Metode de screening în cele mai frecvente tipuri de cancer

Screening-ul reprezintă aplicarea unor teste în vederea diagnosticului unor boli aflate într-un stadiu incipient, în momentul în care pacientul este asimptomatic, în vederea instituirii cât mai precoce a tratamentului.

Pentru instituirea unui program de screening, este necesar ca acesta să îndeplinească anumite caracteristici:

• caracteristici ale bolii: efect semnificativ în calitatea vieții, prevalența să fie suficient de mare pentru a justifica costurile programului, să existe un tratament disponibil, diagnosticul bolii și instituirea tratamentului în perioada asimptomatică să reducă morbiditatea și mortalitatea;

• caracteristici ale testelor de diagnostic: testul trebuie să fie suficient de sensibil astfel încât să poată diagnostica maladiile într-un stadiu incipient, testul trebuie să fie specific pentru a minimaliza numărul de rezultate fals negative, testul trebuie să fie acceptat de către pacient;

• caracteristici ale populației testate: prevalență suficientă a bolii, accesibilitate la îngrijire medicală ulterioară, disponibilitatea de a urma testele ulterioare necesare și a tratamentului. (1, 2, 3)

I. Screening-ul în cancerul mamar

1. Mamografia este o metodă care folosește razele X pentru a examina sânii în vederea evidențierii unor leziuni neoplazice ale acestora. Mamografia este o explorare deosebit de importantă în ceea ce privește detecția cât mai precoce a cancerului mamar deoarece cu ajutorul acesteia pot fi evidențiate leziuni de mici dimensiuni ce nu pot fi puse în evidență la examenul clinic. În timpul mamografiei sânii pacientei sunt comprimați ușor între două plăci în timp ce un fascicul de raze X străbate întreaga structură a sânilor. Imaginea obținută poartă denumirea de mamografie. Studiile au arătat că efectuarea unei mamografii anuale poate duce la detectarea unui cancer mamar într-un stadiu inițial, stadiu în care cele mai multe dintre cancerele de sân sunt curabile.

Există totuși cazuri în care mamografia nu poate aprecia prezența sau absența unei leziuni. Acest lucru se datorează faptului că există o varietate mare a țesutului mamar în rândul femeilor. Denistatea crescută a glandei mamare poate pune probleme în examinarea unei mamografii. Prin urmare, pentru un diagnostic corect, sunt folosite și alte metode imagistice de explorare a glandei mamare, cum ar fi ecografia mamară sau imaginea prin rezonanță magnetică.

Mamografia folosește razele X pentru obținerea imaginilor, prin urmare la o mamografie pacienta este expusă la o cantitate mică de radiații X. Beneficiile mamografiei sunt mult mai multe decât riscurile expunerii la cantitatea mică de radiații.

2. Examenul clinic al sânilor este o metodă de detectare a anomaliilor acestora. Examenul clinic se efectuează de către doctor, dar este indicat ca acesta să fie făcut și de pacientă prin aprecierea consistenței, formei, mărimii și a simetriei sânilor. Efectuarea periodică a acestuia duce la identificarea cât mai rapidă a unor modificări apărute la nivelul sânului.

3. Mamografia digitală cu tomosinteză sau mamografia 3D este o metodă aprobată, dar nu reprezintă un standard în screening-ul cancerului de sân. Pentru obținerea imaginilor este folosită, ca în cazul mamografiei, o cantitate redusă de raze X, dar în plus acestea sunt emise din diferite unghiuri astfel încât se obține o imagine tridimensională.

4. Ecografia mamară presupune folosirea ultrasunetelor pentru a realiza imagini ale sânilor. Această tehnică poate fi de ajutor în evaluarea unor zone care nu pot fi vizualizate la mamografie. În realizarea tehnicii se aplică un transductor direct pe pielea pe care a fost aplicat un gel. Transductorul colectează sunetele ce se resping de structurile examinate, iar un computer modifică datele colectate și le transformă într-o imagine. Ecografia Doppler identifică fluxul de sânge la nivelul unor structuri. În cazul unor tumori ale sânului, ecografia Doppler identifică vascularizația acesteia. (4, 5, 6, 7, 8)

II. Screening-ul în cancerul colorectal

1. Teste pentru diagnosticarea hemoragiilor oculte în fecale. Prin aceste teste pot fi diagnosticate urme de sânge, ce nu sunt vizibile macroscopic, ce pot apărea în lumenul colonului ca urmare a unui cancer colorectal. Aceste teste au fost introduse acum câteva zeci de ani, dar au rămas cele mai folosite teste în screening-ul cancerului colorectal în Europa deoarece ele sunt metode non-invazive de detectare a unei sângerări oculte, sunt ieftine și ușor de realizat. Totuși aceste teste au o sensibilitate redusă de detectare a cancerului colorectal deoarece ele detectează orice hemoragie de la nivelul tractului gastrointestinal, inclusiv cele întâlnite în cadrul bolilor inflamatorii intestinale, a ulcerelor, sau a administrării unor diferite medicamente.

