Cum îți pui singur diagnosticul de depresie

Depresia se caracterizează din punct de vedere clinic prin bradipsihie, inhibare generalizată, senzații subiective exagerate cu preocupare a evenimentelor desfăşurate în trecut, senzația inutilității şi gândirea frecventă la moarte.

Echivalentul depresiei în normalitate este tristețea, care poate apărea la orice persoană şi este, de regulă, asociată unei pierderi umane sau materiale. Atât tristețea, cât şi depresia, sunt reversibile.

Depresia poate fi asociată numeroaselor afecțiuni sau stări patologice şi este cel mai frecvent întâlnit sindrom psihopatologic în practica medicală. Depresia poate fi asociată şi altor sindroame psihopatologice (precum schizofrenie, alcoolism, anxietate) sau altor afecțiuni organice (precum infarctul miocardic, afecțiunile neoplazice, diabetul zaharat, AIDS, SIDA, hipertiroidismul, hipotiroidismul, TBC, sindromul Cushing, scleroza multiplă, tumorile cerebrale, hepatitele virale, pneumoniile virale, etc.).

Bolnavul cu depresie se retrage din activitățile cotidiene şi din relaționarea cu persoanele din jur, cu repliere asupra propriei persoane şi gânduri frecvente spre sinucidere. [1], [2], [3], [4], [5]

Semne şi simptome clinice

Manifestările clinice apărute în cadrul sindromului depresiv pot fi împărțite în patru categorii: somatice, subiective, cognitive şi comportamentale.

Manifestările clinice somatice apărute în cadrul sindromului depresiv sunt reprezentate de următoarele aspecte patologice:

• Inapetență sau creşterea apetitului alimentar
• Tulburări ale somnului (insomnie de trezire şi de adormire/somnolență, coşmaruri)
• Grețuri, vărsături
• Scădere ponderală
• Uscăciunea gurii
• Cefalee
• Constipație
• Artralgii, mialgii
• Senzația de greutate resimțită la nivelul capului, a membrelor inferioare si a coloanei vertebrale
• Nevralgii
• Meteorism
• Alterarea pragului de percepție a stimulilor dureroşi
• Scăderea libidoului
• Hipotonie musculară
• Uscăciunea tegumentelor, a mucoaselor şi a părului
• Afectări ale diferitelor organe (agravarea crizelor de astm bronşic, apariția diskineziei biliare, agravarea sindromului dispeptic, etc.).

Manifestările clinice subective specifice sindromului depresiv sunt:

• Dispoziție tristă, abătută
• Incapacitatea de a se bucura (fenomen cunoscut sub termeni medicali de „anhedonie”)
• Dezinteres pentru propria persoană şi față de lumea înconjurătoare
• Astenie
• Oboseală care nu dispare în urma orelor de somn şi de odihnă
• Scăderea stimei de sine
• Lipsa de încredere în propria persoană
• Senzația că timpul trece deosebit de încet
• Viziune pesimistă asupra viitorului
• Pierderea speranței
• Nelinişte, agitație, tensiune interioară
• Ezitare, lipsa de hotărâre, incapacitatea luării unei decizii
• Durere sufletească, suferință morală
• Senzația de inutilitate, de incapacitate, de vinovăție
• Senzația că toate planurile şi tot ce a clădit persoana în cauză se ruinează.

Toate aceste manifestări clinice se agravează in cursul dimineții.

Manifestările clinice comportamentale caracteristice sindromului depresiv sunt reprezentate de:

• Facies depresiv, lipsa de mobilitate a mimicii
• Postură gârbovită
• Purtarea îmbrăcăminții de culoare închisă
• Lipsa de interes pentru propria persoană, neglijare
• Agitație psihomotorie
• Bradilalie, mutism, absența spontaneității verbale, răspunsuri întârziate
• Bradikinezie, hipokinezie
• Abulie
• Stupor
• Rigiditate
• Incapacitatea de a plânge
• Izolare față de restul persoanelor, retragere din viața socială
• Consum de droguri şi/sau de alcool
• Scăderea reacțiilor de apărare
• Scăderea îngrijirilor materne
• Comportament suicidar.

Manifestările clinice cognitive specifice sindromului depresiv sunt reprezentate de tulburări de memorie (hipomnezie sau hipermnezie), de atenție (scăderea capacității de concentrare, concentrarea pe lucrurile negative care au apărut în viață), tulburări de gândire (gândire frecventă la moarte, gânduri suicidare, bradipsihie, scaderea debitului ideativ, gânduri de vinovăție, de inutilitate şi de incapacitate, idei delirante şi hipocondriace) şi de percepție (diminuarea percepției, cenestopatii, bolnavul vede totul din jurul său în nuanțe gri-metaforic vorbind, lipsit de viață).

