Urinare frecventă

©

Autor: Dr. Tudor Andreea, Medic rezident Cardiologie

Majoritatea persoanelor urinează în medie de 4 până la 8 ori pe zi.

Urinarea frecventă reprezintă nevoia de a merge la toaletă de mai mult de 8 ori pe zi sau de mai mult de o singură dată în timpul nopții. (1)

Nevoia de a urina poate apărea brusc, fiind însoțită de un disconfort dat de perceperea vezicii urinare ca fiind plină. Potrivit unui studiu realizat în 2009 pe un eșantion de 4061 de femei cu vârste cuprinse între 25 și 84 de ani, prin intermediul chestionarului Epidemiology of Prolapse and Incontinence Questionnaire, dacă o persoană urinează la mai puțin de 2 ore, aceasta se numește urinare frecventă. (2, 3)

În mod normal, vezica urinară are o capacitate de 600 ml de urină. Totuși, nevoia de a urina este percepută când aceasta se umple cu 150 ml. (1)

Urinarea frecventă poate lua două aspecte:

• creșterea volumului total de urină, denumit poliurie;
• disfuncție a vezicii urinare de a depozita și elimina urina. (1)

De asemenea, mai poate exista și incontinența urinară, reprezentând pierderea involuntară de urină.

Urinarea frecventă se poate asocia cu:

• disurie (durere la urinare);
• hematurie (sânge în urină);
• nevoia imperioasă de a urina. (4)

Cauze

Posibilele cauze ale urinării frecvente sunt:

• Infecții ale tractului urinar

Infecția tractului urinar este o cauză foarte des întâlnită de urinare frecventă, cauzată de pătrunderea unei bacterii prin uretră în vezica urinară. Apare mai frecvent la femei, unde uretra este mai scurtă, permițând ajungerea mai rapidă a bacteriei până la nivelul vezicii. Potrivit University of Maryland and Medical Center, 1 din 2 femei dezvoltă o infecție de tract urinar cel puțin o dată în viață. (2)
La pătrunderea în uretră și în vezica urinară a unei bacterii, această va determina un proces inflamator și o iritație. Iritația va declanșa golirea frecventă a vezicii urinare cu urinare frecventă. (1)

• Diabet

Urinarea frecventă poate fi un simptom al diabetului de tip 1 și 2. În diabet, organismul încearcă să elimine excesul de glucoză prin urină, deci o persoană cu diabet va experimenta frecvent senzația de micțiune. De asemenea, diabetul poate leza nervii care inervează vezica urinară, determinând urinare frecventă și pierderea controlului asupra vezicii. (1)

• Medicamentele diuretice

Urinarea frecventă poate fi cauzată de medicamente care elimină excesul de apă din organism, precum cele utilizate în hipertensiunea arterială sau în acumularea de lichide (ascită, edeme, efuziune pericardică, efuziune pleurală). (1)

• Hipertrofia prostatei

O prostată crescută în dimensiuni poate apăsa pe uretră, îngustând calea de eliminare a urinei și blocând pasajul. Îngustarea uretrei face ca vezica urinară să se contracte chiar și când aceasta conține cantități mici de urină, determinând urinare frecventă. (1)

 

• Sarcina

În sarcină, apar dereglări hormonale, iar uterul își mărește dimensiunile. Prin urmare, chiar din lunile mici de sarcină, uterul începe să apese pe vezica urinară, determinând micțiuni frecvente. De asemenea, în timpul nașterii, din cauza traumei, uretra poate fi afectată. (1)

• Cistita interstițială


• Accident vascular cerebral și alte boli neurologice

Prin distrugerea nervilor care inervează vezica urinară, pot apărea disfuncții ale vezicii, cu urinare frecventă și senzație imperioasă de micțiune. (1)

• Cancer de vezică urinară

Prin invadarea vezicii urinare și hemoragia produsă, tumorile pot determina urinare frecventă. (1)

• Sindromul vezicii hiperactive

Poate apărea din cauza slăbirii mușchilor pelvisului, lezării nervilor, obezității sau scăderii nivelului de estrogen, la femeile în menopauză. (2)

• Excesul de lichide


• Îndulcitori artificiali, alcool, cafeină, băuturi carbogazoase, sucuri de citrice. (1)

Factori de risc

Femeile au un risc mai crescut de dezvoltare a unei infecții de tract urinar din cauză că au o uretră mai scurtă. De asemenea, persoanele în vârstă și cele imunocompromise pot avea un risc mai mare de infecție. Alți factori de risc sunt:

• un aport scăzut de lichide - încetinește eliminarea patogenilor din organism;
• îmbăierile frecvente – promovează infecțiile retrograde;
• litiaza renală – pietrele încetinesc sau blochează parțial eliminarea urinei;
• așteptarea îndelungată înainte de a urina – promovează avansarea retrogradă a bacteriilor. (4)

 

Semne și simptome

Deși există numeroase cauze de urinare frecventă, simptomele sunt comune pentru majoritatea. Urinarea frecventă se poate defini prin:

• mai mult de 8 micțiuni pe zi sau mai mult de o micțiune în decursul nopții;
• evacuare incompletă a vezicii urinare;
• senzația inconfortabilă de presiune asupra vezicii urinare, însoțită de nevoia imperioasă de micțiune;
• incontinență urinară;
• disurie (durere sau usturime în timpul sau imediat după micțiune);
• hematurie (sânge în urină);
• nicturie (micțiuni în timpul nopții);
• poliurie (urinare frecventă în timpul zilei);
• eliminarea unei cantități mici de urină la sfârșitul micțiunii. (1)

În infecțiile de tract urinar, bolnavul poate experimenta durere și usturime la micțiune, poate avea urina urât mirositoare și durere abdominală joasă. De asemenea, în funcție de gravitatea infecției, poate apărea febră, frisoane, pierderea controlului vezicii urinare și senzație de greață. (2)

