Sarea și tensiunea arterială - cât de importantă este restricția sodată în managementul hipertensiunii

Autor: Racheriu Dragoș, licențiat în medicină

Dr. Benjamin Bikman este un cercetător în domeniul metabolismului și profesor la Universitatea Brigham Young, recunoscut pentru lucrările sale privind rezistența la insulină și legătura acesteia cu bolile metabolice moderne. În interviul acordat pe YouTube, el demontează una dintre cele mai persistente convingeri din nutriție: ideea că sarea este principalul vinovat pentru hipertensiunea arterială.
Cu argumente bazate pe fiziologie umană și pe date din studii populaționale, Bikman explică de ce sarea a fost greșit acuzată, cum insulina este de fapt adevăratul factor determinant al tensiunii crescute și de ce diete populare precum DASH au fost interpretate eronat.

Rezumat complet: Ideile principale din interviu

Sarea a fost injust acuzată ca principal factor al hipertensiunii.
Efectul sării asupra tensiunii este temporar și minor, neputând explica hipertensiunea cronică.
Rezistența la insulină este cauza reală: crește retenția de sodiu și vasoconstricția.
Dieta DASH a scăzut tensiunea nu prin reducerea sării, ci prin eliminarea carbohidraților rafinați.
Reducerea sării poate paradoxal crește rezistența la insulină și agrava hipertensiunea.
Insulina are rolul de a conserva sarea și apa – scăderea aportului stimulează secreția sa.
Cei patru piloni ai controlului insulinei sunt:
- Controlul carbohidraților;
- Prioritizarea proteinelor;
- Acceptarea grăsimilor ca sursă energetică;
- Postul intermitent.
Exercițiul fizic, mai ales cel de rezistență, îmbunătățește sensibilitatea la insulină independent de insulină însăși.
Masa musculară este un predictor superior al longevității comparativ cu fitnessul cardiovascular.
Restricția calorică nu este sustenabilă — importantă este calitatea, nu cantitatea caloriilor.
Carbohidrații nu sunt esențiali biologic, spre deosebire de proteine și grăsimi.
Soluția reală pentru tensiune, greutate și sănătate metabolică este optimizarea insulinei, nu eliminarea sării.

Articol realizat după prezentarea video de aici:

https://www.youtube.com/watch?v=U6U6jO9Zmz0

Notă ROmedic: Atenție, există persoane cu "hipertensiune sensibilă la sare"

Bikman tinde să sugereze că sarea este complet exonerată, iar insulina este singura cauză reală — o perspectivă care simplifică excesiv un fenomen multifactorial.

Hipertensiunea arterială este o afecțiune heterogenă, rezultatul interacțiunii dintre:

factori genetici (sensibilitatea la sodiu variază mult între indivizi),
factori metabolici (precum rezistența la insulină).
factori renali (diferențe în excreția de sodiu),
factori hormonali (sistemul renină–angiotensină–aldosteron),

Prin urmare, nu toți oamenii reacționează la fel la aportul de sare. Există indivizi cu "hipertensiune sensibilă la sare", la care reducerea sării aduce beneficii semnificative. Aceștia sunt adesea vârstnici, afro-americani sau pacienți cu insuficiență renală ori sindrom metabolic avansat.
Pentru aceste grupuri, ghidurile actuale (de ex. AHA 2023) mențin recomandarea de limitare moderată a aportului de sodiu.

1. Cum a ajuns sarea să fie „inamicul public numărul unu”

Bikman începe prin a remarca faptul că reputația negativă a sării provine dintr-o serie de studii vechi care au observat o corelație între consumul crescut de sare și creșterea temporară a tensiunii arteriale. Din punct de vedere fiziologic, fenomenul are o explicație simplă: atunci când o persoană consumă sare, organismul reține temporar apă pentru a menține un echilibru osmotic normal.
Această retenție duce, pe termen scurt, la o ușoară creștere a presiunii arteriale. Însă, după cum subliniază cercetătorul, aceasta este o reacție momentană și benignă, nicidecum un mecanism de boală cronică.

Cu toate acestea, pe baza acelor observații limitate, organizațiile de sănătate publică au început să recomande reducerea consumului de sare la scară largă. Această recomandare a devenit ulterior un dogmă nutrițională, preluată fără nuanțe în ghiduri și programe de prevenție cardiovasculară.

