Fobie sociala?!

Sint o tinara mamica in varsta de 30 de ani; in urma cu 6 ani lucram intr-o sectie cu 100 de angajati. Inca de la inceputul angajarii mele, sefa de sectie de la acea vreme ma abuza verbal, jignindu-ma in mod public, ma demoraliza ori de cite ori avea ocazia. Cu timpul incepusem sa cred si eu in subaprecierile pe care mi le facea cu o satisfactie vadit, isi batea joc de mine spunind celor mai apropiate prietene ale sale sa faca la fel; a influentat angajatii din acea sectie sa se distanteze de mine, sa ma lase sa lucrez singura.Nu puteam sa inteleg de ce avea acea atitudine fata de mine, cu toate ca imi indeplineam indatoririle cu responsabilitate, oriunde eram solicitata. Am indurat acel tratament din partea sefei mele timp de 1 an si 4 luni, dupa care am clacat psihic si mi-am dat demisia.De atunci, in comportamentul meu s-a intimplat ceva. Pot spune ca nu mai sint ceea ce eram inaintea de a cunoaste batjocura de la acel loc de munca. Am inceput sa am teama de oameni, sa-mi fie frica sa intru in vorba cu cineva, am inceput sa ma autodesconsider, am o parere negativa in tot ceea ce ma priveste, ma vad ca pe o leguma perisata de care nu mai are nimeni nevoie.Am complexe de inferioritate si teama in tot ceea ce incerc sa fac, sint nesigura pe judecata mea, si imi este teama sa ma mai angajez undeva, evitind sa am contacte sau relatii cu oamenii. Bat in retragere, uneori ma simt inconjurata de o asa mare teama incit imi vine sa ma ascund( la propriu). Daca sotul imi propune un nou loc de munca, mi se declanseaza instantaneu o teama atit de mare incit simt ca ma sufoc simt ca ma cuprind emotii ca la "primul examen" din viata mea.
Am inceput sa ma intreb: sint bolnava psihic? Oare teama care ma insoteste este perceputa de cei din jurul meu? Mi-e teama tot timpul sa nu ma fac de ris indiferent ce actiune as intreprinde in public.( de exemplu la cumparaturi, la casierie unde trebuie sa platesc etc..)MENTIONARE:Inclin sa cred ca am fost predispusa la aceste simptome psihice, dat fiind faptul ca tatal meu are inhibitii si fobie sociala - acestea le-am constatat ca fiica a lui, analizindu-i comportamentul.Deasemenea si eu prezint inhibitii, fiindu-mi teama sa-mi expun parerea in anumite situatii.
As dori sa stiu ce este de facut, daca sint sanse sa ma simt un om normal, fara teama de semenii sai.

Astept un raspuns cu multumiri anticipate

Buna Lilias.Nu sunt vreun specialist in psihologie dar am cunoscut multi oameni si am avut multe experiente. Greseala ta imensa a fost ca ai acceptat comportamentul sefei tale de sectie. Ea a incercat odata si a vazut ca a mers si apoi a continuat vazand ca tu nu ripostezi, si bazandu-se probabil pe faptul ca iti era sefa.Nimeni nu are dreptul sa-si bata joc de altcineva chiar daca ii e subaltern. Chestia asta e strigatoare la cer. Incearca sa vezi ce e mai bun in tine, si nu te ascunde de oameni. E adevarat si inteleg ca nu poti acorda increderea ta cuiva, pentru ca ti-e frica., dar toti avem nevoie de prieteni. (eu personal nu am prea multi pt ca asa-zisii mei prieteni nu au avut timp de mine.). Fii un pic mai optimista si cei care te iubesc sotul si copilul tau au nevoie de tine. Sper ca ti-am mai descretit fruntea si daca ai nevoie de un sfat sunt aici. si apropo si eu sunt o mamica de 30 de ani.

salut
imi permit sa te salut asa fiind si eu tot o mamica tinara. oarecum am trecut si eu prin persecutia sefilor.la noi din pacate majoritatea lor au tendinta de a exploata angajatii pe principiul, , nu-ti convine n-ai decit sa pleci asteapta altii la poarta".este cu doua taisuri de a comenta in astfel de cazuri pt.ca daca spui ceva pe urma tragi ponoasele, iar daca taci pina la urma tot ajungi sa pleci pt ca nu mai suporti situatia.in orice caz fiecare persoana are demnitatea sa si nu trebuie sa te lasi calcat in picioare de nimeni fie el si un sef.
ai trecut prin experienta aceasta neplacuta ;nu face o drama din asta; nu toata lumea e la fel exista si oameni cumsecade (cei drept in zilele noastre sunt, , specie rara" )dar trebuie sa ai norocul sa ii gasesti.
te rog sa nu ai parerile pe care le spui mai sus despre tine fiecare dintre noi e inzestrat de D-zeu cu ceva si are rostul sau.uite ai fost in stare sa nasti un copil(sa-ti traiasca)ceea ce nu e un lucru minor.acum trebuie sa te concentrezi sa il cresti si sa il educi cum trebuie.asa ca fruntea sus si lasa complexele de inferioritate persoanele care te-au traumatizat iti sunt inferioare.
uite aici pe forum ai socializat ai reusit sa atragi atentia si nu esti inferioara cu nimic fata de alte persoane dimpotriva cred ca esti o persoana sensibila nici pe departe bolnava psihic.trebuie sa te inarmezi cu curaj si sa iei viata asa cum e cu bune cu rele; sa vorbesti despre problema ta cu sotul tau sau cu mama ta sigur si ei te vor intelege si te vor incuraja primul pas l-ai facut aici ceea ce e foarte bine.
iti doresc numai bine !