Rezecția apicală

Rezecția apicală este o manoperă chirurgicală ajutătoare tratamentului endodontic, prin care se urmărește menținerea dintelui pe arcada dentară, fiind o alternativă excelentă extracției prin avantajul conservării propriei structuri odonto-parodontale. Reușita aceastei intervenții este favorabilă tratamentelor ulterioare, dintele rămas simplificând protezarea. Totodată, se obține și eliminarea unor focare de infecție capabile să altereze periodic starea generală a pacienților sau să determine apariția de alte afecțiuni. Trebuie subliniat însă, faptul că aceasta este o tehnică de rezervă, aplicabilă doar atunci când nu există posibilitatea instituirii unei terapii endodontice corespunzătoare, abordarea canalelor este dificilă tehnic sau se constată că nu există șanse de succes.

Când se efectuează rezecția apicală?

• Când anatomia structurilor vizate nu permite accesul pe canalele radiculare;
• În cazul unor fracturi în regiunea apicală;
• Dacă tratamentele endodontice nu sunt reușite;
• Când există leziuni periapicale ce nu răspund sau nu pot fi abordate prin mijloace conservatoare endodontice;
• În prezența unor corpi improprii: ace de canal rupte, pivoți compromiși, depășirea apexului cu material de obturație

Când nu este recomandată rezecția apicală?

• Rezecția nu se efectuează atunci când procesele apicale compromit peste o treime din implantarea rădăcinii sau se asociază probleme parodontale, eficacitatea protetică fiind suprimată;
• Când există fracturi de rădăcină, în plan vertical;
• Când pacientul prezintă contraindicație pentru orice tip de intervenție chirurgicală datorită unei/unor afecțiuni asociate.
• Contraindicația este discutabilă, atunci când în imediata vecinătate a regiunii pentru care se urmărește intervenția există repere anatomice care pot fi lezate accidental:
• Gaura mentonieră și, respectiv, nervul mentonier pentru premolarii inferiori;
• Nervul alveolar inferior pentru molarii inferiori;
• Premolarii și, respectiv, molarii superiori în rapoarte nefavorabile cu sinusul maxilar;
• Rădăcinile palatinale ale molarilor superiori, unde, în etapa de incizie, poate fi interesată artera palatină și, implicit, producerea unei hemoragii care trebuie evitată;
• Fosele nazale în care se poate pătrunde în intervențiile pe incisivi superiori.

Pentru evaluarea riscurilor operatorii, dar și pentru cunoașterea particularităților terenului operator, se recomandă efectuarea unei radiografii pentru zona respectivă.

Ce presupune rezecția apicală?

În primul rând și, desigur, îmbucurător pentru pacienți, anestezia zonei. Pentru aceasta este suficientă injecția loco-regională, doar bolnavii necooperanți având indicația unei anestezii generale. Urmează incizia mucoperiostală cu desprinderea acesteia de os pentru a-l evidenția în vederea trepanării. Cu ajutorul frezelor (mai rar, in prezent, cu dalta și ciocanul), se realizează o fenestrație în os care să permită vizualizarea directă a porțiunii apicale și îndepărtarea tuturor țesuturilor alterate. Ca regulă generală, în urma secționării apexului trebuie să rămână minim două treimi din lungimea radiculară, iar implantarea ei să se realizeze în țesut osos sănătos. Se pregătesc canalele radiculare, se spală, se usucă și se obturează cu material fluid ce refluează prin porțiunea de secțiune, permițând controlul limitelor la vedere. După priza materialului se elimină surplusurile, se spală cavitatea de resturi și se suturează cu fire neresorbabile; pacientul se va prezenta pentru scoaterea lor după 7 zile.

Recomandări

• Comprese prâșniț cu gheață la nivel cutanat în dreptul zonei de rezecție de câteva ori pe zi, menținute pentru maxim 15 min pentru a reduce inflamația si edemul, în special în primele 24 de ore;
• Antiinflamatoare, antibiotice pentru prevenirea infecției;
• Atenționarea pacientului pentru evitarea forțării dintelui respectiv în cursul masticației prin consumul de alimente dure; în primele zile se recomandă alimente semilichide la temperatura camerei;
• Periajul dinților se reia a doua zi, evitând plaga, se pot asocia și clătiri bucale atenuate cu soluții antiseptice bucale sau cu infuzie de mușetel, coada-calului și salvie.

Edemul se poate menține și până la 6 zile, însă după primele 48 h, începe să se retragă.
În cazul în care inflamația persistă sau apar dureri, se comunică medicului curant pentru a stabili și a înlătura cauza.