Latența prelungită a somnului REM este legată de biomarkerii bolii Alzheimer

Tulburările de somn sunt frecvent întâlnite la pacienții cu demență și, conform unor studii recente, ar putea fi implicate în procesele patologice din boala Alzheimer și alte demențe înrudite (AD/ADRD). Numeroase cercetări s-au concentrat pe legătura dintre somnul de tip Non-REM (în special somnul profund - slow-wave sleep, SWS) și acumularea de beta-amiloid (Aβ) sau tau. Cu toate acestea, somnul REM (caracterizat prin mișcările rapide ale ochilor) rămâne relativ puțin studiat, deși joacă un rol esențial în consolidarea memoriei și reglarea neurotransmițătorilor.
Studiul recent publicat în Alzheimer’s & Dementia a investigat asocierea dintre latența somnului REM (REM latency sau REML - intervalul de timp de la momentul adormirii până la prima apariție a somnului REM) și biomarkerii amiloid, tau și factorul neurotrofic derivat din creier (BDNF, brain-derived neurotrophic factor). De asemenea, au fost examinate și alte parametri ai arhitecturii somnului, precum procentul de somn profund (SWS) sau procentul de somn REM.

Studiile anterioare au demonstrat că deprivarea de somn crește nivelurile interstițiale și din lichidul cefalorahidian (CSF) ale proteinei tau și amplifică depunerea amiloidă la om. Majoritatea cercetărilor s-au concentrat pe somnul profund (SWS), asociindu-l cu eliminarea metabolică a deșeurilor și reducerea încărcării amiloide.

Există date mai puține despre rolul somnului REM și despre modul în care REML (latența până la REM) ar putea fi relevant pentru fiziopatologia bolii Alzheimer. În anumite studii, reducerea somnului REM sau modificări în structura sa au fost asociate cu neurodegenerare, în special la purtătorii APOE ε4. BDNF reprezintă un factor cheie în neuroplasticitate și memorie, iar nivelurile sale pot fi influențate de caracteristicile somnului, în special de somnul REM.

Metodologia studiului

Participanți și evaluare clinică

• Au fost incluși 128 de adulți (≥50 ani) cuplati la un centru de neurologie, toți fiind chinezi de etnie Han.
• Participanții au fost împărțiți în trei categorii clinice: normal cognitiv (NC), deficit cognitiv ușor (MCI) și boală Alzheimer (AD), conform criteriilor NIA-AA (2011).
• Au fost excluse persoanele cu alte afecțiuni neurodegenerative sau tulburări de somn majore (ex. apnee în somn, narcolepsie), precum și cei care utilizau medicație ce ar fi putut modifica marcat somnul (ex. sedative, antipsihotice).

Polisomnografie (PSG) și parametri ai somnului

• Fiecare participant a efectuat o înregistrare PSG nocturnă (electroencefalografie, electrooculografie, electromiografie, flux aerian, respirație toraco-abdominală, saturație oxigen).
• S-au analizat: totalul timpului de somn (TST), eficiența somnului (SE), latența la adormire (SOL), latența până la primul episod REM (REML) și procentul fiecărui stadiu de somn (N1, N2, N3 – somn profund/SWS – și REM).
• Au fost excluse înregistrările care indicau o severitate a apneei în somn (AHI >15) sau mișcări periodice ale membrelor (PLMI >15), pentru a evita confuziile.

Determinări biologice și imagistică

• Biomarkerii plasmatici: p-tau181, neurofilament light (NfL), BDNF. Determinările s-au realizat folosind platforma Quanterix Simoa.
• Imagistică PET amiloid (Aβ): s-a efectuat PET cu 18F-Florbetapir, iar valorile SUVR au fost normalizate raportat la cerebel.
• Genotiparea APOE ε4 s-a realizat prin PCR cantitativ.

Rezultate

Participanții din categoriile MCI și AD au avut o ușoară tendință de REML mai lungă și procent SWS mai scăzut față de cei normal cognitivi, însă diferențele nu au atins semnificație statistică când s-au comparat direct grupele de diagnostic.

Asocieri cheie cu REML

• EML crescut (≥192,7 min, tertila superioară) s-a corelat cu un nivel mai ridicat al p-tau181 și o încărcare amiloidă (SUVR) mai mare la PET, precum și cu o scădere a concentrației de BDNF.  
• Aceste rezultate s-au menținut după ajustarea pentru factori multipli (vârstă, sex, APOE ε4, indice de masă corporală, depresie, fumat, diabet, scor MMSE).  

Asocieri cu procentul de somn REM și SWS

• Procent mai mic de REM s-a asociat cu nivel mai mare de p-tau181, dar asocierea a dispărut la corecția pentru teste multiple.  
• Procent mai scăzut de SWS a arătat de asemenea o tendință de asociere cu nivel mai mare de p-tau181, însă și această corelație a pierdut semnificația după ajustări stricte.

Alți parametri de somn (total sleep time, eficiența somnului, latența la adormire) nu s-au corelat semnificativ cu biomarkerii AD/ADRD. Rezultatele au rămas stabile și după excluderea influenței scorului MMSE sau a prezenței APOE ε4.

Studiul demonstrează că latența prelungită a somnului REM (REML) se asociază cu încărcarea amiloidă crescută și cu niveluri mai mari de p-tau181, precum și cu valori reduse de BDNF. Aceste constatări indică faptul că, dincolo de rolul binecunoscut al somnului profund în eliminarea metaboliților, somnul REM și în special momentul apariției sale ar putea avea relevanță în geneza precoce a patologiei Alzheimer.

Mecanismele posibile implică rețeaua colinergică și reglarea prin orexină, cu efecte potențiale asupra fiziologiei REM (inițiere tardivă a REM) și posibila amplificare a cascadei Aβ-tau.

BDNF, un factor neurotrofic esențial în neuroplasticitate și memorie, scade la persoanele cu REML prelungit, sugerând un deficit potențial în procesele de regenerare neuronală și consolidare sinaptică.

Concluzii și perspective

• REML prelungit constituie un posibil marker pentru risc mai crescut de patologie AD/ADRD, fiind corelat cu nivelul amiloid, p-tau și scăderea BDNF.
• Procentul mai mic de REM și somn profund (SWS) se asociază de asemenea cu biomarkerii AD, deși semnificația scade după corecțiile stricte.
• Rezultatele sunt independente de diagnostic (NC, MCI, AD), de statusul APOE ε4 și de alți factori de confuzie (vârstă, BMI, diabet, depresie).

Direcții viitoare de cercetare:

• Studii longitudinale pentru a confirma dacă REML prelungit prezice declinul cognitiv și progresia spre AD.
• Intervenții farmacologice și comportamentale care vizează corectarea latenței REM (de ex. prin modularea sistemului orexinergic) și evaluarea efectelor asupra reducerii biomarkerilor AD.
• Analize mai detaliate ale microstructurii somnului, inclusiv spectrul EEG, pentru a înțelege cum anume modificările somnului REM influențează nivelul Aβ și tau la nivel cerebral.

În ansamblu, acest studiu subliniează importanța latenței somnului REM în procesul patogen din boala Alzheimer și evidențiază potențialul său atât ca biomarker timpuriu, cât și ca țintă terapeutică pentru prevenția și încetinirea progresiei maladiei.