Palpitații

Palpitații

Palpitaţiile reprezintă un simptom frecvent de adresare la medicul de familie şi constau în perceperea conştientă a bătăilor inimii, puternice, rapide sau neregulate, având o durată de câteva secunde sau minute.  

 

Aceste simptome pot fi deranjante sau chiar înfricoşătoare pentru pacient, însă de cele mai multe ori sunt inofensive şi nu indică în mod obligatoriu prezenţa unei boli cardiace. Totuşi, palpitaţiile însoţite de ameţeală, dispnee, senzaţie de constricţie sau durere toracică sunt expresia unei patologii ce trebuie investigată de un medic specialist. [1]

 

Ce sunt palpitaţiile?

Palpitaţiile sunt resimţite ca o senzaţie de intensificare sau de oprire a bătăilor inimii, de scurtă durată, la nivelul pieptului sau gâtului. Pacientul poate simţi o bătaie anormală izolată sau poate descrie palpitaţiile ca un ritm cardiac anormal, susţinut, pe o perioadă mai lungă. Uneori, pacienţii pot resimţi pauze ale ritmului cardiac. Ritmul cardiac poate fi normal sau anormal în cursul acestor episoade.

 

Aceste simptome pot fi cauzate de o multitudine de factori, precum excesul de cafea sau tutun, stresul fizic sau emoţional şi microclimat nefavorabil. [2]

 

Palpitaţiile reprezintă un semnal de alarmă doar în cazul în care sunt însoţite de un ritm cardiac anormal (aritmie). Categoriile de pacienţi predispuşi la aritmie sunt:

  • cei cu antecedente cunoscute de boli cardio-vasculare;
  • cei care prezintă factori de risc importanţi pentru boli cardio-vasculare, precum antecedente familiale, diabet, hipertensiune arterială, dislipdemie, sedentarism;
  • pacienţii cu proteze valvulare cardiace;
  • pacienţii care prezintă anomalii ale ionogramei, cum ar fi nivelul scăzut al potasiului seric. [3]

 

Care sunt cauzele ce produc palpitaţii?

Palpitaţiile apar frecvent în următoarele circumstanţe:

suprasolicitare emoţională (anxietate sau atacuri de panică, frică, stres) sau fizică;

  • abuzul de cafea, tutun sau droguri precum cocaina;
  • febră, deshidratare, hipoglicemie, anemie;
  • afecţiuni ale glandei tiroide;
  • boli cardio-vasculare (prolapsul de valvă mitrală, tulburări de ritm cardiac);
  • modificările hormonale din timpul sarcinii sau menopauzei;
  • medicamente precum pastilele de slăbit, decongestionante nazale, medicaţia pentru astm (salbutamol, terbutalina), antiaritmice;
  • anomalii ale ionogramei;
  • slabă oxigenare a sângelui. [2]

 

Care sunt formele clinice de prezentare a palpitaţiilor?

Cazurile în care palpitaţiile sunt expresia clinică a unor patologii cardiace sunt rare, însă trebuie cunoscute şi avute în vedere, în special în cazurile în care sunt însoţite de ameţeli, sincope sau alte forme de pierdere a cunoștinţei. Sunt implicate tulburările de ritm cardiac şi alte boli cardio-vasculare, precum infarctul miocardic în antecedente, cardiopatie ischemică, insuficienţă cardiacă congestivă sau valvulopatii.

 

Cele mai frecvente tulburări de ritm însoţite de palpitaţii sunt:

fibrilaţia atrială: frecvent întâlnită la vârstnici, implică un ritm cardiac neregulat, tahicardic şi este o cauză majoră de accidente vasculare cerebrale sau embolii; factori declanşatori pot fi excesul de alcool sau disfuncţii tiroidiene;

  • tahicardia supraventriculară: constă în episoade de tahicardie, cu ritm regulat, care încetează brusc şi nu necesită neapărat tratament sau intervenţie medicală în regim de urgenţă; episoadele pot fi declanşate de efort fizic, factori emoţionali, abuz de cafea sau alcool;
  • aritmiile ventriculare, mai rar întâlnite, reprezintă un semnal de alarmă şi necesită consult specializat în cazul documentării acestora pe electrocardiogramă;
  • episoadele de tahicardie ventriculară sunt periculoase, putând duce la sincopă (pierderea stării de conştienţă);
  • extrasistolele: reprezintă bătăi ectopice urmate de pauze mai lungi; apar în repaus şi cedează la efort; sunt în general lipsite de gravitate şi nu necesită tratament decât în cazul în care apar foarte frecvent sau în contextul unei alte patologii cardiace. [1, 4]

 

Ce investigaţii sunt necesare?

Palpitaţiile pot fi dificil de diagnosticat, deoarece simptomele sunt subiective şi pot lipsi în momentul prezentării pacientului la medic.

 

Un diagnostic corect are la bază o anamneză riguroasă şi un examen clinic minuţios. Sunt semnificative clinic antecedentele de boli cardio-vasculare sau pulmonare şi medicamentele administrate anterior, inclusiv suplimente alimentare sau tratamente naturiste.

 

Deoarece frecvent pacienţii descriu în mod vag simptomele, aspecte importante ale anamnezei sunt caracterul palpitaţiilor (bătăi ectopice izolate sau grupate), durata episoadelor, factorii care le declanşează, cei care le ameliorează, simptomele care le însoţesc (durere toracică, transpiraţii, greţuri, ameţeală).  [5]

 

Se va înregistra în cursul examenului clinic frecvenţa cardiacă şi se va măsura tensiunea arterială. Scopul examenului clinic este de a stabili dacă afecţiunile cardiace ale pacientului constituie factori predispozanţi spre palpitaţii, având în vedere că simptomele sunt frecvent absente în momentul examinării.