2. Sigmoidoscopia flexibilă este o metodă prin care se poate examina direct suprafața colonului pe o distanță de aproximativ 60 de cm de la marginea anală. Cu ajutorul acestei tehnici pot fi observați polipii colorectali sau tumori colorectale și este posibilă biopsierea tumorilor sau îndepărtarea polipilor. Avantajele tehnicii constau în timpul mult mai scurt de efectuare a tehnicii față de o colonoscopie, iar prepararea colonului înaintea efectuării tehnicii este mai ușoară și mai rapidă (se efectuează o clismă cu aproximativ 30 de minute înaintea efectuării tehnicii). Cel mai frecvent această tehnică se face fără anestezie.

3. Colonoscopia reprezintă standardul de aur în screening-ul cancerului colorectal. Cu ajutorul acestei tehnici poate fi observară întreaga suprafață a colonului, de la nivelul orificiului anal până la nivelul cecului și valvulei ileocecale. Colonoscopia reprezintă principala metodă de screening al cancerului colorectal în Statele Unite ale Americii, iar în unele țări europene a fost introdusă în screening-ul cancerului colorectal. Sensibilitatea colonoscopiei de detectare a cancerului colorectal și a polipilor colonici este de peste 95%. Studiile au arătat că la pacienții cărora le-au fost îndepărtați polipii colonici, riscul de cancer colorectal a scăzut cu 90%.

Pentru ca un test să fie folosit în screening-ul unei boli, acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiții: să fie simplu, să fie ieftin și să poată fi aplicat tuturor categoriilor de risc. Colonoscopia nu îndeplinește în totalitate aceste criterii, dar reprezintă standardul de aur al diagnosticului cancerului colorectal. Se consideră că aproximativ 5% din populația tărilor occidentale vor devolta la un anumit moment dat cancer colorectal. Asta înseamnă că 95% din populația acestor țări nu vor face boala. Cu toate acestea, colonoscopia nu poate fi aplicată doar unor anumiți oameni deoarece etiologia acestui cancer nu este perfect cunoscută și prin urmare nu se știe cine va dezvolta boala și cine nu. (9, 10, 11)

III. Screening-ul în cancerul de col uterin

1. Testul Babeș-Papanicolau presupune recoltarea unor celule de la nivelul colului uterin și al vaginului. În realizarea tehnicii se folosește o spatulă cu ajutorul căreia celulele sunt preluate de la nivelul colului uterin. Există două procedee prin care celulele preluate pot fi examinate, un procedeu convențional și un procedeu care presupune inocularea celulelor într-un mediu lichid. Procedeul convențional presupune întinderea celulelor colectate pe o lamă de sticlă urmată de prelucrarea și examinarea la microscop a acesteia. Cealaltă metodă presupune inocularea celulelor recoltate într-un flacon ce conține un lichid. Cu această metodă pot fi efectuate mai multe teste: identificarea HPV, gonoreei sau a infecției cu Chlamydia. Se consideră că nu există diferență între cele două tipuri de teste folosite în screening-ul cancerului de col uterin din punct de vedere al sensibilității și specificității.

2. Detectarea virusului papiloma uman (HPV) presupune utilizarea unor teste genetice în vederea detectării ADN-ului virusului papiloma uman în serul pacientelor. Testele detectează acele serotipuri de HPV ce prezintă un risc crescut de apariție a cancerului de col uterin. Cel mai mare risc de apariție a cancerului de col uterin îl repreintă serotipul 16 (HPV-16). Acesta este responsabil de aproximativ 55%-60% de cancerele de col uterin la nivel mondial. Testele de detectare ale HPV se aplică femeilor de peste 30 de ani deoarece femeile sub 30 de ani sunt mai predispuse infecțiilor tranzitorii și au o prevalență mai scăzută a apariției leziunilor de grad înalt. (12, 13, 14, 15)

IV. Screening-ul în cancerul de prostată

1. Determinarea antigenului specific prostatic (PSA). PSA reprezintă o enzimă ce lichefiază coagulul seminal. Acesta este produs atât de celulele normale, cât și de celulele maligne. Cauzele creșterii concentrației serice a PSA pot fi multiple, inclusiv prostatită, hiperplazia benignă de prostată sau infecție a tractului urinar. Pentru acest test este necesară o probă de sânge venos care va fi trimisă la un laborator unde va fi lucrată, iar rezultatul va veni în decurs de câteva zile. Concentrația PSA în sânge se exprima în nanograme pe mililitru de sânge.

2. Imagistica prin rezonanță magnetică este folosită în diagnosticul, stadializarea și planificarea tratamentului în cazul cancerului de prostată. Prin această tehnică se poate localiza și pot fi puse în evidență caracteristicile tumorii de prostată. În ultimii ani, imagistica prin rezonanță magnetică a început să fie folosită în prediagnosticul cancerului de prostată, înainte de biopsia tumorii.