Pubertatea precoce asociată cu șanse mai mari de migrene la fete
©
Autor: Vasiliu Alina

La studiu au participat 761 de adolescente cu vârste cuprinse între 8 și 20 de ani, iar studiul a avut loc pe o perioadă de 10 ani începând cu anul 2004.
Fetele înscrise la studiu, cu vârsta de 8-10 ani, au fost examinate la fiecare șase până la 12 luni. Cercetătorii au stabilit când au prezentat semne inițiale ale dezvoltării sânilor, ale creșterii părului pubian și când a fost începutul menstruației lor.
Fetele au răspuns la un chestionar privind durerile de cap pentru a afla dacă suferă de migrene. Vârsta medie la care au încheiat studiul a fost la 16 ani.
Dintre cei intervievați, 85 de fete (11%) au fost diagnosticate cu dureri de cap, în timp ce 53 de fete (7%) au avut migrene probabile și 623 de fete (82%) nu au avut migrene.
Cercetătorii au descoperit că fetele care sufereau de migrene au ajuns la pubertate mult mai devreme decât cele care nu aveau migrene.
„Studiile sugerează că obezitatea în copilărie este asociată cu pubertatea timpurie. Păstrarea greutății în limite normale ar putea împiedica debutul precoce al pubertății”, a declarat Vincent Martin, autorul studiului.
Rezultatele au fost prezentate la a 61-a reuniune științifică anuală „American Headache Society” din Philadelphia.
Sursa: Science Daily
Data actualizare: 18-07-2019 | creare: 18-07-2019 | Vizite: 1106
Bibliografie
Early puberty in girls may be 'big bang theory' for migraine. Url: https://www.sciencedaily.com/releases/2019/07/190711122700.htm ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- Secretul tratamentului bolilor neurodegenerative ar putea sta în zațul de cafea
- Antrenamentul cognitiv computerizat pentru îmbunătățirea memoriei pentru pacienții cu demență [meta-analiză]
- Cum influențează optimismul reprezentările cerebrale ale evenimentelor viitoare: un studiu asupra gândirii viitoare episodice
- Complexitatea sindromului de encefalomielită mialgică / sindrom de oboseală cronică: dovezi pentru metabolism energetic alterat, profil imun modificat și disfuncție vasculară
Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Migrene... mostenite
- Ma doare capul intruna, mai ales in zona fruntii si a ochilor
- Am nevoie de putin ajutor: am migrene pana cad de pe picioare
- Durere de cap ingrozitoare
- Vă rog frumos am mare nevoie de un sfat - durere insuportabila de cap
- Migrene foarte dese
- Presiune în spatele capului
- Este ok sa încep tratamentul cu topiramat?