Pentru ca toate aceste manifestări clinice să fie specifice diagnosticului de sindrom depresiv, ele trebuie să persiste cel puțin două săptămâni. [1], [2], [3], [4], [5]

Diagnosticul de sindrom depresiv

Diagnosticul sindromului depresiv presupune identificarea manifestărilor clinice prezentate anterior.

În literatura de specialitate sunt descrise două criterii de diagnostic al sindromului depresiv: Criteriile de diagnostic DSM-IV, care presupun identificarea a cel puțin 4 manifestări clinice din cele enumerate pentru confirmarea diagnosticului de depresie şi Criteriile de diagnostic JCD-10. În continuare le vom descrie pe fiecare în parte:

Criteriile de diagnostic DSM-IV

Sunt cele mai utilizate în practica medicală pentru confirmarea diagnosticului de depresie. După cum spuneam anterior, pentru diagnosticarea bolii este necesară prezența a cel puțin 4 manifestări clinice din următoarele:

• 1. Dispoziție depresivă, iritabilă
• 2. Scăderea interesului pentru diferite activități fizice
• 3. Scădere ponderală excesivă, în absența unei diete alimentare; inapetență sau creşterea apetitului alimentar
• 4. Insomnie
• 5. Lentoare şi agitație psihomotorie
• 6. Astenie, oboseală, scăderea energiei
• 7. Gânduri de vinovăție, de inutilitate
• 8. Tulburări de concentrare, perturbarea atenției, dificultate de gândire
• 9. Gândire frecventă la moarte, idei suicidare.

Criteriile de diagnostic JCD-10

Aceste sciterii presupun identificarea urmatoarelor simptome pentru diagnosticarea sindromului depresiv:

• 1. Stare depresivă
• 2. Lipsa de interes pentru lucrurile din jur, incapacitatea de a se bucura
• 3. Astenie, oboseală, scăderea energiei
• 4. Tulburări de concentrare
• 5. Pierderea încrederii şi a stimei de sine
• 6. Gânduri de autodevalorizare, de vinovăție
• 7. Viziune negativă asupra viitorului
• 8. Gânduri suicidare
• 9. Perturbarea somnului, insomnie
• 10. Inapetență, scădere ponderală
• 11. Nelinişte, agitație, lentoare psiho-motorie.

De asemenea, au fost elaborate numeroase teste de screening pentru diagnosticarea depresiei. Aceste teste se prezintă sub forma unor chestionare, care folosesc anumite întrebări, prin intermediul cărora sunt evidențiate anumite manifestări clinice specifice sindromului depresiv.

Un astfel de test screening poate cuprinde întrebări precum: dacă persoana în cauză obişnuieşte să efectueze diferite lucruri încet, dacă persoana în cauză îşi percepe viitorul lipsit de speranță, dacă persoana în cauză găseşte motive de bucurie în viața sa, cât de greu se concentrează persoana vizată atunci când citeşte, dacă prezintă dificultate în a lua decizii, dacă se simte nefericită sau tristă, dacă şi-a pierdut interesul față de lucrurile care altădată o delectau, dacă e obosită sau se simte agitată, dacă persoana vizată se consideră vinovată de un anumit lucru sau dacă simte că a ratat ceva important în viață, dacă prezintă tulburări de somn, dacă se gândeşte frecvent la moarte, dacă a slăbit sau s-a îngrăşat în ultimul timp, dacă simte că nu se poate bucura de lucrurile bune din viață.

În funcție de răspunsurile oferite la un astfel de chestionar, poate fi evaluat gradul de afectare a persoanei în cauză de către sindromul depresiv.

Cu toate acestea, aceste teste de screening nu sunt suficiente pentru diagnosticarea depresiei, fiind necesară consultarea persoanei în cauză de către un medic de specialitate.

Severitatea sindromului depresiv se stabileşte în funcție de severitatea durerii emoționale, gradul de dizabilitate fizică, ocupațională şi socială şi durata persistenței manifestărilor clinice (perioada de timp care s-a scurs din momentul apariție şi până în momentul consultului psihiatric, de cât timp au aparut manifestările clinice). [1], [2], [3], [4], [5]