile de rigoare pentru a-mi mentine echilibrul.

Insa, in octombrie 2009, am trecut din nou printr-o faza expansiva. ( m-am mutat cu serviciul in alt oras, am devenit bunica, colectiv nou, fara prieteni ) si am deviat de la normalitate. Din ianuarie, medicul ( altul la care mergeam in mod curent - asa au fost imprejurarile )mi-a prescris Seroquel xr, 100 mg seara. Astept de aproape 3 luni sa depasesc efectele secundare si nu reusesc.

VA ROG SA MA AJUTATI !, cei care iau acest medicament cum s-au obisnuit sau nu cu el ?? Parca sunt in ceata tot timpul. Ma misc foarte greoi, nu-mi pot coordona bine mainile, gandesc foarte incet, atentia este mult diminuata. si nu ma pot obisnui, Parca nu sunt eu. Sunt incorsetata si artificiala.

Am pus problema acesta medicului meu si imi tot spune sa am rabdare ca va fi bine.

Va rog sa-mi dati un sfat !

Pentru Caren7
Am scris despre trecerea mea de la Zyprexa la Seroquel mai sus. Vezi daca te ajuta cu ceva. SI eu am avut o perioada mai grea la inceput, insa acum comparativ cu ce era inainte...sunt cu totul alt om si iau Seroquel XR 600 mg din iunie-iulie 2009.
Numai bine!!!

Freedom2010 !
Multumesc pentru raspuns. Ok. cat timp au durat efectele dupa ce ai inceput tratamentul cu Seroquel ? Au fost aceleasi care le-am descris eu ? Si tu, iei o doza mult mai mare decat eu. Totusi, nu este posibil ca tratamentrul sa nu mi se potriveasca ?

Eu nu m-am putut obisnui cu seroquel. L-am luat timp de o saptamana, intai in doza de 100 mg, apoi de 200 mg. Eram tot asa: capul il aveam in ceata, stari depresive, oboseala, mi s-a intamplat chiar sa-mi simt capul si ochii umflati. Am vorbit cu doctorita mea si am hotarat impreuna sa revin din nou la zyprexa. Nu am mai asteptat sa ma chinui. Parerea mea este ca daca un medicament nu-si face efectul in 3 luni, ori trebuie sa fie schimbat medicamentul, ori medicul care insista la intrebuintarea lui.
Mie mi-a parat foarte rau ca nu imi prieste seroquelul, deoarece am auzit ca este mai bun si cu efecte secundare mai mici decat zyprexa. Dar nici sa ma chinuesc prea mult cu el nu se poate, deoarece am serviciu, am copil de 9 ani de crescut si trebui sa ma simt bine, chiar daca acest lucru nu se poate face decat cu ajutorul medicamentelor.
Numai bine si mai scrieti din cand in cand pe acest forum, ca mai stiu cum va simtiti, in special Freedom2010, caren7 si multi altii care n-au mai postat de mult timp.

Draga Caren7,
In iunie 2009 am avut un episod foarte ciudat de manie, deoarece nu m-au internat la timp si in curs de o saptamana am refuzat sa mai iau Zyprexa cu care eram de 5 ani. In spital mi s-a prescris Seroquel 600mg si am stat internata pana la sfarsitul lui iulie. Cred ca externarea a fost cam rapida, deoarece dupa ce am iesit din spital m-am refacut cam greu. Am avut o stare continua de nervozitate, dar nu eram depresiva deloc. De aceea am si acceptat tratamentul, deoarece scapasem de depresie.
Am avut un fel de reactie adversa la tot ajutorul oferit de familie si prieteni si parca imi doream sa fiu singura mereu. Din cauza socului avut cu internarea am inceput sa mai beau si cate o bere asa din plictiseala, ceea ce nu mi-a ajutat absolut deloc, apoi am renuntat la alcool deoarece ma aducea in depresie din nou. Incet incet m-am mai refacut iar dupa vreo doua luni deja eram mai stabila.
M-am intors in tara pentru 2 saptamani in vara, apoi am plecat din nou in strainatate ca sa renunt la apartamentul inchiriat si sa mai merg la o programare la medicul de acolo. Am revenit acasa la ai mei in decembrie si de atunci nu am mai plecat si nici nu vreau sa mai plec.
Sub Seroquel am o stare buna de spirit, insa dorm cam mult. Nu am voie cafea si alcool, si nici un fel de bautura excitanta sau cu cofeina (de ex Pepsi, Redbull, etc) insa la tigari nu am renuntat inca.
Nu mai retin exact si alte efecte secundare ale medicamentelor, dar intr-adevar pentru mine a fost nevoie de o perioada de vreo 2 luni jumate pana m-am obisnuit cu ele. Motivul pentru care le-am acceptat a fost ca mi-au oferit o alta stare de bine in care percep viata altfel. Nu stiu daca e efectul lor sau al faptului ca sunt din nou in sanul familiei si sunt si in vacanta, insa cred ca in comparatie cu ce am luat inainte acestea au fost de mai mult ajutor.
Numai bine si multa sanatate! Daca mai ai intrebari te rog sa imi scrii...

