Ghid de simptome ale formelor mai ușoare de COVID-19

©

Autor:

Ghid de simptome ale formelor mai ușoare de COVID-19

Un raport publicat de cercetătorii de la Harvard Medical School oferă un ghid pentru personalul medical pentru a distinge între pacienții care au COVID-19 și persoanele cu alte infecții și cu simptome asemănătoare. (1)
Chiar și atunci când există teste, având în vedere riscul pentru rezultate fals-pozitive înțelegerea evoluției noului coronavirus este esențială pentru a distinge simptomele noii infecții de alte boli. (2)

Pentru acest raport oamenii de știință au colectat datele a peste 1.000 de pacienți care au mers la o clinică din Boston cu simptome respiratorii. Potrivit raportului COVID-19 se prezintă prin simptome asemănătoare unei infecții virale: febră incipientă, tuse, oboseală sau în cazuri rare probleme gastrointestinale. Dificultățile respiratorii devin mai pronunțate la câteva zile de la primele simptome și pot fi însoțite de o reducere a nivelul oxigenului din sânge. Aceste lucruri erau deja cunoscute, iar noua echipă de experți a mai descoperit că:

  • Febra nu reprezintă un factor cheie - dacă apare se manifestă doar printr-o creștere redusă a temperaturii corporale
  • Infecția se poate manifesta, la început, prin tuse fără febră, dureri în gât, diaree, dureri de cap și dureri musculare, oboseală și dureri de spate
  • Uneori poate dispărea simțul mirosului, în special în primele zile ale bolii
  • Dificultățile respiratorii fac diferența dintre cazurile moderate și cele grave și pot apărea la 3-4 zile de la primele simptome
  • Un număr redus de pacienți poate să nu aibă simptomele tipice ci doar unele specifice unui nivel redus al oxigenului din sânge: amețeală și cădere
  • Persoanele cu simptome specifice infecțiilor virale (dar fără a fi infectate cu noul coronavirus) pot deveni anxioase, fapt care poate induce unele probleme respiratorii


În timpul examinării fizice folosirea unui pulsometru poate ajuta la deosebirea între noul coronavirus și alte afecțiuni care afectează nivelul oxigenului din sânge și ritmul inimii.

De asemenea, mai multe tipuri de pneumonie, un nume general atribuit infecțiilor de plămâni, pot avea simptome similare COVID-19. În general, infecția cu noul coronavirus imită simptomele unei afecțiuni cunoscute sub numele de pneumonie pneumocistică, o boală care afectează alveolele, niște saci mici de aer care căptușesc plămânii. În ambele cazuri pacienții au o reduce a nivelul oxigenului din sânge și dificultăți respiratorii. Însă în cazul pneumoniei pneumocistice problemele respiratorii evoluează, în cele mai multe cazuri, de-a lungul mai multor săptămâni și nu în câteva zile de la infecție cum este cazul noului coronavirus.

Chiar și atunci când vine vorba de gripă apar câteva diferențe. Persoanele cu un caz tipic de gripă au rareori dificultăți respiratorii. Atunci când apare acest lucru, respirația este afectată moderat și nu apar alte complicații. Dacă în cazul gripei problemele respiratorii debutează rapid, la 2-3 zile de la infecție pentru pacienții infectați cu noul coronavirus aceste probleme apar la 6-7 zile de la infecție.

sursa: ScieceDaily


Data actualizare: 18-05-2020 | creare: 18-05-2020 | Vizite: 534
Bibliografie
1. Outpatient COVID-19 clues, https://www.sciencedaily.com/releases/2020/05/200506162219.htm
2. The Early Natural History of SARS-CoV-2 Infection: Clinical Observations From an Urban, Ambulatory COVID-19 Clinic, https://www.mayoclinicproceedings.org/article/S0025-6196(20)30379-7/pdf
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Posibilă răspândire la nivel global a infecției cu noul Coronavirus
  • Noi cercetări estimează evoluția epidemiei cu coronavirus
  • Numărul de persoane infectate cu coronavirus în China crește uluitor după modificarea metodei de numărare
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.