2. Când știința a fost interpretată greșit: cazul dietei DASH

În Statele Unite, percepția negativă asupra sării s-a consolidat odată cu lansarea dietei DASH (Dietary Approaches to Stop Hypertension), promovată în anii ’90 ca soluție de primă linie pentru reducerea tensiunii arteriale.
Dieta recomanda, printre altele, scăderea aportului de sodiu, iar rezultatele inițiale au arătat o îmbunătățire modestă a valorilor tensionale. Însă, după cum explică Bikman, acele rezultate au fost interpretate greșit.

Participanții care adoptau dieta DASH nu doar că reduceau sarea, ci renunțau simultan la zaharuri rafinate și carbohidrați procesați. Astfel, scăderea tensiunii nu se datora restricției de sare, ci faptului că nivelurile lor de insulină scădeau — iar insulina este cea care influențează cu adevărat tonusul vascular și retenția de sodiu.
Bikman subliniază că efectul direct al sării asupra tensiunii arteriale este neglijabil: „În cel mai bun caz, reducerea sării scade tensiunea cu unu sau două puncte – un efect practic irelevant din punct de vedere clinic.”

3. Insulina – adevăratul factor care crește tensiunea arterială

Pentru a înțelege legătura dintre sare și hipertensiune, trebuie analizat rolul insulinei. În mod normal, această hormon controlează absorbția glucozei, dar are și efecte semnificative asupra echilibrului hidrosalin.
Dr. Bikman explică faptul că rezistența la insulină obligă organismul să rețină mai mult sodiu și apă, ceea ce duce la expansiunea volumului sanguin și la vasoconstricție.
Astfel, în loc ca sarea să fie cauza, rezistența la insulină creează contextul în care sarea devine problematică.

Mai mult, în situațiile în care pacienților cu hipertensiune li se recomandă o dietă hiposodată, organismul răspunde paradoxal:

Insulina crește pentru a compensa aportul scăzut de sare.
Corpul devine și mai rezistent la insulină.
Iar în final, tensiunea arterială se agravează, exact contrariul a ceea ce se urmărea.

4. De ce dietele sărace în sare pot crește rezistența la insulină

Unul dintre punctele cele mai controversate ale interviului este afirmația că reducerea sării poate induce rezistență la insulină. Bikman citează studii în care persoane sănătoase, după o săptămână de alimentație cu conținut redus de sodiu, au prezentat o scădere semnificativă a sensibilității la insulină.
Mecanismul este următorul: atunci când aportul de sare scade, organismul „percepe” o amenințare osmotică și activează mecanisme de retenție prin creșterea secreției de insulină. Insulina devine, în acest context, un hormon de conservare a sării și apei.

Această hiperinsulinemie compensatorie creează un cerc vicios – persoana mănâncă mai puțină sare pentru a scădea tensiunea, dar organismul răspunde crescând insulina, ceea ce agravează cauza reală a hipertensiunii.
Rezultatul este o formă de rezistență la insulină indusă de dietă, un paradox care, potrivit lui Bikman, ar trebui să schimbe complet abordarea nutrițională a hipertensiunii.

5. Cele patru piloni ai alimentației pentru controlul insulinei

În cartea sa Why We Get Sick, Dr. Bikman descrie un cadru simplu, dar eficient, pentru reducerea nivelului de insulină și îmbunătățirea sănătății metabolice. El îl numește „cei patru piloni ai alimentației sănătoase”:

Controlează carbohidrații.
Bikman recomandă eliminarea surselor rafinate de carbohidrați — produse procesate, cereale, pâine, chipsuri, dulciuri — și orientarea către fructe și legume întregi, consumate ca atare, nu sub formă de sucuri.
Cu cât un aliment este mai procesat, cu atât vârful glicemic și insulinic este mai pronunțat.
Prioritizează proteinele.
Proteinele, în special cele de origine animală, oferă profilul complet de aminoacizi esențiali necesari menținerii masei musculare și regenerării celulare.
Nu te teme de grăsimi.
Grăsimea, atunci când este consumată împreună cu proteine, are un efect sătios și benefic asupra digestiei. Studiile citate de Bikman arată că asocierea proteinelor cu grăsimi determină o creștere musculară mai eficientă decât proteinele consumate izolat.
„În natură, proteina nu apare niciodată singură – întotdeauna vine împreună cu grăsimea”, afirmă el.
Postește periodic.
După ce o persoană adoptă o dietă corectă din punct de vedere al macronutrienților, poate introduce perioade de post intermitent, variabile în funcție de stilul de viață:
- post zilnic de 16-18 ore,
- o singură masă principală pe zi,
- sau posturi alternative de 24 de ore.
Postul permite scăderea suplimentară a insulinei și adaptarea organismului la arderea grăsimilor pentru energie. Totuși, Bikman avertizează că, la persoanele deja aflate în cetoză nutrițională, postul excesiv poate duce la pierderea masei musculare, mai ales dacă procentul de grăsime corporală este scăzut.