Draga Robymat,
Eu am functionat relativ bine cu Zyprexa timp de 5 ani, insa medicul care mi-a prescris doza de 10 mg a spus ca tratamentul merge bine doar pana la 4-5 ani. Eu nu am mai fost la nici un control in acest timp, deoarece mi se parea ca sunt bine in comparatie cu starile de manie. Frica de a nu avea un nou episod m-a facut sa iau tratamentul si am avut o viata normala, cu un serviciu foarte stressant la care am rezistat eroic timp de 2 ani jumate si o relatie de cuplu zbuciumata, pana m-am imbolnavit din nou in vara. In timpul asta am trait ca un om normal, insa cu mult somn ca sa ma refac dupa munca si stress.
Tu iei Zyprexa din 2008, asa ca nu e chiar mult. Argofanul ce este? Te ajuta in depresie?
Eu am avut mereu o stare de disconfort si usoara depresie in timpul asta de 5 ani, si pacat ca nu am mers mai rapid la un medic. Poate as fi scapat de episodul din vara.
Din nou spun ca Seroquel pentru mine este un miracol, deoarece de ani de zile mi s-a parut ca nu sunt eu, ci doar o masinarie care merge pe baza de medicamente. Acum sunt foarte oprimista, vad viata in roz si chiar ii scriam si lui Caren7 mai sus cum am ajuns la starea asta.
Am ajuns greu la normalitate, insa nu am mai muncit (fiind in concediu medical apoi fara plata) si am avut incredere in medicament. Mentionez ca eu nu am avut efectele secundare pe care le-ati descris voi...ci doar o stare de nervi care aparea atunci cand cei din jur incercau sa ma ajute sau sa imi dea sfaturi si o usoara stare hyper care nu ma deranja. Nu imi mai amintesc alte efecte secundare, deoarece si memoria m-a lasat mult in ultimii ani, datorita si fumatului in exces.
Iti doresc mult succes si rabdare si sper sa gasesti ce cauti impreuna cu medicul tau.

Pentru robymat,

Sunt la asentimentul tau. Parerea ta mi-a facut foarte bine. M-a incurajat, si am trimis si medicului meu un mail in care ii spuneam din nou de starile mele. Deoarece nu sunt in acelasi oras cu el si abia la sfarsitul lunii as putea sa-l vad, voi astepta parearea lui in raspunsul mailului. Si, ma gandesc ca, daca insista cu seroquelul, si eu abia ma mai suport din cauza efectelor secundare, voi lua drumul Iasului sa mai consult un al treilea medic.
Intr-adevar, si eu, cateva saptamani la inceputul tratamentului, si acum din cand in cand ma trezesc dimineata foarte greu si cu ochii si fata umflata, pe langa toate celelalte pe care le-am descris. Si sa fiu si mai sincera, imi este "dor" de carbamazepina si atat, cu care m-am simtit foarte bine mult timp.
Am mai citit din postarile tale pe forum si stiu ca ai o fetita pe care o cresti. Ca incurajare, pot sa spun ca se poate trai foarte bine cu acesat boala, (eu o duc de 20 ani ), cu tratament de intretinere, fiecare cu medicamentul care ii prieste, iar atunci cand evenimentele dau buluc in viata celui bolnav, stress serviciu, emotivitate crescuta, probleme importante de viata de rezolvat, si aici insomniile sunt un barometru foarte exact ca ceva nu este in regula, este bine, sa "tragi pe dreapta", un concediu medical, un tratament mai intens, chiar internare la cerere. Asa mi s-a spus ca as fi putut depasi criza maniacala din toamana trecuta, insa. partea proasta este ca atunci ai nevoie de o autoritate, ( eu nu o am ) de care sa asculti si sa iei decizia inteleapta.
Spuneam, de fetita. a mea a crescut constienta de sensibilitatea mea, uneori foarte nedumerita de ce trebuie sa mi se intample toate acele stari, depresiile au fost suportate cu greu, eram doar eu si ea, trebuia sa-mi indeplinesc sarcinile gospodaresti si de serviciu, aveam nevoie sa salariu...
Ei, timpul a trecut, fiica mea s-a casatorit, spuneam ca sunt bunica, stiu sa ma bucur de viata, o sustin moral si cateodata material si acuma. Iti doresc si tie sanatate si mult optimism si credinta ca viata te va rasplati si acesta afectiune urata de care suferim paleste in fata realizarilor copiilor nostri si putem pe perioade suficient de lungi sa ne mentinem echilibrul, asfel sa ne aliniem celorlalti asa zis " normali "

