Insuficienta renala acuta - IRA
Autor: Redacția ROmedic
Insuficienta renala reprezinta diminuarea capacitatii de filtrare a rinichilor (necesara eliminarii reziduurilor din sange), asociata cu un dezechilibru al organismului in saruri si apa si cu dificultati de reglare a tensiunii arteriale. In general, insuficienta renala se caracterizeaza prin diminuarea functiei si a numarului de nefroni (unitate de baza a rinichiului ce serveste la eliminarea toxinelor din sange, elaborand urina primitiva).
Insuficienta renala acuta (IRA) consta intr-o privare brusca a organismului de functia sa renala. Spre deosebire de insuficienta renala cronica, insuficienta renala acuta este in general reversibila si se vindeca deseori fara sechele.
Insuficienta renala acuta survine frecvent la pacientii spitalizati si in mod deosebit la cei internati in unitatile de terapie intensiva. Insuficienta renala acuta survine in urma unei interventii chirugicale complexe, administrarii unor medicamente, unui traumatism sau atunci cand aportul de sange la nivelul rinichilor este redus.
Insuficienta renala se poate instala treptat, prezentand putine semne si simptome in fazele de debut. In acest caz, poarta denumirea de insuficienta renala cronica (IRC). Hipertensiunea arteriala si diabetul sunt cauze comune ale insuficientei renale cronice.
Insuficienta renala acuta este o afectiune grava, necesitand tratament medical intensiv. Daca pacientul are o stare buna de sanatate, functia renala poate fi recuperata in decurs de cateva saptamani. Dar daca insuficienta renala acuta survine in contextul unor afectiuni cronice severe - infarct miocardic, accident vascular cerebral, infectie generalizata sau insuficienta mai multor organe - prognosticul este in general mai putin favorabil.
Semne si simptome
In faza initiala apar urmatoarele simptome ale insuficientei renale acute:- anurie (incetarea producerii de urina de catre rinichi)
- uneori, diminuarea cantitatii de urina. In alte cazuri emisia de urina ramane normala (insuficienta renala acuta cu diureza conservata).
- retentie de lichid, cauzand edeme ale membrelor inferioare
- anorexie (pierderea poftei de mancare)
- greturi
- varsaturi
- dureri abdominale
- diaree
- cefalee (dureri de cap)
- tulburari neurologice: agitatie, confuzie, coma
- tulburari cardiovasculare - hipertensiune arteriala, tulburari de ritm cardiac
- edem pulmonar (prezenta de lichid in plamani)
- convulsii sau coma in cazurile grave
In faza diuretica pacientul incepe sa elimine apa acumulata in unele tesuturi. In timpul acestei faze, pacientul este deosebit de sensibil la infectii.
Cauze
Exista mai multe cauze care determina insuficienta renala acuta, in functie de tipul afectiunii. Se pot distinge:Insuficienta renala acuta functionala
Este secundara unei scaderi importante a volumului sagvin circulant, insotita de o scadere a presiunii arteriale si deci a cantitatii de sange ce ajunge la rinichi. Prin urmare, o cantitate mai mica de sange este filtrata.Insuficienta renala acuta functionala se intalneste in:
- insuficienta cardiaca
- deshidratare intensa, consecutiva unei insolatii, arsuri, diarei, varsaturi frecvente si insemnate, o reactie alergica ce duce la soc anafilactic (diminuare brusca a calibrului vaselor sangvine mici)
- hemoragie puternica
- utilizarea diureticelor (medicamente ce cresc emisia de urina), in special la varstnici, ceea ce determina o scadere a cantitatii de lichid circulant in organism
Insuficienta renala acuta organica
Este secundara distrugerii unuia dintre constituentii rinichiului ce asigura filtrarea sangelui (glomeruli, tubuli), datorita:- medicamentelor - antibiotice, antiinflamatorii (aspirina, etc), paracetamol, medicamente utilizate pentru anesteziere, produse pe baza de iod utilizate in radiografie
- metalelor toxice: arsenic, plumb, mercur, bismut, uraniu
- unei infectii renale grave
- o boala autoimuna (organismul produce anticorpi impotriva propriilor tesuturi)
- o alergie
Insuficienta renala acuta de origine mecanica
Apare ca urmare a unui obstacol ce impiedica eliminarea normala a urinei:- litiaza urinara (calculi)
- tumori: adenom al prostatei, cancer de prostata, cancer de vezica urinara
- fibroza retroperineala, in urma unei inflamatii: abces, tuberculoza, cicatrizare
Factori de risc
Insuficienta renala acuta survine intotdeauna in legatura cu alta afectiune, majoritatea cazurilor survenind la pacientii deja spitalizati din alte motive.Arsurile grave si interventiile chirurgicale complexe cresc riscul de IRA, la fel ca si infectiile severe. In plus, expunerea la substante toxice, abuzul de droguri, excesul de alcool si utilizarea de lunga durata a analgezicelor (aspirina, acetaminofen, ibuprofen) cresc vulnerabilitatea la insuficienta renala acuta. Uneori, administrarea unui antibiotic (streptomicina, etc) pentru tratarea unei infectii poate cauza insuficienta renala acuta.
