Anticorpii monoclonali anti-β-amiloid (lecanemab și donanemab) în boala Alzheimer: între progres științific și dileme clinice

În septembrie 2025, revista The Lancet a publicat o amplă analiză care a evaluat rezultatele celor mai recente studii clinice privind utilizarea anticorpilor monoclonali anti-β-amiloid (lecanemab și donanemab) în tratamentul bolii Alzheimer. Autorii au comparat opiniile experților asupra valorii clinice, costurilor, riscurilor și rolului acestor terapii în medicina personalizată, din trei perspective complementare: axată pe boală, axată pe pacient și axată pe populație.

Context

Boala Alzheimer este una dintre cele mai mari provocări medicale și socio-economice globale. Spre deosebire de cancere, scleroza multiplă sau artrita reumatoidă, boala apare preponderent după vârsta de 65 de ani, când pacienții au frecvent comorbidități, fragilitate și patologii cerebrale mixte. Impactul său societal este uriaș: conform estimărilor Global Burden of Disease 2021, costurile anuale totale se ridică la aproximativ 442 miliarde de euro, dintre care ≈90% revin îngrijirii informale și sprijinului non-medical în țările cu venituri mari.

Deși fiecare pacient pierde mai puțini ani de viață comparativ cu cancerul sau scleroza multiplă, prevalența extrem de ridicată a demenței face ca Alzheimer să fie principala cauză de ani trăiți cu dizabilitate. Accesul la tratamente rămâne limitat: doar 8–15% dintre persoanele cu Alzheimer incipient îndeplinesc criteriile de eligibilitate similare celor din studiile clinice. Dacă s-ar aplica în Europa prețuri apropiate de cele din SUA, costurile sistemice anuale ar putea depăși 133 miliarde de euro.

Despre studiul actual

Analiza din The Lancet a trecut în revistă evoluția istorică a tratamentelor pentru Alzheimer și datele recente despre anticorpii monoclonali:

• Primele terapii: tacrina (1993, retrasă din cauza toxicității), apoi inhibitori de colinesterază și memantina, cu beneficii modeste.

• Apariția biologicelor: după decenii de stagnare, anticorpii anti-β-amiloid au adus primele dovezi consistente de încetinire a declinului cognitiv și funcțional.

• Medicamente analizate:

  • Lecanemab – a redus cu aproximativ 27% declinul pe scala Clinical Dementia Rating – Sum of Boxes (CDR-SB) în 18 luni.

  • Donanemab – a redus declinul cu aproximativ 36% pe aceeași scală, în aceeași perioadă.

Ambele medicamente au arătat scăderi fără precedent ale încărcării cu β-amiloid, corelate cu o încetinire a deteriorării cognitive și funcționale. Totuși, atât grupurile tratate, cât și cele placebo au continuat să înregistreze declin în 18 luni, deși mai lent în grupurile tratate.

Riscuri și siguranță

• Anomalii imagistice legate de amiloid (ARIA): apar la 3–6% dintre pacienți, manifestându-se ca edem cerebral sau microhemoragii.

• ARIA simptomatice severe: raportate la ~0,3% cu lecanemab și ~1,5% cu donanemab.

• Decese asociate tratamentului: rare, dar documentate, în special la pacienți aflați concomitent pe anticoagulante sau trombolitice.

• Întrebări nerezolvate: semnificația pe termen lung a modificărilor cerebrale asimptomatice rămâne incertă.

Progrese în diagnostic

• Biomarkerii sangvini (raport Aβ42/40, p-tau217) oferă >90% acuratețe pentru detectarea patologiei amiloidului.

• Utilizarea strategiilor cu dublu prag poate reduce necesitatea testelor invazive (LCR sau PET) cu 80–85%.

• Totuși, pragurile trebuie ajustate în practica primară, unde valoarea predictivă pozitivă este mai mică.

Rezultate și interpretare

Autorii concluzionează că anticorpii monoclonali:

• reprezintă prima clasă de medicamente care demonstrează efecte clare și reproductibile în încetinirea progresiei clinice;

• oferă beneficii clinice modeste, dar tangibile, în special prin încetinirea pierderii funcției și a cogniției;

• sunt însoțiți de riscuri semnificative (ARIA, posibile decese) și de costuri sistemice foarte mari.

Perspective viitoare

Viitorul tratamentului Alzheimer se conturează în mai multe direcții:

• Extinderea țintelor terapeutice: inflamație, sănătate vasculară, funcție sinaptică, metabolism. În prezent există peste 182 de studii clinice randomizate, dintre care doar ~33% vizează amiloid sau tau.

• Prevenție secundară și primară: programe de evaluare a riscului, modificări de stil de viață, antrenament cognitiv, utilizarea de agenți metabolici (ex. metformin) și terapii genetice.

• Strategii populaționale: reducerea factorilor de risc vascular, promovarea dietei sănătoase, activitate fizică și politici sociale cu impact asupra sănătății cognitive.

• Integrarea biomarkerilor digitali (analiza vorbirii, senzori purtabili, teste cognitive computerizate) pentru diagnostic precoce și monitorizare continuă – cu atenție la implicațiile etice și de confidențialitate.

Concluzii

Analiza din The Lancet evidențiază un moment de cotitură în cercetarea și practica clinică pentru Alzheimer. Anticorpii monoclonali deschid o nouă eră terapeutică, dar entuziasmul trebuie temperat de realismul legat de riscuri, costuri și impactul sistemic.

Deși beneficiile clinice sunt mai reduse decât în cazul biologicelor utilizate în cancer sau scleroză multiplă, aceste tratamente reprezintă primul pas concret către modificarea cursului bolii Alzheimer.

În anii următori, se așteaptă ca dezbaterile științifice, dezvoltarea biomarkerilor și strategiile de prevenție să modeleze nu doar practica medicală, ci și politicile de sănătate publică, în încercarea de a reduce povara uriașă a acestei boli.