Numai bine si tinem legatura. :)

Draga freedom2010 !

Stiu ca Seroquelul este un medicament foarte bun, de ultima generatie cu incarcatura hepatica minima. Si este si foarte scump, insa gratuit pentru cei care achita asigurarile de sanatate.Mi-ar fi convenit sa mi se potriveasca, si inca mai am rabdare cu starile mele, zic eu, pana la sfarsitul lunii, dupa care, daca nu-mi revin va trebui sa fac ceva.
Din ceea ce ai scris credeam ca te afli in continuare in strainatate. Pai, starea ta de bine, cred ca este mult influientata de mediul in care traiesti acum, in sanul familiei. Eu muncesc la 200 km de casa, tot in Romania, insa cand merg o data pe luna in orasul de unde am plecat, bateriile mele se incarca si ma simt bine numai respirand aerul si privind locurile cunoscute. Avem nevoie de stabilitate afectiva.

Am citit postarile tale si te-am inteles perfect. Chiar am zambit cand ai scris despre programele tv si radio special facute pt, tine. Acelasi lucru l-am trait si eu. Ba mai mult, aveam impresia cand ieseam din casa si mergeam spre serviciu ca sunt urmarita, in sensul bun al cuvantului, ca nu cumva sa mi se intample ceva rau. Si toate acestea tot anul trecut ( august- oct ). Eu am "evitat" internarea intr-un mod foarte "original", am plecat intr-o tara straina, la un foat coleg de scoala, fiind foarte sigura pe mine ca el este viitorul meu sot. Iti dai seama ca totul a fost doar in mintea mea, m-am facut de ras, regret mult toata intamplarea, sa nu mai zic de rusinea pe care am indurat-o la amintirea celor gandite, facute si care erau rupte de realitate.

Aceasta etse partea cea mai urata si dureroasa a bolii noastre. Ne tranteste la pamant si foarte greu ne reconsideram si ne reconstruim stima de sine. Si daca mai implicam in " aventura " noastra persoane cunoscute, iti vine sa te bagi sub pat sau sa intri in pamant si sa nu mai iesi de acolo cativa ani.

Numai bine si tie, si poate ne mai intalnim pe aici.

@ gattahelena

Eu m-am pensionat medical cu TAB.

clara_p

Multumesc, clara-p. Ce acte imi trebuie de la psihiatru? Ce intreaba comisia? Eu am 29 ani si am 4 ani vechime pe cartea de munca.

Ai auzit de cazuri cand s-a ajuns cu medicatia la 0? Adik a intrat TAB in remisie?

@ gattahelena

Iti trebuie copii dupa biletele de externare din spital. Sau copii dupa concediile medicale de pe ultimele 3, 6 luni. Comisia nu te intreaba in general nimic. Se uita pe documentele care sa ateste ca ai aceasta boala.
Mai trebuie sa iei de la comisie niste formulare pe care le va completa medicul tau psihiatru.
Tu mai lucrezi inca ?
E foarte important sa te duci cat mai repede la comisie pentru ca exista o corelatie intre varsta ta si vechimea pe cartea de munca. Altfel o sa pierzi pensia.

Eu am avut 4 ani de remisie si nu am luat nici un medicament. Intre 24 si 27 de ani.

