Miros anormal al urinei

Miros anormal al urinei

Examenul urinei este o parte importantă în evaluarea stării de sănătate. În mod normal, urina este clară, de culoare galben-pai, cu un miros fad aromatic. În schimb caracteristicile acesteia pot să varieze foarte mult, atât fiziologic, cât și patologic.

 

Cauze

În mod normal, fiziologic, mirosul urinei poate să varieze în funcție de alimentele consumate, gradul de hidratare sau medicamentele asociate.


La persoanele care se hidratează corespunzător, urina are un miros slab sau uneori chiar nesesizabil, pe când la persoanele deshidratate aceasta va avea un miros puternic, amoniacal, ca urmare a concentrării produșilor de catabolism eliminați prin urină. (1, 2, 3)


Mirosul urinei poate fi descris ca neplăcut prin consumul anumitor alimente (sparanghel, usturoi, hrean, ceapă, pește), băuturi (cafea, bere) sau a unor medicamente precum suplimentele de vitamine și minerale. (1, 2, 3)


Aceste modificări de miros ale urinei ar trebui să dispară după metabolizarea alimentelor, hidratare și oprirea medicației și nu ar trebui să îngrijoreze decât dacă persistă sau se asociază cu alte simptome sugestive pentru o anumită patologie.


Cel mai adesea, modificarea de miros a urinei apare în infecțiile urinare și se asociază cu alte semne și simptome precum disurie (jenă sau durere la urinat), polakiurie (urinat des și în cantități mici), durere suprapubiană, durere lombară, febră, frisoane, greață, vărsături, urină tulbure. Vor apărea unele dintre simptomele și semnele descrise anterior în funcție de localizarea infecției (pielonefrită, cistită, uretrită), vârstă, sex, prezența cateterului urinar. Alături de acestea se produc și modificări ale mirosului urinei care va fi amoniacal în majoritatea infecțiilor (în 80% din cazuri este implicată bacteria E. coli) și fetid în infecțiile cu germeni anaerobi. (1, 2, 3, 4, 6)


Calculii urinari pot determina apariția unor mirosuri amoniacale ale urinei. (3)


Prostatita reprezintă inflamația prostatei care se asociază cu tulburări de micțiune (disurie, nicturie), durere pelvina și la nivelul organelor genitale externe, durere la ejaculare, febră, frisoane. Poate avea multiple etiologii (bacteriene, inflamatorii sau de alte cauze) și poate fi acută sau cronică. Aceasta se poate asocia cu modificări de miros amoniacale ale urinei. (5, 7)


O altă afecțiune asociată cu modificarea mirosului urinei este diabetul zaharat de tipul II necontrolat prin dietă sau medicamente. O complicație a diabetului necontrolat este cetoacidoza diabetică, care poate conduce chiar la comă diabetică și deces. În acest caz, ca urmare a deficitului de glucoză la nivel celular din cauza deficitului de insulină, organismul va prelucra lipide pentru energie în locul glucozei. Această prelucrare a lipidelor va duce la apariția și acumularea în sânge a corpilor cetonici care se vor elimina prin urină, dându-i un miros de mere acre. (1, 2, 3, 4, 8)


Apariția unei fistule între vezica urinară și intestinul gros produce un miros neplăcut, fecaloid al urinei. Acesta poate avea numeroase etiologii precum dezvoltarea embriologică incompletă, infecția, bolile inflamatorii intestinale, cancerul, traumatismele. (1, 3, 4, 9) .


Tirozinemia descrie un grup de afecțiuni caracterizate prin nivele ridicate ale aminoacidului tirozină în sânge (tirozinemia tranzitorie a nou-născutului, tirozinemia infantilă ereditară, sindromul Richner-Hanhart și sirozinemia de tipul III) cu eliminarea urinară a acestuia și apariția unui miros asemănător verzei murate. (10)


Boala urinei cu miros de sirop de arțar este o afecțiune ereditară caracterizată prin metabolismul anormal al aminoacizilor leucină, izoleucină, aloizoleucina și valină, ducând la acumularea în sânge a acestora și eliminarea urinară cu apariția unui miros ca siropul de arțar. (3, 11)


Fenilcetonuria este o afecțiune ereditară caracterizată printr-un deficit de metabolizare a aminoacidului fenilalanină care se acumulează în sânge, unde este transformat în acid fenilpiruvic cu efecte toxice asupra țesutului cerebral. Eliminarea urinară a acestui compus determină apariția unui miros putrid. (12)


Alte afecțiuni însoțite de modificarea mirosului urinei sunt: insuficiența hepatica (miros de mucegai), bolile cardiace congenitale (miros puternic, amoniacal). (1, 4, 13)


Conduita terapeutică

În primul rând, o persoană care observă o modificare de miros a urinei ar trebui să îndepărteze posibilele cauze fiziologice care ar putea determina acest simptom (alimente, deshidratare, medicamente). Persistența acestuia și eventuala asociere cu alte simptome sau semne descrise anterior ar trebui să alarmeze o persoană și aceasta să solicite un consult medical. În unele situații, precum o infecție urinară ușoară, se poate obține vindecare spontană fără tratament medical, dar pentru o vindecare completă mai rapidă și pentru a preveni apariția complicațiilor sau recurențelor este recomandat consultul și tratamentul medical.


Medicul va realiza o serie de investigații diferențiate în funcție de posibila cauză:

Infecția urinară

Atunci când există simptome sau semne care ar sugera o infecție urinară se vor realiza în primul rând analizele de sânge uzuale. Dintre acestea, hemograma este mai importantă, întrucât poate indica leucocitoză, sugerând prezența unei infecții în organism.