6. Rolul exercițiului fizic în controlul insulinei

Pentru Dr. Bikman, exercițiul fizic reprezintă o componentă esențială în menținerea sensibilității la insulină. „Cel mai bun exercițiu”, afirmă el, „este acela pe care îl faci efectiv.”
De la mersul zilnic până la antrenamentele intense, orice formă de mișcare regulată contribuie la o mai bună reglare metabolică. Totuși, există o diferență importantă între tipurile de exercițiu: nu toate influențează insulina în același mod.

Activitatea fizică axată pe menținerea și creșterea masei musculare (precum antrenamentele de rezistență) este mult mai eficientă pentru îmbunătățirea sensibilității la insulină decât exercițiile aerobice.
Motivul este simplu: mușchiul este cel mai mare consumator de glucoză din organism. Cu cât masa musculară este mai mare, cu atât corpul folosește mai eficient glucoza circulantă, reducând astfel nevoia de secreție de insulină.

Bikman explică un mecanism fascinant: atunci când mușchiul este activ, el poate absorbi glucoza din sânge fără a avea nevoie de insulină. În timpul contracției musculare, celulele musculare „deschid singure ușile” pentru a permite intrarea glucozei, ocolind semnalul insulinic.
Prin urmare, exercițiul fizic nu doar că scade glicemia, dar reduce direct nivelurile de insulină — un efect pe care niciun medicament nu îl poate imita perfect.

7. Mușchii, cheia longevității și a sănătății metabolice

Dincolo de controlul glicemic, masa musculară este un predictor puternic al longevității. Bikman citează studii care arată că forța musculară este un indicator mult mai bun al speranței de viață decât rezistența cardiovasculară.
De ce? Pentru că mușchiul nu este doar un țesut pasiv de mișcare, ci un organ metabolic activ, implicat în echilibrul hormonal, imunitar și energetic.

Mai multă masă musculară înseamnă:

Control mai bun al glicemiei și al insulinei;
Risc redus de sarcopenie, căderi și fracturi la vârstnici;
Toleranță mai bună la stres metabolic și inflamație redusă.

Bikman subliniază că menținerea masei musculare devine esențială mai ales după vârsta de 40–50 de ani, când rata metabolică bazală scade. Din acest motiv, el recomandă ca exercițiul fizic să nu se limiteze la mișcare ușoară, ci să includă forme de rezistență progresivă, chiar și în rândul vârstnicilor.
„Dacă ești o bunică de 80 de ani și plimbarea zilnică îți face plăcere, e minunat. Dar dacă poți adăuga exerciții de forță, chiar și minime, efectul metabolic va fi mult mai profund.”

8. De ce restricția calorică nu este soluția

Unul dintre cele mai frecvente sfaturi oferite în dietele clasice este reducerea caloriilor. Totuși, Bikman critică această abordare pentru că se concentrează pe simptom, nu pe cauză.
„Nu toate caloriile sunt egale”, explică el. Două alimente cu același număr de calorii pot avea efecte complet diferite asupra insulinei. De exemplu, 200 de calorii din pâine albă cresc insulina mult mai mult decât 200 de calorii din ouă sau carne.

Această diferență este crucială, pentru că hiperinsulinemia cronică blochează arderea grăsimilor și determină organismul să intre într-un cerc vicios de foame și stocare.
Astfel, o persoană poate consuma puține calorii, dar dacă acestea provin în principal din carbohidrați rafinați, nu va slăbi și nu-și va îmbunătăți tensiunea arterială sau metabolismul.

Bikman subliniază că focalizarea exclusivă pe restricția calorică este una dintre marile erori ale nutriției moderne: „A mânca mai puțin nu este sustenabil. A mânca mai bine — da.”
Prin reducerea carbohidraților și optimizarea proporției de proteine și grăsimi, corpul reduce automat aportul caloric prin reglarea naturală a apetitului, fără senzația de privare.

