Viitorul vazut in negru
De ceva vreme vad viitorul doar in negru, am impresia ca o sa fiu concediat, ca o sa ajung sa nu-mi mai pot plati facturile, sau chiar ca o sa ajung in strada.
Mi se pare ca viata e din ce in ce mai grea si ca greutatile vietii ma coplesesc.
Am si o oferta de munca in afara tarii, dar ma napadeste aceasi frica: daca o sa o dau in bara acolo, daca nu o sa ma descurc, si aceasi frica de viata ma napadeste.
Aceasta atitudine a aparut in ultima vreme.
Mi se pare ca viata e din ce in ce mai grea si ca greutatile vietii ma coplesesc.
Am si o oferta de munca in afara tarii, dar ma napadeste aceasi frica: daca o sa o dau in bara acolo, daca nu o sa ma descurc, si aceasi frica de viata ma napadeste.
Aceasta atitudine a aparut in ultima vreme.
13 comentarii
Buna.Oo doamne nu inteleg de ce te supăra aceste lucruri.Ai avut o viata grea?nu ii găsesc rostul.Starile tale tu ti le controlezi, vin de la psihic iar daca mereu esti pesimist tot răul vine asupra ta.gandeste-te la oameni bolnavi de cancer care se lupta cu viata, care au dureri, oameni care pierd persoane dragi si se zbat sa nu intre in depresie(aici e si cazul meu) si nu am luat asa viata.Eu zic sa nu te mai gândeşti atat la prostii.Intradevar viata nu e roz, dar o poti face tu.Acestea nu sunt probleme ingrijoratoare.Dute in străinătate si formează-ti acolo viitorul daca nu te leagă nimic aici, ori ramai aici, spălate pe fata de cateva ori cu apa rece si gândeşte-te la oamenii care chiar is chinuiţi de viata.
Draga Dalia, n-as vrea sa te contrazic, insa ceea ce Galeo spune ca il sperie reprezinta suferinta lui, framantarile lui. Ori a-i spune ca astea sunt prostii nu-l ajuta, pt ca e ca si cum nu i-ai da dreptul de a fi speriat, doar pt ca altii o duc si mai rau, ca sa ma exprim cat mai simplu. Daca copilului tau ii e frica de ceva, ii spui ca "alea-s prostii?" - nu cred ca faci asta. Frica e normala, indiferent de varsta, insa intensitatea ei si durata in timp fac diferenta intre normal si patologic. Galeo se teme pt viitorul sau, deci ii e frica de ceva nepalpabil, imaterial, insa cu totii ne-am temut la un moment dat de asa ceva, unii mai intens, iar altii mai putin. Nu toti avem insa aceleasi resurse interioare pt a face fata provocarilor vietii - acest aspect te poate ajuta sa-l intelegi mai bine pe Galeo. Inteleg din exprimarea ta ca esti bine intentionata si doresti sa-l incurajezi, insa nu merge asa in cazul lui Galeo.
@galeo": desi nu oferi suficiente detalii, inteleg din ceea ce scri, ca traiesti emotii intense, care iti ingreuneaza activitatile, gandirea si viata in general. E firesc sa-ti fie frica, insa doar in situatii cu adevarat periculoase. Acum tu te temi doar de gandurile tale si de nimic concret - asta-i anxietate. In viata totul este posibil, insa multe sunt doar probabile. Ai nevoie sa faci diferenta intre posibil si probabil, iar un mic exercitiu te poate ajuta. Asterne pe hartie toate gandurile care te sperie, cate unul sub altul, apoi evalueaza-le pe rand, acordandu-le si un procentaj de implinire de la 1 la 100%("ma tem sa nu fiu concediat, cam de 70%"), apoi care ar fi sansele/motivele ca ele sa se implineasca(tot in procente), dar aici treci dovezi clare, dupa care cauti argumente impotriva acestor temeri, pt fiecare in parte. Garantez ca ele se vor reduce daca le contraargumentezi pe fiecare. Ti se poate parea ciudat sau altcumva, dar fa-l si spune-mi cum a fost si ce rezultate ai avut.
Insa, acesta e doar un mic exercitiu, dar tu ai nevoie de sprijinul unui psihoterapeut, pt a intelege din ce motiv ai astfel de ganduri, cat de realiste sunt si ce anume le mentine - si sa schimbi ce e de schimbat in viata ta, astfel incat sa iti gasesti echilibrul si armonia necesare.
Sanatate!