Radiografiile ce utilizeaza substante de contrast pentru evidentierea vaselor de sange cresc riscul de insuficienta renala acuta in special la persoanele cu afectiuni renale legate de diabet sau cu mielom multiplu.
Alte boli si afectiuni ce cresc riscul de insuficienta renala acuta sunt:
- infectiile croncie
- diabet
- hipertensiunea arteriala
- insuficienta cardiaca
- boli autoimune: lupus, nefropatie cu IgA (boala lui Berger), sclerodermia
- afectiunile renale
- afectiunile hepatice
- hipertrofia prostatei
Diagnostic
Pentru diagnosticarea IRA, sunt efectuate teste de sange si urina pentru depistarea unor anomalii in nivelul de uree, creatinina si potasiu. Este de asemenea masurata cantitatea de urina emisa zilnic:- Scaderea cantitatii de urina la 500 ml pe zi
- Crestere foarte rapida a ureei din sange (ajungand la 1 gr pe litru, adica 17 mmoli pe litru pe zi)
- Urina este foarte concentrata in potasiu si saraca in sodiu in cazul unei insuficiente renale functionale (secundara unei scaderi a cantitatii de sange circulant, cu scaderea tensiunii arteriale).
- In cazul unei insuficiente renale organice (insotita de distrugerea elementelor de filtrare din compozitia rinichiului), urina este foarte concentrata in sodiu si saraca in potasiu.
- In toate cazurile, crestere importanta a creatininei din sange.
Creatinina este o substanta azotata ce provine din degradarea creatinei (un constituent al tesuturilor musculare). In mod normal, creatinina trebuie sa fie eliminata de catre rinichi prin urina.
Cresterea nivelului de creatinina din sange indica o insuficienta a functiei renale. In insuficienta renala acuta, nivelul de creatinina depaseste 270 micromoli pe litru, adica 30 mg/ l.
Examene complementare
Ecografia, tomografia computerizata (CT) si imageria prin rezonanta magnetica (IRM) sunt examene ce permit punerea in evidenta a unei eventuale obstructii a cailor urinare.
Tratament
Tratamentul depinde de cauza insuficientei renale acute:- in cazul unei IRA de origine mecanica, este necesara practicarea unei interventii chirurgicale pentru indepartarea obstacolului. Totusi, la unii pacienti se practica temporar o dializa renala (epurarea artificiala a sangelui) inaintea operatiei.
- dializa este indicata cand aciditatea din sangele circulant este mai mica de 7,1 dar si in caz de: hipertensiune arteriala, edem pulmonar acut, tulburari neurologice, insuficienta cardiaca.
- in caz de greturi – este necesara alimentarea cu ajutorul unei sonde.
- Abcesul perinefretic si renal
- Diabet insipid
- Sindromul Alport - Nefrita ereditara
- Abcesul renal
- Glomerulonefrita
- Insuficiența renală cronică - IRC
- Litiaza renala
- Rinichi polichistic
- Sindromul nefrotic
- Anomalii urogenitale congenitale
- Dializa
- Miros anormal al urinei
- Mancarea fast food si disfunctiile renale - exista o legatura?
- Creatina - despre supliment: indicații, beneficii, efecte adverse, riscuri (conform studiilor)
- Rinichii
- Insuficienta renala cronica (creatinina=9, 8mg-dl)
- Ajutor: cancer renal metastaze la ficat
- Sindrom de jonctiune pielo-ureterala
- Chist polar pe rinichiul stang
- Creatina distruge ficatul si rinichii?
- Nefrostomie-creatinina mare
- Un rinichi nu mai functioneaza
- Ajutor! dializa de 2 ani, rinichii fiind afectati de citostatice
- Alimentatia pacientului dializat
- Elimina apa din corp