Depresie

Buna seara! Sufar de depresie de cativa ani si nu mai stiu cum sa ma fac sanatoasa din nou, cum sa imi recapat bucuria de a trai si de a ma bucura de tot ceea ce ma inconjoara. Am urmat cateva sedinte de psihoterapie la un psiholog, insa totul era bine cat timp au durat ele. Dupa ce au incetat, totul a revenit la "normal". Am fost pe la cativa pshiatrii, insa toti mi-au recomandat un tratament pe baza de medicamente. Problema este ca, familia mea nici nu vrea sa auda de astfel de medicamente. Daca problemele s-ar opri aici, ar fi totul "ok", insa nu e asa: la scurt timp dupa aparitia depresiei, mi-a aparut sindromul obsesiv-compulsiv, am devenit obsedata de curatenie, precum si bulimia. Mananc orice, oricat, oricand; nu exista limita pentru mine. Cu alte cuvinte, mi-am regasit refugiu in mancare. Aceste crize de bulimie nu le am tot timpul, ci alterneaza, la fel ca si episoadele mele de tristete profunda. Sunt disperata, epuizata si fara speranta ca o sa mai imi revin vreodata.

acum nu am timp. vb miine. curaj!!!!!!!!!

Scumpa doamna, tot ceea ce va pot spune este ca depinde numai de d-vstra sa fiti bine.Starile de tristete profunda umpleti-le cu vizite la prieteni, undeva la tara, la munte, in vacanta, incercati sa inlaturati lucrurile rele si negative din calea dv-stra, fiti optimista, faceti lucruri utile, benevolat sa ajutati persoane hanicapate, in dificultate si atunci sa vedeti ce apreciati faptul ca aveti maini si picioare functionabile.La partea de bulimie va trebuie la fel sa aveti multa bunavointa!Eu am aruncat tot din frigider si am oprit numai legume, fructe, iaurturi si daca vreau sa intrec masura nu am cu ce ca nu am ce manca.Cand va apuca 'foamea' beti un pahar cu apa!Autocontrol, multa vointa si o sa reusiti.Curaj!

buna anca! Sint un pacient in tratament inca si nu iti voi da sfaturi dar te voi ajuta sa alegi singura!
As vrea sa stiu daca ai devoltat si altele; anxietate, ipohondrie etc.Daca esti o prsoana care poate afla alte povesti (cu descriere de stari -unele socante sau dureroase) cu lucidetate fara sa te afecteze.Si aici vorbim doar de depresie + sindrom, bulimia e asociata si probabil sediminueaza sau se vindeca dupa celelalte.

Trebuie sa te aduni si sa poti discerne dintre variante pe care o alegi.Ai incredere ca o sa fie bine!Dupa ce imi raspunzi(sincer) iti ofer ce stiu eu cu argumente pro si contra. Sint socant de multi bolnavi, unii se chinuie cu, , aer, , altii au acceptat ca auo problema si se trateaza partial si fac din nou caderi si altii au luat, , taurul de coarne, , si duc o viata cel putin functionala sau normala. Eu fac parte din ultima categorie si sint fericita pt alegerea facuta.
deci se poate!
astept..

Ca sa iti raspund sincer, nu imi doresc ca toata viata sa ma lupt cu depresia. Au trecut 3 ani de cand sunt in starile acetea si nu vad nici o ameliorare, nici un fel de schimbare in bine. Mai mult ma afecteaza bulimia, deoarece tin foarte mult la aspect. Cat reusesc sa slabesc in doua luni, pun la loc in doar doua saptamani si asta ma termina. Pur si simplu nu mai pot sa lupt, sau mai bine zis, nu mai vreau sa lupt.

E foarte important sa le explici apropiatilor prin ce treci, pentru ca sunt sigur ca nu inteleg problemele tale din moment ce ei refuza un tratament ce te-ar putea ajuta!:) Pana la urma tu stii mai bine prin ce treci si de ce ai nevoie, iar rolul familiei e sa te sprijine in problemele tale, nu sa nu fie de-acord cu ceva ce te-ar putea ajuta sa iti fie mai bine!!
Din punctul meu de vedere, iti recomand sa asculti sfaturile si tratamentul recomandate de psihiatru, dar de-asemenea sa continui si psihoterapia, e foarte importanta!! Sunt chestii pe care poate nu simti ca le poti povesti cu oricine, iar un psiholog bun stie sa te ajute mult in astfel de probleme!

Mult succes si liniste!

daca nu vrei sa te chinui de ce ai asteptat ? 3 sau 5 ani sint enorm!!!!!! nici nu stiu cum ai reusit sa functionezi. pe scurt ai de ales dar cred ca ar trebui sa afli si alte povesti adevarate care se intind pe citiva ani ca sa fii informata.

Fereste-te de cei care sint categorici (chiar isterici) in exprimare. Discerne bine ce cale alegi-dar FA-O !
Acest forum e plin.Cauta mai ales cele care au multe comentarii pt ca acolo sint si idei pro si contra.

