Un nou factor determinant pentru longevitate a fost identificat
©
Autor: Redacția ROmedic

La vârsta a treia, apar de obicei numeroase afecțiuni, multe dintre ele soldându-se cu inflamații cronice. Însă persoanele centenare au capacitatea de a menține la distanță astfel de boli, iar procesul de îmbătrânire are loc mai lent.
În studiul de față autorii au analizat o serie de indicatori ai stării de sănătate (numărul de celule sanguine, metabolismul, funcționarea ficatului și a rinichilor, inflamațiile și lungimea telomerilor) la grupuri de centenari (100-104 ani), semi-supercentenari (minim 105 ani), vârstnici care aveau aproape 100 de ani și copiii lor.
Cercetătorii au fost surprinși să observe că, în loc de o scurtare continuă a telomerilor, copiii centenarilor (având șanse mari să ajungă la rândul lor la vârsta de 100 de ani) aveau la 80 de ani o lungime a telomerilor specifică vârstei de 60. Concluzia lor a fost că după ce organismul ajunge la vârsta a treia, lungimea telomerilor nu mai poate fi considerată un predictor relevant pentru îmbătrânire. Acest fapt nu exclude însă rolul important al lungimii telomerilor pentru longevitate.
Celălalt factor identificat la copiii centenarilor a fost nivelul redus al inflamațiilor cronice din organism. Deși acesta crește odată cu vârsta, s-a observat că persoanele care au reușit să îl mențină scăzut aveau șanse mai mari să își mențină funcțiile cognitive, independența și să fie mai lingevivi.
Rezultatele sugerează că eliminarea inflamațiilor cronice ar putea ajuta la încetinirea procesului de îmbătrânire și la creșterea speranței de viață.
Sursa: Medical Xpress
Data actualizare: 05-08-2015 | creare: 05-08-2015 | Vizite: 1754
Bibliografie
Inflammation, not telomere length, predicts healthy longevity of centenarians, link: https://medicalxpress.com/news/2015-08-inflammation-telomere-length-healthy-longevity.html ©
Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!
Alte articole din aceeași secțiune:
- O creștere cu 69% a cazurilor de demență este anticipată în România, în următoarele trei decenii
- COVID-19 va deveni în cele din urmă doar o boală sezonieră?
- Au fost descoperite riscurile medicamentelor care reduc durerea
- Durata necesară pentru formarea obiceiurilor umane: între 4 săptămâni și 6 luni, indică un studiu
Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.- Implant silicon sani
- Pentru cei cu anxietate si atacuri de panica FOARTE IMPORTANT
- GRUP SUPORT PENTRU TOC 2014
- Histerectomie totala cu anexectomie bilaterala
- Grup de suport pentru TOC-CAP 15
- Roaccutane - pro sau contra
- Care este starea dupa operatie de tiroida?
- Helicobacter pylori
- Medicamente antidepresive?
- Capsula de slabit - mit, realitate sau experiente pe oameni