@galeo": desi nu oferi suficiente detalii, inteleg din ceea ce scri, ca traiesti emotii intense, care iti ingreuneaza activitatile, gandirea si viata in general. E firesc sa-ti fie frica, insa doar in situatii cu adevarat periculoase. Acum tu te temi doar de gandurile tale si de nimic concret - asta-i anxietate. In viata totul este posibil, insa multe sunt doar probabile. Ai nevoie sa faci diferenta intre posibil si probabil, iar un mic exercitiu te poate ajuta. Asterne pe hartie toate gandurile care te sperie, cate unul sub altul, apoi evalueaza-le pe rand, acordandu-le si un procentaj de implinire de la 1 la 100%("ma tem sa nu fiu concediat, cam de 70%"), apoi care ar fi sansele/motivele ca ele sa se implineasca(tot in procente), dar aici treci dovezi clare, dupa care cauti argumente impotriva acestor temeri, pt fiecare in parte. Garantez ca ele se vor reduce daca le contraargumentezi pe fiecare. Ti se poate parea ciudat sau altcumva, dar fa-l si spune-mi cum a fost si ce rezultate ai avut.
Insa, acesta e doar un mic exercitiu, dar tu ai nevoie de sprijinul unui psihoterapeut, pt a intelege din ce motiv ai astfel de ganduri, cat de realiste sunt si ce anume le mentine - si sa schimbi ce e de schimbat in viata ta, astfel incat sa iti gasesti echilibrul si armonia necesare.
Sanatate!
Intradevar pe de o parte aveti dreptate.Sunteti psiholog si nu va contrazic.Si eu am studiat psihologia copilului, puteam ramane ca psiholog dar am preferat mai mult sa termin pedagogia pt.ca imi place sa lucrez cu copiii, iar acum sunt cadru didactic.Eu nu ma refeream copilului ce ii spun, stiu cum sa Vb.cu ei.Am experienţa si sunt iubita atata de copii cat si de părinţi.Ma refeream ca nu mi se pare îngrijorător ceea ce spune el.Adultii sunt diferiţi decat copiii.La un copil daca ii spun un lucru el va crede, unui om mare nu..numai daca el doreste sa creadă.Ala sa fie ultimul lucru care mi s-ar putea intampla decat sa fi trecut prin cate am trecut eu pana la cei 25 ani care ii am acum.Mi-a murit mamica la mine in brate si ma simteam neputincioasa sa o readuc la viata, parca mi-a căzut cv in cap.Fix azi sunt 3 ani de cand nu mai e.Am depăşit cu greu, mi s-a distrus familia.Am grija de fratemeu mic.tati nu mai e nici el.Toate greutăţile sunt pe mine.Sunt ft.bolnavicioasa, mereu fac aprindere de plămâni, ma internez, probleme ginecologice si multe altele.In fine, nu vreau sa ma plang dar atunci eu cum ar trebui sa fiu?cum ar trebui sa privesc viata?viitorul?dar sunt tare si nu ma gândesc ca vai...imi e negrul totul.Cateodata ma simt închisă intr-un nor negru dar am iesit singura din el, imi propun si reuşesc.Doamne fereşte cand ii aud pe unii ce probleme au si fac caz, ma gândesc la mine si sunt mândra de mine ca sunt atat de puternica de a merge mai departe.Acuma am intrat si intr-o relatie si sunt ft.optimista si fericita desi problemele de sanatate nu imi dau pace, totul trece trebuie doar sa vrei.Fiecare om va gândi in felul lui, acesta e felul meu de a gândi si cum simt, eu nu cred ca pe galeo il va ajuta aceste discuţii.Eu zic ca doar el isi poate impune cum doreste sa ii fie viitorul de acum încolo.Multa sanatate si numai bine.
@Dalia: desi incerci sa ne arati cat de puternica esti tu, vorbesti la 25 de ani, ca un copil "mamica, taticul...". Faci fata cu greu si acum pierderii parintilor tai si ti-ai propus atunci lucruri de neandeplinit "sa o readuc la viata". Bineanteles ca e f greu sa iti pierzi parintii la 23 de ani, insa asa cum spuneai "totul trece, doar sa vrei". Ai putut de multe ori sa iesi din acel "nor negru" de care vorbesti, insa asta nu inseamna ca toata lumea poate, de fiecare data, sau ca tu vei fi ocolita toata viata de acum inainte de nori negri.
