Maximizarea bogăției reduce riscurile cardiovasculare

©

Autor:

Maximizarea bogăției reduce riscurile cardiovasculare
Modificările situației financiare, în sensul creșterii sau scăderii bogăției, au fost asociate cu niveluri mai mici sau mai mari de evenimente cardiovasculare, într-un nou studiu longitudinal al adulților sănătoși. Studiul, realizat de anchetatori de la Brigham and Women‘s Hospital, examinează asocierile dintre mobilitatea bogăției și sănătatea cardiovasculară pe termen lung.
Cercetătorii au împrumutat metodologia din domeniul economiei pentru a analiza modificările longitudinale ale bogăției. Rezultatele echipei indică faptul că mobilitatea negativă a bogăției este asociată cu un risc crescut de evenimente cardiovasculare, în timp ce modificările pozitive sunt asociate cu un risc scăzut de evenimente cardiovasculare. „Bogăția scăzută este un factor de risc care se poate schimba dinamic în timpul vieții unei persoane și poate influența starea de sănătate cardiovasculara a unei persoane. Tocmai de aceea, politica de sănătate ar trebui să pună un accent deosebit pe ameliorarea schimbărilor mari de avere", a declarat autorul studiului, Muthiah Vaduganathan.

Cercetătorii au examinat peste 5. 500 de adulți cu vârsta de minumum 50 de ani, fără probleme de sănătate cardiovasculară la momentul inițial. În perioada ianuarie 1992 - decembrie 2016, echipa de cercetare a colectat date prin interviuri cu privire la orice diagnostic nou pe care participanții l-au primit în ceea ce privește starea generală de sănătate. Pentru participanții decedați, rudele apropiate au fost intervievate „Veniturile și bogăția, deși probabil sunt utilizate în mod informal în mod interschimbabil, oferă de fapt perspective diferite și complementare”, a declarat Sara Machado, profesor în Departamentul de Politici de Sănătate de la Facultatea de Economie din Londra. „Venitul reflectă banii primiți în mod regulat, în timp ce bogăția este mai holistică, cuprinzând atât active, cât și datorii".

Scăderea bogăției este asociată cu mai mult stres, mai puține comportamente sănătoase și mai puțin timp liber, toate acestea fiind asociate cu o sănătate cardiovasculară mai slabă”, a spus Andrew Sumarsono, de la Divizia de Medicină a Universității din Texas. Echipa de cercetare speră că rezultatele cercetărilor lor pot informa viitorul politicii de sănătate și al literaturii medicale. „Bogăția și sănătatea sunt atât de strâns integrate încât nu le mai putem considera separate”, a spus Vaduganathan.

sursa: Science Daily

Data actualizare: 04-07-2021 | creare: 04-07-2021 | Vizite: 336
Bibliografie
Study finds changes in wealth tied to changes in cardiovascular health, link: https://www.sciencedaily.com/releases/2021/06/210630115342.htm
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!


Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Decalarea programului de somn în weekend este nocivă pentru sănătate
  • Rolul zincului împotriva complicațiilor diabetului
  • Risc scăzut de ateroscleroză la persoanele care iau micul dejun
  •