Stresul bazal și flexibilitatea cognitivă ca factori predictivi ai consumului de canabis
Autor: Airinei Camelia

Un studiu realizat la Universitatea de Stat din Washington și publicat în jurnalul Neuropsychopharmacology a analizat mecanismele biologice și comportamentale care pot explica de ce unele organisme sunt mai vulnerabile la consumul de canabis. Cercetarea arată că nivelurile bazale de stres și anumite particularități cognitive sunt factori cheie care influențează motivația pentru auto-administrarea canabisului.
Legalizarea progresivă a canabisului recreațional a intensificat interesul pentru identificarea factorilor care diferențiază utilizatorii ocazionali de cei care dezvoltă tipare problematice de consum. Deși doar o parte dintre consumatori ajung să îndeplinească criterii de tulburare de consum de canabis, mecanismele care conferă vulnerabilitate sau reziliență rămân incomplet înțelese.
Studiile la om sunt limitate de factori etici și de dificultatea controlului variabilelor biologice și comportamentale. În acest context, modelele animale relevante translațional oferă un cadru util pentru investigarea relației dintre stres, cogniție și consumul de substanțe psihoactive, în special prin integrarea conceptelor din cadrul „Criteriile domeniului de cercetare” ale Institutului Național de Sănătate Mintală.
Despre studiu
Autorii au utilizat un model experimental de auto-administrare a vaporilor de canabis la șobolani Long-Evans, care reproduce calea intrapulmonară de administrare tipică pentru consumul uman. Studiul a inclus 48 de animale, de ambele sexe, care au fost supuse inițial unei baterii extinse de teste comportamentale și biologice.
Evaluările au acoperit mai multe domenii funcționale relevante psihiatric, incluzând:
- Procese sociale
- Sisteme de activare și reglare
- Cogniție
- Valență pozitivă
- Valență negativă
După această etapă de caracterizare, animalele au parcurs patru săptămâni de sesiuni zilnice de auto-administrare a canabisului, câte o oră pe zi. Accesul la canabis era condiționat de un comportament activ, constând în introducerea botului într-un port de vaporizare, care declanșa o eliberare de trei secunde de vapori de canabis într-o cameră etanșă.
Motivația pentru consum a fost ulterior evaluată printr-o procedură de fixed ratio escalation cu durată de trei ore, permițând cuantificarea precisă a efortului depus pentru obținerea substanței.
Rezultate
Stresul bazal ca predictor major al consumului de canabis
Analizele statistice au evidențiat că nivelurile bazale de corticosteron, hormonul de stres la rozătoare echivalent cortizolului uman, au fost cel mai puternic predictor al numărului de administrări de canabis. Animalele cu valori inițiale mai ridicate au manifestat o motivație semnificativ crescută pentru auto-administrarea vaporilor.
Important, acest efect a fost specific nivelurilor de repaus ale hormonului de stres. Creșterile tranzitorii ale corticosteronului induse experimental prin expunere la factori de stres nu au prezentat o asociere relevantă cu comportamentul de căutare a canabisului.
Rolul flexibilității cognitive
Un alt rezultat consistent a fost legătura dintre flexibilitatea cognitivă redusă și consumul crescut de canabis. Șobolanii cu performanțe slabe la testele de schimbare a regulilor, indicând dificultăți de adaptare la condiții noi, au prezentat rate mai mari de auto-administrare.
În mod particular, animalele care se bazau predominant pe indicii vizuale pentru luarea deciziilor au demonstrat o motivație ridicată pentru obținerea canabisului, sugerând o relație între stilul cognitiv și vulnerabilitatea la consum.
Sistemul endocanabinoid și vulnerabilitatea biologică
Studiul a identificat și o asociere, mai modestă ca intensitate, între niveluri matinale scăzute de anandamidă și comportamentul de auto-administrare, în special atunci când acestea coexistau cu valori crescute de corticosteron.
Anandamida este un endocanabinoid implicat în menținerea homeostaziei. Rezultatele susțin ipoteza conform căreia tetrahidrocanabinolul ar putea funcționa ca un substitut funcțional pentru endocanabinoizii endogeni la indivizii cu activitate redusă a acestui sistem.
Implicații pentru dependență și prevenție
Prin integrarea regresiilor liniare cu metode de învățare automată multivariată, autorii au confirmat că nivelurile bazale de corticosteron și performanța la testele de flexibilitate cognitivă sunt cei mai robuști predictori ai consumului de canabis.
Aceste rezultate sugerează existența unor markeri timpurii, pre-consum, care ar putea fi utilizați în viitor pentru identificarea persoanelor cu risc crescut de a dezvolta tipare problematice de consum. Evaluarea nivelurilor bazale ale hormonilor de stres ar putea deveni, în acest context, un instrument de screening cu valoare preventivă.
În ansamblu, studiul demonstrează relevanța diferențelor individuale în reglarea stresului și în funcționarea cognitivă pentru înțelegerea vulnerabilității la consumul de canabis și validează utilitatea cadrului Criteriile domeniului de cercetare în cercetarea translațională.
Image by freepik on Freepik
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
- Footbike - o strategie eficientă pentru îmbunătățirea controlului inhibitor la studenții cu dependență de internet
- Canabisul medicinal poate ajuta la reducerea poftelor și la îmbunătățirea rezultatelor recuperării
- Cercetările demonstrează efectele nocive ale consumului cronic de cocaină asupra rețelelor funcționale ale creierului
- Muzica indigenă ajută persoanele care se recuperează de dependența de droguri sau alcool să se vindece mai repede
- Intrebare - cannabis, etnobotanice, tristețe imensa, orice sentiment îl simt dus la extrem
- Este rea canepa..se zice ca vindeca diferite cancere..de ce e ilegala atunci?
- Consumul de canabis
- Thc in urina?
- Ulei de canabis in tratarea autismului