Modelul efectelor în cascadă în dezvoltarea senzorială timpurie a autismului

Studiul publicat online în revista Psychological Review, rezultatul colaborării unui consorțiu extins de cercetători americani și internaționali din cadrul Autism Sensory Research Consortium, propune un model teoretic inovator care reinterpretează rolul funcțiilor senzoriale timpurii în geneza și evoluția trăsăturilor comportamentale ale autismului.
Deși trăsăturile senzoriale au fost oficial recunoscute ca parte a criteriilor de diagnostic pentru autism începând cu DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale 2013), cercetarea s-a concentrat predominant pe aspectele de comunicare socială. În pofida prezenței aproape universale a dificultăților senzoriale la persoanele autiste, studiile asupra acestora rămân fragmentare, izolate de cele privind comportamentele sociale. Această neglijare este surprinzătoare, având în vedere dovezile consistente că diferențele senzoriale sunt prezente încă din primele luni de viață și pot influența ulterior dezvoltarea socială și comportamentală.

Despre modelul propus

Modelul teoretic elaborat de autori pleacă de la două ipoteze fundamentale:

• autismul reflectă o condiție neurodezvoltată prezentă de la naștere, ale cărei manifestări variază de-a lungul vieții.
• Autismul este extrem de eterogen atât inter-individual, cât și intra-individual, inclusiv în plan senzorial.

Pe baza acestor ipoteze, autorii propun trei principii de dezvoltare care structurează modelul:

• Modelarea de la simplu la complex – dezvoltarea presupune organizare progresivă și diferențiere ierarhică.
• Adaptabilitate contextuală – comportamentele senzoriale reflectă adaptarea individului la contextul fizic și social.
• Transacționalitate și întrupare – interacțiunea constantă dintre corp, mediu și experiență modelează trăsăturile observabile.

Astfel, diferențele senzoriale nu sunt secundare dificultăților sociale, ci pot reprezenta factori primari care determină, în cascadă, modificări în comunicare, comportamente repetitive și adaptare funcțională.

Dezvoltarea senzorială timpurie

Modelul detaliază evoluția sistemelor senzoriale (tactil, proprioceptiv, interoceptiv, vestibular, auditiv și vizual) din perioada prenatală până în primii ani de viață. Fiecare sistem are un ritm specific de maturizare, iar sincronizarea dezvoltării între sisteme este esențială pentru integrarea funcțională.

În uter, dezvoltarea senzorială urmează o secvență predictibilă: structurile se formează în primele 13 săptămâni, funcțiile apar între 14–26 săptămâni, iar integrarea intersenzorială debutează între 27–40 săptămâni.

După naștere, reorganizarea rapidă a sistemelor senzoriale reflectă tranziția de la un mediu stabil la unul dinamic și multisenzorial. Interacțiunile copilului cu obiecte, persoane și propriul corp devin sursa principală de experiențe senzoriale care influențează neurodezvoltarea.

Sistemul somatic

Acesta include atingerea, propriocepția și interocepția. Tactul afectiv (mângâierea, contactul piele-la-piele) are un rol central în reglarea emoțională și fiziologică. Sistemul este matur funcțional la naștere, dar își continuă rafinarea prin explorare activă și interacțiune socială.

Sistemul vestibular

Dezvoltat prenatal, el contribuie la echilibru și orientare spațială. Este implicat în reglarea emoțională și dezvoltarea motorie, iar inputul vestibular (legănatul, mișcarea ritmică) are un efect calmant în copilăria timpurie.

Sistemul auditiv

Funcțional încă din viața intrauterină, acesta permite nou-născutului să recunoască vocea maternă și diferențe între sunete. Procesarea temporală auditivă joacă un rol cheie în dezvoltarea limbajului și a atenției selective.

Sistemul vizual

Dezvoltarea sa este mai tardivă, începând în trimestrul al doilea. După naștere, contactul vizual și recunoașterea fețelor sunt esențiale pentru învățarea socială și atașament.

Rezultate și implicații ale modelului

Modelul propune că diferențele senzoriale timpurii pot avea efecte în cascadă asupra altor domenii, cum ar fi:

• Competențele sociale – afectate prin diminuarea răspunsului la stimuli sociali multisenzoriali (voce, față, atingere).
• Comunicarea – influențată de integrarea auditivă deficitară și afectarea atenției partajate.
• Comportamentele repetitive – interpretate ca mecanisme de autoreglare senzorială.

Modelul introduce noțiunea de traiectorii de dezvoltare alternativă în autism, în care diferențele senzoriale precoce nu sunt aberante, ci reflectă o altă organizare neurodezvoltată, cu propriile sale tipare de adaptare.

Concluzii și recomandări

Autorii subliniază necesitatea urgentă de a muta accentul cercetării și intervențiilor timpurii către sistemele senzoriale, mai ales în primul an de viață. Intervențiile ar trebui să țină cont de:

• individualitatea profilului senzorial al fiecărui copil,
• contextul în care apar răspunsurile comportamentale,
• și importanța construirii de capacități, nu doar a corectării deficitelor.

Acest model teoretic nu oferă doar o explicație coerentă a relației dintre senzorialitate și autism, ci deschide și direcții noi pentru diagnostic, intervenție și susținerea dezvoltării.