Cariile la copii - dinți temporari

Dentiția temporară prezintă o semnificație biologică deoarece este oglinda dezvoltării generale somatică a organismului și conservă spațiul pentru erupția dinților permanenți. Dinții temporari prezintă niște particularități care îi fac să răspundă diferit la atacul carios, față de dinții permanenți.

Dinții de lapte

Dinții temporari au coroana mai mică, convergentă spre cervical, iar culoarea lor este mai deschisă. Fața ocluzală este mai îngustă și ariile de contact dintre molarii temporari sunt foarte plate și întinse. Din punct de vedere structural, smalțul și dentina sunt reduse dimensional. Prismele de smalț în treimea cervicală se extind în direcție ușor ocluzală dinspre joncțiunea smalț-dentină, pe când la dinții permanenți sunt orientate spre apical.

Pulpa dentară are dimensiuni mai mari decât a dinților permanenți în raport cu volumul coroanei. Forma camerei pulpare schițează suprafața coroanei și coarnele pulpare sunt mai aproape de fața ocluzală a dintelui. Datorită mineralizării mai scăzute sunt mai predispuși la carie și abrazie.

Camera pulpară a molarilor mandibulari este mai mare decât a molarilor maxilari. Există un corn pulpar corespunzător fiecărui cuspid. Histologic există diferențe între pulpa dinților temporari și față de pulpa dinților permanenți.

Rădăcina dinților frontali este aplatizată meziodistal, cea a molarilor temporari este mai lungă și mai subțire comparativ cu cea a omologilor permanenți. În dentiția temporară rădăcinile se îngustează spre apex pentru a oferi spațiul necesar pentru dezvoltarea mugurilor dinților permanenți.

Cariile dinților temporari

Cariile pot fi împărțite în două categorii: acute și cronice. Dar pentru a avea o privire de ansamblu trebuie urmărite următoarele lucruri:

• localizarea cariei
• întinderea pierderii de substanță
• dacă țesuturile dure sunt colorate
• prezența depunerilor de dentină secundară
• sensibilitatea dintelui.

Caria acută se întâlnește deseori la nivelul fețelor proximale ale dinților (interdentar). În general, datorită particularităților dentiției temporare, se găsesc pe față distală a primului molar și pe fața mezială a molarului II temporar (datorită contactului în suprafață). În stadiile incipiente nu doar, are o evoluție foarte rapidă și este observată abia când pierderea de substanță a afectat integritatea dintelui. Durerea apare după ce smalțul a fost distrus, dentina este expusă și papila interdentară este compresată de alimente în timpul masticației. Copilul poate acuza o durere vie, lancinantă după consumul alimentelor, mai ales cele dure sau dulci. Evoluția sa fiind extrem de rapidă, se extinde în adâncime și afectează pulpa dintelui. Copilul uneori poate să nu acuze nimic, dar dintele să fie deja afectat până la necroză. Dacă rămâne netratată sau nedepistată mult timp, se poate ajunge și la abces dentar sau sindrom de sept.

Caria cronică este situată pe fețele ocluzale ale molarilor temporari, fețele vestibulare și proximale ale grupului frontal. În general afectarea este mai lentă la suprafețele la care saliva ajunge mai ușor (autocurățibile). Evoluția este mai lentă și afectarea este mai uniformă. De asemenea sunt mai ușor de depistat și diagnosticat. Smalțul se colorează brun-închis sau negru, dintele nu prezintă sensibilitate în mod normal și nici la palparea cu sonda.

