Obstructia intestinala (Ocluzia intestinala)

Obstructia intestinala este cea mai frecventa afectiune chirurgicala a intestinului subtire si una dintre cele mai frecvente afectiuni ale colonului, constiind in oprirea tranzitului intestinal.
Simptomele includ constipatie, varsaturi, durere abdominala si lipsa tranzitului pentru gaze.
Etiologic se disting doua mari tipuri: ocluzia paralitica si cea mecanica.
Ocluzia paralitica poate apare in afectiuni inflamatorii ale intestinului subtire sau gros, dar poate apare si din reflex, in colica renala, remisiunea ei obtinindu-se prin medicatie.
Ocluzia mecanica este data de existenta unui obstacol fizic in calea tranzitului intestinal si reclama in marea majoritate a cazurilor interbentie chirurgicala.
Obstructia intestinala, necesitind sau nu interventie chirurgicala, este responsabila de 20% din internarile in urgenta, in serviciile de ghirurgie generala.
Se intilneste la toate virstele. La nou-nascut este responsabila de 10% din decese, prin malformatii congenitale si hernii. La adult incidenta creste cu virsta, bridele si herniile constituind cauzele principale. Este mai frecventa peste 50 de ani, si se intilneste si peste 70 de ani, prin cresterea incidentei cancerelor digestive si a diverticulitelor colice.
Bridele, diverticulii, cancerul si herniile sunt responsabile de 80% dintre obstructiile intestinale ale adultului.
In ocluzii, continutul intestinal nu poate progresa normal spre rect, datorita unor obstacole intrinseci sau extrinseci situate pe intestinul subtire sau colon, de natura functinala sau mecanica.
Tratamentul consta in resuscitare, corectia balantei hidro-electrolitice, si decompresie naso-gastrica pentru a trata temporar obstructia si preveni varsatura si aspiratia sa, urmate apoi de rezectia segmentului intestinal interesat.

Patologie

Manifestarile determinate de ocluzia intestinului subtire sunt:
-hiperstaltismul reactional
-distensia prin acumulare de gaza si lichide
-proliferare bacteriana
-transudat variabil al continutului vascular si absorbtia toxinelor bacteriene
-reducerea volumului functional extracelular si tendinta la soc hipovolemic.
Hiperstaltismul este dat de cresterea reflexa a activitatii intrinseci a intestinului in scopul de a goli ansa ocluzata pentru a o proteja de distensie.
Inprima faza de evolutie a ocluziei, musculatuira intestinala, incearca prin cresterea peristalticii sa depaseasca obstacolul. Peristaltismul poate fi evidentiat la inspectie sau percutia peretelui abdominal care-l declanseaza.
In fazele avansate de evolutie a ocluziei, datorita aportului energetic deficitar si a efortului prelungit, musculatura neteda intestinala sufera o decompensare contranctile cu distensia intestinului. In intestinul ocluzat se acumuleaza o mare cantitate de gaze, care provin din aerul ingerat si productia bacteriana, si lichide din ingestia alimentara si din difezarea azotului sanguin.
Lichidele refluate la exterior, prin varsaturi, sau in stomac, permit decompensarea usoara a intestinului. Ele determina o scadere a volumului extracelular, interstitial si plasmatic, cu deshidratare accentuata a bolnavului in timp scurt si soc hipovolemic
Presiunea normala din luemnul unei anse este de 2-4 mm Hg, in ocluzia simpla creste la 10-14 mm Hg iar in timpul peristalticii la 30-60 mm Hg. O presiune peste 30mm Hg da staza capilara si limfatica, iar peste 60 mm Hg staza venoasa.
Hiperpresiunea continua peste 20 mmHg dupa 28 de ore duce la necroza intestinala.
Acumularea de gaze si lichide in ans, antreneaza o distensie abdominala, care limiteaza ventilatia pulmonara, prin ridicarea diafragnului. Aceasta este mai periculoasa la virstnic, la care functia respiratorie este redusa.
O alta rezultanta a distensiei, este cresterea permeabilitatii capilare si alterarea functiei de bariera a peretelui intestinal, permitind astfel transudatia lichidelor, bacteriilor si a toxinelor bacteriene.
Prin staza materiilor in lumen are loc o exacerbare a florei microbiene, capabila de a trece in cavitatea peritoneala si produce peritonite care adesea sunt letale.