Nașterea mai multor copii ar putea încetini îmbătrânirea la femei

©

Autor: Redacția ROmedic

Nașterea mai multor copii ar putea încetini îmbătrânirea la femei
La această concluzie au ajuns autorii unui studiu care au analizat lungimea telomerilor la 75 de participante din două comunități rurale originare din Guatemala.

Telomerii sunt componente ale ADN-ului implicate în procesul de îmbătrânire, iar lungimea mare a acestora este asociată cu longevitatea.

Cercetătorii au măsurat telomerii participantelor în două etape, la distanță de 13 ani. Rezultatele pe care le-au obținut contrazic teoria conform căreia nașterea mai multor copii ar accelera ritmului îmbătrânirii biologice. S-a observat exact contrariul: o încetinire a scurtării telomerilor la femeile care aveau mai mulți copii. O posibilă explicație ar putea fi creșterea semnificativă a nivelului de estrogen pe parcursul sarcinii, acest hormon acționând ca un antioxidant care protejează celulele împotriva scurtării telomerilor.

Un alt factor important implicat în relația dintre ritmul de îmbătrânire și numărul de nașteri este suportul familiei și prietenilor, având în vedere că participantele proveneau dintr-o populație în care sarcinile numeroase sunt încurajate și susținute de comunitate. Acest suport social, consideră autorii, favorizează o creștere a energiei metabolice care este alocată menținere în bune condiții a țesuturilor și încetinind astfel procesul îmbătrânirii.

Studiul cercetătorilor de la Universitatea Simon Fraser (Canada) este primul care a avut în vedere legătura directă dintre numărul de copii născuți și scurtarea telomerilor de-a lungul timpului.

Sursa: Medical Xpress

Data actualizare: 13-03-2019 | creare: 14-01-2016 | Vizite: 1174
Bibliografie
Having more children slows down aging process, study finds, link: http://medicalxpress.com/news/2016-01-children-aging.html
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Un nou factor determinant pentru longevitate a fost identificat
  • 25 minute de mers zilnic ar putea prelungi cu 7 ani viața
  • Îmbătrânirea ar putea intensifica efectele negative ale unei diete bogate în sare
  •  
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.