Infecția cu herpes virus, posibil factor de risc pentru boala Alzheimer: dovezi dintr-un studiu retrospectiv amplu

Boala Alzheimer reprezintă principala cauză de demență la nivel global, cu aproximativ 60–80% din totalul cazurilor, iar povara sa socio-economică este în continuă creștere. În absența unor terapii modificatoare de boală, incidența este așteptată să crească pe fondul îmbătrânirii populației. În contextul căutării unor factori de risc modificabili, o nouă ipoteză atrage atenția comunității științifice: implicarea infecției cu herpes simplex virus de tip 1 (HSV-1) în patogeneza bolii Alzheimer.
Un studiu retrospectiv recent, publicat în BMJ Open și bazat pe analiza a peste un milion de pacienți din SUA, explorează această asociere și efectul protector posibil al tratamentului antiviral în rândul pacienților infectați cu HSV-1.

Context științific

Boala Alzheimer este caracterizată prin acumulări toxice de peptide amiloide (Aβ) și de proteine tau hiperfosforilate în sistemul nervos central. Pe lângă rolul lor neurotoxic, cercetările recente au sugerat și o posibilă funcție antimicrobiană a peptidei Aβ. În acest context, patogeni precum HSV-1 au fost propuși drept factori favorizanți ai declanșării reacțiilor inflamatorii și neurodegenerative.

HSV-1 este un virus neurotrofic larg răspândit, cu peste două treimi din populația mondială infectată până la vârsta de 50 de ani. Infecția inițială este adesea asimptomatică, virusul rămânând latent în ganglionii trigeminali, cu reactivări periodice care pot trece neobservate. Studiile pe modele animale și culturi celulare au demonstrat că expunerea la HSV-1 poate induce formarea plăcilor de amiloid și perturbări sinaptice compatibile cu Alzheimer.

Despre studiu

Designul cercetării: Studiul este de tip retrospectiv caz–control, folosind date din baza comercială de asigurări IQVIA PharMetrics Plus, care include peste 215 milioane de persoane din SUA. Au fost selectați:

•  395.654 pacienți cu Alzheimer (BA) și 1.039.683 pacienți cu demență asociată Alzheimer (DAA), care au fost potriviți 1:1 cu controale fără antecedente neurologice, în funcție de vârstă, sex, regiune, an de intrare în bază și numărul vizitelor medicale.
•  Diagnosticul de BA/DAA s-a bazat pe criterii stricte de codificare ICD și utilizare de medicație specifică.
•  Diagnosticul anterior de HSV-1, precum și administrarea ulterioară de antivirale specifice, au fost extrase din istoricul medical din baza de date.

Obiectivele principale ale studiului au fost:

• 1. Estimarea riscului de boală Alzheimer asociat cu un diagnostic anterior de HSV-1.
• 2. Evaluarea potențialului efect protector al tratamentului antiviral asupra riscului de Alzheimer, la pacienții infectați cu HSV-1.

Rezultate

Asocierea dintre HSV-1 și Alzheimer

La pacienții cu boala Alzheimer, 0,44% aveau în antecedente un diagnostic de HSV-1, comparativ cu 0,24% dintre controale. Analiza statistică a arătat o asociere semnificativă: odds ratio (OR) ajustat = 1,80 (interval de încredere 95%: 1,65–1,96).

Riscul a crescut progresiv cu vârsta:

•    50–70 ani: OR = 1,14 (nesemnificativ)
•    71–74 ani: OR = 1,51
•    ≥75 ani: OR = 2,10

Alți viruși herpetici și riscul de demență

O asociere similară cu Alzheimer a fost observată pentru:

•    HSV-2 (herpes genital)
•    VZV (virusul varicelo-zosterian)

Nu s-a găsit o asociere semnificativă cu infecția cu citomegalovirus (CMV). Boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC), utilizată ca factor de control nespecific, a fost mai frecventă la grupul de control decât la cazuri, sprijinind validitatea rezultatelor.

Terapia antivirală reduce riscul de Alzheimer

Într-un subgrup de 2.330 pacienți cu diagnostic de HSV-1, 931 (40%) au primit antivirale (precum aciclovir). La acești pacienți, riscul de Alzheimer a fost semnificativ mai mic: hazard ratio (HR) ajustat = 0,83 (interval 95%: 0,74–0,92)

Curbele Kaplan-Meier au confirmat o diferență semnificativă între cei tratați și netratați (test log-rank pozitiv). Efecte similare s-au observat și pentru demențele din categoria DAA.

Interpretarea rezultatelor

Acest studiu susține ipoteza implicării HSV-1 în dezvoltarea bolii Alzheimer, în special la persoanele în vârstă. Se remarcă mai multe aspecte relevante:

•  Inflamația cronică neurovirală indusă de HSV-1 poate contribui la formarea plăcilor de amiloid și la disfuncția sinaptică.
•  Persoanele purtătoare ale alelei ApoE ε4 (factor genetic major de risc pentru Alzheimer) sunt mai susceptibile la infecția cu HSV-1.
•  Administrarea de antivirale ar putea reduce reactivările virale, limitând efectele neurotoxice cumulative.

Aceste rezultate sunt în concordanță cu mai multe studii observaționale anterioare din Suedia, Franța și Taiwan. Totuși, contrastează cu un studiu american recent care nu a identificat o asociere clară între HSV și Alzheimer, dar a confirmat rolul protector al antiviralelor - ceea ce sugerează că metodologia (caz–control vs. cohortă) influențează semnificativ rezultatele.

Limitări

•  Subraportarea infecțiilor cu HSV-1: fiind frecvent asimptomatice, multe cazuri nu sunt documentate medical și deci nu apar în baza de date.
•  Date incomplete pentru pacienții vârstnici: persoanele peste 65 de ani, adesea asigurate prin Medicare, sunt subreprezentate în baza IQVIA.
•  Confuzii posibile între HSV-1 și HSV-2: din cauza suprapunerii codurilor ICD.
•  Diagnosticul precoce de Alzheimer poate lipsi, ceea ce duce la subestimarea numărului real de cazuri.

Concluzii

Acest studiu amplu oferă dovezi suplimentare privind asocierea dintre infecția simptomatică cu HSV-1 și riscul crescut de Alzheimer, în special la vârstnici. Mai mult, sugerează că tratamentul antiviral postdiagnostic ar putea avea un rol protector, deschizând o posibilă direcție de intervenție preventivă.

Într-un context global marcat de lipsa unor terapii eficiente în Alzheimer, aceste constatări subliniază necesitatea unor studii clinice prospective care să testeze ipoteza că supresia reactivărilor virale ar putea încetini sau preveni evoluția bolii Alzheimer. Până atunci, monitorizarea infecțiilor herpetice, în special la pacienții cu risc genetic sau istoric familial de demență, poate deveni o prioritate în sănătatea publică.