Mediul prenatal, disruptorii endocrini și dezvoltarea neurocomportamentală a copilului

Un studiu realizat la Universitatea Karlstad evidențiază faptul că expunerea prenatală la substanțe chimice cu efect de disruptori endocrini, precum și stresul psihologic matern în timpul sarcinii, pot influența comportamentul și dezvoltarea cerebrală a copiilor. Cercetarea arată că aceste influențe timpurii pot avea efecte persistente, observabile la vârsta școlară.

Idei principale

• Expunerea prenatală la amestecuri de disruptori endocrini este asociată cu probleme comportamentale la copii.
• Efectele diferă ușor între fete și băieți.
• Stresul psihologic matern și evenimentele adverse din timpul sarcinii contribuie independent la aceste asocieri.
• Hormonii tiroidieni materni pot reprezenta un mecanism biologic implicat.
• Rezultatele susțin necesitatea unor politici de sănătate publică orientate spre protecția copilului.

Context

Dezvoltarea sistemului nervos începe precoce în viața intrauterină, iar perioada prenatală reprezintă un interval critic de vulnerabilitate. În acest context, factorii de mediu, atât chimici cât și psihosociali, pot interfera cu procesele de diferențiere neuronală, migrare celulară și organizare a circuitelor cerebrale. Substanțele cu efect de disruptori endocrini, frecvent întâlnite în produse de uz cotidian, pot traversa placenta și pot ajunge la făt în etape-cheie ale dezvoltării cerebrale.

Despre studiu

Rezultatele provin dintr-o amplă cercetare epidemiologică desfășurată în cadrul studiului suedez SELMA, care a urmărit peste 2.000 de perechi mamă–copil din regiunea Värmland, Suedia. Participantele au fost recrutate în primele stadii ale sarcinii, iar copiii au fost monitorizați longitudinal până la vârsta de șapte ani.

Cercetarea a evaluat:

• Expunerea prenatală la amestecuri de substanțe cu efect de disruptori endocrini provenite din produse de uz zilnic;
• Experiențele de stres psihologic și evenimentele adverse din timpul sarcinii;
• Comportamentul copiilor și aspecte ale dezvoltării lor neurocomportamentale la vârsta școlară.

Analizele au fost realizate separat pentru fete și băieți, pentru a surprinde posibile diferențe de susceptibilitate legate de sex.

Rezultate

Studiul arată că expunerea prenatală la amestecuri de disruptori endocrini este asociată cu un risc crescut de probleme comportamentale la copii la vârsta de șapte ani. Deși efectele au fost observate la ambele sexe, modelele de asociere au diferit ușor între fete și băieți, sugerând mecanisme biologice distincte sau ferestre diferite de vulnerabilitate.

În paralel, stresul psihologic matern și evenimentele de viață adverse din timpul sarcinii au fost, de asemenea, corelate cu rezultate comportamentale nefavorabile la copii. Acest lucru indică faptul că factorii chimici și cei psihologici acționează concomitent asupra dezvoltării neurocomportamentale.

Un aspect important evidențiat de cercetare este rolul potențial al statusului hormonal matern, în special al hormonilor tiroidieni, ca mecanism biologic prin care expunerea chimică prenatală ar putea influența dezvoltarea cerebrală a copilului.

În plus, cercetătorii au observat o asociere între modul în care copiii se joacă și comportamentul lor, sugerând că experiențele timpurii de mediu pot lăsa amprente nu doar asupra funcției cerebrale, ci și asupra interacțiunilor sociale și a comportamentului cotidian.

Implicații și responsabilitate socială

Autorii subliniază că nu este rezonabil ca întreaga responsabilitate pentru evitarea acestor expuneri să fie plasată exclusiv asupra femeilor însărcinate. Multe dintre substanțele implicate sunt omniprezente și dificil de evitat la nivel individual.

În acest context, industria și factorii de decizie politică au un rol esențial în reglementarea utilizării substanțelor chimice potențial nocive și în promovarea unor produse și medii mai sigure, în special pentru femeile gravide.

Concluzii

Cercetarea consolidează ideea că mediul prenatal, incluzând atât expunerea la disruptori endocrini, cât și stresul psihologic matern, joacă un rol important în modelarea dezvoltării neurocomportamentale a copilului. Identificarea acestor asocieri reprezintă un prim pas esențial, dar transpunerea cunoștințelor în politici publice și reglementări eficiente este crucială pentru protejarea sănătății copiilor pe termen lung.