Ritmurile circadiene de repaus–activitate și riscul de demență la vârstnici

Un studiu realizat în cadrul cohortei Atherosclerosis Risk in Communities și publicat în revista Neurology la data de 29 decembrie 2025 a analizat relația dintre ritmurile circadiene de repaus–activitate și riscul de apariție a demenței la adulții vârstnici. Cercetarea arată că ritmurile circadiene mai slabe, mai fragmentate și cu un vârf de activitate întârziat sunt asociate cu un risc semnificativ mai mare de demență.

Context

Îmbătrânirea este însoțită frecvent de modificări ale ritmurilor circadiene, care coordonează ciclul somn–veghe și numeroase procese fiziologice, inclusiv secreția hormonală, metabolismul și termoreglarea. Dereglările ritmului circadian au fost anterior corelate cu tulburări cognitive, boala Alzheimer și alte boli neurodegenerative, însă rezultatele studiilor au fost neconcordante, multe dintre ele fiind realizate în populații relativ omogene.
Ritmurile de repaus–activitate măsurate obiectiv prin accelerometrie reprezintă markeri cuantificabili ai funcționării ceasului biologic, permițând evaluarea forței, fragmentării și sincronizării ritmului circadian în condiții de viață reală.

Despre studiul actual

Analiza a fost una retrospectivă, utilizând date din studiul comunitar Atherosclerosis Risk in Communities, desfășurat în patru centre din Statele Unite. Au fost incluși participanți care, în perioada 2016–2017, au purtat un dispozitiv de monitorizare cardiacă ambulatorie Zio XT®, dotat cu accelerometru, timp de cel puțin trei zile și care nu prezentau demență la momentul inițial.

Caracteristicile eșantionului:

• Număr total participanți: 2.183

• Vârsta medie: 79 ± 4,5 ani

• Sex feminin: 58%

• Participanți de rasă neagră: 24%

• Durata medie de purtare a dispozitivului: 12 zile

• Durata mediană de urmărire: 3 ani

Ritmurile circadiene de repaus–activitate au fost derivate din datele accelerometrice și analizate prin două abordări:

• Parametri nonparametrici:

  • Amplitudine relativă – indicator al forței ritmului circadian.

  • Variabilitate intrazilnică – măsură a fragmentării ritmului.

  • Stabilitate interzilnică – consistența ritmului de la o zi la alta.

• Parametri de tip cosinor:

  • Amplitudine și mesor – indicatori ai intensității ritmului.

  • Acrofază – momentul din zi al vârfului de activitate.

Diagnosticul de demență a fost stabilit până în anul 2020, utilizând evaluări clinice directe, interviuri telefonice, coduri de spitalizare și certificate de deces. Analiza statistică s-a bazat pe modele de regresie Cox, ajustate pentru multipli factori de confuzie.

Rezultate

În perioada de urmărire, 176 de participanți (8%) au dezvoltat demență. Analizele ajustate au evidențiat asocieri clare între parametrii ritmului circadian și riscul de demență:

• Amplitudinea relativă:

  • Fiecare scădere cu o deviație standard a fost asociată cu un risc cu 54% mai mare de demență (interval de încredere 95%: 32%–78%).

• Variabilitatea intrazilnică:

  • Fiecare creștere cu o deviație standard a fost asociată cu un risc crescut cu 19% (interval de încredere 95%: 2%–38%).

• Parametrii cosinor:

  • Scăderea amplitudinii: raport de risc 1,43 (interval de încredere 95%: 1,15–1,78).

  • Scăderea mesorului: raport de risc 1,33 (interval de încredere 95%: 1,08–1,63).

• Acrofaza întârziată:

  • Persoanele cu vârf de activitate mai târziu în cursul zilei au avut un risc cu 45% mai mare de demență comparativ cu cele cu un vârf de activitate mai devreme (raport de risc 1,45; interval de încredere 95%: 1,01–2,07).

Analiza pe grupuri a arătat diferențe relevante: doar 31 din 728 de persoane cu ritm circadian puternic au dezvoltat demență, comparativ cu 106 din 727 din grupul cu ritm circadian slab.

Interpretare și implicații

Rezultatele indică faptul că slăbirea, fragmentarea și decalarea temporală a ritmurilor circadiene reprezintă markeri de risc independenți pentru demență la adulții vârstnici, atât de rasă albă, cât și de rasă neagră. Autorii sugerează că dereglările circadiene pot favoriza inflamația, pot perturba somnul și pot influența acumularea sau clearance-ul cerebral al proteinelor implicate în neurodegenerare.

Limitările studiului includ lipsa datelor privind subtipurile de demență și absența evaluărilor obiective ale tulburărilor de somn, precum apneea obstructivă.

În ansamblu, cercetarea susține ideea că intervențiile asupra ritmului circadian — precum terapia cu lumină, optimizarea expunerii la lumină naturală și modificările de stil de viață — ar putea reprezenta direcții promițătoare pentru reducerea riscului de demență, ipoteză ce necesită confirmare prin studii viitoare intervenționale.