Viaskin - plasturele care ameliorează alergia la alune

©

Autor:

Viaskin - plasturele care ameliorează alergia la alune

Alergia la alune este una dintre cele mai comune alergii alimentare, iar consecinţele acesteia pot fi extrem de severe, întrucât există riscul producerii şocului anafilactic (reacţie alergică potenţial fatală) la persoanele cu teren alergic cunoscut la acest produs.

În ultimii ani, imunoterapia s-a demonstrat a avea rezultate promiţătoare în ameliorarea stărilor alergice. Aceasta este o formă de tratament care presupune expunerea persoanelor cu alergie la alune, în condiţii de siguranţă şi sub supravegherea medicului, la cantităţi crescânde de alergen. Întrucât metoda presupune consumul de alune, dezavantajul major este reprezentat de reacţiile adverse destul de frecvente şi greu de evitat precum: mâncărimi la nivelul cavităţii bucale, edemaţierea buzelor, a mucoasei cavităţii bucale sau a mucoasei stomacului.

Pentru a înlătura aceste neplăceri a fost dezvoltat plasturele Viaskin care respectă principiile imunoterapiei, însă incidenţa reacţiilor adverse este foarte scăzută. Doctorul Hugh Sampson, director al Jeffe Food Allergy Institute şi al Spitalului Pediatric Kravis din New York City, afirmă că, purtat timp de 1 an de copiii sau adulţii alergici la alune, plasturele pare „a învăţa celulele să nu mai declanşeze reacţii alergice la contactul cu acest aliment.”

Alături de echipa sa, doctorul Sampson a realizat un studiu clinic la care au luat parte 221 de persoane cu vârste cuprinse între 6 şi 55 ani, cunoscute ca fiind alergice la alune. Cercetătorii au încercat să varieze dozele de alergen pentru a observa care este cantitatea optimă ce nu determină o reacţie imună de gravitate crescută. Anumitor participanţi înscrişi în studiu li s-a administrat un placebo.

La sfârşitul terapiei, jumătate din numărul de participanţi care au purtat plasturele Viaskin timp de 1 an au fost capabili să tolereze 1 gram de proteine alergene din alune (echivalentul a 4 alune), această valoare fiind de 10 ori mai mare decât doza pe care o puteau îngădui la începutul studiului. Astfel, se presupune că, purtând plasturele pentru o perioadă de câţiva ani, toleranţa la alune ar trebui să crească.

Plasturele s-a dovedit a fi sigur: mai mult de 95% dintre participanţi au utilizat dispozitivul după cum a fost prescris. Un procent mai mic de 1% a părăsit studiul din pricina reacţiilor adverse timpurii. Echipa care a creat plasturele Viaskin îşi doreşte să prezinte rezultatele obţinute la întrunirea anuală a Academiei Americane de Alergie, Astm şi Imunologie.  


Doctorul Sampson admite că: „nivelurile de toleranţă la alune care au fost atinse în decurs de 1 an permit pacienţilor să consume cantităţi mici de alune la petreceri sau la restaurant şi, în plus, nu trebuie să se mai ferească de alimentele pe a căror etichetă scrie: Poate conţine alune sau urme de alune. Se poate ameliora simţitor calitatea vieţii la aceşti pacienţi.”

Viaskin s-a dovedit a fi mai eficace la copii. Creatorii acestuia au afirmat că va mai trece o perioadă până să fie aprobat, timp în care va fi necesară realizarea de studii clinice pe un eşantion mult mai larg.

Invenţia a fost salutată şi de alţi medici specialişti alergologi. Astfel, Doctor Vivian Hernandez-Trujillo, şefa secţiei de Alergie şi Imunologie a Spitalului Pediatric din Miami, consideră că Viaskin este o descoperire uriaşă pentru pacienţii cu alergie la alune, deoarece nu s-au semnalat, până în momentul de faţă, situaţii în care folosirea acestuia să fi declanşat reacţii alergice severe, acestea reprezentând, în fond, frica oricărui pacient. În plus, a completat că, în cazul în care copilul cu alergie tolerează plasturele de la bun început atunci poate fi scoasă din calcul apariţia reacţiilor anafilactice.  


În ultima perioadă s-a semnalat o creştere pronunţată la nivel global a alergiei la alune, fără a exista nicio ipoteză concretă care să explice acest fenomen.

 

 

Sursa: Health24


Data actualizare: 14-06-2019 | creare: 04-03-2015 | Vizite: 1380
Bibliografie
New skin patch might ease peanut allergy, link: Health 24 - http://www.health24.com/Medical/Allergy/News/New-skin-patch-might-ease-peanut-allergy-20150223
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Din Ghidul de sănătate v-ar putea interesa și:
  • Care este „rețeta” apariției alergiilor alimentare?
  • Imunoterapia sublinguală, eficientă în tratamentul alergiei la arahide
  • Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
    Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
      intră pe forum
     
     
     
    Accept cookies Informare Cookies Site-ul ROmedic.ro foloseşte cookies pentru a îmbunătăţi experienţa navigării, a obține date privind traficul și performanța site-ului și a livra publicitate mai eficient.
    Găsiți informații detaliate în Politica cookies și puteți gestiona consimțământul dvs din Setări cookies.