Modificări de culoare ale dinților

Modificări de culoare ale dinților

Dinții albi și strălucitori sunt aproape o condiție în societatea modernă, astăzi ținându-se cont mai mult decât niciodată de aspectul fizic. Există un interes din ce în ce mai mare din partea consumatorilor pentru stomatologia estetică și produsele comerciale care promit un zâmbet plăcut, simultan cu conștientizarea necesității evitării sau limitării expunerii la substanțe care contribuie la decolorarea dinților.  

 
Înțelegerea elementelor culorii dinților este importantă mai ales în stomatologia reconstructivă. Dinții sunt compuși dintr-un număr de culori cu nuanțe diferite chiar și la un dinte individual, variind de la marginea gingivală până la marginea liberă a dintelui. Adesea marginea gingivală este mai închisă la culoare din cauza apropierii de dentină. La majoritatea oamenilor caninii sunt mai închiși la culoare fată de incizorii centrali și laterali, iar tinerii au caracteristic dinți mai albi, mai ales la prima dentiție.

Decolorarea dinților poate fi fiziologică (odată cu înaintarea în vârstă) sau patologică (în funcție de factorii externi sau interni care modifică structura normală dentară), iar cea patologică poate fi extrinsecă sau intrinsecă, în funcție de localizarea petelor. (3) (1)

 

Decolorarea patologică a dinților

Decolorarea intrinsecă

Decolorările intrinseci apar după o modificare a compoziției structurale sau a grosimii țesuturilor dentare dure. Culoarea normală a dinților este determinată de nuanțele albastre, verzi și roz ale smalțului și accentuată de galben prin umbrele maro ale dentinei. Câteva condiții metabolice și factori sistemici sunt cunoscuți pentru efectele lor asupra dentiției în dezvoltare, având drept consecință decolorarea:

  • alcaptonuria, porfiria eritropoietică congenitală, hiperbilirubinemia congenitală;
  • dentinogeneza imperfectă, amelogeneza imperfectă, tetraciclina, fluoroza;
  • hipoplazia smaltului, produșii hemoragici pulpari, resorbția radiculară, îmbătrânirea. (4)

Decolorarea extrinsecă

Petele dentare extrinseci sunt definite drept petele localizate pe suprafața structurii dentare și cauzate de agenții topici sau extrinseci, apărând după erupția dinților în cavitatea orală.

Clasificarea Nathoo
a petelor dentare extrinseci descrie 3 categorii:

  • tipul 1 Nathoo: materialul cromogen de tipul N1 se leagă de suprafața dintelui, culoarea este similară cu petele cauzate de ceai, cafea, vin, bacteriile cormogene și metale;
  • tipul 2 Nathoo: materialul colorat de tipul N2 își schimbă culoarea după ce se leagă de suprafața dintelui, petele sunt de fapt pete de tipul N1 și  devin mai închise în timp;
  • tipul 3 Nathoo: materialul fără culoare sau precromogen N3 se leagă de suprafața dintelui și suferă o reacție chimică pentru a cauza o pată; petele N3 sunt cauzate de alimentele bogate în carbohidrați (de exemplu merele, cartofii etc.), clorhexidina și fluorul. (1)

 

Cauze ale modificărilor de culoare ale dinților

Factorii care predispun unii pacienți la o decolorare mai rapidă și persistentă a dinților:

  • defectele smalțului, disfuncția salivară, igiena dentară defectuasă;
  • depresiunile microscopice, fisurile, defectele suprafeței dentare;
  • acumularea alimentelor, băuturilor, tutunului sau a altor agenți topici care produc pete;
  • fluxul scăzut salivar poate fi cauzat de o boală locală, sistemică (sindrom Sjogren), radioterapia capului și a gatului, chimioterapia, medicamente (anticolinergice, antihipertensive, antipsihotice, antihistaminice). (5) (2)

Agenții cromogeni alimentari

Agenții închiși la culoare din produsele consumate (ceai, cafea, vin, cola, tutun, cireșe negre, afine, sos de soia etc.) pot fi cauza colorării difuze, generalizate în galben, maro sau gri a dinților. Consumul regulat și expunerea continuă la agenți cromogeni va decolora în timp suprafața dinților prin compușii închiși la culoare din alimente, care rămân prinși în smalțul uneori poros al dinților.  