Si adultii se tem, chiar daca nu mai sunt copii - e si dreptul lor s-o faca. Din ceea ce spui tu, sa inteleg ca n-ar mai avea dreptul? Ca ei "fac caz" din nimic si ca "ar trebui" sa isi ignore frica, asa cum faci tu, afirmand ca esti optimista si fericita? Daca ai fi cu adevarat fericita, nu ai avea ce cauta la medic asa des, pt ca ceea ce-ti faci tu se numeste somatizare. Problemele ginecologice simbolizeaza frici multiple inabusite, iar cele de plamani, o altfel de frica mult mai intensa: de a trai, de moarte, de viitor - totul se intampla inconstient, nu ti-ai planificat asta. Dar undeva trebuiau sa se duca si fricile tale ignorate si nelucrate psihoterapeutic.
Ceea ce am vrut sa spun este ca a ignora si a adopta gandirea pozitiva nu e deloc suficient pt a te vindeca de trecut. Ai nevoie sa-l accepti ca trecut si in plan inconstient, iar asta nu vine de la sine cum ai zice "peste". Dupa cum vezi, gura zice una, mintea face alta :) - somatizeaza.
Ai multe resurse dar nu sti sa le folosesti, iar printre randuri se regaseste furia doliului netrait, ceva de genul "altii se vaita pt un rahat, dar eu care mi-am pierdut parintii as avea dreptul sa sufar, nu ei care sunt slabi!" - sunt cuvintele mele, dar exprima ce s-a inteles din cele scrise de tine. Iti recomand psihoterapie, pt a te elibera de furie si pt a gasi cu adevarat puterea de a merge mai departe fara frica si fara somatizari.
@galeo: ce mai zici?
Sanatate!
Si adultii se tem, chiar daca nu mai sunt copii - e si dreptul lor s-o faca. Din ceea ce spui tu, sa inteleg ca n-ar mai avea dreptul? Ca ei "fac caz" din nimic si ca "ar trebui" sa isi ignore frica, asa cum faci tu, afirmand ca esti optimista si fericita? Daca ai fi cu adevarat fericita, nu ai avea ce cauta la medic asa des, pt ca ceea ce-ti faci tu se numeste somatizare. Problemele ginecologice simbolizeaza frici multiple inabusite, iar cele de plamani, o altfel de frica mult mai intensa: de a trai, de moarte, de viitor - totul se intampla inconstient, nu ti-ai planificat asta. Dar undeva trebuiau sa se duca si fricile tale ignorate si nelucrate psihoterapeutic.
Ceea ce am vrut sa spun este ca a ignora si a adopta gandirea pozitiva nu e deloc suficient pt a te vindeca de trecut. Ai nevoie sa-l accepti ca trecut si in plan inconstient, iar asta nu vine de la sine cum ai zice "peste". Dupa cum vezi, gura zice una, mintea face alta :) - somatizeaza.
Ai multe resurse dar nu sti sa le folosesti, iar printre randuri se regaseste furia doliului netrait, ceva de genul "altii se vaita pt un rahat, dar eu care mi-am pierdut parintii as avea dreptul sa sufar, nu ei care sunt slabi!" - sunt cuvintele mele, dar exprima ce s-a inteles din cele scrise de tine. Iti recomand psihoterapie, pt a te elibera de furie si pt a gasi cu adevarat puterea de a merge mai departe fara frica si fara somatizari.
@galeo: ce mai zici?
Sanatate!
In cazul meu probabil inca e de vina trauma copilariei, de care nu reusesc sa scap nici acum, tranind intr-o familie cu venituri foarte mici, in care tatal alcoolic ducea toti banii la bautura, a trebuit sa ma maturizez si sa muncesc de la varste foarte mici, si in acelasi timp m-am straduit sa fac si scoala, si sa termin o facultate. Desi viata m-a ajutat sa-mi gasesc un loc de munca platit destul de bine tot nu reusesc sa fiu fericit si sa-mi urmez drumul meu, ma simt inca responsabil de viitorul mamei bolnave terorizate de tatal alcoolic si a sorei mai mici, pe care incerc sa le ajut.
Am fost si la un psihiatru, care mi-a spus ca ar trebui sa ma gandesc mai mult la mine, ca ma chinui mult prea mult sa fac lucrurile cum trebuie, sa nu fiu criticat, sa-i ajut pe altii.
@galeo: cu atatea greutati si responsabilitati pe umerii tai de copil, poate ca nu sti cum arata fericirea si de-asta nu-ti dai voie s-o traiesti. Parca te-ai simti vinovat pt fericirea ta(daca ai trai-o), fata de mama si sora. Oricat ar parea de greu de acceptat, mama era un adult pe cand a lasat pe umerii tai responsabilitatea de parinte(asumandu-ti atatea, ai devenit si parintele surorii, dar si al mamei) - era datoria ei sa se preocupe de voi copiii, insa la fel ca si tatal vostru, era o persoana bolnava. Era co-dependenta si nu stia cum sa puna stop acelei relatii cu tatal vostru. Iubirea adevarata nu inseamna sa accepti orice, indiferent ce scuza gasesti "m-am sacrificat pt voi", "chiar daca bea si ma batea, eu cred ca totusi ma iubea", "nu puteam sa va las fara tata" - cam astea sunt scuzele folosite in astfel de cazuri.