Pentru Caren7
Intr-adevar e amuzant uneori ce se intampla in timpul episoadelor de manie, insa si tragic in acelasi timp. Si mie mi se parea ca sunt urmarita prin satelit, filmata si mereu protejata...si mai ales ma simteam o persoana aparte...cu puteri magice.
In urma primului episod si a internarii intr-un spital de provincie groaznic in 2003 mi s-a facut frica sa nu mai ajung acolo si am avut un anume autocontrol asupra traznailor care imi treceau prin cap, mai mult de frica. Am ajuns sa fiu legata de pat de catre asistente in mai multe nopti si sa stau asa pana dimineata, numai pentru ca am indraznit sa merg la toaleta in timpul noptii sau pentru ca nu reuseam sa adorm si vroiam sa fumez.
Am luat mereu medicamentele prescrise dupa externare fara sa comentez, insa cand am simtit ca nu ma mai tin puterile cu Litiu si dau in depresii prea mari am apelat la ajutorul medicilor, si chiar am schimbat spitalul. Am inteles ca Litiu a fost si interzis in Romania dupa 2003, insa nu stiu sigur.

Imi pare rau ca a trebuit sa treci prin ce ai trecut...este greu cand te trezesti la realitate si rememorezi greselile din timpul maniei. Insa trebuie sa te gandesti ca nu erai tu...ci o alta fata a personalitatii tale. Sa nu lasi aceste amintiri neplacute sa te afecteze...si mai mult incearca sa explici persoanelor cu care ai avut de a face ca asta e o afectiune pe care nu o poti tu controla. Asta ii va face sa te inteleaga si sa te sprijine, fara sa te condamne.

Eu m-am comportat foarte urat anul trecut cu parintii mei care au venit pe rand in strainatate sa ma ajute. Parca nu ii recunosteam si nu ii acceptam in viata mea. SI trebuie sa spun ca noi avem o relatie foarte calda si apropiata in mod normal, chiar daca ei au divortat si si-au refacut amandoi viata. Ii iubesc la fel de mult pe amandoi si sunt unicul copil. Crede-ma ca mi-a fost mult timp greu cand mi-am adus aminte de felul in care i-am tratat in timpul episodului.
Ai scris mai sus ca vrei sa mergi in Iasi la un control. Medicul meu curent, in care am deplina incredere este la Spitalul de Psihiatrie Socola. Nu cred ca am voie sa dau aici nume sau sa fac publicitate nimanui, insa cred ca acolo vei gasi ajutorul de care ai nevoie.
Din nou imi pare rau ca Seroquel nu te ajuta. Pe mine m-a salvat si multumesc lui Dumnezeu ca acum sunt mai bine. Poate ca vor aparea si alte medicamente de ultima generatie care ne vor ajuta, insa fara sa le incercam nu vom sti niciodata.
Sa dea Domnul sa nu mai trecem niciodata prin astfel de situatii!
Multa sanatate si succes!

Tuturor celor care au postat mesaje pe acest forum...VA MULTUMESC CA EXISTATI si ca ati avut curajul sa va descrieti problemele aici! Postarile voastre ma ajuta mult, mai ales pentru ca acum stiu ca nu mai sunt singura pe acest drum creat de TAB.
Vad aici ca sunt multi tovarasi de suferinta cu probleme mult mai mari decat ale mele...si ma rog la Dumnezeu sa va dea tuturor puterea sa depasiti urmarile aparute din cauza episoadelor si mai ales depresiilor prin care trecem cu totii.
Norocul nostru este ca aceasta tulburare este totusi relativ usor de tinut sub control, asa ca noi suntem mult mai fericiti si mai norocosi decat cei cu alte afectiuni psihice mai grave...
E greu sa va spun Fiti optimisti si ganditi pozitiv deoarece suna fals si greu de urmat, mai ales pentru cineva in depresie... Insa pot sa va spun sa aveti incredere ca lucrurile se vor schimba in mai bine, deoarece medicina evolueaza cu viteza luminii...si ne vom gasi toti leacul pana la urma..
Numai bine si o primavara minunata cu multa speranta tuturor celor ce au scris mai sus!

Buna tuturor!Intr-un topic mai vechi (pe care nu-l mai gasesc) am citit ceva espre niste fiinte de dinafara noastra care ar fi de vina pentru unele din gandurile noastre.As dori sa aud niste pareri mai detaliate daca se poate.Multumesc frumos, va doresc multa sanatate!

@ Emma

Ai aici un link de pe youtube despre modul de formare a gandurilor, despre neuroni si neurotransmitatori.

http://www.youtube.com/watch?v=DF04XPBj5uc

Multumesc de raspuns si de interesul acordat.Dar...sa inteleg ca topicul era o aberatie?

da