Vârsta

Pe măsură ce înaintăm în vârstă este normală colorarea generalizată gălbuie sau maro a dinților, ca urmare a efectelor agenților cromogenici la care sunt expuși fizic și direct dinții, dar există și un motiv fiziologic. Cu vârsta, grosimea stratului smalțului se subțiază, expunând și mai mult dentina închisă la culoare. Culoarea unui dentinei tinde să se modifice în timp, devenind mai cenușie pe măsură ce este formată de către dinte, ca urmare a proceselor fiziologice și reparatorii normale. (3) (7)

Factorii genetici

Culoarea de bază a dinților unei persoane poate fi în mod natural mai gălbuie, maro ori gri sau relativ mai deschisă față de alte persoane ca urmare a moștenirii genetice. Aceste variații de culoare a dinților evidente sunt normale. Acesta este și motivul pentru care dentistul verifică culoarea dinților când este necesară plombarea unui dinte sau realizarea unei coroane din porțelan. Ghidul nuanței dinților îi permite să stabilească culoarea precisă a dinților, comparată cu marea varietate a nuanțelor dinților umani. În afara diferențelor normale de culoare a dinților unei persoane, dinții pot fi afectați de condiții genetice care pot implică anomalii de culoare, formă și formare/structura dentară. (8)

Modificările interne ale dinților

Un dinte al cărui țesut nervos intern a suferit modificări sau care a fost supus unei proceduri pe canalul radicular pentru a trata o patologie se închide la culoare.

Modificările de culoare a acestor dinți pot cuprinde:

  • pătare galben-maro sau maro-gri;
  • în unele cazuri dintele poate avea un halou roz sau purpuriu;
  • pătarea poate fi uniformă sau mai intensă și închisă lângă linia gingiei.


Unele pete pot fi cauzate de eliberarea pigmenților de fier prin descompunerea eritrocitelor în interiorul spațiului destinat nervului dentar. Alte tipuri de pete pot apărea în urma depozitării noilor straturi de dentină în spațiul dentar al nervului, ca răspuns la traumatisme. Astfel scade translucența dintelui, iar smaltul pare mai cenușiu. Dacă s-a decolorat un singur dinte, în special unul care a suferit un traumatism în urma cu câțiva ani, cauza poate fi compromiterea țesutului nervos dentar. (1), (5)

Petele albe (cariile dentare incipiente)

Petele calcaroase pe suprafața dintelui, în special localizate imediat lângă linia gingiei se pot forma din cauza igienei orale deficitare. Acestea se formează în zone în care placa dentară a avut condițiile dezvoltării pentru perioade lungi de timp; sunt localizate cel mai frecvent la linia gingivală și în jurul lucrărilor ortodontice.

Lucrările dentare

Plombele de culoare albă se pot decolora în timp, devenind cenușii. În cazul plombelor albe care nu se mai potrivesc culorii generale a dinților, soluția constă în înlocuirea lor.
Amalgamurile cu argint tind să păteze gri-albăstrui structurile dentare sau gingivale care le înconjoară, iar tratamentele de albire a dinților nu pot rezolva această problemă.
Coroanele dentare nu își modifică culoarea, în schimb restul dinților naturali ai persoanei își pot modifică nuanța odată cu vârsta, punând în evidență lucrarea. (6) (3)

Petele de suprafață

Acumularea de placă dentară, tartru și detritusuri este un efect al igienei dentare deficitare și este mai frecventă în zona apropiată de linia gingivală. Petele pot fi galbene, portocalii sau maro, iar in cazurile extreme pot fi negre sau verzui, foarte aderente și considerate chiar o parte din structura normală a dintelui. Culoarea poate fi influențată de culoarea alimentelor consumate sau a substanțelor la care dinții sunt expuși.

Expunerea sistemică la medicamente

Ingestia în perioada copilăriei a concentrațiilor mari din anumite medicamente interferă cu formarea dinților și compoziția țesuturilor mineralizate (smalț și dentină). Astfel sunt modificate calitățile optice, culoarea și aspectul dinților. (8), (4)

Aceste tipuri de decolorări pot fi:

  • generalizate, afectând aspectul întregului dinte, ca rezultat al expunerii continue și prelungite;
  • individuale, de tipul liniilor, coroanelor sau a petelor rotunde, ca rezultat al expunerilor repetate, de scurtă durată.

 
Tetraciclina
Tetraciclina și compușii similari, minociclina și doxiciclina, pot decolora de asemenea dinții. Aceste substanțe se încorporează în smalțul și dentina dintelui, modificându-i culoarea. Petele sunt adesea galben-maro, deși pot fi și cenușiu-albăstrui. Ele pot afecta întregul dinte ca rezultat al expunerii prelungite sau în formă de bandă dacă medicamentul a fost administrat în cure repetate. Diagnosticul se poate pune prin fluorescența pozitivă a dintelui la lumină ultravioletă.

Tetraciclina nu trebuie administrată în perioade care corespund dezvoltării dinților. În cazul adulților, folosirea tetraciclinei sau a medicamentelor din aceeași clasă de antibiotice determină decolorarea dinților în 3-6 % din cazuri. Folosirea cronică a acestor medicamente trebuie evitată pe cât posibil. (2) (1)

 
Alte medicamente care determină pătarea dinților:

  • ciprofloxacina, eritromicina, claritromicina;
  • cotrimoxazolul, cholestiramina;
  • tigeciclina, linezolid, minociclina;
  • imipenem/cilastatin, fierul, corticosteroizii inhalatori.