Poate fi asta una din cauze, insa te-ar ajuta mai mult sa lasi trecutul ca trecut, pt ca nu-l poti schimba, iar privirea si gandurile tale sa se orienteze pe prezent: ce fac eu acum cu viata mea? imi foloseste la ceva sa imi tot pun bariere? Si spre viitor: ce pot invata din greselile mele si ale altora, astfel incat eu sa nu le repet in viitor? Si sa-mi dau voie sa traiesc, fie ca fac bine lucrurile sau mai gresesc din cand in cand (esti om, deci gresesti si e normal).
Poate fi asta una din cauze, insa te-ar ajuta mai mult sa lasi trecutul ca trecut, pt ca nu-l poti schimba, iar privirea si gandurile tale sa se orienteze pe prezent: ce fac eu acum cu viata mea? imi foloseste la ceva sa imi tot pun bariere? Si spre viitor: ce pot invata din greselile mele si ale altora, astfel incat eu sa nu le repet in viitor? Si sa-mi dau voie sa traiesc, fie ca fac bine lucrurile sau mai gresesc din cand in cand (esti om, deci gresesti si e normal).
Nu sunt deloc deacord cu spusele dv.Nu consider sa am nevoie de psihoterapie.Am fost la 22 ani cand a murit mami si mi-a zis doctoriţa ca nu am nevoie de asa cv pt.ca sunt normala si in gandire si trebuie doar sa treacă timpul ca sa uit.Asa a si fost.Spuneam mamica pt.ca o iubesc si am fost ft.bune prietene nu ca altele relatie fata-mama egal minciuni.nu...noi am avut mereu o relatie de adevar si iubire.Ii spuneam mamica de mica nu mama sau mami.Iar problemele mele de sanatate le am iar de copil mic.Cum râceam ma duceau părinţii la doctor, primeam tratament si nu imi trecea.Mi se trăgea la plămâni si scăpam cu injectii.Acum nu am mai facut de 2 ani har domnului.Iar problemele ginecologice de multi ani am chisturi, sunt predispusă si e genetic, la mine in familie exista.Deci mi se pare o aberaţie sa mi se ducă furia cică la sanatate.Eu consider ca am trecut cu bine peste tot pt.varsta mea fara tratamente si cu capul pe umeri.E usor sa spuneti si sa daţi sfaturi fara sa va puneţi in locul meu prin cate am trecut si sunt bine.In general psihologii nu stiu numai sa recomande psihoterapie.Mai demult pe vremea bunicilor noştri exista asa ceva?vai de capul lor.Traiau bine mersi nu atata porcărie câta exista in ziua de azi.Dar inteleg ca trebuie sa ne câştigam existenţa cumva si sa mergem sa facem şedinţe dar practic nu ajuta la nimic părerea mea.Si lui tati io recomandat tablete si sedinte dupa ce a murit mami.A luat cateva dar mai rău io facut..si-o revenit săracul singur fara terapii si etc...si galeo sufera tot din cauza familiei..nu vad sa il ajute nimic.Doar el pe el se poate vindeca si împăca cu gândul...eu multumesc pt.sfaturi oricum.Suntem diferiţi, gândim diferit, dar eu sunt mândra de mine si la toţi as da sfaturi bune sa nu se lase.
Vezi Galeo...tocmai asta spuneam.Gandeste-te doar la tine.Tu singur te poti ajuta, nimeni altcineva.Vorbele nu te ajuta cu nimic, numai pe moment..m-am simtit si eu ca tine dar mi-am impus si făceam tot felul sa uit, iar cand imi aminteam..ma gândeam ca putea fi si mai rău si ca nu sunt singura care păteşte asa ceva.Dumnezeu e sus, vede si daca te rogi si ai ambitie iti da putere si fara sa iti dai seama, in timp esti mai bine.Trebuie sa vrei, sa lupţi si sa nu te mai gândeşti asa mult.părerea mea.Eu asa am facut si am reusit
@dalia: crezi in ce vrei, e dreptul tau. Observ totusi multa confuzie in exprimarea ta(psihologii nu dau medicamente, nu dau sfaturi, nu sunt scutiti de evenimente/trairi nefericite, etc) - insa nu e datoria mea sa aduc lamuriri - ai suficienta informatie in jur de unde te poti edifica, doar sa vrei. Daca tu consideri ca poti separa mintea de corp (organic), spirit si ca ele nu se influenteaza reciproc, este parerea ta si ai dreptul la ea. Si daca problemele actuale ti se par comparabile cu cele din trecut si cu nivelul de evolutie de atunci, iar e dreptul tau sa gandesti asa, insa, cum spuneai, suntem diferiti, gandim diferit. Din acest motiv exista si psihoterapeutii, pt ca altii gandesc diferit de tine.