 

Ulterior se va face un examen citobacteriologic al urinei pentru a căuta prezența leucocitelor în urină și a identifica bacteria care a produs infecția și împotriva căreia se va urma un anumit tratament.

 

După identificarea bacteriei se va realiza antibiograma, care testează sensibilitatea bacteriei la mai multe antibiotice și cu ajutorul căreia se va selecta pentru tratament acela sau acelea care au cea mai mare capacitate de a distruge agentul patogen.

 

Dacă o persoană are infecții urinare recurente se pot utiliza și alte investigații pentru a găsi o posibilă cauza precum: ecografia de rinichi și vezică urinară, CT, RMN, cistoscopia.


Întrucât cele mai multe infecții urinare sunt produse de bacterii, tratamentul constă de obicei în antibiotice administrate pe o perioadă variată, de la câteva zile până la câteva săptămâni, în funcție de severitate. În cazul infecțiilor urinare complicate poate fi necesară spitalizarea cu tratarea concomitentă a complicațiilor sau a altor boli asociate. (6)

Prostatita

 

Atunci când există suspiciunea de prostatită (acută sau cronică) se vor realiza:

  • analizele de sânge uzuale cu o importanță deosebită a hemogramei care poate sugera leucocitoză, semn de infecție în organism;
  • hemocultura pentru a evalua dacă prostatita are etiologie bacteriană și acești acești patogeni au pătruns în circulație determinând o infecție sistemică;
  • examenul citobacteriologic al urinei cu identificarea uneori a unei bacteriei care a produs infecția; această investigație va fi urmată de antibiogramă, cu testarea sensibilității la anumite antibiotice a bacteriei;
  • examinarea secreției prostatice (recoltată printr-o metodă specială) și a spermei pentru semne de infecție (leucocite, agenți patogeni);
  • tușeu rectal pentru a identifica inflamația prostatei în forma acută și calcificări în cea cronică;
  • ecografie transrectală pentru vizualizarea prostatei;
  • cistoscopia pentru explorarea uretrei, prostatei și vezicii urinare;
  • studii urodinamice.


Tratamentul prostatitei acute (bacteriene în majoritatea cazurilor) include tratamentul antibiotic țintit împotriva bacteriei care a produs infecția timp de minim 2 săptămâni. Uneori este necesară și administrarea de antialgice, antiinflamatorii sau montarea sondei urinare.


Tratamentul prostatiei cronice implică antibioterapie pe termen lung și nu are întotdeauna rezultate pozitive. (5, 7)

Cetoacidoza diabetică

Aceasta reprezintă o complicație severă a diabetului care necesită prezentare urgentă la medic. Pe lângă semnele și simptomele caracteristice care orientează medicul către această afecțiune la analizele uzuale, se va decela o glicemie serică cu valori foarte crescute. Se va realiza și un test urinar de detecție rapidă a corpilor cetonici, acesta fiind indicat oricând pacienții prezintă simptome de cetoacidoză diabetică și/sau glicemii serice cu valoare peste 240 mg/dl. Utile pentru diagnostic sunt și determinarea ph-ului sangvin și a nivelului seric al bicarbonatului.


Tratamentul de urgență constă în administrarea de soluție salină izotonă. Se vor corecta dezechilibrele hidroelectrolitice și acidobazice. Se administrează insulină. (8)

Fistula colo-vezicală

Diagnosticul este imagistic (CT, RMN, irigografie, cistografie, ecografie), iar tratamentul acestei patologii este chirurgical, cu refacerea integrității anatomice și funcționale ale acestor structuri. (9)

Tirozinemia

Pentru diagnosticul acestei afecțiuni se realizează:

  • analizele de sânge uzuale care pot identifica anemie normocitară, leucocitoză, trombocitoză, creșterea timpului de protrombină, creșterea bilirubinei și transaminazelor, scăderea colesterolului, creșterea alfa-fetoproteinei, creșterea tirozinei și metioninei serice;
  • examenul urinei care denotă mai multe modificări, dintre care cele mai importante sunt prezența succinilacetonei urinare, care este marker de diagnostic și creșterea excreției tuturor aminoacizilor;
  • examenele imagistice nu ajută la diagnostic decât dacă este suspectat carcinomul hepatic.


Tratamentul se realizează prin administrare de nitisinonă și prin tratarea complicațiilor bolii (afectare hepatică sau renală în unele cazuri). (10)

Boala urinei cu miros de sirop de arțar

Pentru diagnostic se pot determina nivelele serice și urinare ale aminoacizilor care cresc specific în această afecțiune sau se efectuează teste genetice.


Tratamentul include o dietă săracă în aminoacizi pentru tot restul vieții, însoțită de controale medicale periodice. (11)

Fenilcetonuria

Pentru diagnostic se pot realiza teste serice sau urinare de identificare a nivelului crescut de fenilalanină sau teste genetice.

Tratamentul constă în dietă săracă în fenilalanină. (12)

 

În concluzie putem afirma că modificarea mirosului urinei poate fi o modificare normală în raport cu statusul de nutriție și hidratare al organismului, dar totodată poate reprezenta și un indicator nespecific extrem de important al unor afecțiuni variate, dintre care unele cu o gravitate deosebită, ce necesită tratament medical de urgență.

Caută un semn/simptom de boală:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Ce indicii ne oferă culoarea urinei
  • De ce miroase urât când faci pipi?
  • Cum ne putem distruge rinichii
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.