Urina tulbure

În mod normal, urina este clară, de culoare galben transparent şi fără impurităţi. Ea se formează la nivelul rinichilor în urma unor procese de filtrare a sângelui de substanţele nefolositoare organismului. Aceste substanţe sunt de regulă solubile în apă şi nu precipită pentru a produce turbiditate.

Când însă urina este tulbure, există multiple cauze care stau la baza acestui fenomen, unele fiziologice, iar altele patologice.

Cauze

Cauze fiziologice

Din punct de vedere fiziologic, urina apare mai spumoasă când:

  • există o alimentaţie bogată în carne sau vegetale;
  • după o masă excesivă;
  • după exerciţii fizice intens.

În toate cele trei situaţii metabolismul se accelerează şi se formează cantităţi semnificative de calciu/magneziu şi oxalaţi/fosfaţi ce precipită urina.


Alte cauze:
  • la bărbaţi - din cauza spermei întâlnite în urină (după ejaculare, în tractul urinar mai rămân încă urme de lichid seminal şi alte secreţii glandulare ce vor fi eliminate cu ocazia primei micţiuni);
  • la femei - din cauza secreţiilor vaginale prezente în urină;
  • consumul excesiv de lapte;
  • când se produce deshidratare printr-un aport insuficient de lichide (urina apare tulbure dimineaţa întrucât pe durata nopţii a lipsit consumul de apă);
  • jetul de urină este puternic;
  • după o perioadă îndelungată de stat în picioare;
  • expunerea organismului la temperaturi scăzute;
  • după administrarea de medicamente, suplimente alimentare, vitamine solubile (vitamina B, C). (1, 2, 9)

Cauze patologice

Urina tulbure poate fi şi de cauză patologică, ea reprezentând un simptom al unei boli şi nu o boală în sine.

Urina tulbure poate apărea la toate grupele de vârstă şi la toate populaţiile, în asociere sau fără alte simptome aferente (durere la micţiune, miros fetid sau simptomele altor sisteme precum cel reproducător, endocrin, cardiovascular).

Având la îndemnă acest indiciu, clinicianul poate parcurge mai repede etapele unui diagnostic pentru a ajunge la condiţia terapeutică declanșatore şi la metoda optimă de tratament.
Astfel, turbiditatea poate sta la baza:

  • infecţiei tractului urinar (infecţiile rinichilor, ureterelor, vezicii urinare şi uretrei) - cauze primare;
  • insuficienţei renale;
  • cancerului de vezică urinară;
  • anemiei hemolitice;
  • prostatit;
  • diabet;
  • preeclampsi;
  • boală cardiacă. (1, 3, 5)


Dintre toate, infecţia tractului urinar este cea mai frecventă cauză de urină tulbure. Ea reprezintă a două cea mai răspândită infecţie după cea respiratorie. Există două tipuri: infecţii de tract urinar superior (pielonefrită) şi infecţii de tract urinar inferior (uretrită, cistită).

Ambele tipuri sunt cauzate de contaminarea urinei cu o bacterie ce are poarta de intrare la nivelul orificiului extern al uretrei (locul pe unde este eliminată urina). În aproximativ 90% din situaţii această bacterie este Escherichia Coli. Normal, ea este situată în intestinul gros şi în jurul anusului, dar poate migra până la orificiul de deschidere al uretrei şi de aici, pe întreg tractul urinar, până la vezica urinară, uretere şi rinichi. Deşi de obicei actul micţiunii reuşeşte să îndepărteze bacteriile şi astfel, să le oprească evoluţia, uneori ele vin într-o cantitate mult prea mare pentru capacitatea sistemului excretor de a le inhiba dezvoltarea. În aceste condiţii în urină vor apărea un număr însemnat de bacterii, produşi metaboliţi ai acestora şi celule ale sistemului imun (leucocite), ce dau aspectul tulbure.

Turbiditatea poate fi însoţită de simptome precum coloraţia anormală a urinei, miros neplăcut, urinare frecventă, dureroasă, senzaţia de usturime în timpul sau după micţiune, senzaţie imperioasă de a urina, colică renală, senzaţia de vezică plină, febră, durere abdominală sau în flancuri, durere lombară. (1, 2, 5, 6)
Simptome în legătură cu alte sisteme: cardiac (hipertensiune arterială), endocrin (senzaţie continuă de foame, scăderi sau creşteri în greutate, sete, ameţeală, slăbiciune), digestiv (greaţă şi vărsături), osteo-muscular (dureri articulare şi rigiditate), limfatic (umflarea ganglionilor limfatici), edemul membrelor inferioare.