Fluoroza

Fluoroza reprezintă expunerea neadecvată la fluor a dinților:

  • în cazurile ușoare decolorările sunt calcaroase, formând pete rotunde sau linii transversale pe suprafața dinților;
  • în cazurile moderate decolorările pot fi galbene sau maro;
  • în cele mai severe cazuri suprafața dinților afectați poate fi denivelată sau dinții pot fi malformați.


Aceste decolorări sunt consecința nivelului ridicat de fluor care interferă cu funcția normală a celulelor care sintetizează smalțul. (9) (7)

Bacteriile cromogene

Sunt bacterii care cauzează pete dentare, mai ales la marginea gingivală a dintelui. Cea mai întâlnită este pătarea negricioasă cauzată de speciile de Actinomyces, formată din sulfit feric prin acțiunea asupra fierului din salivă și exudatele gingivale. Pete verzui sunt atribuite bacteriilor fluorescente și fungilor, precum Penicillinum și Aspergillus. Petele portocalii sunt mai rare și cauzate de Serratia marcescens și Flavobacterium lutescens.


Tratament

Tratamentul petelor dentare implică în primul rând identificarea etiologiei acestora

Alimentație
/obiceiuri - pătarea cauzată de alimente sau fumat beneficiază de profilaxie dentară și poate fi evitată prin încetarea acestor practici. (6) (9)

Perierea eficientă a dinților
de două ori pe zi ajută la prevenirea pătării extrinseci. Majoritatea pastelor de dinți conțin un abraziv, un detergent, un agent antitartru și chiar un înălbitor.

Spălarea profesională dentară -
unele pete extrinseci pot fi înlăturate folosind spălarea cu ultrasunete, lustruirea rotativă cu o pastă abrazivă sau cu jeturi de aer și pudră abrazivă. Folosirea lor repetată nu este însă  recomandată.

Microabraziunea smaltului -
tehnica implică aplicarea rotativă a unui amestec de acid clorhidric slab și particule de silicon într-o pastă solubilă în apă. Se recomandă în înlăturarea petelor dentare intrinseci superficiale, incluzând pe cele cauzate de fluoroză și decalcificările secundare benzilor sau dispozitivelor ortodontice. Microabraziunea smalțului poate fi folosită împreună cu albirea chimică a dinților. (6) (4)

Albirea chimică - 
la anumiți pacienți, albirea este o modalitate sigură, ușoară și ieftină de a trata multe tipuri de pete dentare. Nu se recomandă albirea prin oxidare a dinților primari.

Albirea dentară vitală -
albirea dinților vitali este recomandată mai ales pacienților cu decolorare extrinsecă galbenă, portocalie sau maro, deși poate fi utilă și în cazurile ușoare de pătare indusă de tetraciclină și fluoroză.
Agenții de albire folosiți astăzi sunt carbamida și peroxidul de hidrogen. Pudra de albire folosită în cabinet implică o soluție de peroxid de hidrogen 15-40% concentrație și trebuie aplicată de un medic, cu izolarea atentă a dinților și protejarea gingiilor de efectul caustic. Produsele comerciale disponibile clienților cuprind aplicarea unei soluții de peroxid de carbamidă de 10-22%. Folosirea repetată pentru 2-6 săptămâni albește treptat dinții. Benzile din polietilen impregnate cu peroxid de hidrogen 5%, oferă o alternativă la domiciliu de păstrare a dinților deja albiți. Pastele de dinți care albesc conțin 1% sau mai puțin peroxid de hidrogen și sunt minim eficiente. (3) (2) 
Două treimi dintre pacienți vor prezenta sensibilitate dentară minoră, de scurtă durată, la rece și fierbinte și/sau iritație gingivală.

Albirea dentară nonvitală -
implică plasarea unei mixturi de peroxid de hidrogen 30% și perborat de sodiu în camera pulpei pentru o săptămână. Pentru albirea nonvitală, ideal este un dinte cu o coroana care nu a fost refăcută.

Restaurările dentare -
decolorările dentare cauzate de carii sau materiale dentare necesită înlăturarea cariilor sau a amalgamurilor, urmate de refacerea adecvată a dintelui. Pacienții cu afectare dentară severă pot fi candidați pentru extracția dentară, urmată de implanturi oseointegrate sau folosirea de danturi care se înlătură complet sau parțial. Pacienții cu defecte genetice în formarea smalțului sau a dentinei pot necesita extracții dentare. (4) (2)

Caută un semn/simptom de boală:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Cariile dentare
  • Eroziunea dinților
  • Urgentele dentare - primul ajutor
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.