Eu am ales medicatia.Cind te hotarasti ce faci vb mai multe. O sa fii bine daca chiar vrei.


cu drag..

vad ca ai deja un mic grup de sustinattori! bucura-te. Indiferent ce alegi ai nevoie de suport de peste tot.

succes!

Tocmai asta e problema: din apropiatii mei, nu intelege nimeni prin ce trec. Iar in ce priveste medicatia, chiar daca stiu ca exista o probabilitate sa ma fac bine in urma ei, nu pot pentru ca familia ma sprijina financiar, iar ea nici nu vrea sa auda de asa ceva. In fine, multumesc oricum pentru sprijinul oferit!

Hei, deja te dai batuta? Toata lumea apeleaza la compensate cel putin daca nu chiar gratuite.Asta nu eo scuza.
Citeste cu atentie cele spuse mai sus despre suportul din familie! Daca nu il ai acum e greu dar tu trebuie sa te tratezi pt ca boala se va adinci si vei dezvolta poate si altele.
stiu ca ei nu au cum sa inteleaga ce-i cu tine pt ca ei vad doar din exterior, si poate mai este si incapacitatea (sau rusinea) de accepta ca fiica lor are o problema.
Aceasta e o boala ca oricare alta-diabet, psoriazis, tensiune etc deci trebuie tratata.
nu renunta, pune intrebari si-ti vom raspunde cei de pe aici.
Deocamdata ramii pe aici, noi stim cum te simti si te sustinem!

Poate tot de aici vei gasi si variante de convingere pt ai tai.

Alegeti cu grija anturajul si cui spui pt ca la noi se pun, , etichete, , repede desi in jurul nostru sint unii la fel si ei sint cei care, , dau cu piatra, , cel mai tare.(din experinta propie),

Astept intrebari!!!!! Cred ca de asta ai nevoie mai mare. cu drag..

Inca ceva; o persoana cu probleme de 18 ani care a dezvoltat in timp si altele spunea asa;
Daca mie mi-ar fii explicat cineva la inceput, azi eram alt om! (in mare cam asa)
Cred ca din acest motiv intra pe forumuri! Eu o vad doar ajutind, dind sfaturi pertinente si niciodata nu se plinge de ale ei!Ofera suport si incurajari tot timpul.
Ultima parte o voi face si eu daca ai nevoie.

Multumesc frumos pentru incurajari, chiar imi lipseau... As dori sa urmez un tratament pe baza de medicatie, insa acum m-am cam speriat putin. Am auzit ca aceste medicamente cresc riscul de infarct si, dupa terminarea tratamentului, boala recidiveaza. Am cunoscut un doctor pshiatru bun, dar acum mi-e cam frica sa le iau.

despre mine; fac tratament de 1 an. Am inceput cu doze medii apoi din cauza ca au urmat citeva socuri in viata mea am urcat destul de mult. Probemele s-au rezolvat si am scazut treptat.Acum sint in continuare pe scadere si sper sa ies in vreo 6 luni. Eu am tolerat fb de la inceput si am simtit efecte imediat. Din ce am vazut pe aici asta se intimpla mai rar. Multi au nevoie de o perioada de adaptare cu tot felul de stari si efectele vin mai greu.
Asta depinde de; priceperea dr de a-ti face combinatia potrivita
de reactia corpului tau etc

Trebuie sa stii ca aceste med. dau dependenta! Din aceasta cauza tratamentul se face pe termen asa lung.

Practic scaderea se face treptat cam la 2-3 sapt. se scade foarte putin tocmai sa iesi de pe dependenta!

Niciodata NU intrerupi sau NU reduci singura.

Nu am auzit de boli la inima, ficat etc. dar sigur daca o asemenea boala nu se trateaza pot aparea multe (ex; anxietate-atac de panica- depersonalizare etc)

te rog sa nu te sperii! nu e cazul.!

Un tratament bine ales si bine facut rezolva problemele pe termen lung!

In paralel e binevenit orice iti face bine.Doar med. nu sint o solutie dar mai vb.


gindeste, cintareste, intreaba si TRateaza!

succes.

Ok, am inteles, insa de unde fac rost de bani pentru medicamente? Familia ma sprijina financiar din toate punctele de vedere. Si daca afla, iti dai seama ce "show incendiar" o sa am? Asta ca asta, dar mai mult ma tem de atitudinea pe care o sa o adopte atunci fata de mine. Parca ii aud ca imi spun: "o sa te faci mai rau", "o sa iti distrugi viata, dar e treaba ta", "tu nu ai nevoie de asa ceva, pentru ca nu esti bolnava" - replica asta ma enerveaza la culme. Ei vad ca nu sunt bine, dar tot imi zic ca nu am nimic, ca doar in imaginatia mea sunt bolnava. In primul an de depresie, toti din familia mea imi spuneau: nu ai depresie, e ceva temporar care o sa treaca, doar sa am rabdare. Lucrul acesta ma enerveaza cel mai tare, ca nu sunt alaturi de mine si nu ma inteleg. Si din aceasta pricina am indoieli in ce priveste medicatia pentru aceasta afectiune. Mi-e frica sa o urmez din cauza lor...