Există și forme complexe de carie, care afectează toți dinții temporari concomitent. Supranumite „Carii de biberon” ele sunt legate de regimul alimentar al copilului și în expunerea exagerată la carbohidrați sub diferite forme precum: băuturi îndulcite, tetina acoperită cu miere, biberoane îndulcite sau siropuri medicamentoase. Totuși, alte obiceiuri precum mâncatul constant și utilizarea constantă a dispozitivelor cu pai pot crește riscul carios. Rata salivară scăzută și riscul carios crescut al mamei sunt la rândul lor factori etiologici. S-au observat diferențe ale compoziției salivei între copiii afectați de caria de biberon și cei sănătoși. În caria de biberon capacitatea tampon a salivei scade în caria de biberon, concomitent cu scăderea pH-ului. Copilul este deseori adormit cu suzeta sau biberonul în gură, datorită efectului calmant. Poate apărea la majoritatea copiilor, mai ales la cei cu probleme de somn. Clinic se caracterizează prin carii rampante, ale suprafețelor netede, care afectează grupul anterior (incisivi centrali, laterali și caninii). Leziunile apar mai târziu la dinții posteriori și caninii sunt afectați cel mai puțin datorită erupției mai târzii. Alăptatul prelungit sau nocturn poate crește riscul cariei de biberon. Inițial se prezintă ca o modificare a consistenței smalțului, care din lucios devine mat, demineralizat. Evoluția este extrem de rapidă, cu pierdere de substanță și apariția cavității. Pot fi întâlnite fie pe fața vestibulară, fie pe cea palatinală. Trebuie ținut sub observație orice semn de carie pe suprafețele netede la copiii mai mici de 3 ani.

De ce este necesar să tratăm niște dinți care oricum vor cădea?

Această întrebare este deseori pusă de părinți, dar consecințele netratării cariilor dentiției temporare sunt multiple și uneori destul de grave. Pe termen scurt acestea sunt:

• durere;
• apariția abcesului, celulitei, sindromului de sept;
• scăderea apetitului;
• probleme de somn;
• scăderea abilității de concentrare;
• extracții dentare;
• afectarea erupției dinților permanenți prin fenomene inflamatorii locale;
• pierderea molarilor primi temporari, care predispune la apariția malocluziei.

Complicațiile pe termen lung sunt reprezentate de:

• o sănătate orală deficitară și un risc carios crescut, care se prelungesc până în viața adultă
• afectarea sănătății generale a copilului, cu dezvoltarea insuficientă a înălțimii și greutății copilului;
• potențialul de afectare a vorbirii corecte, capacității de hrănire și a calității vieții;
• creșterea costurilor tratamentului în dentiția permanentă;

Rareori se mai pot întâlni și cazuri de celulite sub-orbitare, abcese cerebrale, febre recurente și otite medii acute (mai ales la copiii tarați imunitar).

Tratamentul cariei la dinții temporari

Tratamentul urmărește particularitățile dinților temporari, precum și cele comportamentale ale copilului. În evaluarea și stabilirea metodei terapeutice se ia în considerare vârsta pacientului și etapa de erupție în care se află dentiția sa. Astfel:

• tratamentul cariei incisivilor centrali este recomandat până la vârsta de 5 ani, după care dintele intră în procesul fiziologic de exfoliere (apare rizaliza și mobilitatea)
• pentru primul molar temporar se indică tratamentul până la vârsta de 8 ani
• pentru cel de-al 2-lea molar până la 10-11 ani, în funcție de edificarea mugurilor dinților permaneți.

Materialele folosite în reconstituire pot varia de la amalgame dentare (folosite în zona laterală), la compomeri (rășini îmbogățite cu glasionomeri), cimenturi glasionomer. Dacă pierderea de substanță este mare se poate apela și la coroane pedodontice din metal pentru zona laterală și materiale fizionomice pentru zona frontală. Pentru protejarea pulpei se recomandă pentru a limita reacțiile pulpo-dentinare precum pulpitele sau necroza dentară și pentru a favoriza depunerea de dentină reactivă, care protejează pulpa dintelui temporar. Pentru cariile interdentare se poate încerca producerea unui spațiu prin elastice ortodontice. Astfel, se vizualizează direct suprafața afectată, pentru un tratament mai eficient sau pentru aplicarea metodelor conservatoare de tratament al cariei (oprirea în evoluție prin aplicații topice de fluor).

Caria dentară a dinților temporari este extrem de des întâlnită și are complicații pe termen lung, de aceea părintele trebuie conștientizat asupra importanței igienei dentare de la vârste fragede. Un program riguros de igienizare zilnic, concomitent cu vizite regulate la medicul stomatolog poate asigura o sănătate orală îndelungată a copilului, cu dezvoltarea unei educații sanogenetică benefică mai târziu în viața adultă.