Chisturi au un mare procent dintre dintre femei, fara a fi neaparat 'genetic', ci mai degraba ereditar si se poate trai bine merci cu ele, uneori dizolvandu-se de la sine. Interesant este insa cum si de ce apar ele.
Deci, e laudabila dorinta ta de a-i incuraja pe altii si cu siguranta unora le va fi de folos, insa pt altii nu va fi suficient. Noi recomandam, unii aleg, altii nu - e mai simplu decat pare si e loc pt toata lumea :).
Spor in toate si sanatate!
Chisturi au un mare procent dintre dintre femei, fara a fi neaparat 'genetic', ci mai degraba ereditar si se poate trai bine merci cu ele, uneori dizolvandu-se de la sine. Interesant este insa cum si de ce apar ele.
Deci, e laudabila dorinta ta de a-i incuraja pe altii si cu siguranta unora le va fi de folos, insa pt altii nu va fi suficient. Noi recomandam, unii aleg, altii nu - e mai simplu decat pare si e loc pt toata lumea :).
Spor in toate si sanatate!
Multumesc Cristina Stoian pt.sfaturi.Oricum ar fi, indiferent ca sunt de acord sau nu, sunt bine primite.Va doresc multa sanatate si putere de munca...apropo..mi-ar placea si mie sa stiu cauza chisturilor dar...din păcate imi apar, imi dispar si tot asa.Acum am unul endometriotic de 4.9 cm care din păcate nu mai dispare:( dar il ţin sub control cu tratament.
Doamna psiholog, multumesc mult pentru sfaturi.
Pana la urma am plecat din tara si astfel am reusit sa imi recastig echilibrul interior.
Daca e sa ma uit in urma, imi dau seama ca atunci cand am deschis acest topic treceam printrun episod depresiv.
Emigrarea m-a ajutat sa ies din mediul toxic din familie si de la lucru.
De asemenea cred ca am iesit mult mai intarit psihic dupa acea perioada de depresie.
Pana la urma am plecat din tara si astfel am reusit sa imi recastig echilibrul interior.
Daca e sa ma uit in urma, imi dau seama ca atunci cand am deschis acest topic treceam printrun episod depresiv.
Emigrarea m-a ajutat sa ies din mediul toxic din familie si de la lucru.
De asemenea cred ca am iesit mult mai intarit psihic dupa acea perioada de depresie.
Felicitari, Galeo si bine ai revenit pe aici, virtual! Iesirea din mediul toxic te-au ajutat sa te echilibrezi, ai inteles si ca ai trait atunci un epsod depresiv. Stiind asta, atentie la toate aspectele care se regasesc in emigrare, sa nu fie un bine de moment. E foarte greu sa traiesti printre straini, departe de radacini, dar scopul pt care esti acolo, poate sa faca diferenta si sa iti dea energia necesara. Toate cele bune!
Alege-ți medicul și fă o programare!
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Peste 13000 de cabinete medicale își prezintă serviciile pe ROmedic.
Alte subiecte care v-ar putea interesa:
- 2fobia sociala te distruge profesional
- 7Atacuri de panica - Frica de caldura
- 30sufar de o fobie sociala iesita din comun
- 5un caz complex: depresia, anxietate extrema, senzatie de neliniste, teama inexplicabila
- 3teama de intuneric
- 6atac de panica, fobie, agitatie, nervozitate, palpitatii
- 6Frica de a sta singur in casa, dar si de a iesi din casa
- 6Frica de a nu pati ceva grav sau efectele indelungate a consumului de alcool
- 3Frica de cei apropiati
- 6ticuri nervoase, teama
- 8Probleme psihice. A inceput sa fie obsedat de starea lui de sanatate
- 3fobie sociala
- 3Acrofobia - teama de inaltime, se poate trata fara consultatie medicala ?
- 16adolescentul si fobia sociala
- 20Psihiatru bun iasi
- 11Nu-i pot lasa pe oameni sa se apropie de mine.
- 5Frica
- 2Ce este? imi e frica sa nu se intample ceva rau.
- 4Fobie sociala
Mai multe informații despre: Fobia sociala fobia
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm: