Pierderea ideii

Deseori pierderea ideii este fals asociată cu fuga de idei, fiind considerate doi termeni medicali sinonimi. Nu este însă așa. Pierderea ideii reprezintă dispariția spontană sau provocată a ideilor avute în minte pe când, fuga de idei este caracterizată printr-un flux ideativ accelerat; deseori, persoana în cauză nu reușește să-și exprime fiecare idee datorită numeroaselor gânduri care-i trec prin minte.

Atât pierderea ideii, cât și fuga de idei, sunt specifice afecțiunilor psihiatrice.

Pierderea de idei poate fi caracterizată printr-un deficit ideativ și apare deseori în contextul unor afecțiuni în cadrul cărora gândirea este afectată atât cantitativ, cât și calitativ. Pe de altă parte, fuga de idei este caracterizată printr-un flux ideativ accelerat și apare în contextul unor afecțiuni caracterizate printr-o gândire accelerată, marcată de conexiuni multiple. [1], [2]

Cauze pentru pierderea ideii

Deși pierderea ideii poate fi asociată unor afecțiuni sau evenimente din viață care nu sunt legate de patologia psihiatrică (precum traumatisme puternice, infarct miocardic, accident vascular cerebral, stări emoționale intense, precum pierderea unei persoane dragi, etc.) , aspecte care duc la pierderea porvocată a ideilor), cel mai frecvent pierderea ideii este asociată anumitor sindroame psihice. Dintre acestea amintim:

• Sindromul anxios
• Sindromul depresiv
• Sindromul demențial
• Sindroamele schizomorfe
• Stările confuzive. [1], [2]

Manifestări clinice asociate cu pierderea ideii

Pierderea ideii poate fi însoțită de numeroase alte manifestări clinice, în funcție de factorul cauzator. În cazul în care pierderea ideilor apare în contextul unor traumatisme, a unor stări emoționale intense sau anumitor afecțiuni organice, este însoțită de anumite semne și simptome clinice specifice acestora din urmă, care pot fi mai mult sau mai puțin severe.

De exemplu, pierderea ideilor apărută în contextul producerii unui accident vascular cerebral, poate fi însoțită de pierderea stării de conștiență, confuzie, tulburări de vorbire, de respirație, etc.

Pierderea ideii apărute în contextul infarctului miocardic este însoțită de tahicardie, palpitații, tulburări respiratorii și alte manifestări clinice severe.

În acest context, tulburările de gândire însoțite de pierderea ideii nu prezintă o importanță foarte mare, dat fiind gradul crescut de afectare a funcțiilor cognitive, secundare șocului circulator apărut.

În cazul în care pierderea ideii apare în contextul unui sindrom psihiatric, este însoțită deseori de o serie de manifestări clinice specifice afectării gândirii și a altor funcții cognitive. Identificarea acestor semne clinice este deosebit de importantă în acest context, pentru diagnosticarea afecțiunii psihiatrice.

În contextul sindromului anxios, pierderea ideilor poate fi însoțită de senzația de gol în minte, ideație dezordonată, greum de menținut pe o singură temă și gânduri pline de îngrijorare. Pe lângă acestea, mai pot apărea scăderea memoriei (hipomnezie) și tulburările de concentrare (caracterizate prin concentrare dificilă, hipervigilitate, fixare dificilă a atenției).

Pierderea ideii specifică sindromului depresiv poate fi însoțită de alte tulburări de gândire, precum bradipsihie, lentoare ideatică, scăderea debitului ideativ, ideație scăzută din punct de vedere cantitativ, idei suicidare, de inutilitate, de vinovăție, hipocondriace, delirante. În plus, mai pot apărea scăderea caapcității de concentrare, concentrarea asupra aspectelor negative din viață și diminuarea percepției (personajul prezintă o vizine negativă, totul este cenușiu, lipsit de viață, șters).

Pierderea ideilor apărută în cadrul sindroamelor schizomorfe poate fi însoțită de numeroase alte tulburări de gândire, precum senzație de gol în minte, baraj mental, flux ideativ încetinit, gândire redusă din punct de vedere cantitativ, gândire incoerentă și lipsită de sinteză, gândire dezordonată și haotică, asociații ideative bizare, tulburări logico-semnatice, gândire deraiantă, tendință la abstractizări și la simbolism. Pe lângă acestea, individul în cauză mai poate prezenta tulburări de concentrare și de memorie (hipomnezie), scăderea atenției, diminuarea percepției și depersonalizare.

În cadrul sindromului demențial, pierderea gândirii este datorată deteriorării marcante a gândirii și judecății și este asociată inhibiției ideative, fluxului ideativ lent, ideilor delirante, paranoide și falselor identificări d epersoane. Pe lângă acestea, mai pot apărea dezorientare temporo-spațială, biografică și situațională, scăderea capacității de concentrare și de atenție, diminuarea pecepției, halucinații și tulburărilor de memorie (hipomnezie). [1], [2], [3], [4]

Tratament pierderea ideii

Singura metodă de combatere a pierderii ideilor este prin corectarea bolii de fond. În cazul tulburărilor de gândire apărute în contextul unor afecțiuni organice, a unor traumatisme sau a unor trăiri emoționale intense, restabilirea funcțiilor cognitive și a fluxului ideativ se va realiza spontan, pe măsura bolnavului administrării tratamentului specific și a îmbunătățirii statusului.

În cazul în care tulburările de gândire apar în contextul unor afecțiuni psihiatrice, este absolut necesară corectarea acestora din urmă.

Astfel, în cazul sindromului depresiv este necesară administrarea medicamentelor antidepresive, care acționează prin creșterea nivelului anumitor substanțe chimice în creier, precum serotonina și norepinefrina.

În cazul sindromului anxios, sunt recomandate medicamente anxiolitice și beta-blocante, utile pentru ameliorarea simptomatologiei specifice bolii.

Tratamentul sindromului demențial presupune administrarea inhibitorilor de colinesterază (cu rol în îmbunătățirea memoriei și prevenirea dgenerării neuronale) și a beta-blocantelor (cu rol în scăderea riscului cardio-vascular, crescut în cazul bolnavilor cu demență).

În toate cazurile de sindroame psihice care duc la tulburări de gândire caracterizate prin pierderea fluxului ideativ, este necesară psihoterapia cognitiv-comportamentală. [1], [2], [3], [4]