Medicamentul cu cea mai bună aderență în tratamentul hipertensiv

Un studiu realizat în Suedia și publicat în eClinicalMedicine la data de 19 decembrie 2025 a analizat persistența pe termen lung la tratamentul antihipertensiv, în funcție de clasa de medicament inițial aleasă, la pacienți cu hipertensiune arterială necomplicată. Cercetarea arată că inițierea terapiei cu blocanți ai receptorilor angiotensinei este asociată cu cea mai bună continuitate a tratamentului pe termen lung.

Context

Hipertensiunea arterială reprezintă principalul factor de risc modificabil pentru mortalitatea cardiovasculară la nivel global. Deși există medicamente eficiente, accesibile și bine tolerate, numeroase analize anterioare au sugerat că doar aproximativ jumătate dintre pacienți respectă tratamentul antihipertensiv pe termen lung, ceea ce a dus la celebra „regulă a jumătăților”.
Ghidurile europene actuale recomandă, pentru hipertensiunea necomplicată, mai multe clase de medicamente ca opțiuni echivalente de primă linie. Totuși, din perspectivă clinică, efectul real asupra evenimentelor cardiovasculare depinde nu doar de scăderea tensiunii arteriale, ci și de tolerabilitate și aderență. Studiile observaționale anterioare au sugerat o persistență mai bună pentru blocanții receptorilor angiotensinei, însă rezultatele au fost neuniforme, iar multe analize au fost influențate de diferențe de cost, selecție sau metodologie.

Despre studiul actual

Design și surse de date

Cercetarea a fost concepută ca un studiu observațional de tip cohortă, utilizând o abordare modernă de trial emulation pentru a reproduce cât mai fidel un studiu clinic randomizat. Au fost corelate mai multe registre naționale obligatorii din Suedia, inclusiv:

• Registrul național al prescripțiilor,

• Registrul național al pacienților,

• Registrul cauzelor de deces,

• Baza de date socio-demografică LISA.

Această infrastructură a permis urmărirea aproape completă a populației, cu pierderi minime de follow-up, într-un sistem de sănătate universal.

Participanți

Au fost incluși 341.182 de pacienți, cu vârsta de minimum 40 de ani, care au inițiat pentru prima dată tratament antihipertensiv între 1 ianuarie 2011 și 31 decembrie 2018.
Au fost excluși pacienții cu:

• boli cardiovasculare sau diabet zaharat anterior inițierii tratamentului,

• afecțiuni care ar fi impus sau contraindicat clar o anumită clasă de antihipertensive,

• demență, schizofrenie, neoplazii recente sau alte condiții ce pot influența sever persistența la tratament.

Clasele de medicamente analizate au fost:

• inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei,

• blocanți ai receptorilor angiotensinei,

• blocanți ai canalelor de calciu dihidropiridinici,

• diuretice tiazidice sau tiazid-like,

• combinații fixe într-o singură pastilă.

Definirea persistenței

Persistența a fost evaluată printr-o metodologie detaliată, bazată pe reînnoirea prescripțiilor, cu prag de minimum 80% din zile acoperite de medicație. Autorii au introdus două concepte distincte:

• Persistența continuă, care presupune utilizare neîntreruptă a tratamentului;

• Persistența punctuală, care permite întreruperi temporare și evaluează dacă pacientul se află „pe tratament” la un anumit moment.

Această abordare reflectă mai fidel comportamentul real al pacienților, în contextul deciziilor partajate și al întreruperilor temporare de tratament.

Analiza statistică

Au fost utilizate modele multistate de regresie Poisson, ajustate pentru: vârstă, sex, obezitate, țara de naștere, nivel educațional, venit, statut marital și anul inițierii terapiei.
Simulările statistice au fost realizate pe cohorte virtuale de 30.000 de pacienți, iar intervalele de încredere de 95% au fost obținute prin bootstrap cu 1.000 de iterații.

Rezultate

Caracteristicile generale ale cohortei

• Vârsta mediană: 60,9 ani

• Femei: 48,8%

• Durata mediană de urmărire: 4,7 ani

• Distribuția inițială a tratamentului:

  • inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei: 40,1%,

  • blocanți ai receptorilor angiotensinei: 26,9%,

  • blocanți ai canalelor de calciu: 26,6%,

  • diuretice tiazidice: 3,8%,

  • combinații fixe: 2,7%.

Persistența la clasa inițială de tratament

Inițierea terapiei cu blocanți ai receptorilor angiotensinei a fost asociată constant cu cea mai bună persistență:

• La 1 an, persistența continuă a fost de aproximativ 71–73%, comparativ cu 50–60% pentru celelalte clase.

• La 3 ani, 44,7% dintre pacienții care au început cu această clasă erau încă pe aceeași clasă fără întreruperi, față de aproximativ 28–35% pentru celelalte opțiuni.

• La 5 ani, persistența continuă a rămas cea mai mare pentru această clasă, în jur de 31–34%.

Atunci când s-a utilizat definiția de persistență punctuală, care permite întreruperi temporare, rezultatele au fost și mai relevante clinic:

• Peste 80% dintre pacienții care au inițiat tratamentul cu blocanți ai receptorilor angiotensinei utilizau încă această clasă la 3 și 5 ani.

Persistența la orice tratament antihipertensiv

Indiferent de clasa inițială, dacă s-a permis schimbarea între clase și întreruperile temporare:

• Aproximativ 80–87% dintre pacienți utilizau cel puțin un antihipertensiv, cu aderență adecvată, la orice moment pe parcursul celor 5 ani de urmărire.

Această constatare a fost robustă în analizele de sensibilitate și în modelele alternative, inclusiv atunci când nu s-a cenzurat apariția evenimentelor cardiovasculare non-fatale.

Concluzii și implicații clinice

Studiul demonstrează că majoritatea pacienților nu abandonează definitiv tratamentul antihipertensiv, ci prezintă mai degrabă întreruperi temporare. Astfel, „regula jumătăților” pare să subestimeze realitatea clinică. Autorii propun o nouă perspectivă: cel puțin 4 din 5 pacienți iau tratamentul antihipertensiv în cel puțin 4 din 5 zile, după primul an de terapie.
În plus, inițierea tratamentului cu blocanți ai receptorilor angiotensinei se asociază cu cea mai bună persistență pe termen lung și cu cele mai puține schimbări terapeutice, probabil datorită profilului superior de tolerabilitate.
Din punct de vedere practic, aceste rezultate sugerează că alegerea clasei inițiale de antihipertensiv poate influența semnificativ continuitatea tratamentului, cu potențial impact favorabil asupra rezultatelor cardiovasculare și asupra costurilor sistemului de sănătate.