O altă cauză de urină tulbure sunt calculii renali (pietre la rinichi), ce se dezvoltă în rinichi din săruri şi minerale. Pietrele sunt eliminate la exterior prin segmentele tractului urinar dar, având o consistenţă tare şi margini ascuţite, pot determina în drumul lor diverse leziuni şi pot declanşa un răspuns imun local. În încercarea de reparare a daunelor produse, la nivelul celulelor agresate vor ajunge diverse substanţe şi celule inflamatorii care, după ce îşi vor îndeplini funcţia, vor fi şi ele eliminate în afară. Tot acest eflux de celule inflamatorii, resturi din celulele agresate şi calculi renali va determina o precipitare semnificativă a urinei. De cele mai multe ori sunt afectate şi vasele de sânge care hrănesc celulele respective, deci urina va conţine şi sânge (hematurie), ce îi va da culoarea roşie. Pot exista simptome asociate precum durere intensă, primul simptom în această boală. (2)

De asemenea, urina tulbure poate apărea şi la persoanele infectate cu boli cu transmitere sexuală. În această categorie intră gonoreea (infecţia cu gonococ) şi tricomoniaza (infecţia cu Tricomonas Vaginalis), care, fiind patologii ce presupun infecţie bacteriană, respectiv, parazitară, declanşează un răspuns imun cu substanţe şi celule ale sistemului imunitar (leucocite, piocite). Acestea vor fi eliminate la exterior prin micţiune împreună cu bacteriile şi paraziţii determinanţi ai bolii şi vor precipita urină. Bolile cu transmitere sexuală pot fi cauză de infertilitate la femei, iar urina tulbure este un simptom important care nu trebuie ignorat în etapele diagnosticului. La bărbaţi, infecţia cu Tricomonas dă simptomatologie asociată, precum iritaţii la nivelul penisului şi senzaţie de usturime după micţiune sau ejaculare. Femeile pot prezenta secreţie vaginală urât mirositoare, durere la micţiune, mâncărime sau disconfort pe durata actului sexual. (2, 4, 8)

În diabet, boli cardiovasculare (hipertensiune, insuficienţa cardiacă) sau insuficienţă renală, urina tulbure este un simptom timpuriu ce are ca mecanism fiziopatologic acumularea de proteine în exces la nivel renal cu eliminarea lor consecutivă prin micţiune (proteinurie). În aceste cazuri, capacitatea de filtrare a rinichilor scade, permiţând diverselor substanţe să ajungă în urină. În cadrul diabetului, pacientul poate experimenta şi urinare frecventă, întrucât trebuie să elimine glucoza în exces (glucozurie) şi în plus simte nevoia continuă de rehidratare. (1, 2, 9)

Pe durata sarcinii, gravidele pot avea urină tulbure cu miros fetid din cauză că ele trebuie să elimine mai mulţi compuşi şi nutrienţi (incluzând şi produşii rezultaţi de la făt), dar şi din cauza schimbărilor permanente de ordin hormonal şi fizic. După naştere, turbiditatea dispare în mod normal. Gravidele suferind de preeclampsie au o tensiune mult peste valorile normale, asociată cu proteinurie. (4, 9)

Alte posibile cauze pentru urina tulbure sunt:


Complicaţii

Complicaţiile legate de urina tulbure survin în funcţie de natura bolii. Ele pot fi ameninţătoare de viaţă:

  • dezechilibre hidro-electrolitice;
  • deshidratări severe;
  • convulsii;
  • şoc;
  • septicemie;
  • comă diabetică;
  • cetoacidoză (acumularea în exces de corpi cetonici);
  • metastaze. (5)


Tratament

Tratamentul se orientează în funcţie de cauza care a declanşat turbiditatea în urină. De aceea este bine de consultat medicul curant (în special dacă simptomele nu dispar după două zile), care va da un diagnostic bazându-se pe anamneză, precum şi pe teste de laborator specializate.

Dacă o dietă mai bogată în carne sau alimente de natură vegetală este cauza pentru urina tulbure, se recomandă oprirea consumului de produse suspectate a produce turbiditate şi verificarea rezultatelor după o perioadă de timp.

Dacă urina nu îşi modifică aspectul, se apelează la un specialist. De obicei, în situaţiile în care este incriminat un anumit aliment, urina tulbure nu trebuie  fie însoţită de durere sau sânge.

În cazul unei infecţii de tract urinar se administrează antibiotice sau diuretice, iar simptomele vor dispărea în câteva săptămâni. Acestea vor distruge bacteria implicată în etiologie (Escherichia Coli cel mai frecvent) cu îndepărtarea simtomatologiei şi îmbunătăţirea stării generale de sănătate. Prin intervenţia la timp asupra infecţiei se poate preveni îmbolnăvirea rinichilor şi, în cazurile cele mai grave, se poate scădea semnificativ riscul unui sepsis ameninţător de viaţă

Dacă pietrele la rinichi sunt cauza, se investighează în primul rând dimensiunea acestora, iar apoi se trece la forma de tratament optimă. Calculii mici vor dispărea de la sine (eventual se recomandă doar medicamente împotriva durerii) în timp ce calculii mai mari se fragmentează folosindu-se unde de şoc sau tratamentul cu ultrasunete, ca apoi să fie eliminaţi în mod natural. Se poate apela şi la intervenţie chirurgicală dacă pietrele sunt de dimensiuni mult prea mari. (4, 10)

De asemenea, în infecţiile tractului urinar se recomandă un aport lichidian mai ridicat (în special apă), urinarea frecventă şi golirea completă a vezicii după fiecare micţiune. Consumul crescut de apă diluează urina şi scade concentraţia bacteriilor din vezică şi de pe tractul urinar. Urinarea frecventă va facilitata eliminarea eficientă şi rapidă a bacteriilor din organism. (10, 11)

Caută un semn/simptom de boală:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cum poți preveni infecțiile urinare?
  • Ce indicii ne oferă culoarea urinei
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.