Ovulele cu Lactobacillus pot preveni cistita recurentă la femeile aflate la menopauză
©
Autor: Bratu Lucian

Autorii explică faptul că studii anterioare au raportat o îmbunătățire a microbiomului vaginal în urma administrării de ovule vaginale cu lactobacili, cu impact ulterior asupra dezvoltării infecțiilor de tract urinar și, prin urmare, asupra posibilităților de prevenire a cistitei recurente. În cadrul lucrării, echipa a efectuat o comparație între microbiomul vaginal anterior administrării acestor ovule și dinamica de la nivelul său după ce acestea au fost administrate, în vederea analizării abundenței microbiene la femeile aflate la menopauză.
În urma analizei s-a observat o diferență fundamentală între compoziția microbiană de la nivel vaginal a femeilor care nu prezentau cistită și a celor care sufereau de cistită necomplicată, precum și între cele din aceste două categorii și femeile care prezentau forma recurentă de cistită. Mai exact, microbiomul caracteristic femeilor la menopauză care prezentau cistită recurentă nu a conținut deloc specii de lactobacili, fiind compus majoritar din bacterii ce aparțin familiei Enterobacteriaceae, multe dintre acestea fiind patologice pentru tractul urinar.
De asemenea, administrarea de ovule cu lactobacili a determinat apariția unei populații de specii microbiene saprofite în proporție de 19%, spre deosebire de compoziția nulă caracteristică microbiomului femeilor cu cistită recurentă care nu au primit ovulele. Takanori Sekito, medic rezident la universitatea japoneză și autor al studiului, afirmă că cea mai importantă concluzie a studiului este faptul că microbioamele întâlnite în cele trei tipuri de cazuri clinice incluse în studiu, adică cele aferente femeilor sănătoase, celor cu cistită necomplicată și celor cu forma recurentă de cistită, sunt fundamental diferite, oferind astfel posibilitatea de identificare a necesității de administrare a ovulelor ce conțin specii bacteriene saprofite precum lactobacilii, în vederea reducerii populațiilor patogene specifice infecțiilor de tract urinar.
sursa: News Medical
Data actualizare: 05-07-2023 | creare: 05-07-2023 | Vizite: 1326
Bibliografie
Lactobacillus vaginal suppositories may help prevent recurrent cystitis in postmenopausal women, link: https://www.news-medical.net/news/20230703/Lactobacillus-vaginal-suppositories-may-help-prevent-recurrent-cystitis-in-postmenopausal-women.aspx ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Un medicament antidiabetic ar putea ajuta femeile să nu se îngrașe după ce renunță la fumat
- Depresia postnatală a fost relaționată cu perturbarea sistemului de oxitocină în timpul alăptării
- Ovulația susține performanța cognitivă la femei, dar exercițiul fizic are un efect și mai puternic
- Dietele bogate în nuci pot reduce riscul de fragilitate al femeilor vârstnice
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Riselle
- Tulburare depresiva recurenta
- Am nara stinga infundata de mult timp
- Menopauza
- Herpesul genital !
- Ceva se intampla cu corpul meu... cred ca este o pregatire a menopauzei
- Mi s-a extirpat o trompa nu mai am menstruatie... Menopauza precoce?
- Menopauza si mi s-a prescris Colpotrophine... exista riscul sa sangerez cumva?
- Menopauza la 44 ani
- Menopauza