 

Semnele de alarmă în ceea ce priveşte examenul clinic al pacientului sunt reprezentate de:

afectarea stării de conştienţă;

  • durere toracică;
  • tensiunea arterială sistolică mai mică de 90 mmHg;
  • insuficienţă cardiacă.

 

Sunt necesare hemoleucograma (pentru a obiectiva o eventuală anemie) şi o ionogramă. Dacă există suspiciune clinică, se va investiga funcţia tiroidiană, evaluând nivelul FT3/FT4.

 

Se va realiza, de primă intenţie, o electrocardiogramă cu 12 derivaţii. Dacă aceasta este normală, nu se va exclude diagnosticul. Anomaliile identificate pe EKG vor ghida investigaţiile ulterioare: aceasta poate evidenţia hipertrofie ventriculară stângă, infarct miocardic în antecedente, bloc atrio-ventricular, interval PR scurtat sau unde delta în cadrul sindromului Wolf-Parkinson-White. Dacă se identifică extrasistole ventriculare sau atriale este indicată monitorizarea ulterioară, prin Holter EKG sau repetarea electrocardiogramei în timpul efortului. [6, 7]

 

Monitorizarea Holter pe 24 sau 48 de ore este utilă în cazul pacienţilor cu palpitaţii recurente, a căror origine nu este cunoscută. Acest tip de examinare poate evidenţia tulburări de ritm ce nu au fost prezente pe EKG.

 

În cazul în care sunt suspectate anomalii morfologice ale cordului se va realiza o ecografie cardiacă.

Explorările electrofiziologice pot fi considerate o alternativă în cazul în care toate investigaţiile mai sus menţionate nu documentează originea palpitaţiilor. [7]

 

Care este tratamentul indicat pacienţilor ce acuză palpitaţii?

Tratamentul va fi adaptat în funcţie de forma de prezentare clinică. Având în vedere faptul că în majoritatea cazurilor, palpitaţiile sunt benigne şi dispar de la sine, nu este necesară impunerea unui tratament.

 

În cazul palpitaţiilor persistente, recurente sau însoţite de alte simptome este recomandată, în primul rând evitarea posibililor factorilor declanşatori: stresul şi anxietatea, stimulantele precum cafeaua, tutunul, alcoolul, drogurile. Este de asemenea necesară reevaluarea medicaţiei pacientului, şi dacă este cazul, oprirea administrării medicamentelor pentru slăbit, a medicaţiei pentru astm sau a decongestionantelor nazale ce conţin pseudoefedrină şi înlocuirea acestora cu alternative terapeutice mai sigure.

 

Se impune tratarea afecţiunilor extra-cardiace care pot declanşa palpitaţiile, precum disfuncţiile tiroidiene sau eventualele infecţii. [8]

 

În faza acută a episoadelor de tahicardie supraventriculară sau de fibrilaţie atrială este importantă recunoaşterea acestor patologii, deoarece crizele pot fi oprite prin manevre vaso-vagale, precum manevra Valsalva (expiraţie forţată cu glota inchisă). Se pot administra adenozină sau blocanţi de canale de calciu (Verapamil) pentru a ţine sub control frecvenţa cardiacă.

 

În prezenţa semnelor de gravitate, precum durere sau senzaţie de constricţie toracică, dispnee sau hipotensiune arterială se impune defibrilarea, prin administrarea unui şoc electric sub anestezie. Scopul acestei proceduri este de a opri pentru scurt timp cordul, în vederea restabilirii unui ritm cardiac normal în momentul reluării activităţii cardiace.

 

Unele tulburări de ritm, cum ar fi Wolf–Parkinson–White presupun existenţa unui fascicul de conducere accesoriu pe lângă căile de conducere normale ale miocardului. Aşadar, o alternativă terapeutică este ablaţia fasciculului cu ultrasunete de înaltă frecvenţă. [9]

 

Poate fi luată în considerare şi implantarea unui pacemaker cardiac (dispozitiv electronic ce stimulează miocardul), în cazul palpitaţiilor ce survin în context clinic de bradicardie.

 

Defibrilatorul implantabil este util în caz de tahicardie şi are rolul de a monitoriza şi corecta, atunci când este necesar, ritmul cardiac.

 

Cardioversia farmacologică presupune administrarea de antiaritmice (amiodaronă) în doze superioare celor terapeutice în vederea restabilirii unui ritm cardiac normal. [10]

 

Când trebuie să ne adresăm medicului?

Este indicată solicitarea unei ambulanţe în următoarele situaţii:

  • dacă episoadele nu dispar în decurs de câteva minute;
  • dacă palpitaţiile sunt însoţite de durere toracică, dispnee, ameţeli;
  • dacă palpitaţiile apar în timpul efectuării exerciţiilor fizice. [4]

 

De asemenea, este indicat un consult de specialitate dacă aveţi antecedente cardio-vasculare, dacă palpitaţiile sunt frecvente sau şi-au modificat caracterul, precum şi atunci când frecvenţa cardiacă este mai mare de 100 de bătăi pe minut, în absenţa febrei, a exerciţiului fizic sau a anxietăţii. [11]

Caută un semn/simptom de boală:

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Palpitații - când ar trebui să-ți faci griji?
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.