 

Diagnostic

Există unele simptome care nu ar trebui să ne îngrijoreze și care uneori sunt normale. După ce au încheiat procesul micțiunii, bărbații mai pot elimina o cantitate mică de urină, ceea ce este normal. De asemenea, când tușesc, și femeile pot elimina o cantitate mică de urină. (5)

Diagnosticul se pune pe baza istoricului medical, examenului fizic și paraclinic. (1)

La partea de istoric, pacientul este întrebat câte micțiuni are în timpul zilei și al nopții, dacă a observat vreo schimbare în culoarea sau mirosul urinei, dacă experimentează durere, disconfort sau usturime în timpul micțiunii, dacă a schimbat regimul alimentar, dacă a scăzut în greutate, are febră sau dureri lombare sau o senzație permanentă de sete. De asemenea, este întrebat dacă are un aport mai crescut de lichide decât de obicei, ce cantitate de cafeină și alcool consumă și dacă ia vreun tratament medicamentos. (1, 5)

Analizele care se pot efectua sunt:

• analize de urină și urocultură - se recoltează de la pacient probe de urină care se pun pe medii de cultură; urocultura poate detecta bacteria care a cauzat infecția de tract urinar;
• ecografia - ecografia este un test non-invaziv prin care se pot vizualiza anomalii de structură sau tumori la nivelul rinichilor sau vezicii urinare;
• cistometrie - măsoară presiunea în vezica urinară și poate detecta disfuncții ale mușchilor sau nervilor;
• cistoscopie - este un test invaziv prin care se poate vizualiza interiorul vezicii urinare și al uretrei cu ajutorul cistoscopului, un instrument subțire prevăzut la unul dintre capete cu un bec electric;
• teste neurologice. (1, 5)

Disfuncțiile nervoase pot fi detectate cu ajutorul imagisticii, investigațiilor urodinamice, electroencefalogramei și electromiogramei. (1)

Testele urodinamice constau în înregistrarea timpului necesar pentru producerea unei micțiuni, măsurând cantitatea de urină produsă și capacitatea pacientului de a putea opri procesul de micțiune în mijlocului jetului de urină. Ele evaluează și modul de umplere și golire al vezicii urinare, cu ajutorul unor monitoare care măsoară presiunea intravezicala și a unor senzori care evaluează gradul de activitate al mușchilor și al nervilor. Înainte de efectuarea unor teste urodinamice, pacientul poate fi rugat să schimbe regimul de lichide sau să oprească anumite tratamente medicamentoase. (5)

 

Tratament

Dacă nu există o cauză patologică de urinare frecventă, simptomele pot fi ameliorate prin:

• reeducarea vezicii urinare (reeducare micțională) - utilă în sindromul de vezică hiperactivă, constă în amânarea momentului micțiunii chiar dacă nevoia de a urina este prezentă; pacientului i se cere să mărească intervalul de timp între micțiuni din ce în ce mai mult pe parcursul a 12 săptămâni; reeducarea micțională impune vezicii urinare să rețină mai mult timp urina, iar pacientul va urina mai rar;
• exercițiile Kegel - constau în contracția și relaxarea muchilor pelvieni, pe care o persoană îi folosește pentru a opri și a reporni fluxul urinar; pacienta contractă pentru 3 secunde și apoi relaxează pentru 3 secunde mușchii, repetând acest proces de 10-15 ori, de cel puțin 3 ori pe zi;
• modificarea regimului alimentar - se recomandă evitarea alimentelor care irită vezica urinară sau cu proprietăți diuretice, precum cafeaua, alcoolul, băuturile carbogazoase, îndulcitorii artificiali, ciocolata, mâncărurile picante și condimentate;
• monitorizarea aportului de lichide. (1, 5)

Dacă există o cauză patologică care a determinat urinare frecventă, atunci trebuie tratată boala primară. În infecțiile de tract urinar, se administrează antibiotice și se recomandă un aport crescut de lichide. La persoanele cu diabet și care au micțiuni frecvente, tratamentul va fi menținerea sub control a nivelelor de glucoză. În hipertrofia de prostată, urologul poate prescrie inhibitori de 5-alfa reductază (scad nivelele hormonului care a determinat hipertrofia) și alfa-blocante (relaxează vezica urinară).

Hipertrofia de prostată poate fi tratată și chirurgical. În sarcină, se recomandă scăderea aportului de cafea, ceai, sucuri, dar această scădere nu trebuie să fie radicală întrucât femeile însărcinate necesită hidratare.

Pentru cancerul de vezică urinară, urologul poate recomanda rezecția, chimioterapie și radioterapie. În sindromul de vezică hiperactivă, prima linie de tratament o reprezintă reeducarea vezicii urinare urmată de tratament medicamentos (tolterodin, oxibutin oral, darifenacin, trospium) sau de stimularea nervului tibial posterior și a nervilor sacrali. (1, 2, 5)

Recomandări

Există unele măsuri care pot fi luate pentru a scădea riscul de urinare frecventă. Se recomandă renunțarea la fumat și menținerea unei greutăți optime, limitarea aportului de cafeină și de alcool.

De asemenea, este indicat ca persoanele să includă în dietă o cantitate optimă de fibre pentru a evita constipația. Prin acumularea de materii fecale care exercită un efect compresiv asupra vezicii urinare, constipația poate da micțiuni frecvente. (2)

Pentru prevenția infecțiilor de tract urinar, se recomandă:

• aport crescut de lichide;
• a nu se amâna momentul micțiunii;
• a nu se utiliza spray-uri pentru igiena feminină;
• dușuri (nu băi prelungite). (4)