Greutatea mică la naștere asociată cu o activitate fizică redusă pe parcursul vieții

©

Autor:

Greutatea mică la naștere asociată cu o activitate fizică redusă pe parcursul vieții

Conform rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii de la MRC Unit for Lifelong Health and Ageing de la University College London, persoanele care la naștere au avut o greutate mică e mai puțin probabil să aibă rezultate bune la sport în anii de școală sau să aibă o activitate sportivă mai târziu în viață.


Studii anterioare au sugerat faptul că o greutate mică la naștere este asociată cu abilități sportive reduse în copilărie, dar cercetarea de față este prima care a arătat că impactul ar putea fi și asupra activității sportive la adulți.

Cercetătorii au utilizat informații din cadrul sondajului Medical Research Council (MRC) National Survey for Health and Development, în care au fost monitorizate îndeaproape persoanele născute în aceeași săptămână din martie 1946. Studiul a avut în vedere 2739 dintre participanți.


Copiii cu greutate mică la naștere au fost considerați cei care au avut maxim 2,5 kg la naștere. Autorii au analizat informațiile despre performanțele sportive școlare ale acestora și au observat că la vârsta de 13 ani erau evaluați de profesorii lor ca fiind sub medie. Totodată, între 36 și 38 de ani aveau o probabilitate redusă de a se angaja în activități sportive.


Asocierea dintre greutatea mică la naștere și frecvența scăzută a activităților sportive ca adulți nu a fost explicată de circumstanțe socioeconomice sau de abilitățile sportive din timpul școlii (care sunt de obicei asociate cu sportul la vârsta adultă).


Aceste rezultate au un impact cu atât mai mare cu cât rata supraviețuirii copiilor cu greutate mică la naștere este mult mai mare acum decât era în 1946. Pentru că sportul are un rol important în menținerea sănătății și prelungirea duratei de viață, cercetătorii consideră că părinții, medicii și profesorii ar trebui să sprijine mai mult acești copii să facă sport pe tot parcursul vieții lor.


Studiul a fost publicat în jurnalul Medicine & Science in Sports & Exercise.


Sursa: Medical News Today


Data actualizare: 07-09-2016 | creare: 07-09-2016 | Vizite: 519
Bibliografie
Babies born with a low birth weight may be less active in later life, link: http://www.medicalnewstoday.com/releases/312733.php
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

 
 
 
Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.