9. Carbohidrații: macronutrientul neesențial

Poate cea mai provocatoare afirmație a lui Bikman este că nu există o nevoie biologică pentru carbohidrați.
Într-un raport al Departamentului Agriculturii al Statelor Unite (USDA), este menționat explicit că „limita inferioară a necesarului de carbohidrați pentru oameni este zero”.
Aceasta nu înseamnă, desigur, că trebuie eliminați complet, ci că organismul uman nu depinde de ei pentru supraviețuire. Corpul poate produce glucoză din alte surse (prin gluconeogeneză) și poate folosi cetonele drept combustibil alternativ.

În contrast, există acizi grași esențiali și aminoacizi esențiali, fără de care viața nu poate fi susținută. Prin urmare, dacă 70% din caloriile globale provin din carbohidrați — așa cum arată statisticile —, înseamnă că majoritatea oamenilor își bazează alimentația pe un macronutrient de care nu au nevoie.
Pentru Bikman, aceasta este o inversare periculoasă a priorităților nutriționale moderne: „Ne hrănim cu ceea ce nu ne este esențial și ignorăm ceea ce corpul chiar cere.”

10. O nouă paradigmă pentru sănătatea metabolică

Concluzia lui Bikman este fermă: problema nu este sarea, ci insulina. În loc să demonizăm un mineral vital pentru funcțiile nervoase și musculare, ar trebui să ne concentrăm asupra factorului hormonal care determină cum corpul o gestionează.
Tensiunea arterială, inflamația cronică, obezitatea și sindromul metabolic au un numitor comun — rezistența la insulină, o consecință directă a dietei moderne bogate în zaharuri și carbohidrați procesați.

Pentru o sănătate metabolică optimă, Bikman propune o abordare integrată:

Alimentație simplă, bazată pe alimente integrale, cu accent pe proteine și grăsimi sănătoase.
Evitarea zaharurilor rafinate și a amidonului procesat.
Păstrarea unui aport adecvat de sare, mai ales pentru persoanele active sau cele aflate într-o dietă scăzută în carbohidrați.
Mișcare regulată și menținerea masei musculare, pentru a susține sensibilitatea la insulină.
Perioade moderate de post, adaptate fiecărui individ.

Astfel, controlul tensiunii arteriale și prevenirea bolilor cronice nu se obțin prin restricții arbitrare, ci prin alinierea alimentației cu fiziologia umană.

Data actualizare: 16-10-2025 | creare: 16-10-2025 | Vizite: 161

Bibliografie

Articol realizat după prezentarea video de aici: https://www.youtube.com/watch?v=U6U6jO9Zmz0

Sursă imagine: https://www.freepik.com/free-photo/man-nurse-old-age-home_2013588.htm

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Cum poți scădea tensiunea arterială: exercițiu, saună, flavanoli din cacao și măsurarea corectă

Medicul Peter Attia, unul dintre cei mai cunoscuți experți în medicină preventivă și longevitate, a discutat ...

Ghid hipertensiune: de ce este tensiunea arterială atât de importantă și cum o putem menține la valori sănătoase

Jonathan Bennion, asistent universitar și cofondator al Institute of Human Anatomy din Statele Unite, este cunoscu...

Tratamentul hipertensiunii arteriale - medicamente, dieta, mod de viață, remedii

Hipertensiunea arterială este un factor de risc cardiovascular important care afectează o treime din populația a...

Care valoare a tensiunii arteriale este mai periculoasă: sistolica sau diastolica?

Din Biblioteca medicală vă mai recomandăm:

Dieta in hipertensiunea arteriala

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:

Hipertensiunea - dieta ar putea fi mai eficientă decât medicamentele?

Un studiu recent publicat în Journal of the American College of Cardiology sugerează că o dietă hiposodată, s�...

Efectele consumului regulat de iaurt și beneficiile la persoanele cu hipertensiune

Tot mai multe studii care au investigat efectele consumului regulat de iaurt asupra sănătății inimii și sistem...

Hipertensiunea este asociată cu cantitatea de sare din alimentație, indiferent cât de sănătos mănânci

Cercetători de la mai multe instituții au analizat dieta a peste 4.000 de persoane și au ajuns la concluzia că ...

Medicamentele hipertensive influențează aportul zilnic de sare al pacienților

Gestionarea diabetului prin dietă reduce tensiunea arterială și nevoia de medicamente antihipertensive

Consumul a 3 grame pe zi de acizi grași omega 3 ar putea reduce tensiunea arterială

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:

Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.

intră pe forum