Indicele de masă corporală nu reflectă întotdeauna riscul real de boli cardiometabolice

Un studiu amplu condus de cercetătorii de la UTHealth Houston School of Public Health sugerează că indicele de masă corporală (IMC) nu este suficient pentru a evalua corect riscul de boală cardiometabolică. Studiul, publicat în JAMA Network Open, face parte dintr-o serie de cercetări ale Border Health Research Cohort și analizează relația dintre adipozitate (țesutul adipos în exces) și riscul metabolic la adulți, în special în comunitățile mexicano-americane de la granița SUA–Mexic.
Bolile cardiometabolice, care includ diabetul zaharat de tip 2, hipertensiunea arterială și dislipidemia, reprezintă o cauză majoră de morbiditate globală. Aceste afecțiuni sunt adesea legate de excesul de grăsime corporală, însă măsurarea acesteia doar prin IMC (greutate în kilograme împărțită la înălțimea în metri pătrați) este adesea imprecisă.

IMC-ul nu distinge între masa musculară și masa de grăsime, ceea ce duce frecvent la subestimarea riscului la persoanele cu greutate aparent normală, dar cu o proporție crescută de țesut adipos, în special la nivel abdominal. În acest context, o comisie recentă a revistei Lancet a propus un nou cadru diagnostic pentru obezitate, bazat pe evaluarea combinată a IMC-ului și a adipozității reale.

Despre studiu

Analiza a inclus 1.465 de adulți din comitatul Cameron (Texas), o zonă cu o prevalență ridicată a bolilor cardiometabolice. Participanții, cu o vârstă medie de 51,8 ani (67,2% femei), au fost evaluați între 2014 și 2023 în cadrul Cameron County Hispanic Cohort (CCHC).

IMC-ul a fost utilizat pentru definirea obezității (≥30 kg/m²), iar excesul de adipozitate a fost evaluat prin:

• circumferința taliei (≥102 cm la bărbați și ≥88 cm la femei);
• procentul de grăsime corporală totală (≥25% la bărbați și ≥35% la femei), determinat prin absorptiometrie duală cu raze X (DEXA);
• IMC ≥40, conform recomandărilor comisiei Lancet.

Datele au fost analizate folosind R Project for Statistical Computing, conform ghidului STROBE pentru studii observaționale. Scopul a fost de a compara prevalența obezității definite prin IMC cu cea a adipozității confirmate în această populație cu risc ridicat.

Rezultate

Dintre cei 1.465 de participanți:

• 51,6% au fost clasificați drept obezi pe baza IMC-ului (≥30 kg/m²);
• 94,1% au prezentat exces de adipozitate conform criteriilor combinate;
• 74,3% au avut circumferință a taliei crescută;
• 89,9% au avut procent crescut de grăsime corporală măsurat prin DEXA;
• 7,4% au avut IMC ≥40.

La persoanele cu IMC ≥30, aproape toți (99,9%) aveau confirmat excesul de adipozitate după cel puțin un criteriu. Dacă se foloseau doar măsurătorile antropometrice (talie sau IMC ≥40), 96,8% dintre cei obezi prin IMC erau confirmați cu adipozitate excesivă.

Totuși, analiza a arătat că 87,9% dintre participanții cu IMC sub 30 prezentau de asemenea adipozitate excesivă, ceea ce indică o subdiagnosticare semnificativă a riscului real la persoanele considerate doar „supraponderale” sau chiar normoponderale.

Interpretare

Autorii, prof. Joseph McCormick și prof. Kari North, subliniază că aceste rezultate ar trebui să schimbe practica clinică actuală, în care pacienții sunt adesea evaluați doar prin IMC. Mulți indivizi cu IMC sub 25–30, considerați „sănătoși”, pot avea un țesut adipos visceral crescut care îi expune unui risc major de diabet zaharat de tip 2, hipertensiune arterială și dislipidemie.

Studiul confirmă observațiile anterioare din cohorta NHANES (SUA), unde 98,4% dintre persoanele cu obezitate definită prin IMC aveau adipozitate confirmată. Totuși, în populația analizată în prezent, cu o prevalență mai mare a obezității (51,6% față de 39,7% în NHANES), proporția celor cu adipozitate confirmată este și mai ridicată, indicând un risc cumulativ crescut la nivel populațional.

În plus, cercetătorii notează că, deși metodele imagistice precum DEXA oferă o precizie superioară, măsurătorile antropometrice simple – circumferința taliei – pot fi suficiente pentru identificarea persoanelor cu risc crescut de boală cardiometabolică în practica clinică. Bărbații cu talie ≥102 cm și femeile cu talie ≥88 cm sunt cei mai predispuși la adipozitate excesivă.

McCormick subliniază: „Chiar și fără obezitate, excesul de grăsime corporală este un factor determinant al bolilor cardiometabolice. Țesutul adipos, mai ales cel abdominal, acționează ca un motor inflamator major în organism.”

Concluzii și implicații clinice

Rezultatele studiului demonstrează că IMC-ul subestimează semnificativ riscul metabolic la persoanele cu greutate aparent normală, dar cu adipozitate crescută. Astfel, evaluarea circumferinței taliei și a compoziției corporale ar trebui integrată de rutină în examinările medicale pentru a detecta precoce riscul de boală cardiometabolică.

Aceste constatări pot contribui la dezvoltarea unor strategii personalizate de prevenție și intervenție în comunitățile cu risc crescut, în special în rândul populațiilor latino-americane din SUA. Echipa de la UTHealth Houston consideră că acest studiu marchează un pas esențial către o reevaluare a modului în care definim și diagnosticăm obezitatea – nu doar prin greutate, ci prin calitatea și distribuția țesutului adipos.