Anca draga, vezi ce spune @angelmarc999.Iti spuneam sa te informezi. Eu am ales medicatia pt ca in trecut cineva de linga mine a facut 8 ani pt altceva si nu a mers.Pe linga asta eu am anxietate+atacuri de panica si nu am avut putere sa astept.
Vezi ca s-ar putea sa fie o varianta buna. Referitor la bani; hai sa vedem despre cit e vorba si iti dam idei

SI daca esti convinsa ca nu se poate si nu se poate cu ai tai refuz sa cred ca nu te poti ascunde.

Din pacate multe femei fac acest lucru chiar operatii! Hai, vorbaste in continuare cu noi si mai vin si altii cu idei si vedem!!!

cu drag.

Anca e clar ca ai nevoie de ajutor...ar trebui sa stai de vorba cu ai tai si sa le explici cum sta treaba, eventual sa le dai si ceva material de informare ca sa isi dea seama ca depresia este o problema reala care afecteaza sute de mii de oameni din intreaga lume. Referitor la reactiile adeverse ale unui tratament pot sa iti spun sa te linistesti, un medicament pana sa iasa pe piata este testat intre 8 si 12 ani si trebuie sa iei in considerare varsta, modul de viata, bolile asociate.

Crede-ma ca am incercat prin toate metodele, insa nimic... ma lupt cu morile de vant. Imi repeta intr-una sa am rabdare, ca o sa treaca de la sine, ca nu ma lupt cu mine insumi si ma las prada la tot ce imi face rau, etc., etc. Le-am spus ca sufar si de bulimie, dar culmea: ma vad ca manac ca o "sparta", dar nu imi spune nimeni ca nu ii bine ce fac, ba din contra, imi cumpara mancare nesanatoasa si chiar daca ma vad ca mananc o ciocolata intreaga la ora 10 seara, pentru ei ii ok. Stiu ca sta o parte si in vointa mea sa ma schimb, sa ma lupt cu mine insumi, insa crede-ma ca am ajuns la concluzia ca nu mai am pentru ce lupta. De la 56 kg am ajuns la 65 kg in doar 2 saptamani. Chiar daca am avut 56 kg si eram slaba, eu tot grasa ma vedeam. Slabesc, cu atata truda si efort, bineinteles ca nu ma infometez sau apelez la regimuri drastice, ci incerc sa slabesc in mod normal, iar dupa ce ajung la greutatea dorita si ma simt bine in pielea mea, iar o iau de la capat si devorez tot ce imi iese in cale... Am avut numeroase caderi de genul acesta si de aceea mi-e frica acum sa o iau de la capat pentru ca stiu ca daca slabesc, iar ma ingras, deci, in zadar totul.

Draga mea...primul pas spre "vindecare" si pun intre ghilimele mai bine zis spre starea de bine mult dorita este identificarea problemei care iti activeaza aceste stari...sti? tot ceea ce ti se intampla este un cerc vicios din care trebuie sa iesi : problema ta cu greutatea, neintelegerea cu ai tai, depresia! deci ce ai putea sa faci??? sa incerci sa iesi de aici : gandeste-te mai putin la greutate si la mancare si impune-ti un regim alimentar in concordanta cu activitatea fizica sau intelectuala pe care o depui, cu inaltimea si greutatea ta deci, vointa si mai gandeste-te la un aspect, tu trebuie sa iti focalizezi energia pe lucrurile cu adevarat importante in viata ta. Te rog sa nu mai spui niciodata ca nu ai pentru ce lupta, viata este un razboi care este alcatuit din mici batalii in momentul in care noi castigam o batalie cladim caramida cu caramida VIATA NOASTRA si atunci cand sunt cat mai multe caramizi inseamna ca suntem PUTERNICI!! mai gandeste-te ca fiecare om are probleme si intotdeauna vor fi oameni care au probleme mai putine decat ale tale sau tot timpul vei intalni oameni care au probleme semnificativ mai multe si mai mari decat ale tale(si din pacate aici stiu ca iasa in evidenta latura mea egoista dar ma ajuta intr-o anumita masura sa trec peste anumite situatii cu care ma confrunt). Fa lucruri care iti plac si care te fac sa zambesti: aranjeaza-te, machiaza-te, fa-ti manichiura, vorbeste cu un prieten la telefon vrute si nevrute, fa-ti mici cadouri, iesi la un ceai, citeste o carte bune, uita-te la un film... lucruri simple care te pot inveseli!

Da, asa e. Eu acum trebuie sa imi cladesc viitorul, sa lupt pentru cariera mea, insa uita ca imi scapa printre degete. Am examene si crede-ma ca nu am nici un chef de invatat, datorita faptului ca nu ma pot concentra si uit foarte repede ce am invatat. A devenit un adevarat chin pentru mine invatatul, care o data il faceam cu toata placerea. Am luat medicamente pentru memorie, dar degeaba.Iar in cee ce priveste prietenii, am ramas fara ei. Pe toti i-am indepartat de langa mine. Si cum sa mai mai apropii acum de ei, cand ma privesc ca pe o ciudata?

vreau sa vorbim in privat sa iti povestesc ceva ce cred ca nu are rost sa scriu aici! ai putea sa imi lasi un id ?